ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZ IA NR.518
Ședința publică din data de 11 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Cristina
– –
Grefier –
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1464 din 21 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul chemat în garanție Guvernul României, cu sediul în municipiul B, nr.1, sector 1 și cu intimații anți, G, G, G, G, toți cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, municipiul Târgoviște,-, jud. D, prin reprezentant legal .
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 4 aprilie 2008, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului a amânat pronunțarea la data de 11 aprilie 2008 când a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Dâmbovița S.anții:, G, G, G, G, au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la încheierea anuală pentru fiecare dintre anți a asigurărilor pentru risc profesional pentru viață, sănătate și bunurile afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acesta, în limita veniturilor, conform dispozițiilor art.78 alin.1 din Legea nr.303/2004 republicată, sub sancțiunea aplicării unor daune cominatorii de 100 lei/zi pentru fiecare ant în caz de neconformare.
În motivarea cererii, anții au arătat că beneficiază de prevederile dispozițiilor art.78 alin.1 din Legea nr.303/2004, iar la alin.3 al aceluiași articol se arată că asigurarea prev. la alin.1 se realizează în condițiile stabilite prin Hotărârea Guvernului cu avizul și,deși au trecut mai mult de doi ani de la intrarea în vigoare a acestui act normativ,nu a fost adoptată hotărârea de guvern în cauză.
Au mai arătat anții că, potrivit art.3 din Decretul nr.31/1954, drepturile civile sunt stabilite de lege și pot fi exercitate numai potrivit cu scopul lor economic și social, iar art.1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului prevede că orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, iar noțiunea de “bun” cuprinde în accepțiunea CEDO atât bunuri actuale cât și diverse bunuri și valori patrimoniale, inclusiv creanțe.
Reclamanții și-au întemeiat acțiunea,în drept, pe disp.art.78 alin.1 din Legea nr.303/2004.
Pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat cerere de chemare în garanție a Guvernului României pentru ca, în cazul în care se va admite cererea anților, să se dispună prin aceeași hotărâre ca Guvernul României să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de hotărâre de Guvern.
A mai arătat pârâtul că această dispoziție expresă nu poate fi aplicată în lipsa hotărârii de Guvern care să detalieze conținutul și limitele dreptului recunoscut prin lege, iar Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența să emită reglementări în aplicarea articolului 78 din Legea nr.303/2004.
Pârâtul și-a întemeiat cererea, în drept, pe disp.art.60-63 Cod procedură civilă.
De asemenea, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii anților, introducerea în cauză în calitate de pârâți a Parchetelor de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, întrucât anții își desfășoară activitatea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.
Tot pârâtul, în conformitate cu art.137 Cod procedură civilă a invocat excepția prematurității acțiunii anților față de disp.art.78 alin.3 din Legea nr.303/2004 întrucât nu au fost stabilite condițiile încheierii asigurării prin hotărâre de Guvern și cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.
Asupra fondului cauzei, pârâtul a arătat că legea reglementează o formă de în favoarea magistraților și, în lipsa hotărârii de Guvern, prevederile art.78 din legea mai sus menționată nu pot fi aplicate.
S-a mai arătat de către pârât că în doctrina de specialitate se precizează că în asigurarea obligatorie raporturile de asigurare se stabilesc prin contractul încheiat între asigurator și asigurat și ambele părți au obligația legală de a încheia contractul.
În cauză s-a mai formulat întâmpinare de către Guvernul României, prin aceasta invocându-se excepția necompetenței materiale a instanței, în sensul că sunt incidente prevederile Legii nr.544/2004 și instanța de administrativ este cea competentă să soluționeze această cauză.
De asemenea, s-a mai ridicat excepția lipsei capacității juridice civile a Guvernului României întrucât, potrivit dispozițiilor Constituției României și ale Legii nr.90/2001, Guvernul este un organ colegial fără personalitate juridică și fără un patrimoniu propriu, alcătuit dintr-un prim-ministru și miniștrii și nu poate sta în justiție în calitate de pârât decât în litigiile de contencios administrativ.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că din conținutul art.78 rezultă că asigurarea se realizează din fondurile bugetare ale ordonatorilor de credite, dar nu se reglementează ipoteza încheierii asigurărilor, iar asigurarea se realizează din fondurile Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceștia având obligația de a pune la dispoziție doar fondurile necesare pentru plata primei de asigurare.
Prin sentința civilă nr.1464 din 21 decembrie 2007 Tribunalul Dâmbovițaa respins excepția prematurității introducerii acțiunii invocată de pârât, a admis în parte acțiunea anților, a obligat pârâtul să încheie pentru fiecare ant asigurări pentru risc profesional pentru viață, sănătate și bunuri, dacă sunt afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acesta, în limita veniturilor pentru anii lucrați în aceste funcții, dar nu în mai mult de 15 ani de activitate, conform art.78 din Legea nr.303/2004 modificată, a respins capătul de cerere privind daunele cominatorii, a admis excepția lipsei calității procesuale a chematului în garanție a Guvernului României și, în consecință, a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârât.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția prematurității acțiunii anților invocată de pârât, instanța de fond a apreciat că, susținerea pârâtului în sensul că asigurarea prevăzută la alin.1 al art.78 se realizează în condițiile stabilite prin hotărâre de Guvern cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii și că fără această hotărâre cererea este prematură, nu poate fi luată în considerare întrucât orice persoană vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de o autoritate publică este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim în repararea pagubei.
De altfel, anții au solicitat respectarea în totalitate a art.78 din Legea nr.303/2004,ci nu numai a alin.3 invocat de pârât în întâmpinare, iar alin.1 prevede că judecătorii și procurorii beneficiază de asigurare, și nu că vor beneficia după ce se realizează alte condiții.
În ce privește fondul cauzei, tribunalul a apreciat că cererea formulată de către anți este legală, având în vedere prevederile art.78 din Legea nr.303/2004,dispoziție imperativă în care se stipulează că judecătorii și procurorii beneficiază de asigurare pentru risc profesional realizată din fondurile bugetare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, o,r în speță, deși această prevedere a fost introdusă de peste doi ani,ea nu a fost aplicată până în prezent, iar motivarea că nu a fost emisă hotărâre de Guvern cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, nu împiedica pârâtul să pună la dispoziție fondurile bugetare conform prevederilor alin.1 din art.78, și nici să solicite Guvernului emiterea hotărârii în cauză.
Cu privire la capătul de cerere privind aplicarea unor daune cominatorii de 100 lei/zi întârziere pentru fiecare ant în caz de neconformare, tribunalul a reținut că în cererea anților nu este menționată data de la care începe să curgă această daună,nici care este temeiul legal în baza căruia se solicită aceste daune, fiind invocate numai prevederile Legii nr.303/200.
Referitor la excepțiile ridicate de chematul în garanție, instanța de fond a reținut că excepția lipsei capacității juridice civile a Guvernului României este întemeiată, având în vedere că potrivit dispozițiilor Constituției României și celor ale Legii nr.90/2001, Guvernul este un organ colegial fără personalitate juridică și fără un patrimoniu propriu, alcătuit din primul-ministru și miniștri și care asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice și poate sta în justiție numai în litigiile de contencios administrativ, or, în speță,anții au chemat în judecată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar acesta, prin solicitarea chemării în garanție nu a ridicat excepția necompetenței materiale a instanței.
Astfel, ținând cont și de prevederile art.282 Codul Muncii în sensul că părți în proces, în conflictul de muncă, pot fi numai salariații, angajatorii, sindicatele, patronatele și alte persoane care au vocație în temeiul legilor speciale, cât și prevederile art.41 alin.2 din Codul d e procedură civilă prin care numai asociațiile sau societățile fără personalitate juridică pot sta în judecată, tribunalul a admis excepția lipsei capacității procesuale a chematului în garanție, iar pe fondul cauzei a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârât.
Cu privire la excepția necompetenței materiale a instanței invocată de chematul în garanție, tribunalul a apreciat că o parte care nu are capacitate juridică civilă, nu poate invoca vreo altă excepție întrucât s-a admis excepția lipsei capacității juridice civile a chematului în garanție.
Impotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție, solicitând admiterea căii de atac, casarea ei și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Curții de Apel București.
Astfel, într-un prim motiv de recurs pârâtul a susținut că sentința recurată a fost dată cu încălcarea competenței materiale care, în raport de obiectul litigiului-ce vizează drepturile salariale ale magistraților-e reglementată de art.36 din OUG nr. 27/29.03.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din justiție, aprobată și modificată prin Legea nr.45/2007, ce dă în competența Curții de Apel București soluționarea cauzelor cu acest obiect.
Intr-un al doilea motiv de recurs pârâtul a susținut că sentința recurată e lovită de nulitate, în condițiile în care, deși chematul în garanție Guvernul Romaniei a formulat întâmpinare în care a invocat, printre altele, și excepția lipsei capacității procesuale, nu i-a fost comunicată o copie a acesteia, procedându-se la soluționarea cererii de chemare în garanție pe care a formulat-o prin respingerea ca fiind făcută împotriva unei persoane care nu are capacitate procesuală, deși nu a putut să formuleze apărări asupra aspectelor invocate de Guvern.
A mai apreciat că instanța de fond a respins în mod greșit excepția prematurității acțiunii, ignorând faptul că existența dreptului anților la asigurări pentru risc profesional, pentru viață, sănătate și bunuri e condiționată de adoptarea unei hotărâri de guvern, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.
De asemenea, aceasta a ignorat cererea sa privind introducerea în cauză în calitate de pârâți a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și a Parchetului de pe lânga Tribunalul Dâmbovița, având calitatea de ordonatori principali, respective terțiari de credite cu atribuții în elaborarea proiectelor de buget ale unităților de parchet la care iși desfășoară activitatea anții.
Un alt motiv de recurs vizează greșita soluționare a cererii de chemare in garanție a Guvernului României, deși în cauză sunt întrunite cerintele prev. de art. 60-60 proc. civ.în scopul asigurării opozabilității sentinței pronuțate față de acesta, dat fiind că pentru valorificarea drepturilor anților e necesară emiterea unei hotărâri de către acesta în vederea stabilirii conținutului și limitelor exercitării dreptului recunoscut de lege.
Curtea, examinând sentința recurată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate, dar și sub toate aspectele conform art. 3041proc. civ. constată că acesta e fondat din considerentele ce se vor arăta în continuare:
Raportat la obiectul acțiunii formulate de anți și soluționate prin sentința recurată-obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție la încheierea anuală de asigurări pentru risc profesional, pentru viață, sănătate și bunurile afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea, conform art. 78 alin.1 din Legea nr. 303/2004 – în mod corect prima instanță a apreciat asupra existenței competenței sale materiale de soluționare ca instanța de drept comun în materia litigiilor de muncă, acesta având caracterul unui drept de asigurări sociale ci nu a unui drept salarial, nefiind incidente disp. art.36 din OUG nr. 27/2006, aprobată și modificată prin Legea nr. 45/2007 ce reglementează procedura de soluționare a contestațiilor privind modul de stabilire a drepturilor salariale ale personalului salarizat potrivit actului normativ invocat.
In consecință, motivul de recurs ce vizează încălcarea normelor de competența materială urmează a fi privit ca neîntemeiat.
In ceea ce privește susținerile recurentului-pârât în sensul că sentința recurată e lovită de nulitate în conditiile în care prin necomunicarea întâmpinării chematului în garanție Guvernul României a fost lipsită de posibilitatea de a-și exercita dreptul legal de a formula apărări în raport de excepțiile invocate prin aceasta,Curtea constată urmatoarele:
Deși în ședința publică din data de 07.11.2007 instanța de fond a luat act că Guvernul României-chemat în garanție de pârâtul Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție – a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență materială în soluționarea cererii de chemare în garanție și excepția lipsei capacității procesuale-, dispunând comunicarea unei copii de pe aceasta celorlalte părțti (filele 103-132 și 185 dosar fond), din actele și lucrările efectuate în cauză (dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu pârâtul-fila 190 dosar fond) reiese că această dispoziție nu a fost adusă la îndeplinire, mai multe exemplare ale întâmpinării aflându-se la dosar.
In condițiile în care întâmpinarea formulată de chematul în garanție Guvernul României nu a fost comunicată recurentului-pârât, acesta neavând cunoștință de excepțiile absolute, ce nu au fost puse în discuția contradictorie a părților, e evident că recurentul-pârât nu și-a putut formula apărările pe care le aprecia ca fiind necesare, prin nerespectarea dispozițiilor procedurale privind comunicarea actelor de procedură și a principiului contradictorialității ce guvernează procesul civil producându-i-se o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea hotărârii atacate, fiind incidente disp. art.105(2) proc. civ. și motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct.5 proc.civ.
Se impune, așadar, reluarea judecății cauzei pentru punerea în discuția contradictorie a părților a acestor excepții invocate de chematul în garanție Guvernul României, excepții ce au fost invocate prin întâmpinare ce va fi comunicată.
Totodată, în virtutea rolului activ conferit de art. 129 proc. civ. și având în vedere susținerile Guvernului României, se impune ca instanța de fond să solicite pârâtului Ministerul Public -Parchetul de pe lângâ Inalta C de Casație și Justiție să precizeze în concret temeiul de drept al cererii formulate de acesta împotriva Guvernului României, respectiv dacă-și întemeiază cererea pe dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 sau nu, cu consecințe directe în privința modului de soluționare a cauzei.
Totodată, din examinarea întâmpinării formulate la prima instanță de pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție reiese că acesta a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâți a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, având calitatea de ordonatori principali, respectiv terțiari de credite cu atribuții în elaborarea proiectelor de buget ale unităților de parchet la care își desfășoară activitatea anții.
Nici aceasta cerere nu a fost pusă în discuția părților, iar instanța de fond, deși face referire despre ea în considerentele sentinței, nu s-a pronunțat în nici un fel asupra ei.
In raport de aceste considerente, Curtea urmează a privi recursul de față ca fondat și, în baza art. 312(5) proc.civ. îl va admite, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, urmând ca aceasta să aibă în vedere la rejudecare și celelalte motive de recurs invocate de pârât, astfel încât să pronunțe o hotărâre legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de de pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1464 din 21 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul chemat în garanție Guvernul României, cu sediul în municipiul B, nr.1, sector 1 și cu intimații anți, G, G, G, G, toți cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, municipiul Târgoviște,-, jud. D, prin reprezentant legal .
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 11 aprilie 1008.
Președinte, JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Cristina
– – – – – –
Grefier,
Red.
Tehnored./
3 ex./09.05.2008
dosar fond- – Tribunalul Dâmbovița
judecători fond-
–
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120
