ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 1830
Ședința publică din data de 14 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta
– –
Grefier –
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul Sindicatul Liber Independent Târgoviște, cu sediul în Târgoviște,- – 11, județul D, prin reprezentant legal, împotriva încheierii din 1 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC Târgoviște SA, cu sediul în Târgoviște,- – 11, județul
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimata pârâtă SC Târgoviște SA , lipsind recurentul reclamant.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează că recursul este scutit de plata taxei de timbru.
Consilier juridic pentru intimata pârâtă SC Târgoviște SA depune la dosar întâmpinare și declară că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere declarația intimatei că alte cereri nu mai are de formulat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Având cuvântul în fond pentru intimata pârâtă SC Târgoviște SA, consilier juridic, consideră recursul inadmisibil și pe cale de consecință solicită respingerea acestuia ca inadmisibil. Să se observe că însuși recurenta a solicitat prin încheierea recurată trimiterea cauzei la arhivă. Prin încheierea din 10.01.2008 pronunțată în dosarul nr- de către Curtea de Apel Cluja fost modificată încheierea din 05.09.2008 a aceleiași curți, încheiere prin care s-a îndreptat eroarea materială strecurată în respectiva încheierea. Dovada faptului că recurentul avea cunoștință despre încheierea de îndreptare eroare materială din data de 05.09.2008 este faptul că tot la data de 03.07.2009, adică în aceeași zi în care s-a formulat prezentul recurs, a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr.322/R/2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj.
Față de cele susținute solicită instanței să facă aplicarea dispozițiilor art.1081alin.1 Cod procedură civilă.
Solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 1 aprilie 2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Dâmbovițaa dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului pentru conservare la arhivă.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul Dâmbovițaa reținut ca fiind repusă pe rol cauza din eroare, dosarul fiind soluționat de o altă instanță, astfel că se impune trimiterea dosarului la biroul arhivă spre conservare.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul Sindicatul Liber Independent Târgoviște, criticând-o ca nelegală, cu motivarea că, în urma admiterii unei cereri de strămutare, prin încheierea nr.4077 pronunțată în dosarul nr-, s-a dispus irevocabil că se păstrează actele îndeplinite de instanță înainte de strămutare, astfel că decizia nr.389/04.05.2007 a rămas în vigoare.
A mai arătat că după judecarea dosarului la Curtea de Apel Cluj nu s-a făcut nicio referire la decizia nr.389/04.05.2007 a Curții de APEL PLOIEȘTI.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele, potrivit art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, Curtea reține că, prin încheierea nr.4077/18.05.2007 pronunțată în dosarul nr- de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, a fost admisă cererea de strămutare formulată de Sindicatul Liber Independent Târgoviște și s-a strămutat judecarea procesului civil ce forma obiectul dosarului nr- de la Curtea de APEL PLOIEȘTI la Curtea de Apel Cluj. Prin aceeași încheiere au fost păstrate actele îndeplinite de instanță înainte de strămutare.
Prin încheierea pronunțată de Curtea de Apel Cluj – Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, la data de 05.09.2008 în dosarul nr-, a fost admisă o cerere a pârâtei SC Târgoviște SA și s-a dispus:
îndreptarea erorii materiale strecurată în încheierea pronunțată la data de 10.01.2008 în dosarul nr- al Curții de Apel Cluj în sensul că în loc de “În temeiul disp. art.40 alin.5 pr.civilă, Curtea de Apel Cluj constată că decizia nr.951/16 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale este desființată prin efectul legii” cum greșit s-a menționat, se va trece corect “În temeiul disp. art.40 alin.5 pr.civilă, Curtea de Apel Cluj constată că decizia nr.389/04 mai 2007 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale este desființată prin efectul legii”.
Prin urmare, Tribunalul Dâmbovițaa reținut în mod corect că fiind repusă pe rol cauza din eroare, dosarul fiind soluționat de o altă instanță, respectiv Curtea de Apel Cluj, astfel că se impunea trimiterea dosarului la biroul arhivă.
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Sindicatul Liber Independent Târgoviște, cu sediul în Târgoviște,- – 11, județul D, prin reprezentant legal, împotriva încheierii din data de 1 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC Târgoviște SA, cu sediul în Târgoviște,- – 11, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta
– – – – – –
Fiind în concediu medical
prezenta se semnează de
Președintele instanței
Grefier,
Red.CL
2 ex./23.10.2009
f- Tribunalul Dâmbovița
G /
Operator date cu caracter personal,
nr.notificare 3120