C. muncii, art. 25, art. 26 Statutul profesiei de , art. 60 alin. (2)
Dispoziţiile art. 60 alin. (2) din Statutul profesiei de consilier juridic referitoare la plata sporurilor de mobilitate şi de confiden
ţialitate sunt aplicabile exclusiv consilierilor juridici având statut de angajaţi în baza unor contracte individuale de muncă.
Ele nu se aplică şi consilierilor juridici numiţi în funcţie, aceştia având, potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 514/2003, statutul de funcţionari publici. în acest caz, este vorba de raporturi de muncă ce îşi au izvorul într-un contract de drept public, unde libertatea contractuală a părţilor este în cea mai mare parte suplinită de legiuitor, astfel încât negocierea individuală nu este posibilă.
I.C.C.J., Secţia de administrativ şi fiscal, decizia nr. 2014 din 17 aprilie 2007, www.scj.ro
Prin sentinţa civilă nr. 1968 din 26 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VlII-a de contcncios administrativ şi fiscal, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii R.G., H.C., I.R. ş.a. având ca obiect obligarea pârâtei Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale la emiterea unei decizii prin care să fie acordat sporul de mobilitate în cuantum de 25%, precum şi sporul de confidenţialitate în cuantum de 25%, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 514/2003, şi la suportarea cheltuielilor pricinuite de reorganizarea profesiei. Instanţa a obligat pârâta să deconteze reclamanţilor cheltuielile prilejuite de reorganizarea profesiei şi a respins cererea de acordare a sporurilor de mobilitate şi confidenţialitate ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanţii sunt funcţionari publici, având funcţia de consilieri juridici, şi au suportat cheltuielile ocazionate de reorganizare a profesiei în conformitate cu Legea nr. 514/2003, cheltuieli care urmează să fie decontate de pârâtă în baza dispoziţiilor art. 57 alin. (2) şi (3) din Statutul profesiei de consilier juridic.
în ceea ce priveşte cererea de plată a unui spor de mobilitate şi a unui spor de confidenţialitate, instanţa a apreciat că aceasta este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 60 alin. (2) din Statutul profesiei de consilier juridic, care face trimitere la Legea nr. 53/2003, Codul muncii, nu sunt aplicabile reclamanţilor, aceştia fiind funcţionari publici, şi nu angajaţi cu contract de muncă. Instanţa de fond a mai reţinut că este remunerat în conformitate cu dispoziţiile imperative ale legislaţiei în vigoare, neavând posibilitatea să negocieze indemnizaţia şi sporurile pe care le primeşte.
Recursul declarat de reclamanţi este nefondat. Potrivit art. 2 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, consilierul juridic poate fi numit în funcţie sau angajat în muncă, în condiţiilc legii. Articolul 3 din acelaşi act norma
tiv stabileşte expres şi diferenţele de statut aplicabil, menţionând că arc statutul funcţionarului public consilierul juridic numit în funcţie, potrivit funcţiei şi categoriei acesteia, în vreme ce consilierul juridic angajat în muncă are statut de salariat.
De aici şi regimurile juridice diferite aplicabile celor două posibile categorii de consilieri juridici, respectiv pentru funcţionarii publici şi pentru salariaţi. Legea nr. 188/1999 constituie dreptul comun pentru toate categoriile de funcţionari publici, iar Codul muncii este aplicabil prioritar raporturilor juridice de muncă întemeiate pe un contract individual de muncă. Totodată, art. 60 alin. (1) din Statutul profesiei de consilier juridic stipulează că, pentru activitatea sa profesională, consilierul juridic are dreptul la o remuneraţie de bază, stabilită prin negociere pentru consilierul juridic ce arc statut de salariat sau conform legilor speciale pentru cel numit în funcţie.
Cum în cauza de faţă a rezultat necontestat că recurenţii-reclamanţi sunt consilieri juridici numiţi în funcţii publice în cadrul C.N.P.A.S., înalta Curte a reţinut că în mod corect instanţa de fond a stabilit că acestora le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 188/1888, ca drept comun pentru toate categoriile de funcţionari publici.
Nu au putut fi primite criticile recurenţilor, în condiţiile în care, deşi similar cu regimul salariaţilor, regimul juridic de drept comun aplicabil prezintă numeroase particularităţi, cea mai importantă derivând din actul de învestire într-o anumită funcţie publică. Din această perspectivă, deşi în cazul funcţionarului public există un acord de voinţe, întrucât numirea unei persoane în calitatea de funcţionar public se realizează numai cu consimţământul său, nu ne aflăm în prezenţa unui contract individual de muncă, în accepţiunea Codului muncii, ci a unui contract de drept public sau de drept administrativ, astfel cum a fost definit în doctrină, în cazul căruia libertatea contractuală a părţilor este în cea mai mare parte suplinită de legiuitor, nefiind posibilă negocierea individuală.
în aceste condiţii, corect a reţinut instanţa de fond că prevederea art. 60 alin. (2) din Statutul profesiei de consilier juridic, făcând referire expresă la negocierea prestaţiilor suplimentare, prevedere care de altfel nu poate fi analizată decât în corelaţie cu alin. (1) al aceluiaşi text citat, îi vizează exclusiv pe consilierii juridici având statut de angajaţi în baza unor contracte individuale de muncă, susceptibile de negocierea unor clauze suplimentare, cum ar fi clauza de mobilitate şi cea de confidenţialitate. Dc altfel, aceste clauze specifice sunt prevăzute numai de Codul muncii, nu şi în dreptul comun aplicabil funcţionarilor publici.
