-Codul Muncii, art. 65
Din înscrisurile depuse în recurs la solicitarea expresa a instantei, rezulta ca, pentru luna iulie 2010 posturile de Assistant II au fost în numar de 33, asa cum rezulta din relatiile departamentului resurse umane al recurentei, iar în luna august 2010, figurau pe acest post un numar de 22 de persoane.
Prin urmare, Curtea apreciaza ca, actele depuse în recurs nu se coroboreaza cu cele de la instanta de fond, angajatorul nereusind sa prezinte cu claritate si fara echivoc numarul real de posturi de felul celui ocupat de contestatoare în iulie 2010, acesta fiind, succesiv de 27, 51, 33 sau 22.
Prin urmare, Curtea apreciaza ca, actele depuse în recurs nu se coroboreaza cu cele de la instanta de fond, angajatorul nereusind sa prezinte cu claritate si fara echivoc numarul real de posturi de felul celui ocupat de contestatoare în iulie 2010, acesta fiind, succesiv de 27, 51, 33 sau 22.
Recurenta nu a contestat faptul ca, asa cum a rezultat capturile de pe siturile de recrutari, au fost postate anunturi, în perioada apropiata concedierii iunie iulie 2010, cu privire la anumite posturi disponibile în vederea angajarii.
Chiar contestatoarei i s-a oferit un post disponibil inferior în ierarhia firmei si ca salarizare, de Assistant I.
Chiar contestatoarei i s-a oferit un post disponibil inferior în ierarhia firmei si ca salarizare, de Assistant I.
Ori, de regula, în situatia unei crize financiare, se reduc si posturile vacante, în speta neexistând dovada ca s-a urmat o astfel de procedura. Dimpotriva posturile de Assistant I au crescut în perioada concedierii contestatoarei de la 7 sau 18, în cele doua variante depuse, la 23, ceea ce dovedeste faptul ca angajatorul a urmarit reducerea costului unui loc de prin desfiintarea celor cu o gradatie superioara de salarizare si extinderea celor salarizate inferior.
În consecinta, Curtea apreciaza ca prin probele administrate, angajatorul nu a facut dovada îndeplinirii conditiilor prevazute de art. 65 Codul muncii, pentru legala desfiintare a postului contestatoarei, ci mai curând a dovedit o încercare de a ieftini costul unui loc de munca prin concedierea unor persoane cu salarii mai mari si angajarea mai multor persoane pe posturi cu salarii mai mici.
În consecinta, Curtea apreciaza ca prin probele administrate, angajatorul nu a facut dovada îndeplinirii conditiilor prevazute de art. 65 Codul muncii, pentru legala desfiintare a postului contestatoarei, ci mai curând a dovedit o încercare de a ieftini costul unui loc de munca prin concedierea unor persoane cu salarii mai mari si angajarea mai multor persoane pe posturi cu salarii mai mici.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VII-A CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALA, DECIZIA NR. 7848 din 29.11.2011)
Prin sentinta civila nr. 8110 din data de 08.11.2010, Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a, a admis actiunea formulata de contestatoarea G.S.F, în contradictoriu cu intimata S.C. D.A. S.R.L., astfel cum a fost modificata, completata si precizata.
A anulat deciziile de concediere nr. 1374/14.06.2010 si nr. 477/13.07.2010 emise de intimata.
A dispus reintegrarea contestatoarei în postul detinut anterior emiterii deciziei nr. 1374/14.06.2010 anulate.
Totodata, a obligat intimata la plata catre contestatoare a unei despagubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data desfacerii contractului de munca si pâna la reintegrarea efectiva.
A obligat intimata la plata catre contestatoare a contravalorii celor 99 de ore lucrate suplimentar în perioada 01.09.2009 – 31.05.2010.
A obligat intimata la plata catre contestatoare a sumei de 3.004,55 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, prima instanta a retinut ca, reclamanta a fost angajata pârâtei în perioada 13.08.2007 -12.07.2010 conform contractului individual de munca nr. 6957/21.08.2007 (f. 25-27) si deciziilor de concediere nr. 1374/14.06.2010 si nr. 477/13.07.2010 (f. 4,58-59).
În ce priveste temeiurile concedierii reclamantei, angajatorul a invocat necesitatile de reorganizare a departamentului Audit din cadrul societatii datorita dificultatilor economice dar si disp. art. 65 Codul Muncii. (în ce priveste decizia nr. 1374) si respectiv necesitatea reorganizarii interne, dificultatile economice si respectiv disp. art. 65 alin. 1 coroborat cu art. 55 lit. c rap. la art. 74 alin. 1 Codul Muncii. (în ce priveste decizia nr. 477).
În raport de acestea, instanta a retinut ca potrivit art. 65 “Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta încetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia. Desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa”.
Analizând textul de lege, instanta de fond a apreciat ca acesta nu permite încetarea contractului de munca prin vointa unilaterala a angajatorului pentru motive invocate arbitrar sau în mod abuziv, astfel încât prin asemenea masuri sa poata fi îngradit exercitiul dreptului la munca. Totodata, motivul concedierii nu este inerent persoanei salariatului, ci exterior acesteia, ci trebuie sa fie determinat de cauze obiective, consecinta a unei organizari a unitatii care impun restructurarea personalului, desfiintarea unor locuri de munca. Poate fi vorba prin urmare de dificultati economice, de diminuarea sau încetarea activitatii, în toate cazurile impunându-se renuntarea la serviciile unor salariati.
În ce priveste reorganizarea activitatii, aceasta excede notiunii de reorganizare a persoanei juridice, ea putând privi si structura sa interna, compartimentele sale si în general orice masuri organizatorice menite sa conduca la îmbunatatirea activitatii. Prin reorganizarea prevazuta de art. 65 se întelege asadar inclusiv modificarea structurii sale interne si orice masura de ordin organizatoric vizând cresterea performantelor în activitate, singurul în masura sa decida în acest sens fiind angajatorul. Interesul sau legitim pentru concediere trebuie sa fie dictat de nevoia eficientizarii activitatii, concedierea reprezentând singura solutie.
În plus fata de dificultatile economice ori de reorganizarea unitatii, legea prevede si ca desfiintarea locului de munca sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.
În speta, instanta a apreciat ca angajatorul nu a dovedit nici dificultatile economice pe care le-a invocat în motivarea deciziilor de concediere, nici necesitatea reorganizarii ori modalitatea concreta în care s-a realizat reorganizarea, nu a dovedit o cauza reala si serioasa si nici caracterul efectiv al desfiintarii locului de munca al reclamantei.
S-a retinut ca, principial, cauza care determina concedierea trebuie sa fie reala si serioasa. Ea este reala când prezinta un caracter obiectiv, adica este impusa de dificultati economice sau transformari tehnologice, etc, independenta de buna sau reaua credinta a angajatorului. Spre exemplu, reorganizarea unitatii este reala în conditiile în care a fost desfiintat un post din cele doua de aceeasi natura, deoarece angajatorul dispune de prerogativa de a stabili organigrama în functie de necesarul de personal si de indicatorii economici ai societatii.
Cauza este serioasa când se impune din necesitati evidente privind îmbunatatirea activitatii si nu disimuleaza realitatea. Cauza serioasa este cea care face imposibila continuarea activitatii la un loc de munca fara pagube pentru angajator, excluzându-se însa plata salariului.
Retinând aceste aspecte, din actele depuse de intimata la dosar, situatia dinamicii numarului de salariati în cadrul departamentului Audit în perioada august 2007 – iulie 2010, analiza evolutiei personalului pentru aceeasi perioada, analiza costurilor cu salariatii în anii 2007 – 2010 ori cifra de evolutie si/sau involutie pentru economisti (respectiv auditori) în perioada august 2007 – iulie 2010 (f. 33-35,51), instanta de fond a constatat ca nu rezulta nici modalitatea propriu-zisa a reorganizarii, nici dificultatile economice determinante si nici cauza reala si serioasa impusa de art. 65 alin. 2. s-a apreciat ca nici extrasul din registrul de evidenta a dosarelor aflate pe rolul instantelor de judecata (f. 52) nu dovedeste problemele economice ale intimatei de natura a justifica desfiintarea de locuri de munca, inclusiv pe cel al reclamantei întrucât în cele 10 dosare indicate în lista intimata este creditoare, iar nu debitoare, iar aceasta pozitie precum si eventuala recuperare a creantelor determina fara îndoiala o îmbunatatire a situatiei sale economice. Nu au fost interpretate ca dovedire a unor dificultati de ordin economic nici evolutia posturilor de Audit Assistant 2, tabel comparativ privind utilizarea în perioada iunie 2009 – mai 2010 pentru pozitia de Audit Assistant 1 si nici analiza costurilor cu salariatii în perioada 2007 – 01.06.2010 (f. 156-164). Aceasta întrucât cresterea sau scaderea numarului de salariati într-o anumita perioada ori ponderea numarului angajatilor într-un anumit departament în raport de numarul total al angajatilor nu explica prin sine îmbunatatirea sau nu a situatiei economice a angajatorului.
A retinut instanta sub acest aspect ca nu a depus intimata un bilant ori alte acte din care sa rezulte reducerea efectiva a cifrei de afaceri sau a profitului societatii si nici alte înscrisuri din care sa rezulte dificultatile pe care le întâmpina în concret.
De asemenea, potrivit art. 65 alin. 2 Codul Muncii. desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva, conditie îndeplinita atunci când locul de munca este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regaseste în organigrama acestuia ori în statul de functiuni, masura care se întemeiaza pe o situatie concreta ce trebuie dovedita. Prin urmare, pentru a se constata daca desfiintarea a avut loc în mod efectiv, trebuie cercetate statul de functiuni si/sau organigrama societatii. Locul de munca al salariatului în cauza, fiind suprimat din schema organizatorica, rezulta fara niciun dubiu desfiintarea lui.
S-a apreciat ca, din actele depuse de intimata la dosar, acte în limba engleza, nu rezulta dincolo de orice dubiu rezonabil desfiintarea locului de munca al reclamantei. În plus, în lipsa numelor angajatilor, actele sunt greu de interpretat, instanta solicitând expres la data de 20.09.2010 organigrame si state de functiuni anterioare si ulterioare concedierii, dar si în prezent, sau orice alte acte din care sa rezulte si din care sa se poata verifica efectiv reorganizarea, posturile înfiintate si desfiintate, inclusiv cele de genul postului din care a fost concediata contestatoarea.
Dar chiar si în aceasta situatie în care intimata a refuzat sa se conformeze cerintelor instantei, depunând la data de 15.10.2010 înscrisuri similare celor depuse la data 30.08.2010, se poate lesne constata ca actele se contrazic, neputând fi retinute.
Astfel, potrivit organigramei din data de 31.07.2010 si depusa la filele 48-49 din dosar, se constata ca numarul posturilor de Audit Assistant 2 din societate (post de genul celui ocupat de contestatoare) este de 27, iar potrivit organigramei si statului de functiuni din aceeasi data si depuse la dosar la filele 116-117 si respectiv 120 numarul acelorasi posturi este de 51.
Nu numai ca actele emise de intimata se contrazic fara nicio explicatie, desi emise cel putin teoretic la aceeasi data, dar dovedesc o crestere a numarului de posturi de Audit Assistant 2 ulterior concedierii reclamantei – 51 posturi fata de 37 posturi la data de 30.09.2008 (f. 111 si 114). În contextul emiterii deciziilor de concediere la datele de 14.06.2010 si de 13.07.2010, s-a apreciat ca fiind lipsita de relevanta reducerea posturilor de la 51 la 2 în luna octombrie 2010, ulterior concedierii reclamantei (f. 122-123), aceste acte având în opinia instantei un vadit caracter pro causa.
În consecinta s-a concluzionat ca nu sunt dovedite dificultatile economice, modul concret în care s-a realizat reorganizarea societatii intimate si ce a presupus aceasta reorganizare, nu s-a dovedit desfiintarea efectiva a locului de munca al reclamantei, dar a fost dovedita de catre contestatoare situatia economica buna a intimatei care i-a permis acesteia sa adreseze cereri de angajare personal atât anterior cât si ulterior concedierii (f. 8-10, 83-103). De altfel, situatia buna din punct de vedere economic a permis societatii sa creasca numarul posturilor de Audit Assitant 1 de la 18 la 23 în perioada iulie – octombrie 2010, potrivit organigramelor si statelor de functiuni depuse la dosar (f. 116,120 si respectiv 123,127).
Referitor la reorganizare, tribunalul a constatat ca, din actele depuse în aparare de intimata, nu rezulta în concret ce anume a determinat necesitatea acestei masuri, în ce a constat reorganizarea efectiva si care au fost modalitatile în care s-a adus la îndeplinire. Mai precis, daca aceasta a presupus desfiintarea de locuri de munca sau nu, în caz afirmativ câte asemenea locuri de munca au fost desfiintate si care au fost criteriile avute în vedere la desfiintarea propriu-zisa în eventualitatea în care au fost vizate mai multe locuri de aceeasi natura.
S-a apreciat ca oferta de angajare în postul de Audit Assitant 1 facuta de intimata contestatoarei nu este serioasa întrucât masura concedierii a fost dispusa la data de 14.06.2010 si apoi la data de 13.07.2010 în timp ce oferta în discutie este datata 05.08.2010, la un interval destul de mare de momentul desfacerii contractului de munca si ulterior primirii citatiei în prezentul dosar (f. 15), de unde rezulta caracterul pro causa al actului. Pe de alta parte, oferta este facuta dupa ce în decizia de concediere se arata ca nu poate fi oferit contestatoarei alt loc de munca, desi la baza acestei din urma masuri ar fi trebuit sa stea un plan serios de reorganizare, iar intimata ar fi trebuit sa cunoasca cu anticipatie faptul ca va mari numarul de posturi de Audit Assitant 1 de la 18 la 23, astfel cum rezulta din organigramele si din statele de functiuni depuse la dosar.
Caracterul neserios si pro causa al ofertei s-a apreciat ca rezulta si din modul intempestiv în care aceasta a fost revocata de catre intimata prin neacceptarea de catre contestatoare în termenul de 3 zile indicat (f. 32). În contextul în care propunerea de angajare a contestatoarei nu cuprinde elemente suficiente pentru ca reclamanta sa poata lua o hotarâre în cunostinta de cauza (nu este mentionat salariul oferit, ci se specifica doar ca este inferior postului detinut anterior), era evidenta o solicitare din partea acesteia de suplimentare a informatiilor, solicitare care a si fost facuta de catre contestatoare la data de 12.08.2010 si receptionata de intimata la data de 16.08.2010 (f. 31). Din modul în care intimata raspunde însa prin decizia nr. 44/24.08.2010 (f. 32), rezulta în mod evident ca niciun moment aceasta nu a intentionat sa reangajeze pe contestatoare, ci a înteles sa se prevaleze de un motiv de forma, si anume nerespectarea termenului de 3 zile prev. de art. 64 alin. 3 Codul Muncii.
Fata de aceste considerente si de actele depuse de intimata, instanta a conchis ca desfiintarea locului de munca în mod efectiv, real si serios rezulta din programul de restructurare si reorganizare a societatii, program care nu este cert în speta. Mai mult, masura concedierii nu a fost justificata de o reorganizare si o restrângere reala, impusa de nevoile unitatii. Nu s-a dovedit înregistrarea de pierderi financiare ori un profit în descrestere si nicio alta situatie care sa justifice masura disponibilizarii de personal, masura apreciata oportuna de angajator pentru cresterea eficientei sale.
De asemenea, s-a retinut ca, în speta, intimata a crescut numarul angajatilor pe post de Audit Assitant 1 ulterior concedierii reclamantei si atât anterior cât si ulterior acestei masuri si-a exprimat disponibilitatea de a efectua angajari prin postarea pe diferite site-uri de cereri de munca inclusiv în cadrul departamentului în care a fost angajata reclamanta.
Un alt motiv pentru care instanta a apreciat contestatia formulata ca fiind întemeiata este reprezentata de emiterea de catre intimata a doua decizii de concediere, respectiv nr. 1374/14.06.2010 si nr. 477/13.07.2010.
Au fost respinse alegatiile intimatei în sensul ca decizia nr. 477 nu ar fi una de concediere, ci ca ar fi un act intern emis între intimata si ITM, în executarea deciziei de concediere nr. 1374 si pentru includerea si a perioadei de preaviz ca si vechime în munca.
Din modul de întocmire a deciziei nr. 477, rezulta ca aceasta este o veritabila decizie de desfacere a contractului de munca emisa, în opinia instantei, exclusiv pentru suplinirea conditiilor de forma ce nu au fost respectate de intimata la emiterea deciziei nr. 1374 si sanctionate cu nulitatea absoluta conform art. 62 alin. 2 si art. 74 Codul Muncii.
O dovada în plus a faptului ca si decizia nr. 477 constituie un act prin care intimata a înteles sa concedieze pe reclamanta este faptul ca si aceasta este însotita de o nota de lichidare, nr. 517/05.08.2010, tot astfel cum a fost conceputa si nota nr. 1375/15.06.2010 ce însoteste decizia de concediere nr. 1374.
Pentru aceste considerente, apreciind ca masura concedierii este nelegala, instanta a anulat deciziile de concediere nr. 1374/14.06.2010 si nr. 477/13.07.2010 emise de intimata.
În raport de principiul retroactivitatii efectelor nulitatii, dar si în baza art. 78 alin. 2 Codul Muncii., instanta a dispus reintegrarea contestatoarei în postul detinut anterior emiterii deciziei anulate.
Totodata, fata de cererea contestatoarei si în temeiul art. 78 alin. 1 Codul Muncii, instanta a obligat intimata la plata catre contestatoare a unei despagubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data desfacerii contractului de munca si pâna la reintegrarea efectiva.
Sub aspectul orelor lucrate suplimentar în perioada 01.09.2009 – 31.05.2010, instanta a avut în vedere atât lista de pontaje depusa de intimata la dosar cât si sustinerile coroborate ale partilor.
S-a retinut ca, potrivit unui note – circulara interna pentru salariatii D., pentru perioada 01.09.2009 – 31.05.2010 programul de lucru al angajatilor intimatei, deci si al contestatoarei a fost de 9 ore pe zi, în loc de 8 ore.
Acest fapt nu a fost contestat de catre intimata, pozitia acestei din urma parti fiind în sensul ca reclamantei i-au fost asigurate, pentru orele suplimentare prestate în acest interval, ore libere în luna decembrie a anului 2009 si în luna iunie 2010, precum si un bonus lunar de loialitate de 20% din salariul brut aferent anului financiar în derulare.
Verificând lista de pontaje, s-a constatat ca se confirma precizarile contestatoarei din data de 01.11.2010, respectiv pentru cele 187 ore lucrate suplimentar în perioada 01.09.2009 -31.05.2010, aceasta a beneficiat de 64 ore libere în luna decembrie 2009 si de 24 ore libere în luna iunie 2010, ramânând un rest de 99 ore lucrate a caror contravaloare trebuie achitata contestatoarei în contextul concedierii acesteia începând cu data de 13.07.2010.
Instanta a respins sustinerea intimatei în sensul ca aceasta cerere ar fi neîntemeiata fata de bonusul de 20% platit contestatoarei, constatând ca bonusul invocat de intimata nu reprezinta contravaloarea orelor muncite de reclamanta suplimentar. Potrivit actului aditional nr. 1/01.09.2008 (f. 6) la contractul individual de munca, salariata beneficiaza de un salariu brut lunar în cuantum de 3.300 lei dar si de un bonus de loialitate reprezentând 20% din salariul lunar brut.
S-a apreciat ca bonusul de 20% nu reprezinta asadar contravaloarea orelor efectuate suplimentar de catre reclamanta, ci, conform anexei 1 la actul aditional este acordat pentru stimularea loialitatii fata de companie.
Cu alte cuvinte, în contextul în care nu exista niciun act din care sa rezulte ca bonusul de 20% a fost acordat pentru orele suplimentare prestate, dar si în conditiile în care exista un act expres din care rezulta ca acest procent a fost acordat pentru stimularea loialitatii fata de companie, instanta a apreciat apararea intimatei ca fiind vadit neîntemeiata inclusiv sub acest aspect.
Împotriva sentintei sus-mentionate, a declarat recurs, motivat în termenul legal, recurenta intimata SC D.A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, pentru urmatoarele motive:
Primul motiv de recurs – prevazut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila , hotarârea pronuntata este lipsita de fundament juridic, fiind data cu aplicarea gresita a legii.
Sustine recurenta ca, aparent, hotarârea pronuntata si motivata pe 8 pagini ar trebui sa constituie o analiza aprofundata a temeiurilor de fapt si de drept ale concedierii contestatoarei. În realitate comparând continutul înscrisurilor depuse în aparare de catre societate si pretinsa analiza a acestor acte, se constata ca instanta nu a analizat documentele în raport de realitate, aplicând gresit legea.
Instanta de fond interpreteaza deformat dispozitiile art. 65 din Codul muncii, astfel ca se ajunge la pronuntarea unei hotarâri lipsite de temei legal.
Din probatoriul administrat rezulta ca decizia de concediere individuala este perfect legala, deoarece dificultatile de ordin financiar determinate de criza economica mondiala, au fost dovedite cu înscrisurile depuse la dosar odata cu întâmpinarea.
Toate înscrisurile depuse de societate sunt dovezi certe ca masura luata de societate, era singura ce se putea lua, fiind legala si temeinica.
Al doilea motiv de recurs – prevazut de art. 304 pct. 8 Cod procedura civila , instanta de judecata – a schimbat întelesul clar si vadit neîndoielnic al înscrisurilor depuse în aparare de societatea noastra, efectiv neîntelegându-le. Prin respingerea probei cu interogatoriu, instanta nu a putut corobora unele înscrisuri cu situatii de fapt care trebuiau dovedite cu interogatoriul contestatoarei, iar societatea nu si-a putut dovedi apararile.
Arata recurenta ca instanta ca nu a înteles înscrisurile depuse de societatea intimata. Prin interpretarea coroborata a tuturor înscrisurilor depuse, rezulta dificultatile economice si desfiintarea efectiva a posturilor de aceeasi natura cu cel al contestatoarei.
Desigur, schimbarea întelesului vadit neîndoielnic al înscrisurilor depuse a condus la pronuntarea unei hotarâri lipsite total de fundament juridic.
Al treilea motiv de recurs – prevazut de art. 304 pct. 7 Cod procedura civila , hotarârea tribunalului cuprinde motive straine de natura pricinii, motive contradictorii, împrejurare care atesta ca situatia de fapt nu a fost corect perceputa de instanta de la fond.
Recurenta a demonstrat cu acte perfect valabile ca masura luata este perfect legala, însa instanta a deformat întregul probatoriu.
Masura concedierii individuale este perfect justificata, pe de o parte.
Pe de alta parte contestatoarea a primit un bonus de 20% pentru orele lucrate în plus, iar instanta a obligat-o sa mai plateasca înca odata orele deja remunerate
Al patrulea motiv de recurs – prevazut de art. 304/1 Cod procedura civila prin care solicita ca în urma reaprecierii probatoriului, al administrarii unui nou probatoriu – cu înscrisuri, etc. – instanta de recurs sa examineze cauza sub toate aspectele de fapt si de drept ale cauzei, în functie de natura acesteia.
De retinut ca instanta de fond a dispus anularea a doua decizii, desi exista numai o singura decizie de concediere individuala, cea cu nr. 1374 din 14 Iunie 2010.
Arata recurenta ca instanta de fond a nesocotit actele si lucrarile dosarului – a depus statele de functii – astfel ca procentul de 20% aplicat permanent asupra salariului – reprezinta o compensare a eventualelor ore lucrate. Instanta ajunge la o concluzie total nefondata, ca trebuie sa fie obligata la plata unor pretinse ore neplatite, deci contestatoarea va primi drepturi pentru care nu a prestat nici o munca.
Fata de cele ce preced, solicita admiterea recursului, desfiintarea sentintei, rejudecând cauza sa se dispuna respingerea contestatiei la decizia de concediere.
Prin întâmpinarea formulata la 02.09.2011, intimata G.S.F. solicita respingerea recursului, ca nefondat si mentinerea, ca legala si temeinica a sentintei atacate, invocând aparari de fond la motivele de recurs.
Analizând sentinta recurata prin prisma criticilor formulate, Curtea retine urmatoarele:
În mod corect instanta de fond a apreciat ca angajatorul nu a facut dovada desfiintarii efective a locului de munca ocupat de contestatoare si în mod concret, a dificultatii economice care a determinat restructurarea.
Astfel, din organigramele depuse la dosar, fluctuatia de personal în cadrul societatii nu determina în mod necesar concluzia ca posturile de natura celui detinut de contestatoare au fost desfiintate. Astfel, la 30.09.2008 existau 82 de posturi Assistant I si 37 de posturi Assistant II; în septembrie 2009, 17 posturi de Assistant I si 59 de Assistant II; la 31.07.2010 existau 7 posturi Assistant I si 27 posturi Assistant II, într-o prima varianta, anexata întâmpinarii si 18 posturi de Assistant I si 51 de posturi de Assistant II, în varianta a doua depusa la dosarul cauzei dupa precizarea actiunii, pentru ca în octombrie 2010 organigrama sa contina 23 de posturi de Assistant I si 2 posturi de Assistant II, în cadrul departamentului de Audit.
Din înscrisurile depuse în recurs la solicitarea expresa a instantei, rezulta ca, pentru luna iulie 2010 posturile de audit Assistant II au fost în numar de 33, asa cum rezulta din relatiile departamentului resurse umane al recurentei, iar în luna august 2010, figurau pe acest post un numar de 22 de persoane.
Nici statele de salarii depuse pentru luna iulie 2010, nu sunt utile în a dovedi reorganizarea efectiva, dat fiind faptul ca personalul angajat figureaza pe stat cu functia generica detinuta potrivit codului de ocupatii, economist în economie generala, fara a se putea stabili o corespondenta cu denumirile din organigrama (assistant I, assistant II) pentru a putea aprecia asupra numarului de salariati existenti pe fiecare dintre aceste posturi la data concedierii contestatoarei.
În consecinta, Curtea apreciaza ca recurenta nu a facut dovada desfiintarii efective a postului reclamantei, instanta de fond procedând la o corecta interpretare a actului juridic dedus judecatii, astfel ca nu este incident motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 8 Cod procedura civila .
Recurenta a sustinut ca, instanta de fond i-a respins proba cu interogatoriu si astfel nu a putut dovedi situatia de fapt reala.
Sub acest aspect, Curtea apreciaza ca, în mod corect a fost considerat interogatoriul ca nefiind utila o astfel de proba, în conditiile în care interogatoriul presupune dovedirea unui fapt personal cunoscut de partea adversa, iar în speta, aspectele pe care contestatoarea le-a avut de învederat instantei au fost exprimate în contestatie.
Cu privire la dificultatile economice invocate, Curtea retine corectitudinea aprecierilor instantei de fond care a constatat ca angajatorul nu a facut dovada unei reale constrângeri financiare, desi aceasta a fost cauza invocata a reorganizarii prin desfiintarea postului contestatoarei.
Astfel, din notele de fundamentare depuse la dosarul cauzei pe categorii de cheltuieli de personal, rezulta o tendinta de descrestere pe perioada mentionata, însa acestea nu se coroboreaza cu alte date financiar contabile care sa demonstreze caracterul necesar al unei astfel de reduceri a cheltuielilor, înlaturând prezumtia ca acestea sunt doar efectul pe care desfiintarea posturilor îl produce asupra cuantumului acestor cheltuieli. În cauza nu s-a invocat decât în mod generic criza economica si s-a depus la dosar o lista cu litigiile din care angajatorul solicita recuperarea unor creante însa nu a fost dovedita o pierdere financiara reala, care sa justifice procesul de restructurare.
Mai mult, recurenta nu a contestat faptul ca, asa cum a rezultat capturile de pe siturile de recrutari, au fost postate anunturi, în perioada apropiata concedierii iunie iulie 2010, cu privire la anumite posturi disponibile în vederea angajarii.
Ori, de regula, în situatia unei crize financiare, se reduc si posturile vacante, în speta neexistând dovada ca s-a urmat o astfel de procedura. Dimpotriva posturile de Assistant I au crescut în perioada concedierii contestatoarei de la 7 sau 18, în cele doua variante depuse, la 23, ceea ce dovedeste faptul ca angajatorul a urmarit reducerea costului unui loc de munca prin desfiintarea celor cu o gradatie superioara de salarizare si extinderea celor salarizate inferior.
În consecinta nu se poate retine nici o gresita aplicare a legii, caz prevazut de art. 304 pct. 9 cod proc. civila si invocat de recurenta.
Cu privire la actul constitutiv al societatii depus la dosar, în extras la instanta de fond si in extenso în recurs, acesta se subsumeaza apararii contestatoarei în sensul ca masura concedierii a fost dispusa de o persoana care nu avea împuternicirea legala, aceasta atributie revenind AGA. Curtea nu va analiza aceasta aparare întrucât nu a fost formulata ca un motiv de contestatie, nefiind invocata drept cauza de nevalabilitate a actului juridic ci doar mentionata în concluziile scrise în fata instantei de fond, astfel ca nu va considera acest înscris ca o proba utila cauzei, dat fiind faptul ca nu va analiza nici aspectul pentru care a fost propus ca instrument probator.
Fata de cauzele de netemeinicie retinute anterior, Curtea nu va mai analiza nici critica recurentei privind calificarea celei de-a doua decizii, din data de 13.07.2010 ca fiind o noua decizie de concediere întrucât nu mai prezinta relevanta fata de celelalte motive pentru care s-a mentinut solutia anularii deciziei de concediere.
Cu privire la orele suplimentare, Curtea retine ca, bonusul de 20% invocat de recurenta nu a fost acordat pentru a acoperi timpul suplimentar de munca, ci a fost un bonus “de fidelizare” a angajatului care lucra pentru societatea respectiva. Nu a fost depusa la dosar nicio dovada a faptului ca aceasta majorare salariala ar fi fost acordata pentru orele suplimentare, întrucât cuantificarea si plata orelor suplimentare urmau un alt regim convenit de parti si dovedit prin fisele de pontaj depuse la dosar pentru contestatoare.
În acest sens, din lista cu pontaje rezulta faptul ca, pentru orele suplimentare, contestatoarea a beneficiat numai în parte de compensare cu zile libere platite. Se constata ca, verficând modul în ora în plus lucrata în perioada septembrie – mai, a fost compensata, potrivit întelegerii partilor, cu timpul liber acordat, în luna decembrie si perioada iunie – august, zilele libere platite au fost acordate, în principiu în decembrie 2009 pentru perioada lucrata anterior, însa pentru intervalul ianuarie-iunie 2010 a ramas un rest de ore suplimentare necompensat, corect retinut de prima instanta, motiv pentru care, se impune plata diferentei, potrivit calculului contestatoarei.
Prin urmare nu se poate retine incidenta cazului de recurs prevazut de art. 304 pct. 7 Cod procedura civila , neexistând, sub aspectul considerentelor hotarârii instantei de fond, o motivare contradictorie sau straina de natura pricinii.
Fata de aceste considerente, în baza dispozitiilor art. 312 alin. 1 Cod procedura civila , Curtea va respinge ca nefondat recursul.
1
