De asemenea, Curtea retine ca si prima instanta ca data savârsirii faptei constituie un element esential ce trebuie precizat în cuprinsul descrierii faptei, întrucât numai în raport de aceasta data, judecatorul poate verifica daca angajatorul a respectat dispozitiile art.268 alin.1 Codul muncii cu privire la termenul de prescriptie a aplicarii sanctiunii disciplinare salariatului, care începe sa curga de la data luarii la cunostinta despre savârsirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data savârsirii faptei.
De asemenea, Curtea retine ca si prima instanta ca data savârsirii faptei constituie un element esential ce trebuie precizat în cuprinsul descrierii faptei, întrucât numai în raport de aceasta data, judecatorul poate verifica daca angajatorul a respectat dispozitiile art.268 alin.1 Codul muncii cu privire la termenul de prescriptie a aplicarii sanctiunii disciplinare salariatului, care începe sa curga de la data luarii la cunostinta despre savârsirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data savârsirii faptei.
Pe de alta parte, de vreme ce decizia de sanctionare disciplinara nu cuprinde motivele pentru care au fost înlaturate apararile formulate de salariat în timpul cercetarii disciplinare prealabile, desi mentioneaza ca salariata a negat vinovatia în savârsirea faptelor în nota explicativa data în fata comisiei de cercetare disciplinara, prima instanta a constatat corect încalcarea dispozitiilor art.268 alin.2 lit.c Codul muncii si pe cale de consecinta nulitatea absoluta a deciziei de sanctionare.
Pe de alta parte, de vreme ce decizia de sanctionare disciplinara nu cuprinde motivele pentru care au fost înlaturate apararile formulate de salariat în timpul cercetarii disciplinare prealabile, desi mentioneaza ca salariata a negat vinovatia în savârsirea faptelor în nota explicativa data în fata comisiei de cercetare disciplinara, prima instanta a constatat corect încalcarea dispozitiilor art.268 alin.2 lit.c Codul muncii si pe cale de consecinta nulitatea absoluta a deciziei de sanctionare.
Decizia civila nr. 397/R din 27 ianuarie 2010.
Prin sentinta civila nr.2063 din data de 11.03.2009, pronuntata de catre Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a Conflicte de si Asigurari Sociale s-a admis contestatia formulata de catre contestatoarea D.L. împotriva intimatei SC C.I.G. SRL; s-a dispus anularea deciziei nr.276/17.12.2008 emisa de intimata, s-a obligat intimata sa reintegreze contestatoarea pe postul detinut anterior concedierii, precum si la plata catre contestatoare a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate precum si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea, începând cu data concedierii si pâna la efectiva reintegrare.
Prin aceeasi sentinta, a fost obligata intimata la plata catre contestatoare a sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, prima instanta a retinut ca reclamanta a fost salariata intimatei, în baza contractului individual de munca înregistrat sub nr.3070/29.04.2004, pe functia de pretuitor evaluator, începând din data de 15.04.2004 pâna la data de 17.12.2008, când s-a dispus desfacerea disciplinara a contractului de munca prin decizia contestata în cauza.
Prima instanta a analizat decizia atacata, prin prisma respectarii cerintelor de continut obligatorii prevazute de lege si a constatat ca aceasta a fost întocmita cu încalcarea dispozitiilor art.268 alin.2 lit.a si c Codul muncii, aspect care atrage nulitatea absoluta a acestei decizii.
S-a aratat ca decizia trebuie sa cuprinda descrierea faptei savârsite pentru ca instanta de judecata sa poate aprecia daca fapta retinuta în sarcina salariatului constituie sau nu abatere disciplinara, în sensul dispozitiilor art.263 alin.2 Codul muncii.
De asemenea, s-a apreciat ca, numai în raport de descrierea faptei, pot fi retinute împrejurarile concrete în care fapta a fost savârsita, gradul de vinovatie a salariatului, consecintele abaterii disciplinare, elemente în functie de care instanta de judecata poata stabili daca angajatorul a respectat criteriile obligatorii de individualizare a sanctiunii disciplinare prevazute de art.266 Codul muncii.
S-a considerat ca data savârsirii faptei constituie un element esential ce trebuie precizat în cuprinsul descrierii faptei, întrucât, în raport de aceasta data, instanta poate verifica daca angajatorul a respectat dispozitiile art.268 alin.1 Codul muncii cu privire la termenul de prescriptie a raspunderii disciplinare a salariatului.
S-a constatat ca prin decizia contestata în cauza, angajatorul a descris la modul general faptele intimatei reclamante, respectiv ca la data de 6.12.2008 Comisia de inventariere a constatat ca reclamanta a savârsit mai multe abateri disciplinare grave – neglijenta si evaluarea obiectelor la primirea în amanet a obiectelor din metal comun, fara a se indica în mod concret în ce a constat neglijenta reclamantei în procesul evaluarii obiectelor respective, neglijenta în urmarirea derularii contractelor de amanet, neglijenta în pastrarea gestiunii activitatii de amanet, neglijenta în pastrarea documentelor primare.
S-a apreciat de catre instanta de fond ca descrierea lacunara a faptelor savârsite de reclamanta echivaleaza cu o lipsa a descrierii faptei, fapt ce atrage nulitatea absoluta a deciziei de concediere.
S-au avut în vedere dispozitiile art.268 al.2 Codul muncii, precum si din dispozitiile art.77 Codul muncii, ce prevad ca în caz de conflict de munca, angajatorul nu poate invoca în fata instantei alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere si s-a retinut ca lipsa din cuprinsul deciziei a unor elemente prevazute de art.268 al.1 Codul muncii nu poate fi complinita prin alte acte anterioare, ulterioare sau concomitente emiterii deciziei, inclusiv prin aparari facute în fata instantei de intimata cu ocazia judecarii contestatiei îndreptate împotriva deciziei.
S-a mai retinut ca decizia nu cuprinde motivele pentru care au fost înlaturate apararile formulate de salariat în timpul cercetarii disciplinare prealabile cu încalcarea disp.art.268 alin.2 lit.c Codul muncii, cu atât mai mult în decizie se mentioneaza ca desi initial salariata a recunoscut fapta, ulterior aceasta a negat vinovatia în savârsirea faptelor.
S-a tinut seama ca încalcarea dispozitiilor art.268 alin.2 lit.a si c Codul muncii atrage nulitatea absoluta a deciziei contestate si s-a apreciat ca în acest context nu se mai impune cercetarea temeiniciei acesteia.
Împotriva acestei hotarâri, a declarat recurs, intimata SC C.I.G. SRL, criticând solutia pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozitiile art.304 pct.9 C.pr.civ., recurenta a aratat ca instanta a interpretat gresit prevederile legale în materia motivarii în fapt a deciziei de desfacere a contractului individual de munca al contestatoarei.
S-a sustinut ca în decizia de desfacere a contractului individual de munca atacata, faptele sunt descrise la modul general, indicându-se care obligatii de munca au fost încalcate de catre contestatoare.
S-a adaugat ca decizia face trimitere si la alte acte externe deciziei (actele Comisiei de inventariere si dosarul de cercetare prealabila), acte care au fost întocmite în prezenta contestatoarei, astfel încât aceasta a avut posibilitatea sa cunoasca cu certitudine care sunt faptele imputate pentru care a si fost sanctionata.
S-a mai sustinut ca hotarârea a fost data cu aplicarea gresita a legii si în ceea ce priveste motivele pentru care au fost înlaturate apararile formulate de salariat în timpul cercetarii disciplinare.
S-a precizat ca nota explicativa data în fata comisiei de ancheta disciplinara a fost ulterioara celor doua note explicative date în fata comisiei de inventariere si comisiei de disciplina, prin care contestatoarea a recunoscut faptele sale, dându-si si demisia imediat dupa aceasta.
În fine, recurenta a sustinut ca hotarârea primei instante a fost data cu aplicarea gresita a legii si în ceea ce priveste posibilitatea reintegrarii si Ia plata de despagubiri.
S-a aratat ca instanta de fond a stabilit în mod gresit despagubiri în baza art.78 din Codul muncii pe perioada dintre data concedierii si data pronuntarii hotarârii, fara a lua în considerare faptul ca intimata contestatoare si-a depus demisia în data de 15.12.2008 (prin posta), caz în care despagubirile puteau fi acordate doar pe perioada dintre data emiterii deciziei de desfacere disciplinara a contractului de munca si data când ar fi intervenit oricum încetarea contractului de munca prin demisie (adica 18.12.2008).
S-a învederat ca art.78 C.muncii se refera numai la salariile si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul si s-a sustinut ca în ipoteza în care de la data concedierii salariatului si pâna la momentul pronuntarii hotarârii a intervenit o cauza de încetare de drept a contractului de munca sau postul sau a fost desfiintat, la stabilirea despagubirii la care are dreptul salariatul, trebuie sa se ia în considerare numai salariile si celelalte drepturi de care acesta ar fi beneficiat pâna la momentul la care contractul sau de munca ar fi încetat.
S-a amintit ca în acest sens s-a retinut de catre Consiliul Superior al Magistraturii în minuta nr. 6/17488/1154/2008 a întâlnirii dintre conducerea CSM si membrii Comisiei de unificare a practicii judiciare – cu presedintele Sectiei civile de Ia ICCJ, reprezentantul PICCJ si presedintii sectiilor civile, conflicte de munca si asigurari sociale a curtilor de apei pentru discutarea problemelor de practica judiciara neunitara din 11 iunie 2008.
Prin întâmpinarea formulata, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauza, prin prisma criticilor invocate de catre recurenta, încadrate în motivul de recurs prevazut de art.304 pct.9 C.pr.civ., cât si din oficiu, conform art.3041 C.pr.civ., Curtea retine urmatoarele:
Prin decizia nr.276/17.12.2008 emisa de catre recurenta intimata SC C.I.G. SRL s-a dispus desfacerea disciplinara a contractului individual de munca al intimatei contestatoare D.L., pretuitor evaluator, pentru savârsirea mai multor abateri disciplinare grave la locul sau de munca.
Primele doua critici sunt nefondate, întrucât prin sentinta recurata s-a constatat în mod corect nulitatea absoluta a acestei decizii de concediere disciplinara, de vreme ce a fost întocmita cu încalcarea prevederilor art.268 alin.2 lit.a si c C.muncii, care stipuleaza ca decizia cuprinde în mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abatere disciplinara, precum si motivele pentru care au fost înlaturate apararile formulate de catre salariat în timpul cercetarii disciplinare.
Astfel, instanta de fond a retinut corect ca recurenta intimata nu a îndeplinit obligatia prevazuta de art.268 alin.2 lit.a C.muncii, anume aceea de a descrie în concret faptele apreciate drept abateri disciplinare, în cuprinsul deciziei de sanctionare disciplinara fiind indicate doar sarcinile de serviciu prevazute în fisa postului intimatei contestatoare si textele de lege încalcate de catre aceasta.
Curtea retine ca, în lipsa descrierii faptei, nu se poate cerceta daca intimata contestatoare a savârsit o abatere disciplinara, împrejurarile în care a fost comisa aceasta, gradul de vinovatie a salariatei, consecintele abaterii disciplinare, respectiv daca recurenta intimata a îndeplinit criteriile de individualizare a sanctiunii disciplinare prevazute de art.266 C.muncii.
Mentionarea în cuprinsul deciziei a faptului ca, în urma cercetarii prealabile dispuse de catre conducerea societatii, comisia de ancheta a constatat ca intimata contestatoare a savârsit anumite abateri disciplinare grave de la atributiile de serviciu si simpla enuntare a sarcinilor prevazute în fisa postului (neglijenta si evaluarea obiectelor la primirea în amanet a obiectelor din metal comun, neglijenta în derularea contractelor de amanet, neglijenta în pastrarea gestiunii activitatii de amanet, neglijenta în pastrarea documentelor primare), fara a se arata în concret care sunt acele fapte comise de catre salariata sanctionata, împrejurarile în care au fost savârsite si îndeosebi data savârsirii acestora, nu constituie o individualizare a faptelor, în sensul avut în vedere de prevederile art.268 alin.2 lit.a C.muncii.
Chiar daca în întâmpinarea depusa la instanta de fond si în actele depuse la dosarul cauzei sunt descrise faptele considerate abateri disciplinare, Curtea apreciaza ca aceste înscrisuri nu prezinta relevanta juridica în cauza în analiza îndeplinirii cerintei prevazuta de art.268 alin.2 lit.a C.muncii, întrucât decizia de sanctionare disciplinara, potrivit art.77 C.muncii, nu poate fi completata cu alte acte întocmite anterior, concomitent sau ulterior deciziei de concediere si nici cu aparari facute în fata instantei.
Analiza legalitatii deciziei de sanctionare disciplinara contestate prevaleaza examinarii temeiniciei acesteia, astfel încât instanta de fond a procedat judicios doar la examinarea cerintelor legale cerute pentru valabilitatea deciziei sub aspectul îndeplinirii conditiilor de forma si de fond vizând legalitatea deciziei, constatând corect ca angajatorul a emis actul de sanctionare fara respectarea acestora.
Curtea retine ca fiind fondata ultima critica adusa hotarârii recurate, întrucât prima instanta a dispus în mod gresit reintegrarea intimatei contestatoare în functia avuta anterior concedierii si plata despagubirilor, fara a tine seama de faptul ca raporturile de munca dintre parti au încetat în baza art.79 C.muncii, prin demisie, ca urmare a cererilor formulate de catre intimata contestatoare prin care aceasta comunica angajatorului încetarea contractului individual de munca, prin demisie, cu începere din 10.12.2008, respectiv dupa expirarea termenului de preaviz.
Sustinerile intimatei contestatoare potrivit carora a semnat demisia sub imperiul amenintarilor si a unei violente de ordin moral nu au fost probate de catre aceasta, caz în care nu pot fi avute în vedere de catre instanta.
De asemenea, apararea intimatei contestatoare în sensul ca a semnat diverse acte, printre care si demisia, fara a cunoaste consecintele juridice, nu poate fi primita de catre Curte, întrucât nimeni nu îsi poate invoca propria culpa.
Pentru considerentele aratate, Curtea vazând si dispozitiile art.312 C.pr.civ., va admite recursul, va modifica, în parte, sentinta civila recurata, în sensul ca va respinge, ca neîntemeiate, capetele de cerere privind reintegrarea si plata despagubirilor si vor mentine celelalte dispozitii ale sentintei privind anularea deciziei de concediere disciplinara si plata cheltuielilor de judecata.
