ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 437
Ședința publică din data de 26 martie 2008
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Cristina
– –
Grefier –
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Regia Autonomă Multiproduct, cu sediul în B, Bulevardul Lacul, nr.27, sector 2, împotriva sentinței civile nr.977 din 24 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Sindicatul Liber al Salariaților din Fabrica de Mobilă, cu sediul în comuna,-, jud.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 12 martie 2008, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de un timp mai îndelungat pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului a amânat pronunțarea la data de 19 martie 2008 iar apoi, pentru aceleași motive, la data de 26 martie 2008, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Dâmbovița reclamantul Sindicatul Liber al Salariaților din Fabrica de Mobilă, în numele membrilor de sindicat, a chemat în judecată pe pârâta Regia Autonomă Multiproduct B, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta la asigurarea condițiilor realizării sarcinilor de serviciu ce revin salariaților în cadrul programului zilnic de muncă stabilit și la plata acestora cu salariul de bază negociat la încheierea contractului individual de muncă, începând cu luna iulie 2006, sume actualizate cu rata inflației.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că relațiile de muncă la nivelul regiei pârâte se desfășoară în baza nr.4421/12.07.2006, înregistrat la, clauzele acestuia fiind obligatorii, iar art.39 prevede că ” regia va asigura condițiile necesare realizării de către fiecare salariat a sarcinilor ce îi revin în cadrul programului zilnic de muncă stabilit”.
Totodată, art.42 din 2005-2006 prevede că ” în situația în care patronul nu poate asigura pe durata zilei de lucru, parțial sau total, condițiile necesare realizării sarcinilor de serviciu, el este obligat să plătească salariaților salariul de bază avut pentru timpul cât lucrul a fost întrerupt”.
A mai arătat reclamantul că din iulie 2006, odată cu instalarea în funcție a noului director executiv al Sucursalei Poarta Albă, acesta nu s-a preocupat de asigurarea condițiilor necesare desfășurării lucrului, chiar dacă salariații au reușit să contacteze diverși parteneri cu care au schițat precontracte de colaborare.
În drept, s-au invocat dispozițiile nr.4421/12.07.2006, ale Legii nr.53/2003 și ale Legii 168/1999.
Pârâta Regia Autonomă Multiproduct a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița, în temeiul dispozițiilor art.72 din Legea nr.168/19999, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată întrucât în ședințele consiliului de administrație al regiei s-a hotărât suspendarea contractelor individuale de muncă ale salariaților și salarizarea acestora cu un procent de 75% din salariul de bază, datorită situației economic-financiare grave, iar art.40 alin.1 din prevede că, în cazul când din motive tehnice sau situații de forță majoră, ritmul de producție este încetinit, salariații vor primi salariul de bază, proporțional cu gradul de realizare a producției marfă, dar nu mai puțin de salariul minim garantat în plată.
În dovedirea și combaterea acțiunii la dosar au fost depuse înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.977 din 24 octombrie 2007 Tribunalul Dâmbovițaa admis în parte cererea reclamantului, a obligat pârâta să plătească salariaților -membri de sindicat salariul de bază prevăzut de art.42 alin.2 din 2005-2006, începând cu luna iulie 2006, actualizat cu rata inflației până la data plății efective și a respins primul capăt de cerere.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Așa cum rezultă din dispozițiile art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996 privind Contractul colectiv de muncă, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Art.39 din 2005-2006 prevede obligația regiei- pârâte de a asigura condițiile necesare realizării de către fiecare salariat a sarcinilor ce-i revin în cadrul programului zilnic de muncă stabilit.
Art.40 din același contract, invocat de pârâtă, se referă la încetinirea ritmului de producție din motive tehnice sau situații de forță majoră, ori în cauză nu s-a făcut dovedirea intervenirii unor astfel de circumstanțe.
Art.42 din statuează aceeași obligație a patronului, în vederea realizării sarcinilor de serviciu de către fiecare salariat, alin.2 prevăzând că în situația în care nu se pot asigura, parțial sau total condițiile necesare realizării sarcinilor de serviciu, patronul este obligat să plătească salariaților salariul de bază pentru timpul cât lucrul a fost întrerupt.
Asigurarea de contracte, comenzi și materie primă era o obligație ce cădea în sarcina patronului, or nu s-a făcut dovada motivelor obiective care l-au împiedicat pe acesta să-și îndeplinească obligația ce-i revenea, hotărârile Consiliului de Administrație nemenționând motivele pentru care s-au luat măsuri de închidere a Sucursalei Poarta Albă, cu atât mai mult cu cât reclamantul a depus și precontracte de execuție lucrări încheiate cu SC SRL C, care însă nu au fost puse în aplicare de către pârâtă.
În ceea ce privește primul capăt de cerere, s-a reținut de către tribunal că realizarea condițiilor pentru desfășurarea activității salariaților este o obligație ce decurge din lege, fiind o problemă de management a unității, iar în cazul nerespectării acesteia există prevăzută posibilitatea pentru salariați de a-și solicita drepturile salariale legale, după cum aceștia au și solicitat prin cel de-al doilea capăt de cerere, motiv pentru care acesta a fost respins.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta Regia Autonomă Multiproduct B, solicitând admiterea căii de atac și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii.
A susținut că modul de salarizare a personalului sucursalei Poarta Albă s-a efectuat cu respectarea nr.4421/12.07.2006, salariații primind salariul de bază în funcție de gradul de realizare a producției marfă, dar nu mai puțin de salariul minim garantat în plată, în condițiile în care programul producției marfă nu era efectuat în proporție de 100 %, iar sucursalele regiei se autofinanțează.
A mai susținut că instanța de fond nu a reținut în mod corect situația de fapt, din adresa nr.F2 1798/26.10.2006 reieșind că existau în curs de derulare comenzi și contracte, la dosar aflându-se și copia hotărârii consiliului de administrație prin care s-a dispus suspendarea activității la sucursala în discuție.
Recurenta-pârâtă a depus la dosar înscrisuri (copia notei de informare nr.1060/24.04.2007 – filele 7-9; a situației contractelor și comenzilor în derulare la 26.10.2006).
Curtea, examinând sentința recurată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate, dar și sub toate aspectele conform art.3041Cod procedură civilă, constată că recursul e fondat din considerentele ce se vor arătat în continuare:
Prima instanță a reținut în mod corect că, potrivit art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996 ce stipulează obligativitatea pentru părți a contractelor colective de muncă încheiate potrivit dispozițiilor legale, în speță se pune în discuție incidenta dispozițiilor art.39 și 40 din 2005 – 2006,precum și art.42 din în condițiile în care, ca urmare a insuficienței comenzilor și contractelor necesare realizării de către salariații sucursalei Poarta Albă din cadrul regiei autonome-pârâte a sarcinilor în cadrul programului zilnic, producția marfă nu a fost efectuată în proporție de 100 %.
Astfel, art.39 din 2005 – 2006 prevede obligația regiei pârâte de a asigura condițiile necesare realizării de către fiecare salariat a sarcinilor ce-i revin în cadrul programului zilnic de muncă stabilit.
Art.40 din același stabilește care este modalitatea de salarizare în condițiile în care ritmul de producție e încetinit, când cauza o constituie un motiv tehnic sau o situație de forță majoră.
Având în vedere că motivele tehnice de care textul legal face vorbire vizează lipsa condițiilor de natură tehnică pentru realizarea producției (mijloacele de producție), că forța majoră a fost definită în mod constant în literatura de specialitate ca fiind o împrejurare externăabsolut invincibilă(în sensul că este pentru oricine de nesurmontat) șiabsolut imprevizibilă(care nu e previzibilă pentru oricine), în mod corect prima instanță a constatat că dispozițiile art.40 din 2005 – 2006 nu sunt aplicabile în speță în condițiile în care imposibilitatea asigurării condițiilor pentru realizarea sarcinilor salariaților pe durata programului de lucru din lipsa contractelor și comenzilor, aspect previzibil într-o economie de piață, nu poate fi apreciată ca un caz de forță majoră sau motiv tehnic.
Așadar, pentru situația dedusă judecății prima instanță a apreciat în mod corect că norma juridică aplicabilă e aceea cuprinsă în art.42 din care, după ce în alin.1 reiterează obligația patronului de a asigura condițiile necesare pentru realizarea de către fiecare salariat a sarcinilor ce-i revin în cadrul programului de lucru, în alin.2 prevede obligația patronului de a plăti salariaților, pentru situația în care nu se pot asigura, parțial sau total, condițiile necesare realizării sarcinilor de serviciu, salariul de bază pentru timpul cât lucrul a fost întrerupt.
Prima instanță nu a avut însă în vedere faptul că, astfel cum reiese din copia hotărârii Consiliului de Administrație nr.22/24.04.2007 (fila 48 dosar fond), prin aceasta s-a aprobat suspendarea contractelor individuale de muncă ale salariaților sucursalei Poarta Albă și salarizarea acestora cu 75 % din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, plus sporul de vechime, cu anumite excepții expres menționate, măsura fiind executată prin decizia directorului general nr.20/25.04.2007.
În consecință, raportat la măsurile aprobate prin hotărârea sus-menționată și la suspendarea contractelor individuale de muncă ale celor 8 salariați ai sucursalei Poarta Albă, se impunea admiterea numai în parte a acțiunii formulate, în sensul obligării pârâtei de a plăti acestor salariați – membrii de sindicat – salariul de bază începând cu luna iulie 2006 și până la 25.04.2007 (când a operat suspendarea contractelor individuale de muncă), salariu ce urmează a fi actualizat în raport cu indicele de inflație la data plății efective.
Din considerentele expuse, în baza art.312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința în sensul că va obliga pârâta să plătească salariaților – membri de sindicat – salariul de bază începând cu luna iulie 2006 până la 25.04.2007, actualizat cu indicele de inflație de la scadență până la data plății efective, menținând restul dispozițiilor sentinței.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Regia Autonomă Multiproduct, cu sediul în B, Bulevardul Lacul, nr.27, sector 2, împotriva sentinței civile nr.977 din 24 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Sindicatul Liber al Salariaților din Fabrica de Mobilă, cu sediul în comuna,-, jud. D și în consecință:
Modifică în parte sus-menționata sentință în sensul că obligă pârâta să plătească salariaților- membri de sindicat salariul de bază începând cu luna iulie 2006 până la 25.04.2007, actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.03.2008.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Cristina
— – – – –
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
tehnored.3 ex./24.04.2008
/
dos.fond nr- Trib.
jud.fond
