Constată că, prin contestaţia înregistrată la 27 august 2010, contestatoarea NSG a solicitat în contradictoriu cu intimata Casa judeţeană de Pensii V recalcularea pensiei conform adeverinţei nr.151/29.04.2010 eliberată de S.C. P S.A. V începând cu data naşterii dreptului si obligarea la plata sumelor reprezentând diferenţa dintre pensia cuvenită si pensia efectiv încasată începând cu data naşterii dreptului şi până la emiterea unei noi decizii de pensionare.
În motivare s-a arătat că a fost angajată la Centrul de Proiectare Judeţean V în perioada 20.08.1969 – 1.04.1990 în funcţia de tehnician proiectant principal si in toată această perioadă a beneficiat de adaosuri (diferenţe de manoperă) in afara drepturilor salariale trecute in carnetul de muncă.
Acest adaos plătit pe perioada lucrată a avut caracter permanent şi s-a acordat in funcţie de manoperă repartizată pe lucrare.
La calculul cuantumului pensia însă, nu au fost avute in vedere aceste sume.
Prin adeverinţa nr.151/29.04.2010 fostul angajator confirmă toate susţinerile si arată că sumele acordate in plus faţă de retribuţia tarifară au făcut parte din fondul de salarii pentru care unitatea a calculat si virat contribuţia CAS.
Întrucât pe perioada menţionată s-au reţinut sume de bani de către Statul Român cu titlul de contribuţie către CAS din plăţile acordate in plus faţă de retribuţia tarifară, că la calculul pensiei nu au fost luate in considerare, având in vedere si disp. art.7 alin.3 din OUG nr.4/2005, apreciază că este îndreptăţită la recalcularea pensiei.
Intimata a depus întâmpinare susţinând că nu s-a emis decizie ci doar o adresă de răspuns prin care i s-a comunicat că adeverinţa nr.151/29.04.2010 eliberată de S.C. P S.A. nu poate fi luată în calculul pensiei ca atare contestaţia este inadmisibilă pentru că legea nu prevede un drept de contestare.
A mai arătat că adeverinţa emisă de S.C. P S.A. la care face referire contestatoarea nu poate fi avută în vedere deoarece sumele menţionate reglementează forma de retribuire in acord global si că aceste sume nu fac parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare.
Prin sentinţa civilă nr.885/16 noiembrie 2010, Tribunalul V, Secţia civilă a admis acţiunea formulată de contestatoare şi a fost obligată pârâta să emită decizie de recalculare a pensiei pentru reclamantă prin care să fie valorificată la calculul punctajului mediu anual, sumele primite de reclamantă ca adaosuri cu caracter permanent menţionate in adeverinţa nr.151/29.04.2010 si anexa acesteia pentru perioada ianuarie 1974 – 1.04.1990.
A mai fost obligată pârâta să plătească reclamantei diferenţele dintre pensia efectiv primită şi cea cuvenită după
recalculare, pe perioada august 2007 până la emiterea deciziei de recalculare si cheltuieli de judecată in cuantum de
250 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Din copia adeverinţei nr.151/29 aprilie 2010 (fila 6) eliberată de S.C.P S.A. a rezultat că petenta pe perioada cât
a lucrat in cadrul unităţii, a beneficiat de adaosuri – diferenţă de manoperă, acest adaos a avut caracter permanent
şi s-a acordat în funcţie de manopera repartizată pe lucrare pentru colectivul elaborator.
Rezultă de asemenea că aceste sume au făcut parte din fondul de salarii realizat pentru care unitatea a calculat si
virat CAS – ul, dar salariatului conform legislaţiei in vigoare nu i s-a calculat, reţinut si virat contribuţiile
de asigurări sociale de către angajator dar şi că depunerea contribuţiilor s-a făcut lunar la fondul asigurărilor
sociale de stat.
Câtă vreme unitatea a calculat si virat CAS, instanţa a constatat că valorificarea acestei adeverinţe in temeiul
art.7 alin.3 din OUG 4/2005 este în concordanţă cu principiile instituite prin Legea nr.19/2000.
Potrivit disp.art.7 alin.3 din OUG nr.4/2005 (modificată prin Legea 78/2005), decizia de recalculare poate fi
modificată la cerere, in baza actelor doveditoare prezentate de pensionar întocmite conform prevederilor legale
din care rezultă alte date decât cele utilizate la recalcularea iniţială.
În anexa 1 a OUG nr.4/2005, legiuitorul optează pentru luarea in calcul a oricăror sporuri acordate de către
ministerul de resort, conform actelor normative in vigoare in diverse perioade evidenţiate împreună cu salariile
aferente in statele de plată pentru care s-a datorat si s-a virat contribuţia de asigurări sociale.
Susţinerea intimatei din întâmpinare, că cererea este inadmisibilă nu poate fi primită de instanţă câtă vreme
potrivit prev.art.155 lit.d, e, f din legea pensiilor, tribunalul soluţionează în primă instanţă litigiile
privind deciziile de pensionare, refuzul nejustificat de rezolvare a unor cereri privind drepturile de asigurări
sociale si modul de stabilire si de plată a pensiilor, dar si având in vedere disp.art.82 alin.2 coroborate cu
cele ale art.169 din Legea nr.19/2000 potrivit cărora drepturile de se recalculează de casele teritoriale
de pensii în raza cărora îşi are domiciliul asiguratul in raport de actele depuse de acesta.
Instanţa a apreciat că se impune valorificarea sumelor pretinse de către contestatoare, deoarece nu se poate ignora
faptul că potrivit dispoziţiilor art.2 alin.1 din OUG nr.4/2005 recalcularea se face cu respectarea principiilor
prevăzute de Legea 19/2000, iar ignorarea acestor venituri ar contraveni principiului contributivităţii instituit
de art.2 lit.e din Legea 19/2000, conform căruia drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuţiilor
de asigurări sociale plătite.
Făcând dovada reţinerii CAS (adeverinţa fila 6) pentru aceste sume si neluarea in considerare a principiului
contributivităţii s-ar ajunge la obţinerea unei prestaţii de asigurări sociale ce nu ar fi proporţională cu preţul plătit
pentru riscul asigurat, ceea ce ar fi inechitabil.
De aceea, veniturile invocate trebuie avute in vedere la recalcularea dreptului de pensie.
Împotriva sentinţei instanţei de fond, în termen legal a declarat recurs intimata Casa Judeţeană de Pensii V,
criticând-o pentru nelegalitate, fără a invoca vreun temei legal, însă criticile sale pot fi încadrate în dispoziţiile
art.304 pct.9 Cod procedură civilă, după cum urmează:
– prima instanţă s-a pronunţat în mod nelegal atunci când a admis acţiunea formulată de către intimata-contestatoare,
deoarece O.U.G. nr.4/2005 prevede în mod clar că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu conform
legislaţiei anterioare datei de 1.04.2001, formele de retribuire în acord sau cu bucata; în concluzie menţiunile din
adeverinţele referitoare la acordul global nu produc consecinţe juridice.
– în considerentele deciziei ÎCCJ nr.30/16.11.2009, deşi s-a respins recursul în interesul legii, s-a stabilit în mod
clar care sunt veniturile ce constituie baza de calcul a drepturilor de pensii, iar cu privire la acordul global se
arată că acesta nu poate fi luat în considerare, situaţie faţă de care sunt incidente dispoziţiile art.164 din Legea
nr.19/2000.
S-au formulat concluzii scrise de către intimata-contestatoare, prin care s-a solicitat respingerea recursului ca
nefondat, pe considerentul că, din adeverinţa nr.151/20.04.2010 şi anexa acesteia, depusă la dosar, rezultă că acesteia
i s-au reţinut şi virat contribuţia pentru pensia suplimentară în temeiul dispoziţiilor art.1 din Decretul nr.389/1972,
art.2 din Legea nr.49/1992, situaţie faţă de care în speţă este aplicabil principiul contributivităţii, potrivit cu care
drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite.
Susţinerea recurentei-intimate cu privire la menţiunile din anexa 1 pct. VI la O.U.G. nr.4/2005, contravine în mod flagrant
prevederilor Legii nr.19/2000, în sensul că nu respectă principiul contributivităţii, reglementat de legea respectivă.
S-au solicitat cheltuieli de judecată.
Examinând actele şi lucrările dosarului şi sentinţa instanţei de fond, prin prisma motivelor de recurs invocate de
recurentă, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Veniturile obţinute suplimentar la retribuţia tarifară de încadrare au avut caracter permanent în perioada reţinută de
către instanţa de fond, fiind cumulate cu salariul individual brut şi inclusă alături de celelalte sporuri în baza de
calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale, achitându-se astfel lunar atât cotele C.A.S., cât şi contribuţia
la fondul pentru pensia suplimentară. Introducerea acestor sporuri în baza de calcul a contribuţiei pentru asigurări
sociale se încadrează astfel în dispoziţiile art.23 din Legea nr.19/2000 şi aceste sporuri sunt prevăzute de art.78
din aceeaşi lege.
Deşi potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr.4/2005 sumele reprezentând acordul global sau alte adaosuri salariale nu s-ar fi
luat în calculul drepturilor de pensie, întrucât ele nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislaţiei
anterioare, invocându-se astfel imposibilitatea valorificării respectivelor venituri (venituri pe care intimata-
contestatoare le probează cu adeverinţa depusă la dosar), rolul instanţei de judecată este nu doar de a constata şi
cenzura directa aplicare a O.U.G. nr.4/2005, ci şi de a interpreta astfel actul normativ prin prisma Legii nr.19/2000,
pentru că procedura de calculare vizează tocmai înlăturarea discriminărilor, iar opinia este aceea că sumele se impun a
fi luate în calcul şi conform Deciziei C.C. nr.736/2006.
Raţionamentul juridic care stă la baza formării acestei convingeri a instanţei judecătoreşti este fundamentat astfel de
forţa juridică a legii faţă de ordonanţă, pe considerente de echitate şi motive care ţin de preeminenţa principiilor în
baza cărora un text de lege a fost edictat în raport de excepţiile ce au la bază tratamente discriminatorii.
Conform dispoziţiilor art.2 alin.1 din O.U.G. nr.4/2000, modificată, recalcularea se efectuează prin determinarea
punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii cu respectarea Legii nr.19/2000.
Din menţiunile arătate în adeverinţa depusă la dosar, rezultă că intimata-contestatoare a realizat venituri suplimentare,
respectiv adaosuri salariale care au fost astfel incluse în baza lunară de calcul a contribuţiei individuale de asigurări
sociale şi pensii suplimentare. Pe toată această perioadă s-au achitat lunar cotele la CAS, inclusiv contribuţia la
pensia suplimentară conform cu legislaţia în vigoare la acea dată, iar sporurile pentru care a prestat muncă
intimata-contestatoare au avut caracter de în înţelesul Legii nr.57/1974.
Potrivit art.1 din Decretul nr.389/1972, angajatorii au vărsat contribuţia de 15% din câştigul brut realizat de personal,
indiferent de forma în care au fost realizate aceste venituri.
În conformitate cu dispoziţiile art.164 din Legea nr.19/2000, la determinarea punctajelor se utilizează salariile brute
sau nete în baza înregistrărilor din carnetele de muncă, iar la alin.2 se stipulează că se au în vedere şi sporurile
înregistrate în carnetele de muncă. Aceasta nu înseamnă însă că sporurile neînregistrate în carnetele de muncă şi care
au intrat în bazele de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, nu ar putea fi luate în considerare, atâta vreme cât
se face dovada existenţei acestora prin adeverinţe, întrucât ar atrage încălcarea uneia dintre principiile ce guvernează
sistemul public de asigurări sociale.
În baza art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuţiilor şi
asigurărilor sociale plătite, iar veniturile la care a făcut referire au fost avute în vedere la calcularea şi
aplicarea contribuţiilor.
Nu se poate admite că baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale să fie constituită şi din aceste sume, iar
la stabilirea pensiei cu prestaţie de asigurări sociale să nu se ia în considerare, deoarece ne-am afla în situaţia
în care această prestaţie nu ar fi proporţională cu preţul plătit, creându-se o inechitate.
Mai mult, în aplicarea dispoziţiilor art.78 alin.4 din Legea nr.19/2000, sunt şi dispoziţiile cuprinse în Ordinul
nr.680/1 august 2007, pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr.19/2000 care, la punctul 19
de la Secţiunea I, prevede că prin sintagma venit brut realizat lunar se înţelege venitul brut în bani achitat din
fondul de salarii, conform enumerărilor prevăzute la lit.a)-l) din lege şi anume, cu titlu de exemplu: sporuri,
indemnizaţii şi sume acordate sub formă de procent pentru condiţii grele, periculoase, nocive, premii anuale şi
cele din cursul anului sub diferite forme, sume plătite conform legii sau conform contractelor colective de muncă,
alte adaosuri la salarii aprobate prin lege sau stabilite prin contractele colective de muncă, sume rezultate prin
„plata cu ora”, indemnizaţii de şedinţă ş.a.
Principiul aplicabil speţei este cel al contributivităţii, potrivit căruia drepturile de asigurări sociale, inclusiv
pensiile, se cuvin pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite.
Nu în ultimul rând jurisprudenţa CEDO a asimilat drepturi care decurg din politici sociale, cu noţiunea de „bun”
în sensul dispoziţiilor art.1 din Protocolul nr.1, în sensul că o reducere substanţială a nivelului pensiei este
considerată ca afectând substanţa dreptului de proprietate atunci când persoana a plătit cotizaţiile obligatorii,
a îndeplinit condiţiile cerute de legea internă la data respectivă, existând o relaţie directă între totalul
cotizaţiilor vărsata în decursul vieţii şi dreptul de a beneficia obligatoriu de o fracţiune din patrimoniul de pensii.
Şi prin decizia nr.872/25 iunie 2010 a , prin care s-a stabilit că dispoziţiile art.9 din
Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt neconstituţionale,
s-a statuat că dreptul la este un drept preconstituit încă din perioada activă a vieţii individului, acesta
fiind obligat prin lege să constituie la bugetul asigurărilor sociale de stat procentual, raportat la nivelul
venitului realizat.
Corelativ, se naşte obligaţia statului ca în perioada pasivă a vieţii individului să-i plătească o pensie al cărei
cuantum să fie guvernat de principiul contributivităţii, cele două obligaţii fiind intrinsec şi indisolubil legate.
Scopul pensiei este acela de a compensa în perioada pasivă a vieţii persoanei asigurate contribuţiile vărsate de
către acesta la bugetul asigurărilor sociale de stat în temeiul principiului contributivităţii şi de a asigura
mijloacele de subzistenţă a celor care au dobândit acest drept în condiţiile legii. Astfel, statul are obligaţia
pozitivă de a lua absolut toate măsurile necesare realizării acestei finalităţi şi de a se abţine de la orice
comportament de natură a limita în vreun fel dreptul la asigurări sociale.
Nu în ultimul rând, ÎCCJ, prin Decizia nr.5/20 septembrie 2010, a admis recursul în interesul legii, în sensul că,
interpretarea dispoziţiilor art.2 lit.e, art.78 şi art.164 alin.1 şi 2 din Legea nr.19/2000 şi art.1 şi 2 din O.G.
nr.4/2005, se interpretează în sensul că, sumele plătite pentru prestată de foştii salariaţi în regim de
lucru prelungit, în condiţiile art.1 şi 2 din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.1546/1952, se au în vedere la
stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public.
Instanţa de fond, este chiar obligată în baza principiului plenitudinii de jurisdicţie şi în baza dispoziţiilor
art.6 din CEDO, care reglementează dreptul la un proces echitabil şi rezonabil să examineze şi eventual să
cenzureze raportat la dispoziţiile legale în materie, legalitatea şi temeinicia emiterii deciziilor de
pensionare ale recurentei.
De asemenea, tot instanţa de judecată este suverană în a aprecia şi interpreta dispoziţiile legale în materia
dreptului la pensie, printr-o corelare corespunzătoare a textelor prevăzute de lege, în conformitate cu
jurisprudenţa constată a instanţelor judecătoreşti, precum şi cea a CEDO.
Referirea recurentei-intimate la decizia nr.30/16.11.2009 a ÎCCJ este nefondată, deoarece prin acea decizie
s-a respins recursul în interesul legii referitor la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public,
provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, cu posibilitatea luării în considerare a formelor
de retribuire obţinute în acord global prevăzute de art.12 alin.1 lit.a) din Legea nr.57/1974.
Întrucât dispozitivul reprezintă partea din hotărârea judecătorească ce soluţionează cauza litigioasă dedusă
judecăţii şi cuprinde dispoziţia obligatorie de executat, iar prin respingerea recursului nu sunt cuprinse
astfel de dispoziţii cu caracter executoriu, simpla menţionare în considerente a unor texte de lege care,
aparent, ar soluţiona problema de drept supusă analizei în recurs, nu conferă recursului în interesul legii
obligativitatea aplicării acestor dispoziţii în sensul pretins de recurentă, nefiind incidente dispoziţiile
art.329 alin.3 Cod procedură civilă.
Faţă de cele arătate mai sus, Curtea, în baza dispoziţiilor art.312 şi art.316 Cod procedură civilă, precum
şi dispoziţiile art.291 din Codul muncii, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată
şi în baza dispoziţiilor art.274 Cod procedură civilă va obliga pe recurenta-intimată să plătească
intimatei-contestatoare suma de 250 lei, cheltuieli de judecată.
10. În timpul mandatului şi în termen de 2 ani de la încetarea mandatului, reprezentanţilor aleşi în
organele de conducere ale organizaţiilor sindicale nu li se poate modifica sau desface contractul
individual de muncă pentru motive neimputabile lor, pe care legea le lasă la aprecierea celui care angajează,
decât cu acordul scris al organului colectiv de conducere ales al organizaţiei sindicale.
Art.10 alin.1 din Legea sindicatelor nr.54/2003
Art.150 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate
Art. 60 lit. h din Codul muncii
Potrivit art.60 lit. h din Codul muncii, concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă pe durata executării unei
funcţii eligibile într-un organism sindical decât pentru săvârşirea unei abateri disciplinare grave sau săvârşirea
unei abateri disciplinare repetate.
De asemenea, conform art.150 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate (f.72 dosar fond), conducerea
societăţii este obligată să garanteze menţinerea pentru reprezentanţii sindicatelor a locului de muncă corespunzător
pregătirii lor profesionale, pe perioada deţinerii funcţiei în cadrul sindicatului, precum şi o perioadă de 2 ani
după expirarea mandatului, neputând denunţa contractul de muncă decât cu aprobarea organului de conducere al
sindicatului pentru abatere gravă şi care nu are legătură cu activitatea sindicală.
În fine, art.10 alin.1 din Legea sindicatelor nr.54/2003 prevede că în timpul mandatului şi în termen de 2 ani
de la încetarea mandatului, reprezentanţilor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale nu li se
poate modifica sau desface contractul individual de muncă pentru motive neimputabile lor, pe care legea le lasă la
aprecierea celui care angajează, decât cu acordul scris al organului colectiv de conducere ales al organizaţiei
sindicale.
Aşa cum corect a reţinut tribunalul, ceea ce este relevant în speţă este exercitarea de către contestator la data
concedierii a unei funcţii eligibile într-un organism sindical – lider de grupă sindicală – , funcţie care nu permitea
concedierea contestatorului decât în anumite condiţii (neîndeplinite în speţă). Ca atare, apar lipsite de relevanţă
faptul că timpul de lucru al contestatorului era redus cu 8 ore pentru activităţi sindicale (f.131 dosar fond), iar
nu cu 40 ore, precum şi faptul că conducerea societăţii nu ar fi cunoscut calitatea de lider sindical a contestatorului.
(Decizia civilă nr. 43/R-CM/ 11 ianuarie 2011)
