Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.430/CM
Ședința publică din data de 20 mai 2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Jelena Zalman
– – –
Grefier – – –
S-a luat în examinare recursul civil formulat de pârâtaSC SRL, cu sediul în C,-, etaj 1, județul C, împotriva sentinței civile nr.2133 din 28 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamanta, domiciliată în C,-, -. A, etaj 3,. 14, județul C, având ca obiect conflict de muncă – contestație decizie concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenta pârâtă SC SRL avocat în baza împuternicirii avocațiale seria – nr.-/01.04.2008 depusă la dosar și intimata reclamantă, personal și asistată de d-na avocat -, în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 28.03.2008, depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Apărătorul recurentei pârâte – avocat depune la dosar contractul de asistență juridică nr.75/05.11.2007 din care rezultă că obiectul acestuia constă în consultanță juridică generală și asistență juridică în proceduri necontencioase – în care intră și litigiile de muncă și de asemeni comunică un exemplar și părții adverse.
Apărătorul intimatei reclamante, susține că la instanța de fond părțile nu s-au prezentat, iar acum în recurs au depus situații contabile din care reiese că semestrial au pierderi, dar nu depun acte doveditoare în acest sens – trebuia depus bilanțul activității – balanța contabilă din care să se vadă activitatea reală a societății, profitul și pierderile. De asemenea actele depuse la dosar nu sunt în original.
Instanța față de afirmația apărătorului intimatei reclamante, arată că într-adevăr actele depuse la dosar trebuiau semnate pentru conformitate de avocatul recurentei pârâte.
Apărătorul recurentei pârâte, susține că este angajat de societate doar de 3 luni de zile și dacă este necesar va depune toate situațiile înregistrate la Ministerul Economiei și Finanțelor, cu ștampilă aplicată pe acestea.
Apărătorul intimatei reclamante, arată că aceste documente nu mai sunt necesare, întrucât pe postul ocupat de intimata reclamant deja a fost angajată o altă persoană și asta într-un timp foarte scurt.
Instanța deliberând, respinge administrarea probei cu bilanțul societății pe anul 2007 și pune în vedere apărătorului recurentului pârât să facă încadrarea în drept a recursului de față.
Apărătorul recurentei pârâte susține că încadrarea recursului de față de prevăzută de dispozițiile art.304 pct. 9 cod procedură civilă.
Față de această susținere apărătorul intimatei reclamante invocă în cauză excepția nulității recursului, întrucât recursul formulat nu cuprinde motivele de drept pe care se întemeiată, iar în raport de disp. art.306 cod pr.civilă – recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal. Motivarea în fapt a recursului de față nu este suficientă pentru a fi considerat un recurs motivat în termen. Solicită admiterea acestei excepții și pe cale de consecință respingerea recursului pârâtei.
Apărătorul recurentei pârâte solicită respingerea excepției invocate de apărătorul intimatei reclamante, întrucât Codul d e procedură civilă nu indică în mod expres – o motivare de fapt și de drept – aceasta fiind o problemă de interpretare. Intenția legiuitorului nu a fost aceea de a anula, ci de a da posibilitatea instanței de recurs să aprecieze cu privire la recurs – dacă este motivat greșit prin motivele de recurs – poate fi încadrat și altfel.
Pe fondul cauzei apărătorul recurentei pârâte susține următoarele:
– se invocă faptul că recurenta ar fi depus o întâmpinare, dar conform codului d e procedură civilă – care se aplică și în cazul litigiilor de muncă – recurentul avea dreptul la un termen pentru pregătirea apărării;
– societatea pârâtă nu a considerat că are nevoie de apărare calificată, respectiv de un – deoarece la data începerii procesului nu avea angajată o asemenea persoană – a angajat la penultimul termen judecată un apărător calificat și pentru acest fapt instanța de fond a refuzat să mai acorde un termen de judecată pentru ca apărătorul ales să ia cunoștință de dosarul cauzei și să aibă posibilitatea reală de a formula apărări calificate;
– este real că aceste probe: cu martori, interogatoriu, nu se administrează în recurs, însă instanța de fond a refuzat acest drept recurentei pârâte, iar o altă problemă este aceea că societatea pârâtă a fost citată pe tot parcursul judecății la o altă adresă, iar la ultimul termen de judecată a fost citată corect – la sediul real;
– referitor la fondul problemei instanța de fond a admis acțiunea contestatoarei, însă fără a verifica situația reală și anume că situația economică a societății era în declin, cheltuielile societății erau foarte mari înregistrându-se pierderi și prin desființarea postului reclamantei s-a încercat reducerea cheltuielilor, urmând ca eventualele probleme juridice să fie rezolvate fie prin consultarea unor avocați, fie de către ceilalți angajați ai societății.
– intimata reclamantă a fost concediată pentru motive ce nu țin de persoana angajatului,decizia emisă a fost întocmită pe baza modelului pus la dispoziție de către și conținea motivele pentru care a încetat contractul colectiv de muncă. Decizia de concediere emisă cuprinde toate dispozițiile prevăzute de Codul muncii în ceea ce privește termenul de preaviz, posibilitatea angajării într-un alt post de muncă, etc. deci nu a fost rea voință din partea societății, ci pur și simplu a fost în imposibilitate de a mai menține acel post din cauza situației financiare.
În concluzie, solicită: admiterea recursului și casarea hotărârii pronunțate de instanța de fond cu trimitere spre rejudecare, sau admiterea recursului și respingerea acțiunii formulată de contestatoarea, fără cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei reclamante, față de apărătorului recurentei pârâte susține că acestea nu sunt reale, deoarece:
– situația economică a societății nu era atât de critică, astfel încât să ducă la desființare unui post de consilier juridic a cărui retribuție nu depășea 8 milioane lei;
– citarea recurentei pârâte s-a făcut în mod corect la fiecare termen de judecată – deoarece instanța de fond i-a pus în vedere acesteia să-și precizeze sediul;
– cu privire la acordarea unui termen pentru pregătirea apărării – prin aceasta se încearcă tergiversarea cauzei;
– referitor la angajarea unei alte persoane pe același post – chiar prin întâmpinare societate a recunoscut că a angajat o persoană pe perioadă determinată cu scopul de a îndrepta greșelile făcute de contestatoare, iar prin motivele de recurs acest lucru. Mai mult, în luna octombrie și noiembrie au publicat anunțuri pentru angajarea unui consilier juridic.
Solicită respingerea recursului de față, menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Curtea, cu privire la recursul civil de față;
Cad eclarat recursul la 20 februarie 2008 împotriva sentinței civile nr.2133/28 noiembrie pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
În fapt:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr- contestatoarea, în contradictoriu cu intimata SC SRL.a investit instanța pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: anularea deciziei nr. 217/18.07.2007; reintegrarea în funcția avută anterior emiterii deciziei de concediere; obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri, reprezentând suma drepturilor salariale cuvenite, indexate majorate și reactualizate plus contravaloarea tichetelor de masă de care ar fi beneficiat, de la momentul desfacerii nelegale a contractului de muncă până la efectiva reîncadrare, plata daunelor morale în valoare de 9000 lei
În considerente se invocă excepția nulității absolute a deciziei nr. 217/18.07.2007 raportat la disp. art. 74,coroborat cu art. 65 și art. 76 din Codul muncii, susținând că desființarea postului nu a fost efectivă întrucât pe postul deținut de ea a fost angajată o altă persoană. De asemenea se arată că decizia contestată nu cuprinde lista locurilor disponibile din societate și nici nu prevede în mod corect termenul de preaviz.
În motivarea cererii contestatoarea a arătat, în esență că a fost angajată în cadrul SC, începând cu data de 18.04. 2007,ocupând funcția de consilier juridic în baza contractului individual de muncă nr. 45/08.04.2007, până în data de 19.07.2007. când prin decizia contestată i-a încetat contractul în temeiul disp. art.58 coroborat cu art. 65și 66 din Codul muncii.
Contestatoarea a susținut că decizia este nelegală, deoarece pe postul deținut de aceasta a fost angajată o altă persoană.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 76-78 coroborat cu art. 281 și următoarele din Codul muncii, precum și pe disp. art. 74 alin 3 și art. 78 din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel național pe anii 2007- 2010 cu luarea în considerare a art. 112 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
Intimata prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
S-a arătat că acțiunea contestatoarei este nesemnată, iar conform disp. art 113 Cod procedură Civilă acest fapt atrage nulitatea absolută a cererii; pe fond s-a arătat că prin decizia nr. 217/18.07.2007 sunt enumerate motivele care au dus la emiterea unei astfel de hotărâri. De asemenea, se precizează faptul că prin notificarea nr.4154/17.07.2007, se stipulează motivul concret al desființării locului de muncă respectiv a dificultăților economice din cadrul societății.
Se învederează faptul că personalul din aparatul administrativ nu a beneficiat de tichete de masă, acest drept având un caracter opțional pentru angajator.
Totodată intimata menționează că a angajat cu contract de muncă pe perioadă determinată un consultant juridic, cu scopul de a îndrepta greșelile făcute de contestatoare.
Prin încheierea din 07.09.2007 instanța a respins excepția nulității acțiunii ca urmare a nesemnării, având în vedere că cererea a fost semnată de reclamantă în fața instanței.
Prin încheierea din 26.10.2007 instanța respins excepția nulității absolute a deciziei contestate, întrucât consideră îndeplinite dispozițiile art. 74. iar textul nu induce o sancțiune de această natură.
Cât privește art.65 C invocat de reclamantă, prevederile acestuia nu se aplică în cazul concedierilor individuale, iar în ceea ce privește celelalte temeiuri juridice acestea nu sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.
La același termen instanța a admis, considerând concludente și pertinente cauzei, probele solicitate de reclamantă, respectiv proba cu înscrisuri, proba testimonială cu un martor și proba cu interogatoriul pârâtei.
Prin sentința civilă nr.2133 din 28 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a admis contestația formulată de contestatoare, s-a anulat decizia nr. 217/18.07.2007 emisa de societatea intimata și s-a dispus reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior emiterii deciziei.
A fost obligată intimata la plata, către contestatoare, a despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate, precum si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea, de la data concedierii si pana la reintegrarea efectivă în funcție.
Au fost respinse ca nefondate capetele de cerere privind plata contravalorii tichetelor de masa si plata daunelor morale, precum si plata cheltuielilor de judecata.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:
Raporturile de muncă ale contestatoarei cu societatea intimată au încetat la data de 25.07.2007, când s-a dispus prin decizia nr.217/18.07.2007 încetarea contractului individual de muncă nr.-/08.05.2007, în temeiul art.58 coroborat cu art. 65 și 66 din Codul muncii.
Potrivit art. 65 alin 1 Codul muncii,astfel cum a fost modificat prin OUG 55/2006, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, iar în conformitate cu alin.2, desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Condiția de legalitate impusă de lege este ca desființarea locului de muncă să fie efectivă si să aibă o cauză reală și serioasă.
Instanța a reținut că în cauză s-a dovedit că hotărârea societății 7/2007 (fila 33), prin care a fost aprobată noua organigramă nr. 244/2007 nu a avut loc o desființare postului nu este efectivă și reală, atâta timp cât ulterior concedierii contestatoarei a fost angajat pe perioadă determinată un Consultant juridic. Societatea nu a dovedit că acesta avea alte atribuții,conform fișei postului, decât cele exercitate de contestatoare, iar aspectul angajării unui nou salariat pe probleme juridice, făcută în urma anunțurilor făcute prin presă (fila 59 dosar), fapt recunoscut de intimată prin întâmpinare, constituie o împrejurare care înlătură apărările vizând necesitatea reorganizării.
Noțiunea de loc de muncă, avută în vedere de art. 65 alin.1 din C, include postul ocupat de salariat și concretizează în organigrama angajatorului necesarul de personal pentru o anumită funcție sau meserie.
Art. 65 din Codul muncii exclude posibilitatea angajatorului de a dispune concedierea salariatului pe baza selecției în funcție de competență, dar fără desființarea postului acesteia.
Desființarea este efectivă, atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăsește în organigrama acesteia ori în statul de funcții.
Desființarea nu este efectivă dacă este urmată de reînființarea după scurt timp, a aceluiași loc de muncă. Nici schimbarea denumirii postului nu poate fi considerată o desființare efectivă a locului de muncă.
Cauza este reală, când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăți economice sau transformări tehnologice, independentă de buna sau reaua credință a angajatorului.
Cauza serioasă este aceea care face imposibilă continuarea activității la un loc de muncă, fără pagube pentru angajator, excluzându-se însă plata salariului.
Față de probele administrate instanța înlătură susținerile intimatei cu privire la dificultățile financiare,avute anterior și ulterior angajării contestatoarei motivat prin încercarea să reducă cheltuielile societății, printre care se numără și reducerea cheltuielilor cu personalul, fapt ce nu a fost dovedit, in raport de cele relatate mai sus.
Măsura concedierii se justifică dacă se face dovada că efectiv a avut loc o reorganizare și o restrângere reală, impuse de nevoile unității.
Reducerea activității nu poate fi doar un pretext pentru îndepărtarea unui salariat și în consecință desfacerea contractului unei persoane urmată de încadrarea alteia, din afara unității este neîntemeiată.
Instanța a respins ca nefondat capătul de cerere privind plata contravalorii tichetelor de masă, care se acordă în condițiile stabilite prin contractele colective de muncă în urma negocierii dintre angajatori și organizațiile sindicale legale constituite sau cu reprezentanții salariaților, întrucât nu a fost dovedit de către contestatoare că a beneficiat de plata acestor sume de bani.
Potrivit art.269 alin. 1 Codul muncii modificat prin Legea nr. 237/2007, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Răspunderea civilă contractuală include astfel, prin voința legiuitorului, și partea de prejudiciu moral la care este îndreptățit C căruia i s-a produs o lezare a valorilor personale nepatrimoniale, ca efect direct al actului de decizie al angajatorului.
Din declarația martorei rezultă că patronii veneau în birou cerând contestatoarei să-și dea demisia. În speță, contestatoarea nu a putut dovedi prin proba testimonială aceste daune, întrucât nu s-a probat atingerea adusă prin fapta angajatorului asupra prestigiului, imaginii sau demnității persoanei și în consecință s-a apreciat cererea ca nefondată.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:
1. Instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare al intimatei recurente, căreia i-a refuzat acordarea unui termen avocatului ales să ia cunoștință de dosarul cauzei și să aibă posibilitatea reală de a formula apărări calificate.
2. Încălcarea drepturilor intimatei la formularea unei apărări calificate prin ignorarea cererii de probe invocată de către aceasta.
3. Hotărârea este criticabilă pe fondul cauzei, întrucât nu s-a ținut seama de faptul că s-a decis desființarea postului de consilier juridic datorită dificultăților economice prin care trecea societatea.
Astfel, a fost emisă decizia nr.217/18.07.2007 prin care contestatoarea a fost concediată pentru motive ce nu țin de persoana angajatorului.
În vederea unei concedieri legale a emis către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă o notificare cu nr.de înregistrare 4145/17.07.2007 prin care a solicitat ajutorul, întrucât nu mai avea locuri de muncă în cadrul societății.
Decizia de concediere cuprinde toate elementele prevăzute de Codul muncii, iar excepțiile de nulitate absolute invocate de către contestatoare au fost respinse în mod justificat de către Tribunalul Constanța.
Societatea a încercat să ia legătura cu salariata pentru a-i aduce la cunoștință că are de încasat indemnizația de concediu, însă aceasta nu s-a prezentat la societate pentru acest scop.
Afirmațiile contestatoarei referitoare la angajarea altei persoane pe postul ocupat de ea nu sunt confirmate de probele administrate, care atestă faptul că societatea a încheiat contracte de asistență juridică cu diferite cabinete de avocați sau societăți civile de avocați pentru prestarea serviciilor de consultanță și reprezentare judiciară.
Societatea a acționat în mod corect pentru protejarea intereselor sale, cât și ale salariaților săi, în sensul că în cazul menținerii contestatoarei pe postul deținut, situația financiară nu s-ar fi putut îndrepta, ceea ce ar fi determinat concedierea tuturor salariaților nu a unuia singur.
Societatea comercială este îndreptățită a-și reorganiza activitatea în scopul obținerii unui profit.
Contestatoarea nu a fost interesată de faptul că societatea este nevoită să-și reorganizeze activitatea pentru a-și reabilita situația financiară, singurul ei interes fiind acela de a obține sumele de bani solicitate.
La termenul de judecată din 28 martie 2008 intimata contestatoare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în esență pentru următoarele motive:
1. Instanța de fond nu a încălcat dreptul la apărare prin faptul că i-a refuzat un termen apărătorului ales să ia la cunoștință de dosarul cauzei, această solicitare fiind formulată după ce în prealabil pentru un termen de judecată anterior, apărătorul depusese deja întâmpinare.
2. Respingerea administrării probei testimoniale și cu interogatoriu nu au încălcat dreptul la apărare al pârâtei, întrucât la termenul de judecată din 23.11.2007 părțile au fost întrebate de președintele completului dacă părțile mai au acte de depus sau alte cereri prealabile, iar apărătorul pârâtei nu a făcut nici o solicitare în acest sens.
3. Criticile pe fond sunt contrazise chiar de întâmpinarea formulată de societate la Tribunalul Constanța, prin care recurenta pârâtă recunoaște că a angajat pe perioadă determinată un consultant juridic cu scopul de a îndrepta greșelile făcute de contestatoare.
Apărările recurentei sunt contrazise chiar de atitudinea procesuală a acesteia care odată vorbește de încheierea unor contracte de asistență juridică cu cabinete de avocați sau societăți civile de avocați, iar în alt paragraf, se face vorbire de faptul că problemele juridice vor fi rezolvate fie prin angajarea de avocați, fie de către ceilalți angajați ai societății.
În legătură cu susținerea recurentei că s-a încercat contactarea de către societate pentru a-i fi plătită indemnizația de concediu, recurenta nu poate dovedi acest lucru, susținerea fiind neconformă cu realitatea.
Concedierea s-a dispus de către angajator cu încălcarea tuturor dispozițiilor legale care reglementează instituția concedierii.
Conform legislației în vigoare, când un post este restructurat, societatea este obligată să nu mai angajeze 9 luni (conform art.82 din contractul colectiv de muncă la nivel național) personal pe postul restructurat, iar după trecerea acestui interval de timp, persoana care a deținut postul anterior restructurării are drept de preemțiune în vederea ocupării acelui post.
A învederat totodată că angajatorul nu i-a pus în vedere împrejurarea de a avea încheiat un contract de muncă pe perioadă determinată cu termen de finalizare 24 iulie 2007, însă în organigrama aprobată prin Hotărârea nr.4/2002 reiese că postul de consilier juridic era aprobat doar pentru perioada 01.08.2002 – 24.07.2007.
A solicitat de asemenea constatarea nulității recursului față de împrejurarea că acesta nu cuprinde motivele de drept pe care se întemeiază.
Curtea, analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate, va respinge recursul ca nefondat, precum și excepția nulității recursului pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
1. Este nul recursul ce se constituie într-o înșiruire de afirmații și susțineri nestructurate din punct de vedere juridic și care nu se pot încadra în nici unul din motivele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă.
Atâta timp însă, cât recurentul și-a structurat motivele de recurs și a arătat că se încadrează în temeiul de modificare prev. de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, excepția nulității recursului nu poate fi primită.
2. O primă critică a sentinței vizează încălcarea dreptului la apărare a intimatei în sensul că instanța a refuzat acordarea unui termen pentru ca apărătorul ales să ia cunoștință de dosarul cauzei și să aibă posibilitatea reală de a formula apărări calificate.
La 23 noiembrie 2007,recurenta pârâtă a formulat cerere pentru pregătirea apărării, cerere ce i-a fost respinsă în mod justificat de către instanță, întrucât societatea a depus întâmpinare încă de la data de 5 septembrie 2007, în cuprinsul căreia a invocat excepții, a propus probe pe care le-a și depus (filele 17 – 21 dosar tribunal nr-).
Tot astfel, pentru termenul de judecată din 12 octombrie 2007, pârâta recurentă a depus înscrisuri (filele 27 – 56 dosarul tribunalului).
Deși după data de 7 septembrie 2007 când pârâta a depus întâmpinare, au mai fost acordate 5 termene de judecată, intimata nu a înțeles să se prezinte în instanță sau să își împuternicească un avocat, îngreunând procedura judiciară datorită obținerii probatoriilor prin corespondență, deși natura cauzei – litigiu de muncă – impune soluționarea cu celeritate.
În acest context, la termenul de judecată din 23.11.2007 în mod justificat a respins instanța cererea de acordare a unui termen de judecată pentru pregătirea apărării.
2. C de-al doilea motiv de recurs vizează încălcarea drepturilor intimatei la formularea unei apărări calificate – prin ignorarea cererii de probe invocate de aceasta prin respingerea probei testimoniale și interogatoriu.
Și această critică este neîntemeiată, întrucât prin întâmpinare nu s-a indicat care este teza probatorie pentru care s-a indicat numele martorei, sens în care a și arătat că dovada cererii înțelege să o formuleze cu “orice alte probe considerate necesare (martori/expertiză)”, or necesitatea administrării de probe trebuie apreciată de fiecare parte din proces și nu lăsată la aprecierea instanței, instanța exercitându-și rolul activ în acest domeniu numai dacă nu se consideră lămurită de probatoriile administrate.
Pe de altă parte la termenul de judecată din 23 noiembrie 2007, instanța a întrebat părțile dacă mai au probe de formulat, însă pârâta beneficiind de apărare calificată nu a solicitat administrarea probei cu martori sau interogatoriu.
Nu trebuie omis nici faptul că pârâta nu a atașat întâmpinării și interogatoriul pe care instanța ar fi avut posibilitatea să-l administreze, ținând cont de faptul că, reclamanta s-a prezentat la fiecare termen de judecată.
3. În fine, ultima critică vizează modalitatea de soluționare a fondului cauzei, însă în cadrul acestui motiv de recurs au fost înserate și aspecte referitoare la excepția nulității absolute a deciziei, excepție pe care instanța de fond a soluționat-o favorabil pentru recurentă, reținându-se că decizia de concediere respectă prevederile codului muncii.
Recurenta învederează că a decis desființarea postului de consilier juridic întrucât societatea a avut o perioadă de dificultăți economice ce au făcut ca aceasta să înregistreze pierderi economice, iar în cazul menținerii contestatoarei pe post, situația financiară nu s-ar fi îndreptat și astfel ar fi intrat în încetare de plăți.
Criticile nu pot fi primite, afirmațiile recurentei fiind contrazise de întregul material probator administrat la judecata în fond și apreciat în mod corect de către instanță.
Astfel, concedierea reclamantei s-a produs la 18 iulie 2007 cu motivarea recurentei că ar fi avut dificultăți economice, însă la 14 septembrie, respectiv 15 octombrie, societatea a făcut public pe site-ul ” ” și în ziarul “” postul de “consilier juridic” și nu acela de “consultant juridic” – cum se dorește să se acrediteze ideea în recurs.
În lumina dispozițiilor art.82(1) din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 – 2010, societatea avea obligația să încunoștiințeze în scris despre aceasta organizațiile sindicale, să facă publică măsura și să notifice salariații cărora li s-a desfăcut contractul individual de muncă pentru motive neimputabile, aceștia având un drept de preemțiune în vederea ocupării postului.
Pe de altă parte, deși recurenta încearcă să acrediteze ideea că desființarea locului de muncă a fost determinată de dificultățile economice apărute în perioada imediat următoare încheierii contractului, aceasta fiind cauza determinantă desfacerii neimputabile a contractului de muncă, administrează probatorii care contrazic această susținere și avem aici în vedere Hotărârea nr.4/2002, Organigrama societății (fila 30 dosar fond), care atestă altă împrejurare și anume, aceea că postul de consilier juridic a fost aprobat pentru perioada 01.08.2002 – 24.07.2007, după această dată un asemenea post nemai fiind prevăzut.
Cu toate acestea, în lipsa unui post de consilier juridic prevăzut în organigrama, societatea a lansat oferte de muncă după data de 20.08.2007 (fila 60 dosar fond).
Toate eforturile de probațiune efectuate de către recurentă converg către o singură concluzie și anume aceea că s-a dorit concedierea salariatei în mod nejustificat și arbitrar, ceea ce a fost sancționat în mod corespunzător de Tribunalul Constanța prin anularea deciziei.
Tot în cadrul motivului trei de recurs a fost criticată sentința din perspectiva modalității de soluționare a pretențiilor referitoare la indemnizația de concediere în cuantumul unui salariu.
Recurenta nu a dovedit împrejurarea că ar fi notificat salariata să se prezinte la societate pentru a-și ridica indemnizația de concediu de odihnă aferentă perioadei lucrate.
Pe cale de consecință, Curtea găsind toate criticile neîntemeiate, va respinge recursul ca nefondat – în baza art.312 Cod procedură civilă, hotărârea atacată fiind legală, astfel că instanța de recurs își însușește toate considerentele sentinței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului.
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de pârâtaSC SRL, cu sediul în C,-, etaj 1, județul C, împotriva sentinței civile nr.2133 din 28 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamanta, domiciliată în C,-, -. A, etaj 3,. 14, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 mai 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Jelena Zalman
– – – –
– –
– –
Grefier,
Jud.fond: /
Red.dec.Jud.-/ 2 ex.
Tehnored.gref./06.06.2008
