Legea nr. 1/2011.
Legea nr. 118/2010-art.1
Decizia nr.20 pronunţată de Î.C.C.J-secţiile unite la data de 17 octombrie 2011.
Aliniatul 2 al art. 104 al Legii nr.1/2011 stabileşte că:„Finanţarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din şi alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum şi contribuţiile aferente acestora;(…) (5) Finanţarea de bază, aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, oraşe, municipii şi sectoare ale municipiului Bucureşti de către direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, cu asistenţa tehnică de specialitate a inspectoratelor şcolare judeţene, respectiv a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti”.
De asemenea, art. 106 din aceeaşi lege statuează că:
De asemenea, art. 106 din aceeaşi lege statuează că:
„Finanţarea de bază … se realizează pe baza contractului de management încheiat între directorul unităţii de învăţământ preuniversitar şi primarul localităţii/primarul de sector în a cărei rază teritorială se află unitatea de învăţământ …”.
„Finanţarea de bază … se realizează pe baza contractului de management încheiat între directorul unităţii de învăţământ preuniversitar şi primarul localităţii/primarul de sector în a cărei rază teritorială se află unitatea de învăţământ …”.
Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale –Decizia civilă nr. 2284/28 mai 2012.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr.5415/107/2011 reclamantul (SIA) în numele şi pentru membrii de sindicat: M.R.R. etc. a chemat în judecată pe pârâţii ŞC. cu cl. I-VIII „I.P., C.L.C. şi ORAŞUL C. prin reprezentant legal-PRIMAR, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâţilor:
– calcularea indemnizaţiei de concediu de odihnă aferentă anului şcolar 2009-2010, în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de Legea 118/2010, în conformitate cu prevederile legale în vigoare cu 10 zile anterior plecării în concediu;
– la plata diferenţei dintre indemnizaţia astfel calculată şi cea efectiv încasată pentru concediul de odihnă aferent anului şcolar 2009-2010;
În motivarea cererii reclamantul arată că în luna iunie membri de sindicat au depus cerere pentru efectuarea concediului legal de odihnă începând cu data de 01.07.2010 până la data de 01.09.2010.
În urma acestei cereri indemnizaţia reclamanţilor a fost diminuată cu 25% prin aplicarea dispoziţiilor Legii 118/2010.
În conformitate cu dispoziţiile art.145 alin.3 din Codul muncii ,,indemnizaţia de concediu de odihnă se plăteşte de către angajator cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.,, Prin urmare pârâta avea obligaţia de a achita această indemnizaţie în conformitate cu prevederile Codului muncii, adică cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de data intrării în concediu a reclamantului.
Pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată în termen legal dar mai mult decât atât a achitat ulterior această indemnizaţie diminuată cu 25%, aplicând dispoziţiile Legii 118/2010, lege care a intrat în vigoare la data de 03.07.2010.
Având în vedere cele arătate, solicită să se constate că pârâta în mod greşit a aplicat retroactiv dispoziţiile Legii 118/2010 asupra unor drepturi anterioare apariţiei acesteia, diminuând cu 25% indemnizaţia de concediu de odihnă aferentă anului şcolar 2009-2010.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta unitatea şcolară a solicitat respingerea acţiunii, faţă de dispoziţiile Legii nr.118/2010.
Prin întâmpinarea depusă de pârâtul C.L.C. şi Instituţia Primarului, se solicită respingerea acţiunii formulată în cauză, invocându-se în primul rând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive întemeiate pe prevederile Legii nr.215/2001, faptul că nu are calitatea de angajator al reclamanţilor iar pe fond netemeinicia pretenţiilor reclamanţilor faţă de prevederile Legii nr.118/1999, Deciziile nr.872, 874, 975, 1655, 1658/ din 2010.
Prin sentinţa civilă nr.2391/08.06.2011 pronunţată de Tribunalul Alba în cauză s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.L. C. şi a Primarului Oraşului.
S-a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul (SIA), în numele şi pentru membrii de sindicat indicaţi în acţiune împotriva pârâţilor: ŞC. cu cl. I-VIII „I.P.” C., C.L.C. şi PRIMARUL ORAŞULUI C. şi în consecinţă:
A fost obligată pârâta ŞC. cu cl. I-VIII „I.P.” C. să calculeze şi să plătească, membrilor de sindicat de mai sus, indemnizaţia de concediu de odihnă aferent anului şcolar 2009-2010, în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de Legea nr. 118/2010, în conformitate cu prevederile legale aflate în vigoare cu 10 zile anterior plecării în concediu, precum şi diferenţa dintre indemnizaţia astfel calculată şi cea efectiv încasată pentru concediul de odihnă aferent anului şcolar 2009-2010.
Au fost obligaţi pârâţii CONSILIUL LOCAL C. şi PRIMARUL ORAŞULUI C., să asigure finanţarea pentru plata sumelor mai sus menţionate.
S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului ORAŞUL C. şi în consecinţă s-a respins acţiunea faţă de acesta.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că pârâţii Consiliul Local C. şi Primarul Oraşului C. justifică calitatea procesuală pasivă faţă de prev. art. 167 din Legea învăţământului nr. 84/1995 şi ale HG nr. 2192/2004, ale HG 1618/2009 privind finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, finanţate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev preşcolar pentru anul 2010, toate coroborate cu Legea nr. 273/2006 şi ale Legii nr.215/2001.
În ceea ce-l priveşte pe pârâtul Oraşul C., se reţine că acesta nu are calitate procesuală pasivă, cu motivarea că nu intră în atribuţiile acestei entităţi să calculeze ori să recalculeze drepturile salariale ale salariaţilor din învăţământ şi nici să asigure finanţarea acestora, atribuţie ce revine pârâtului Consiliul Local.
Pe fondul cauzei, se reţine, în esenţă, prin coroborarea dispoziţiilor art. 145 alin.1 şi 3 Codul Muncii, art. 7 alin.1 şi 5 din H.G. nr. 250/1992, art. 29 alin.4 din C.C.M. la nivel de ramură învăţământ pe anii 2007-2008, art. 1 din Legea nr. 118/2010, că reclamanţilor în calitate de cadre didactice care au formulat cererea pentru plata indemnizaţiei de concediu de odihnă anterior adoptării, respectiv intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010, li se cuvin aceste drepturi nediminuate cu 25 %.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtul Consiliul Local C., solicitând în principal: casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea introducerii în cauză a M.F.P. şi a I.Şc.Jud.Alba; în secundar: casarea în parte a hotărârii atacate, numai sub aspectul obligării pârâtului Consiliul Local C. să asigure finanţarea pentru plata sumelor menţionate, iar rejudecând cauza, să fie admisă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Consiliului Local şi a Primarului oraşului C., respingând pe cale de consecinţă acţiunea formulată ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasive.
În expunerea de motive, recurentul critică sentinţa atacată ca fiind nelegală şi netemeinică, arătând că instanţa de fond, în mod eronat a reţinut că în speţă sunt aplicabile numai prevederile art.167 din Legea învăţământului nr.84/1995 şi ale HG. nr.2192/2004 fără a corobora aceste dispoziţii legale cu cele ale art.4 din Legea nr.286/2010 Legea bugetului de stat pe anul 2011, ale Legii nr. 11/2010 Legea bugetului de stat pe anul 2010 şi ale Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale. Arată că nu s-a ţinut cont de faptul că legea bugetului de stat interzice finanţarea cheltuielilor de personal în învăţământ, din bugetele locale.
Aşa cum prevede Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, capitolul reguli bugetare este interzisă efectuarea de plăţi direct din veniturile încasate, cu excepţia cazurilor în care legea prevede astfel.
Din prevederile legale invocate rezultă cu certitudine că finanţarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum şi contribuţiile aferente acestora, pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat se face pe baza standardelor de cost pe elev/preşcolar, se asigură prin bugetele locale ale unităţilor administrativ teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ, din sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată, iar nu din bugetele locale. Luând în considerare aceste prevederi legale, recurentul consideră că reclamanţii ar fi trebuit să cheme în judecată D. G. F. P. A. şi I. Şc. Jud. A., entităţi care sunt implicate în mod direct în calcularea şi repartizarea sumelor de bani necesare finanţării cheltuielilor cu salariile din învăţământ.
Recurentul mai arată că instanţa de fond a ignorat şi apărările pe care le-a formulat privind faptul că în litigiile decurgând din raporturi de muncă are calitate procesuală doar angajatorul, respectiv instituţia de învăţământ şi Inspectoratul Şcolar Judeţean.
Consideră recurentul că reclamanţii ar fi trebuit să-şi precizeze acţiunea în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la asigurarea finanţării pentru plata diferenţelor sumelor solicitate.
În drept se invocă: art.299-316 cod procedură civilă, Legea bugetului de stat pe anul 286/2010, Legea nr.11/2010, Legea bugetului de stat pe anul 2010, Legea nr.54/2003, Legea nr.53/2003, Legea nr.215/2001, Legea nr.128/1997, HG.nr.250/1992, Legea nr. 168/1999.
Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate prin prisma aspectelor critice invocate, cât şi din oficiu potrivit art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Calitatea procesual pasivă a consiliului local a fost corect reţinută de prima instanţă, raportându-ne şi la prevederile Legii nr.1/2011.
Astfel, Capitolul VIII – Finanţarea şi baza materială a învăţământului preuniversitar al Legii nr. 1/2011 privind educaţia naţională prevede la art. 101 alin.(1) că:
„Finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar cuprinde finanţarea de bază, finanţarea complementară şi finanţarea suplimentară”.
Aliniatul 2 al art. 104 al aceleiaşi legi stabileşte că:
„Finanţarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată şi alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli:
a) cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum şi contribuţiile aferente acestora;
……………………………………………………………………………..
(5) Finanţarea de bază, aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, oraşe, municipii şi sectoare ale municipiului Bucureşti de către direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, cu asistenţa tehnică de specialitate a inspectoratelor şcolare judeţene, respectiv a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti”.
Coroborând prevederile legale anterior enunţate şi raportându-le la obiectul acţiunii introductive de instanţă, respectiv la cel privind plata indemnizaţiei de concediu aferentă anului şcolar 2009-2010, calitatea procesuală a recurentului în prezenta cauză este pe deplin justificată.
Acţiunea faţă de acest pârât în mod corect a fost admisă, cu obligaţia pentru acesta de a asigura finanţarea pentru plata sumelor în litigiu şi virarea lor către unitatea şcolară, întocmai cum prevăd dispoziţiile legale menţionate.
Lipsa fondurilor destinate plăţilor suplimentare pentru acest capitol bugetar, în condiţiile în care legea impune ca instituţia în cauză să efectueze demersuri în sensul includerii în buget a acestor sume nu poate constitui temei de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului.
Referirea recurentului la dispoziţiile Legii nr.215/2010 nu pot conduce la o altă soluţie în cauză deoarece potrivit acestui act normativ consiliul local are calitatea de organ deliberativ în măsură să aprobe bugetul local şi care, astfel, în reprezentarea unităţii administrativ-teritoriale, are abilitatea de a asigura sumele necesare plăţii drepturilor salariale ale cadrelor didactice.
Este de menţionat că instanţa de fond a respectat de asemenea principiul disponibilităţii părţilor ce guvernează procesul civil, pronunţându-se în limita cadrului procesual stabilit de reclamant prin introducerea acţiunii, aşa încât solicitarea recurentului de casare cu trimitere pentru a fi introduse în cauză alte instituţii (D.G.F.P. şi Inspectoratul Şcolar) este nefondată.
Cu privire la modul de aplicare a Legii nr.118/2010, soluţia primei instanţe este de asemenea, corectă, având în vedere şi Decizia nr.20 pronunţată de Î.C.C.J. la data de 17 octombrie 2011, publicată În Monitorul Oficial al României nr. 822 din 21 noiembrie 2011, în soluţionarea recursului în interesul legii, prin care a statuat că: dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, şi art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizaţiei de concediu de odihnă aferente anului şcolar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.
Potrivit art. 330 indice 7 alin. (4) cod procedură civilă dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, partea I.
Cum din actele dosarului reiese că reclamanţii intimaţi au început efectuarea concediu de odihnă aferente anului şcolar 2009-2010, anterior datei de 3 iulie 2010 în mod corect prima instanţă a reţinut că nu le sunt aplicabile prevederile Legii nr.118/2010 şi ca atare indemnizaţia de concediu li se cuvine fără diminuare de 25% prevăzută de această lege.
Faţă de cele ce preced, Curtea, în conformitate cu art.312 alin. (1) cod procedură civilă, a respins ca nefondat recursul cu care a fost investită de pârât, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa primei instanţe.
