ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
– Secția civilă mixtă –
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 341/R/2008
Ședința publică din 5 martie 2008
PREȘEDINTE: Popa Aurora JUDECĂTOR 2: Galeș Maria
JUDECĂTOR 3: Cigan Dana
Judecător: – –
Grefier: – –
Pe rol este pentru azi soluționarea recursului civil introdus de pârâta SC SRL S M- în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat Carei- împotriva sentinței civile nr. 1064/D din 24 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr- având ca obiect litigiu de muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.-
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este scutit de plata taxei de timbru, precum și faptul că intimatul a depus la dosar întâmpinare, după care:
Curtea de Apel
deliberând:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1064 din 24 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr- a fost admisă în parte acțiunea civilă a reclamantului domiciliat în Carei-, împotriva pârâtei SC SRL cu sediul în S M,- și, în consecință:
A fost obligată pârâta la plata daunelor morale în favoarea reclamantului în sumă de 25.000 lei.
A fost respinsă acțiunea reclamantului împotriva pârâtei pentru plata sporului pentru muncă suplimentară și spor de noapte.
A fost respinsă acțiunea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă împotriva reclamantului-pârât pentru restituire diferență salariu necuvenit.
A fost obligată pârâta-reclamantă să achite reclamantului-pârât 2.878 lei cheltuieli de judecată.
A fost obligat reclamantul-pârât să achite exp. 1.978 lei diferență onorari expert.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, între părți s-a încheiat contractul individual de muncă nr. 676/19.05.2005 pe durată nedeterminată potrivit căruia reclamantul a fost încadrat ca muncitor necalificat, cu durata timpului de lucru de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână și un salariu luna de 330 lei. Din același contract rezultă că programul de lucru se poate modifica în condițiile regulamentului intern sau a contractului colectiv de muncă.
Potrivit foilor colective de prezență, reclamantul a lucrat în perioada mai-noiembrie 2005 mai mult de 8 ore/zi.
Conform contractului colectiv de muncă (art. 34 pct. 1 și 2) nu sunt considerate ore suplimentare în situația în care sunt prestate pentru realizarea produsului corespunzător salariului negociat, orele peste programul de lucru, deoarece salarizarea se face în acord individual.
Din copia statelor de plată de la filele 35-41, instanța reține că reclamantul a fost plătit în sistem de acord, încasând salariul lună de lună, fără a contesta această modalitate de plată, care de altfel este conformă cu Contractul colectiv de muncă. Această atitudine a reclamantului echivalează cu acordul la modificarea contractului.
În același timp, din situația comparată a calculului salariului reclamantului, atât în acord, cât și în regie (în acest caz luând în considerare și orele suplimentare, cât și cele de noapte), rezultă venituri nete mai mari în sistem de acord cu 313 lei mai mult decât dacă ar fi fost plătit în regie individual cu sporurile solicitate.
Ca atare, calculul și plata salariului în acord a fost în avantajul reclamantului.
Pe de altă parte, potrivit art. 119 Codul muncii orele suplimentare se compensează cu timp liber în următoarele 30 zile și numai în situația în care aceasta nu este posibilă se face plata orelor suplimentare. Reclamantul nu a făcut dovada că solicitat compensarea orelor suplimentare cu timp liber.
În același timp, conform pct. 2 al art. 34 din Contractul colectiv de muncă, orele prestat la cererea patronului în afara condițiilor prevăzute la pct. 1 sunt considerate ore suplimentare și se vor compensa cu timp liber corespunzător. Din probatoriul administrat nu rezultă o asemenea stare.
Având în vedere cele de mai sus, instanța apreciază ca neîntemeiată cererea reclamantului pentru plata orelor suplimentare și de noapte, urmând aor espinge.
Pentru aceleași motive, considerând ca legală modalitatea de plată a reclamantului, instanța a respins și cererea reconvențională.
Din probatoriul administrat a rezultat că reclamantul a suferit un accident de muncă în data de 28.10.2005 la orele 3:10 în urma căruia i-au fost amputate degetele III și IV de la mâna.
Evenimentul a făcut obiectul cercetării SMd in 03.11.2005, din procesul verbal încheiat rezultând că reclamantul se face vinovat de nerespectarea normelor de protecția muncii, respectiv de nerespectarea modului de funcționare al utilajului la care lucra în condițiile nefuncționării sistemului de protecție.
Din depozițiile martorilor audiați în cauză ( și ), instanța a reținut că mașina pe care lucra reclamantul a funcționat fără senzori de protecție, iar instructajul de protecția muncii s-a făcut reclamantului după producerea accidentului, acesta semnând fișa cu o dată anterioară.
Potrivit declarației martorului (martorul pârâtei), reclamantul a ales să lucreze pe mașina la care s-a produs accidentul, cunoscând că nu este prevăzută cu senzori de protecție pentru că permitea o productivitate mai
Din cele două expertize întocmite în cauză (a ing. și a ing. ), instanța reține că accidentul s-a produs dintr-o înlănțuire de împrejurări care au concurat la producerea lui, respectiv sistemul de protecție al mașinii a fost defect și în aceste condiții nu s-au respectat normele de protecția muncii de către reclamant.
În opinia expert ing. pârâta trebuia să scoată din funcțiune utilajul cu sistemul de protecție defect și să nu permită utilizarea lui numai după remedierea defecțiunii, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 18 din Legea 90/1996.
Ținând cont de cele de mai sus, precum și de faptul că nu au fost respectate de pârâtă dispozițiile art. 26 din Contractul colectiv de muncă potrivit cărora patronul are obligația să asigure timpul necesar refacerii capacității de muncă, ale alin. 2 din art. 112 Codul muncii (durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 ore), instanța apreciază că a existat o culpă concurentă a reclamantului și unității pârâte la producerea accidentului.
Prin regimul de muncă impus și prin folosirea unor utilaje care nu asigură protecția muncitorilor, instanța apreciază ca fiind mai M culpa unității pârâte care în baza dispozițiilor art. 269 Codul muncii “este obligat (ă) în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul“.
Accidentul de muncă suferit a adus reclamantului pe lângă un prejudiciu estetic, prin pierderea celor două degete de la mâna, acesta fiind mutilat fizic și un permanent prin neutilizarea corespunzătoare a mâinii stângi cu consecințe asupra muncii pe care o desfășoară.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs SC SRL SMs olicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii cererii subsecvente formulate de intimatul reclamant în ceea ce privește plata de daune morale pentru accidentul suferit în 28.10.2005.
Invocă în motivele de recurs pronunțarea hotărârii cu încălcarea și aplicarea greșită a legii respectiv a dispozițiilor legale incidente.
Astfel, instanța reține ca temei de drept în acordarea daunelor morale de 25.000 lei a dispozițiilor art. 269 codul muncii, ori acest text de lege se referă la prejudiciul material și nu moral
Iar cum art. 270 reglementează răspunderea materială a salariaților, în opinia recurentei rezultă voința neechivocă a legiuitorului ca răspunderea patrimonială a angajatorului și angajaților să fie doar pentru pagube materiale și nu daune morale. Și chiar dacă disp. Codului muncii se întregesc cu alte dispoziții inclusiv cele din codul civil, este necesar ca situația particulară să nu fie reglementată prin codul muncii și să nu existe incompatibilitate determinată de natura raportului de muncă cât timp acestea sunt întemeiate pe contractul colectiv sau individual de muncă; iar aceste două ultime contracte nu au înserate clauze referitoare la răspunderea pentru daune morale.
Nu în ultimul rând și expertizele au evidențiat că s-a lucrat în mod conștient la un utilaj fără sistem de protecție și alte precizări din care rezultă culpa reclamantului la producerea evenimentului.
A solicitat și suspendarea executării sentinței până la soluționarea recursului.
În drept recurenta invocă art. 300 pct. 3 art. 304 pct. 9 și art. 312 cod pr. civilă.
Prin întâmpinare intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În drept intimatul invocă prev. art. 308 cod pr. civilă raportat la disp. Legii 90/1996 și codul muncii.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu sub aspectul nulității de ordine publică, prevăzute de art. 304/1 cod pr. civilă, se apreciază că aceasta este legală și temeinică, sens în care în condițiile art. 312 cod pr. civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
Nu subzistă criticile formulate de recurentă.
Astfel cum rezultă din probatoriul administrat la prima instanță și cum a reținut corect aceasta la producerea accidentului suferit de reclamant au concurat mai multe împrejurări, sistemul de protecție al mașinii fiind defect ori, recurenta era obligată să scoată un astfel de utilaj din funcțiune și să nu permită nicidecum utilizarea acestuia chiar dacă persoana acceptă acest lucru; dispozițiile Legii 90/1996 privind Protecția muncii fiind obligatorii în acest sens și nerespectarea acestora atrag răspunderea disciplinară administrativă materială, civilă sau penală.
Chiar dacă a reținut și culpa concurentă a reclamantului, discutabile dar asupra acesteia instanța de control nu se va pronunța nefiind investită cu un recurs din partea reclamantului – instanța de fond a apreciat ca fiind mai M culpa unității pârâte recurenta de astăzi, sens în care a făcut o corectă a dispozițiilor legale obligând – o pe aceasta la acordarea de daune morale în favoarea reclamantului care a suferit un handicap permanent la mâna și unul de fapt estetic prin pierderea celor două degete de la mână.
Nu sunt întemeiate susținerile recurentei privind greșita aplicare a prevederilor art. 269 alin. 1 codul muncii corelat cu disp. art. 998 și 999 din codul civil în condițiile în care dispozițiile codului muncii se întregesc cu dispozițiile codului și procedurii civile.
De altfel atât doctrina cât și practica judiciară și înainte de 1989 dar mai ales după această dată au opinat în sensul acordării unor astfel de daune morale în cazul angajaților care au suferit traume sau suferințe psihice vătămări corporale prejudicii de ordin estetic sau handicap cum este cazul în speță, accidentul fiind produs la locul de muncă datorită unui utilaj defect proprietatea angajatorului.
Că este astfel și legiuitorul a înțeles să stipuleze exact această răspundere prin elaborarea Legii 237/2007 care a modificat aliniatul 1 al art. 269 în sensul că a introdus și prejudiciul moral ca temei al răspunderii civile contractuale a angajatorului obligându-l să-l despăgubească pe salariat.
În aceste condiții hotărârea instanței de fond apare legală și temeinică, sens în care în condiții art. 312 cod pr. civilă raportat la prevederile Legii 0/1996 și Legii 53/2003, recursul va fi respins ca nefondat.
În condițiile art. 274 cod pr. civilă fiind în culpă procesuală recurenta va fi obligată la cheltuieli de judecată în cuantum de 300 lei reprezentând onorariul avocat conform împuternicirii avocațiale anexate la întâmpinarea depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de pârâta SC SRL S M- în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat Carei- împotriva sentinței civile nr. 1064/D din 24 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 300 lei cheltuieli de judecatp.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 5 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
– – – – – – – –
Red.dec.PA
5.04.2008
Jud fond –
Dact IM/2 ex./5.04.2008.