Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.35/CM
Ședința publică din 28 ianuarie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Maria Apostol
JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu
Grefier – –
S-au luat în examinare recursurile civile declarat de:
1.recurenta intervenientă SINDICATELOR DIN -ROMANIA,cu sediul în B, sector 1,-, și
1.recurenta intervenientă SINDICATELOR DIN -ROMANIA,cu sediul în B, sector 1,-, și
2.recurenții reclamanții, domiciliat în P N,.6,.26, județul N, comuna cel, județul N, domiciliată în P N,-, județul N, domiciliată în P N, str.- -,.77,.A,.5, județul N, domicilait în P N,-, -.22,.67, județul N, domiciliată în P N,-, -.18,.G,.161, județul N, domiciliată în P N,-, -.9,.568, județul N, domiciliată în P N, str. – -, -.13, județul N, domiciliat în,-, județul N, domiciliat în P N,-, – 34,.33, județul N, domiciliată în P N, str.- -, -.7,.133, județul N, domiciliat în P N,-,.C,.113, domiciliată în P N,-,.C,.113, domiciliată în P N, -acia,.2,.B,.27, județul N, domiciliată în P N,-, – 26,.47, județul N, domiciliat în comuna P, nr.92, județul, domiciliat în P N,- B, județul P N, domiciliat în P N, -,.20,.16, județul N, domiciliat în comuna,-, județul N și, domiciliat în P N,-, județul N,împotriva sentinței civile nr. 2161 din 23 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în P N,-, -.6,.25, județul N și intimata pârâtă, cu sediul în B, sector 1,- – 76, având ca obiect conflict de muncă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 20 ianuarie 2009 și au consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera și a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, amânat pronunțarea la data de 22.01.2009, 26.01.2009 și 28.01.2009, când a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA:
Asupra recursurilor civile de față:
Contestatorii -, -, Ergii, -, -, au investit Tribunalul Neamț cu contestație împotriva deciziilor nr.60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67, 68, 69, 70, 71, 72, 73, 74, 75, 76, 77, 78, 80, 82, din data de 18.01.2007 emise de SC SA, solicitând anularea deciziilor și obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat fiecare precum și repunerea în situația anterioară emiterii actului de concediere.
În subsidiar, contestatorii au solicitat plata compensațiilor și a drepturilor bănești prevăzute în contractul individual de muncă și colectiv de muncă la nivel național, deoarece disponibilizarea lor s-a făcut cu nerespectarea de către intimată a dispozițiilor legale referitoare la concedierea colectivă.
Federația Sindicatelor Libere din Industria – România, a solicitat prin cererea de intervenție accesorie formulată în interesul contestatorilor, anularea deciziilor contestate, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale cuvenite până la data pronunțării și emiterea altor decizii de concediere care să prevadă plata unui număr de 20 zile, ca preaviz și 3 salarii compensatorii așa cum de fapt prevăd Protocolul și Notificarea semnate de angajator și sindicat.
La data de 3.06.2008, Federația Sindicatelor Libere din Industria România, a făcut precizări cu privire la cererea de intervenție în sprijinul contestatorilor solicitând: anularea deciziilor de concediere pentru cele 21 persoane, obligarea intimatei “” la plata drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate pe perioada desfacerii contractului individual de muncă.
În subsidiar, au fost de acord cu disponibilizarea colectivă, cu obligarea intimatei SC SA la plata drepturilor compensatorii prevăzute în CCM Unic pe din industria lemnului, adică trei salarii compensatorii și 30 zile preaviz.
În motivare, contestatorii au arătat că, prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor SC SA s-a dispus desființarea SC SA – Sucursala, iar Sindicatul liber a fost notificat cu privire la încetarea activității unității, personalul acestuia fiind disponibilizat.
La 22.01.2007 contestatorilor li s-au comunicat deciziile nr.60 – 82 emise la 18.01.2007 privind încetarea contractelor individuale de muncă în temeiul art.65 din Codul Muncii.
Deciziile de concediere nu respectă prevederile art.74 din Codul muncii privind mențiunile obligatorii referitoare la criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art.70 alin.2 lit.d), precum și cele referitoare la lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art.64, motiv pentru care se apreciază că, deciziile sunt lovite de nulitate absolută potrivit art.76 din Codul muncii.
Contestatorul a depus la data de 15.03.2007 cerere precizatoare prin care a menționat că nu a împuternicit nici un avocat să-l reprezinte în acest litigiu și în mod abuziv numele său apare în contestația formulată de salariații concediați, astfel că, prin încheierea din 13 aprilie 2007 Tribunalul Neamța dispus scoaterea din cauză a acestuia.
SC SA Baf ormulat cerere de strămutare a cauzei și prin încheierea nr.8189 din 4.12.2007 a Inaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis această cerere dispunându-se strămutarea cauzei la Tribunalul Tulcea.
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 28.03.2008, Tribunalul Neamț, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea spre competentă soluționare Tribunalului Tulcea.
La dosarul format la Tribunalul Tulcea, au fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri depuse de părți.
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 6 august 2008, instanța, în temeiul art.49 alin.3 și art.52 alibn.1 Cod proc.civilă, a încuviințat în principiu cererea de intervenție formulată de Federația Sindicatelor Libere din Industria – România în interesul contestatorilor.
Soluționând pe fond cauza, în complet de divergență,cu opinie majoritară,Tribunalul Tulcea, prin sentința civilă nr.2161 din 23.09.2008 a respins contestația formulată de contestatorii -, -, Ergii, -, -, precum și cererea de intervenție formulată de intervenienta Federația Sindicatelor Libere din Industria România în interesul contestatorilor, ca nefondată.
Au fost obligați contestatorii să plătească intimatei suma de 3520,54 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele aspecte:
Contestatorii au calitatea de angajați ai SC SA, desfășurându-și activitatea la Punctul de lucru P
Prin emiterea deciziilor din data de 18.01.2007, intimata SC SA B – Punct de lucru PNa dispus încetarea contractelor individuale de muncă ale contestatorilor în conformitate cu disp.art.65 din Codul muncii, acordându-le un preaviz de 20 de zile lucrătoare.
Conform art.65 alin.1 din Codul muncii: “Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității”, iar alin.2 prevede că: “desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă, dintre cele prevăzute la alin.(1)”.
Prin hotărârea din data de 22.12.2006 Consiliul de Administrație al SC SA a decis să se restrângă activitatea de producție a firmei, desfășurată la Punctul de lucru P N, aparținând Sucursalei Producție, prin desființarea unui număr de 23 posturi, ca urmare a lipsei comenzilor și a creșterii prețurilor la materii prima și utilități.
Această hotărâre a stat la baza emiterii deciziilor din data de 18.01.2007, contestate în prezenta cerere.
Din adeverința înregistrată sub nr.263/27.03.2007 rezultă că în luna noiembrie 2006 intimata avea un număr de 2379 salariați, în luna decembrie 2006 intimata avea un număr de 2374 salariați, în luna ianuarie 2007 intimata avea un număr de 2367 salariați iar în luna februarie 2007 intimata avea un număr de 2360 salariați.
Potrivit art.14 alin.2 din Codul Muncii: “persoana juridică poate încheia contracte individuale de muncă, în calitate de angajator din momentul dobândirii personalității juridice.”
În prezenta cauză, calitatea de angajator o are SC SA B, întrucât Punctul de lucru P N, nu are personalitate juridică.
În temeiul art.68 lit.c din Codul muncii, pentru ca o concediere să fie colectivă, se impun a fi îndeplinite cele două condiții prevăzute de text, respectiv concedierea într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu țin de persoana salariatului, a unui număr de cel puțin 30 de salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are cel puțin 300 de angajați.”
Prima instanță a apreciat că în cauză nu a fost o concediere colectivă având în vedere că SC SA Bad isponibilizat doar 21 de salariați în perioada de 30 de zile prevăzută de art.68 din Codul Muncii, astfel că, în cazul contestatorilor a avut loc o concediere individuală.
Contestatorii au afirmat că, prin hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor SC SA s-a dispus desființarea SC SA – Sucursala, iar Sindicatul Liber a fost notificat cu privire la încetarea activității unității și că intenția de concediere colectivă a fost de asemenea notificată Agenției Teritoriale pentru Ocuparea Forței de Muncă
Totuși, contestatorii din prezenta cauză nu au fost incluși în concedierea colectivă ce a avut loc la Punctul de lucru al SC SA întrucât prin Protocolul încheiat între SC SA și Sindicatul Liber s-a convenit ca un număr de 176 salariați să fie disponibilizați în cadrul concedierii colective, în perioada cuprinsă între săptămâna de 16 și 19 ale anului 2006, iar contestatorii din prezenta cauză au fost concediați la data de 18.01.2007.
Instanța de fond a reținut din organigrama intimatei că posturile ocupate de contestatori au fost efectiv desființate iar înscrisurile depuse relevă cauza concedierii contestatorilor,care este reală și serioasă, aceasta fiind modalitatea în care societatea a înțeles să reducă pierderile și eliminarea unor cheltuieli cum ar fi cele cu salariile,în condițiile în care modalitatea de reorganizare a activității este lăsată de legiuitor la latitudinea fiecărui angajator.
Față de aceste considerente, având în vedere că desființarea locurilor de muncă a fost efectivă și a avut o cauză reală și serioasă, instanța a constatat că sunt legale și temeinice deciziile de concediere contestate astfel că a respins ca nefondată cererea.
Au fost respinse și capetele de cerere privind obligarea intimatei la plata drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate pe perioada desfășurării contractelor individuale de muncă și repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziilor de concediere întrucât deciziile de concediere sunt temeinice și legale.
S-a apreciat că este nefondat și capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata compensațiilor și a drepturilor bănești prevăzute în CCM la nivelul Industriei și a celor prevăzute în Protocolul semnat de aceasta cu sindicatul, respectiv trei salarii compensatorii și 30 de zile preaviz, întrucât contestatorii din prezenta cauză nu au fost incluși în concedierea ce a avut loc între săptămânile 16 și 19 ale anului 2006 (17.04.2006 – 14.05.2006), iar în ceea ce-i privește, a avut loc o concediere individuală și nu una colectivă.
Față de soluția adoptată și având în vedere că intimata a efectuat cheltuieli în proces, instanța a obligat pe contestatori să-i plătească intimatei suma de 3520,54 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cum cererea de intervenție aaf ost formulată în favoarea contestatorilor, iar contestația acestora a fost respinsă ca nefondată, instanța a respins cererea de intervenție formulată de Federația Sindicatelor Libere din Industria – România, în interesul contestatorilor, ca nefondată.
In opinia separată, s-a apreciat că cererea contestatorilor este întemeiată, pentru următoarele aspecte:
Deși intimata a invocat ca și motive determinante pentru concedierea contestatorilor lipsa comenzilor, creșterea prețurilor la materii prime și utilități, la dosarul cauzei nu au fost depuse dovezi în acest sens, care să dovedească faptul că aceste cauze sunt reale și serioase.
La dosar nu a fost depusă de către intimată o probă care să reflecte situația sa financiară precară, respectiv un bilanț al profiturilor și pierderilor pentru anii 2006 și 2007 sau o situație a cifrei de afaceri înregistrată în 2006 și 2007, care să dovedească nivelul pierderilor înregistrate în respectiva perioadă de timp de aceasta, urmare a lipsei comenzilor și a creșterii prețurilor la materiile prime și la utilități, atât la nivelul Punctului de lucru cât și la nivel de societate, conform mențiunilor din preambulul deciziilor contestate.
Angajatorul contestatorilor a fost de fapt Punctul de lucru PNi ar SC SA B recunoaște existența Punctului de lucru P N ca pe o subunitate a sa, cu personalitate juridică, în măsură să încheie și să modifice contracte individuale de muncă fără a i se fi emis de către societate un mandat în acest sens, sau o delegare de competențe.
Actele adiționale sunt semnate de către directorul Punctului de lucru P N și nu de către președintele – director general al SC SA B iar contestatorii și-au desfășurat efectiv activitatea la Punctul de lucru P
Pentru a se stabili dacă în cauză a avut loc sau nu o concediere colectivă, trebuie avut în vedere numărul de angajați care își desfășurau activitatea la data concedierii la angajatorul real – Punctul de lucru P N, care este precizat în actele adiționale ale contestatorilor și care a și încheiat aceste acte și nu numărul total de salariați de la SC SA
Din organigrama încheiată la data de 01 iunie 2006 (anterioară concedierii), la Punctul de lucru PNe xista un total de personal egal cu 42 de persoane, dintre care 26 personal productiv și 16 personal administrativ.
După concedierea contestatorilor (și a altor persoane care însă nu au formulat contestație), la Punctul de lucru PNf igura un total de personal administrativ egal cu 14 persoane.
Intimata nu a respectat obligațiile prevăzute de lege în cazul concedierilor colective (art.69, 70, 74 lit.c din Codul muncii ) privind inițierea de consultări cu sindicatul, notificarea sindicatului, în termenul legal și în mod complet, cu privire la intenția de concediere colectivă, cât și notificarea ITM și AJOFM cu privire la această intenție. Totodată, deciziile contestate nu conțin criteriile de stabilire a ordinii de priorități conform art.70 alin.(2) lit.d) din Codul muncii.
De asemenea, intimata nu a aplicat în mod corespunzător măsurile de protecție cuvenite contestatorilor, urmare concedierilor colective, nefăcând dovada că ar fi acordat acestora plățile compensatorii în cuantumul stabilit pentru concedieri colective prin CCM la nivel de ramură, sau printr-un Protocol încheiat cu sindicatul.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.76 din Codul muncii, s-a apreciat că cererea este întemeiată și că se impune admiterea contestației și anularea deciziilor de concediere emise la data de 18.01.2007 de SC SA B – Punctul de lucru P N, ca netemeinice și nelegale, și obligarea intimatei la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceștia, conf. prev. art.78 din Codul muncii.
S-a considerat de asemenea, că se impune reîncadrarea contestatorilor pe posturile deținute anterior emiterii deciziilor de concediere contestate.
Față de rezolvarea dată capetelor principale de cerere, s-a apreciat că trebuie respinsă cererea subsidiară, referitoare la obligarea intimatei la plata către contestatori a compensațiilor bănești, ca nefondată.
S-a admis de asemenea cererea de intervenție accesorie în interesul contestatorilor, formulată de Federația Sindicatelor Libere din Industria (), avându-se în vedere admiterea contestației formulate de către contestatori.
Ca urmare a admiterii contestației formulate de către contestatori s-a respins capătul de cerere privind obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondat.
Impotriva acestei sentințe au declarat recurs contestatorii și intervenienta Federația Sindicatelor Libere din Industria – România.
Recurenții contestatoriau criticat sentința atacată sub următoarele aspecte:
Deși intimata a invocat ca motive determinante pentru concedierea contestatorilor, lipsa comenzilor și creșterea prețurilor la materiile prime și utilități, nu au fost depuse la dosar probe în acest sens, pentru a califica drept reala și serioasa cauza desfacerii contractelor de munca.
De asemenea, deciziile nu respecta prevederile imperative ale art.70, art. 74 si art. 76 din Codul muncii ceea ce face ca respectivele decizii sa fie lovite de nulitate.
Mai arata recurenții, că art.64 din același cod, instituie obligația angajatorului de a oferi un loc de muncă vacant avându-se în vedere că relațiile de muncă se bazează pe principiul bunei credințe și al garantării dreptului la protecție împotriva șomajului, dar această obligație nu a fost respectată de către intimata pârâtă.
Recurenții contestatori consideră că aprecierile magistratului care a făcut opinie separată la pronunțarea hotărârii, concordă cu dispozițiile legale în materie și solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii contestațiilor astfel cum au fost formulate.
II. Recurenta intervenientă Federația Sindicatelor Libere din Industria, a formulat următoarele critici:
– In conformitate cu art. 76 din legea nr. 168/1999, instanța avea obligația la prima zi de înfățișare să încerce să conflictul prin împăcarea părților, lucru care în speță nu s-a realizat.
– Soluția este rezultatul unei interpretări și aplicări greșite a legii iar instanța a avut un comportament părtinitor în favoarea societății intimate.
– Instanța nu a respectat dreptul la apărare al contestatorilor împiedicând organizația sindicala din care fac parte sa-i apere.
– S-a acordat intimatei mai mult decât a cerut în întâmpinare, adică a acordat cheltuieli de judecata in valoare de 3520,54 lei cu toate ca nu au fost solicitate, in timp ce contestatorii nu și-au încasat drepturile salariale de ani de zile.
– Greșit a reținut instanța că în cerere, contestatorii au dorit să se constate că a avut loc o concediere colectivă și că vor în subsidiar plăți compensatorii.
In realitate, aceștia au susținut că a avut loc o concediere din inițiativa angajatorului, dar s-a făcut cu încălcarea disp. art. 65 si 67 din Codul muncii si art. 62, 63, 64 din. Plățile compensatorii la care se referă contestatorii sunt cele prevăzute de art. 78 din care prevăd plata unei compensații de cel puțin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi.
– Hotărârea de desființare a Punctului de lucru -P N, este legalizată prin încheierea de ședință a Tribunalului București cu nr. 1910/18.01.2008, iar deciziile de desfacere a contractelor de muncă sunt tot din data de 18.01.2007, deși funcționa legal și trebuia să respecte procedura de concediere colectivă pentru 236 persoane.
De asemenea, deciziile au fost emise de o altă persoană decât cea care a dispus angajarea contestatorilor la Punctul de lucru.
– Concedierea nu a avut la bază o cauză reală și serioasă, nu s-a făcut dovada situației financiare precare a societății, iar locurile de muncă nu au fost desființate fiind vorba în realitate de o reorganizare și redistribuire de personal, fără a se respecta procedura legală. De altfel, din data de 18.01.2007 până la 18.01.2008, Punctul de lucru a funcționat și mai funcționează încă, având câțiva angajați.
In subsidiar, recurenta solicita ca instanța să ia în considerare hotărârile Consiliului de administrație nr.37 si nr.40/17.03.2006 din care rezultă încetarea activității Punctului de lucru și disponibilizarea personalului, respectiv 236 salariați deoarece aceste hotărâri nu au fost desființate, iar hotărârea din 22.01.2006 nu-si poate produce efectele deoarece cei 21 de contestatori făceau parte din numărul total de 236 salariați la care făceau referire primele hotărâri.
Prin întâmpinare, intimata SC SA a solicitat respingerearecursurilor ca nefondatearătând ca în mod corect prima instanța a constatat ca în cauză a avut loc o desființare a locurilor de ocupate de contestatori iar cauza este reală și serioasă, determinată de lipsa comenzilor și creșterea prețurilor la materiile prime și utilități.
Mai arată intimata că nici motivele de nulitate ale deciziilor, invocate de recurenți, nu sunt întemeiate deoarece în cauză nu a operat o concediere colectivă.
Societatea se încadrează în prevederile art. 68 alin.1 litera “c” Codul muncii, având peste 300 de salariați și au fost disponibilizate doar 21 de persoane in 18.01.2007. De altfel caracterul individual al concedierilor ce fac obiectul prezentului litigiu nu a fost contestat nici de recurenți.
Nici cererea de repunere a contestatorilor în situația anterioara nu mai este posibila deoarece Punctul de lucru s-a desființat, fiind radiat din registrul comerțului așa cum rezultă din încheierea judecătorului delegat, nr. 1910/18.01.2008.
Mai arată intimata că cererea subsidiară a recurenților contestatori, privind plata compensațiilor ca urmare a concedierii colective, este rămasă fără obiect deoarece din documentele depuse reiese ca societatea și-a îndeplinit toate obligațiile pecuniare prevăzute de art. 78 si art. 67, 73 din Codul muncii.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate si de materialul probator administrat, Curtea constată următoarele:
Având în vedere că parte din criticile formulate de recurenți se referă la lipsa dovezilor privind situația financiară precară a societății care ar fi determinat desființarea locurilor de muncă ocupate de contestatori, instanța a pus în vedere intimatei să facă aceste dovezi și de asemenea, să prezinte împuternicirea dată directorului Punctului de lucru de a încheia acte adiționale și contracte de muncă pentru salariații acestei unități.
In ce privește situația financiară precară a societății la momentul concedierii contestatorilor, societatea nu a produs niciun fel de dovezi, precizând în notele scrise depuse la ultimul termen de judecată, că modalitatea de reorganizare a societății este lăsată la latitudinea angajatorului, iar cauza concedierii a fost reală și serioasă.
Din decizia nr. 175/23.12.2005 depusa la dosar de către intimată, rezultă că începând cu data de 23.01.2006, domnul a fost numit în funcția de director al Punctului de lucru PNa vând mandatul limitat la: angajarea de personal la punctul de lucru; încheierea de contracte în numele societății; reprezentarea Punctului de lucru în raporturile cu autoritățile publice teritoriale.
Potrivit art.65 (1) Codul muncii “Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. (2) Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.”
Concedierea dispusă în baza art. 65 din Codul muncii pentru motive care nu țin de persoana salariatului trebuie să îndeplinească două condiții de fond: cauza concedierii să constea în desființarea locului de muncă al salariatului ca urmare a dificultăților economice,transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității și decizia de concediere să emane de la organul de conducere competent.
In ce privește persoana care a dispus concedierea contestatorilor, instanța nu poate retine criticile recurenților, deoarece, așa cum rezultă din decizia nr. 175/23.12.2005, emisă de intimata, directorul Punctului de lucru putea doar să angajeze personal pentru această unitate, neavând mandat pentru a dispune și concedierea astfel că, în mod corect aceste decizii au fost semnate de directorul SC, fiind din acest punct de vedere legale.
In ce privește desființarea locurilor de muncă ale contestatorilor, acest aspect rezultă cu prisosință din înscrisurile depuse de părți, iar începând cu data radierii punctului de lucru este evidentă imposibilitatea menținerii salariaților în funcțiile deținute sau a angajării altor persoane pe aceste funcții.
Însă, este de reținut faptul că societatea intimata nu a depus înscrisuri din care să reiasă situația sa economică precară, nu a depus un bilanț economic care să reflecte pierderile suferite, ceea ce era esențial pentru a dovedi temeinicia măsurii luate, deoarece legiuitorul a prevăzut prin noțiunea de “dificultăți economice” doar acele împrejurări care au condus la pierderi economice, la creșterea costurilor de producție etc. nu și situația în care angajatorul dorește creșterea profitului.
tehnologice se referă la înlocuirea unor linii de producție, la introducerea mijloacelor automatizate de producție etc. și poate avea în vedere întreaga unitate sau numai anumite secții, compartimente în timp ce, reorganizarea activității se referă la măsuri organizatorice interne, iar nu la situația reorganizării persoanei juridice.
Așadar, deși se susține că a avut loc o concediere în temeiul art. 65 Codul muncii, intimata nu a făcut dovezi cu privire la existența unei cauze reale și serioase care a stat la baza măsurii luate.
A făcut în schimb, dovada desființării unității în care lucrau contestatorii, respectiv a Punctului de lucru, depunându-se în acest sens, atât hotărârea AGA din 10.12.2007 prin care se ia această măsură cât și actul adițional la actul constitutiv al SC SA din 10.12.2007 și încheierea nr.1910/18.01.2008, de radiere din Registrul Comerțului a acestei unități.
In condițiile desființării în integralitatea sa, a unității în care erau angajați contestatorii, intimata susține totuși, că nu a fost vorba de o concediere colectivă în speță deoarece, în perioada de referință s-a dispus doar disponibilizarea unui număr de 21 persoane, iar societatea se încadrează la art. 68 alin. 1 litera “c” codul muncii, deoarece are peste 300 angajați.
Prin depunerea unor înscrisuri ce emană de la celelalte Sucursale si Puncte de lucru ale SC SA s-a încercat dovada faptului ca în perioada în care au fost emise deciziile contestate nu au mai fost disponibilizați și alți salariați astfel încât, nu sunt îndeplinite cerințele art. 68 alin.1 litera “c” codul muncii care condiționează o astfel de concediere colectivă de disponibilizarea a cel puțin 30 de salariați.
Intimata s-a referit în acest sens, lanumărul total de angajați, din toate sucursalele și punctele de lucru deținute de aceasta.
Art. 68 din Codul muncii stabilește numărul de salariați concediați în raport de numărul de angajați ai unității, ca număr minim pentru a fi în prezența unei concedieri colective, fiind in deplina armonie cu dispozițiile Directivei nr. 98/59/CE privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la concedierile colective.
In urma cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare privind interpretarea noțiunii de “unitate” care este prevăzută de art.1 alin.1 litera” a ” din Directiva 98/59/CE a Consiliului, CURTEA a interpretat în sensul ca o unitate de producție corespunde noțiunii de unitate, în sensul vizat de această directivă.
Prin urmare, Directiva 98/59/CE privind apropierea legislațiilor statelor membre, cu privire la concedierile colective, în special art. 1 alin. 1 litera”a “, trebuie interpretată în sensul ca o unitate de producție separată a unei societăți care dispune de un echipament și de un personal specializat distincte, a cărei funcționare nu este influențată de cea a celorlalte unități și care are un director de producție responsabil de buna desfășurare a activității și de supravegherea a tot ceea ce este legat de funcționarea instalațiilor unității precum și de rezolvarea problemelor tehnice, corespunde noțiunii de “unitate” în sensul vizat de aceasta directivă.
Așadar, pentru a aprecia cu privire la natura concedierii dispusa în speță trebuie să ne raportăm doar la Punctul de lucru care îndeplinește toate cerințele pentru a fi calificată drept “unitate” și nicidecum la întreaga SC SA.
In urma Protocolului încheiat la 14.04.2006 între SC SA și Sindicatul Liber, având în vedere Notificarea nr.40/17.03.2006 adresată sindicatului, părțile au convenit aplicarea procedurii concedierii colective pentru un număr de 176 de salariați de la aceasta unitate, cu plata drepturilor compensatorii prevăzute de CCM.
Contestatorii din prezenta cauza nu au intrat în aceasta procedura de concediere colectivă deoarece deciziile acestora au fost emise cu mult peste data prevăzută de acest Protocol.
Cu toate acestea, la Punctul de lucru, anterior concedierii contestatorilor, mai erau 42 de persoane din care 26 personal producție si 16 personal administrativ.
Față de aspectele reținute anterior prin care am arătat ca Punctul de lucru îndeplinește cerințele pentru a fi numită “unitate”, Curtea constată că numărul de disponibilizări din data de 18.01.2007, trebuie raportat la numărul de angajați existenți în această unitate, deoarece acesta este angajatorul real, care a încheiat actele adiționale la contractele individuale de muncă, fiind astfel îndeplinite cerințele art. 68 litera “a “din Codul muncii.
Nefiind in prezenta unei concedieri reglementata de art. 65 Codul muncii, se constata ca deciziile emise de SC SA la 18.01.2007 cu privire la contestatorii din prezenta cauza, sunt lovite de nulitate.
Ca efect al anularii deciziilor, instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 78 din Codul muncii și va obliga intimata către contestatori la plata unor “despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariații”, începând cu data desfacerii contractelor de munca și până la data pronunțării prezentei decizii.
Deși potrivit art.78 (2) codul muncii, anularea deciziilor are ca efect repunerea părților în situația anterioară, în speță de față nu se poate dispune reintegrarea contestatorilor în funcțiile deținute anterior deoarece, așa cum am arătat anterior, Punctul de lucru a fost radiat, aspect care rezultă din încheierea judecătorului delegat la.
Cererea subsidiară – referitoare la plata drepturilor compensatorii stabilite de CCM în cazul concedierii colective nu poate fi admisă în condițiile în care, anulând deciziile, instanța a dispus plata despăgubirilor prevăzute de art.78 codul muncii, iar compensațiile nu pot fi determinate decât de o concediere colectivă pe care însă, unitatea nu a dispus-
In limitele și pentru considerentele expuse, Curtea va admite recursurile formulate de contestatori și intervenientă și va modifica în parte sentința recurată conform dispozitivului prezentei decizii.
Celelalte critici formulate de recurenta intervenientă referitoare la încălcarea dreptului de apărare și atitudinea părtinitoare a instanței de fond vor fi înlăturate deoarece nu rezulta din actele si lucrările dosarului niciunul din aceste aspecte iar nerespectarea dispozițiilor art.76 din legea nr.168/1999 privind “împăcarea” părților nu este în măsură să atragă anularea unei hotărâri.
In ce privește critica referitoare la cheltuielile de judecată solicitate de intimată la fond, se impune a se preciza că în condițiile art. 274 cod procedură civilă, “partea care cade în pretenții ” poate fi obligată la plata acestor cheltuieli, ori în condițiile admiterii recursului și implicit a admiterii contestației, contestatorii nu mai sunt ținuți de plata acestor cheltuieli de judecată deoarece “nu au căzut în pretenții” față de intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile civile declarate de:
2.recurenții reclamanții, domiciliat în P N,.6,.26, județul N, comuna cel, județul N, domiciliată în P N,-, județul N, domiciliată în P N, str.- -,.77,.A,.5, județul N, domiciliat în P N,-, -.22,.67, județul N, domiciliată în P N,-, -.18,.G,.161, județul N, domiciliată în P N,-, -.9,.568, județul N, domiciliată în P N, str. – -, -.13, județul N, domiciliat în,-, județul N, domiciliat în P N,-, – 34,.33, județul N, domiciliată în P N, str.- -, -.7,.133, județul N, domiciliat în P N,-,.C,.113, domiciliată în P N,-,.C,.113, domiciliată în P N, -acia,.2,.B,.27, județul N, domiciliată în P N,-, – 26,.47, județul N, domiciliat în comuna P, nr.92, județul, domiciliat în P N,- B, județul P N, domiciliat în P N, -,.20,.16, județul N, domiciliat în comuna,-, județul N și, domiciliat în P N,-, județul N,împotriva sentinței civile nr. 2161 din 23 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în P N,-, -.6,.25, județul N și intimata pârâtă, cu sediul în B, sector 1,- – 76,
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că admite în parte cererea reclamanților și cererea de intervenție în interes alăturat formulată de FEDERAȚIA SINDICATELOR DIN.
Dispune anularea deciziilor 60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67, 68, 69, 70, 71, 72, 73, 74, 75, 76, 77, 78, 80, 82 din 18.01.2007 emise de SC SA PUNCT DE LUCRU P N, ca fiind nelegale.
Obligă pârâta către reclamanți la plata drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate de care ar fi beneficiat aceștia, de la data desfacerii contractelor de muncă și până la data pronunțării prezentei decizii.
Menține dispozițiile instanței în ce privește respingerea cererii reclamanților de obligare a pârâtei la plata compensațiilor bănești prevăzute de contractul colectiv de muncă în cazul concedierii colective, precum și cererea de reintegrare a acestora în funcțiile deținute anterior.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28.01.2009.
Președinte, Judecători,
– – – –
– –
– –
Grefier,
Jud.fond: /
Op.separată:as.jud.
Red.jud.-/12.02.2009
Tehnored.gref.RD/4ex./13.02.2009
