S-a arătat în acţiune că prin această hotărâre s-a aprobat organigrama şi statul de funcţii în cadrul aparatului propriu al Consiliului Local Săveni, hotărâre care însă vine în contradictoriu cu Legea nr. 188/1999 privind statutul şi Legea nr. 161/2003 deoarece acestea nu prevăd posibilitatea ca în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice să fie încadrate persoane cu jumătate de normă.
Prin întâmpinarea depusă Consiliul Local Săveni a solicitat respingerea, ca nefondată, a acţiunii, arătând că în cadrul dezbaterii proiectului de hotărâre privind statul de funcţii şi organigrama aparatului propriu propus de primar a rezultat că cele două posturi avizate de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici nu au încărcătura necesară pentru norme întregi, consilierii hotărând că pentru activitatea de intern şi să fie încadraţi funcţionari publici cu contract parţial de muncă (1/2 normă).
Instanţa, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată, cu motivarea că aprobarea în organigramă a posturilor de auditor şi consilier juridic cu 1/2 normă nu este contrară legii deoarece nu au fost aprobate alte funcţii decât cele avizate de A.N.F.P., ci s-a făcut o normare pe criterii de eficienţă deoarece norma întreagă nu era necesară în raport de volumul de activitate.
Curtea de Apel Suceava – prin decizia nr. 276 din 17 septembrie 2004 – a admis recursul prefectului şi a modificat sentinţa, în sensul admiterii acţiunii şi anulării hotărârii Consiliului Local Săveni.
S-a motivat că hotărârea Consiliului Local este nelegală deoarece a modificat, implicit organigrama avizată de A.N.F.P. (singura autoritate care gestionează evidenţele funcţionarilor publici), legea neprevăzând criterii de normare a funcţionarilor publici.
Instanţa de control judiciar a avut în vedere şi faptul că, printr-o hotărâre ulterioară, Consiliul Local Săveni a aprobat organigrama în care cele două posturi în discuţie aveau norma întreagă.
Problema de drept evocată de speţă este aceea dacă un funcţionar public poate fi încadrat pe post cu 1/2 normă.
Sub acest aspect, sunt relevante art. 98, 32 şi 103 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, art. 3, 4, 5, 10 şi 38 al. 2 lit. e) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale şi prevederile art. 1, 101 Codul muncii.
Potrivit dispoziţiilor Codului muncii, angajatorii pot încheia contracte de muncă cu timp parţial, cu respectarea cerinţelor de formă şi fond stabilite de această lege.
Art. 103 din Statutul funcţionarilor publici stabileşte că dispoziţiile Legii 188/1999 se completează cu prevederile legislaţiei muncii, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice.
Din nici o prevedere a Statutului nu rezultă interdicţia expresă – nici măcar implicită – ca o funcţie publică de execuţie – în speţă, consilierul juridic şi auditorul sunt funcţionari publici de execuţie din clasa I, conform prevederilor art. 13 al. 1 din Legea 188/1999 – nu ar putea fi exercitată cu timp parţial (cu o fracţiune de normă).
Reglementarea de la art. 98 din Statut, stabileşte doar faptul că funcţiile publice se stabilesc de consiliul local cu avizul A.N.F.P., situaţie respectată în speţă deoarece funcţiile de execuţie erau prevăzute în organigrama avizată de respectiva autoritate.
De observat că norma evocată stabileşte numai cuprinderea în organigramă a unei funcţii nu şi faptul că respectivele funcţii sunt sau nu cu normă întreagă.
Este de suveranitatea de necontestat a Consiliului local de a stabili, în virtutea prerogativelor sale legale referitoare la descentralizare şi autonomie locală (art. 1 – 5 din Legea 215/2001), dacă funcţia publică avizată în organigramă se va presta cu normă întreagă sau cu timp parţial, în sensul permis de art. 101 şi următoarele Codul muncii.
Ca urmare, motivarea Curţii în sensul că H.C.L. ar fi fost în contradicţie cu organigrama, în sensul că ar fi operat o modificare a acesteia, că nu există în Statut „normare” sau „criterii de normare” pentru funcţionarii publici sau că, în sfârşit, Consiliul local şi-ar fi recunoscut greşeala de vreme ce, printr-o hotărâre ulterioară, a aprobat ocuparea celor două funcţii cu normă întreagă, nu au suport legal.
Aşa cum s-a arătat, A.N.F.P. are doar prerogativa de a aviza sau nu, cuprinderea unei funcţii publice în organigramă, competenţa de a stabili încadrarea cu normă întreagă sau cu timp parţial revenind exclusiv Consiliului local, la propunerea primarului (art. 38 al. 1 lit. e) din Legea nr. 215/2001).
Negarea acestei competenţe, nu are suport în dispoziţii exprese ale Statutului, astfel încât trebuie observat că devin incidente dispoziţiile generale ale legislaţiei muncii, compatibilă cu Statutul funcţionarilor publici. Interpretarea dată de instanţa de recurs goleşte, totodată, de conţinut dispoziţiile referitoare la autonomia locală, principiu al cărui exercitare are ca limită doar legea care, în speţă, nu a fost încălcat.
Pentru argumentele prezentate, consider greşită soluţia instanţei de recurs.
(Sentinţa civilă nr. 1193 din 4 decembrie 2003, pronunţată în dosarul nr. 4831/E/2003)
