La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanţa, având în vedere că reclamanta, în conformitate cu prevederile art.242 alin.2 din Codul de Procedură Civilă, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, apreciază cauza în stare de judecată.
INSTANŢA
Deliberând asupra cauzei civile de faţă;
Prin acţiunea formulată la 18.12.2006 şi înregistrată la Tribunalul Călăraşi sub nr.8/116/2007(nr.vechi 6/C/2007), reclamanta HAGEA PEPA, domiciliată în Călăraşi, str. Cornişei, Bl. B 19, SC.3, AP.2, jud. Călăraşi, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI cu sediul în Bucureşti, str.Lev Tolstoi, nr.22-24, sect.1, la plata drepturilor băneşti ce reprezintă prime de vacanţă pentru anii 2001,2002,2003,2004, 2005 şi în continuare, sume ce urmează a fi actualizate în funcţie de indicele de inflaţie de la data scadenţei fiecărei prime până la data plăţii efective, la care se adaugă daunele interese aferente potrivit art.161 al.4 Codul Muncii; fără cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este funcţionar public în cadrul pârâtei şi că dreptul ce i-a fost conferit prin art.34 al.2 din Lg.188/1999 republicată şi potrivit căruia „Funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat” a fost suspendat prin acte normative succesive respectiv O.U.G. 33/2001, LG.743/2001, LG.631/2002, LG.507/2003, LG.511/2004 şi LG.381/2005.
A mai arătat reclamanta, că normele legale de suspendare contravin prevederilor art.41 şi 53 din României, salariaţii având dreptul la protecţia socială a muncii şi prevederilor art.18(actual 38) din Codul Muncii în conformitate cu care drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacţii, renunţări sau limitări ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, manifestări de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Lg.188/1999, Codului Muncii şi Constituţiei României.
În dovedirea acţiunii, reclamanta a înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri, depunând la dosar copia carnetului de muncă.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 al.2 Cod proc.civ.
În termen legal pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a acţiunii reclamantei pentru următoarele considerente:
I. Competenţa soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate aparţine şi nu instanţelor de drept comun.
II. În ceea ce priveşte drepturile solicitate pârâta a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada 2001-2003, având în vedere dispoziţiile art.283 lit.c din Lg.53/2003, art.1 din D.167/1958, art.166 al.1 din Lg.53/2003.
III. Neconstituţionalitatea dispoziţiilor prin care a fost suspendată succesiv plata primelor de vacanţă este vădit nefondată întrucât reclamanta a beneficiat de concediu de odihnă plătit.
A menţionat că prima de concediu a fost prevăzută de legiuitor cu scopul de a asigura anumitor categorii de salariaţi, pe perioada efectuării concediului de odihnă, pe baza indemnizaţiei de concediu, unele resurse băneşti suplimentare.
În această situaţie, interpretarea reclamantei că dreptul la concediu de odihnă implică pe baza indemnizaţiei de concediu şi plata primei de vacanţă este în contradicţie cu dispoziţiile din Codul Muncii şi Constituţia României.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Pârâta a formulat şi cerere de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, cu sediul în Bucureşti, str. Apolodor nr.17, sect.5, pentru ca în cazul în care se admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, acesta să asigure fondurile necesare plăţii, având în vedere că examinează proiectele de buget şi stabileşte împreună cu ordonatorii principali de credite, nivelul maxim al cheltuielilor bugetare.
Deci nu este plătitorul direct al drepturilor pretinse de reclamantă, acesta are atribuţii potrivit Lg.72/1996 de a repartiza fondurile necesare salarizării şi de a lua măsuri pentru asigurarea echilibrului bugetar şi aplicarea politicii financiare a statului, precum şi cheltuirea cu eficienţă a resurselor financiare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine în fapt următoarele:
Reclamanta are calitatea de funcţionar public în cadrul pârâtei.
Prin art.33 (devenit 34 după republicarea legii) din Lg.188/1999 privind statutul s-a prevăzut că „ are dreptul pe lângă indemnizaţia de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat”.
Actul normativ a fost publicat şi a produs efecte în Monitorul Oficial nr.6005/8.12.1999 şi a fost republicat în Monitorul Oficial nr.251/22.03.2004.
Dreptul s-a născut, aşadar, din lege, ca drept subiectiv şi conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv din raportul juridic născut, să efectueze o anumită prestaţie pozitivă, respectiv, de a da o anumită sumă de bani.
În perioada dintre 8.12.1999 (data naşterii dreptului) şi 2.01.2001 (data suspendării actului normativ ce a dat naştere dreptului subiectiv) facultatea subiectului activ a existat ca un drept pur şi simplu, cum a existat şi obligaţia corelativă, aceasta fiind executată de debitor.
În perioada începând cu data de 2.01.2001 şi până la data introducerii acţiunii însă, debitorul nu şi-a executat obligaţia corelativă în mod voluntar invocând prevederile O.U.G.33/2001, LG.743/2001, LG.631/2002, LG.507/2003, LG.511/2004 şi LG.381/2005 prin care s-a suspendat aplicarea prevederilor art.34 din LG.188/1999 republicată, însă motivaţia neacordării acestor drepturi este neîntemeiată urmând a fi înlăturată.
Legea circumstanţiază instituţia suspendării unui act normativ numai la situaţiile ce se aliniază sintagmei „cazuri speciale”.
Instanţa, constată că toată perioada în care operează suspendarea (prelungită) a actului normativ generator de drepturi, este o perioadă marcată de manifestări de subiectivism, abuz şi arbitrariu.
Dacă LG.24/2000 nu cuprinde menţiuni privind faptele şi împrejurările ce ar constitui „cazuri speciale” , Constituţia prin art.53 alin.1 le nominalizează ca fiind valori esenţiale ocrotite şi anume: securitatea naţională, sănătatea şi morala publică, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, desfăşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unor calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Aceste fapte şi împrejurări nu au existat, astfel că restrângerea drepturilor nu se justifică.
Chiar şi în aceste cazuri (existenţa unor fapte şi împrejurări în conformitate cu prevederile art.53 alin.2 din Constituţie), măsura trebuie să fie „proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără să aducă atingere dreptului sau libertăţii”.
Instanţa constată că această condiţie a proporţionalităţii nu este îndeplinită cât timp nu se cunosc situaţiile ce au dus la măsura restrângerii.
Existenţa sau inexistenţa situaţiilor nici nu poate fi apreciată atâta timp cât, de fiecare dată, această măsură a operat pentru viitor, termenul prelungindu-se succesiv.
Restrângerea ar fi posibilă pentru o perioadă determinată în existenţa cazurilor prevăzute de art.53 din Constituţie, dar prin stipularea unor termene viitoare de incidenţă a suspendării s-a extrapolat o situaţie care, oricum nu se justifică, până la sfârşitul anului 2006.
Împrejurarea de a suspenda prin acte normative succesive pe o durată de mai mulţi ani o normă generatoare a unui drept, ce presupune o obligaţie corelativă cu printr-un singur act nu se mai circumscrie ideii de restrângere de drepturi, ci operează astfel ca o veritabilă lipsită de drepturi abuzivă, subiectivă şi arbitrară.
Examinând textele de lege prin care a fost suspendată succesiv plata primei de vacanţă, şi care nu mai sunt în vigoare, se constată că legiferarea s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, deoarece dreptul la primă de vacanţă nu a fost restrâns, ci îngrădit, atingând chiar existenţa dreptului.
În acest sens, în art.18 (actual 38) din Codul Muncii se prevede în mod imperativ că „drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacţii, renunţări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu”.
Se impune totodată a se constata că dispoziţiile O.U.G.33/2001, LG.743/2001, LG.631/2002, LG.507/2003, LG.511/2004 şi LG.381/2005 au suspendat şi cursul prescripţiei dreptului la acţiune pentru beneficiarii prevederilor art.34 din LG.188/1999 republicată, astfel încât în cauză devenind aplicabile dispoziţiile art.15 al.1 din Decretul 167/1958 potrivit căruia „După încetarea suspendării prescripţia îşi reia cursul socotindu-se şi timpul scurs înainte de suspendare” deci acţiunea reclamanţilor este formulată în termen neputându-se considera prescrise pretenţiile aferente anilor 2001-2002 raportat la termenul de prescripţie general prevăzut de art.283 alin.1 lit. c din Codul Muncii, termen ce a fost suspendat prin actele normative susmenţionate.
Având în vedere considerentele expuse mai sus în baza dispoziţiilor art.139 şi 269 Codul Muncii, art.34 din LG.188/199 privind statutul funcţionarilor publici şi art.1073 Cod Civil, instanţa constată întemeiată în parte acţiunea reclamantei urmând a o admite.
Urmează a obliga pârâta către reclamantă la plata primelor de vacanţă pe perioada 2001 – 2006, sume de bani ce vor fi actualizate în raport de indicele de inflaţie, începând cu data naşterii dreptului până la plata efectivă.
Referitor la capătul de cerere al acţiunii reclamantei privind obligarea pârâtei la plata daunelor interese prevăzute de art.161 al.4 Codul Muncii (daune ce au fost solicitate alături de actualizarea sumelor în funcţie de indicele de inflaţie) întrucât temeiul juridic al actualizării primelor de vacanţă în funcţie de indicele de inflaţie este tocmai art.161 al.4 din Codul Muncii coroborat cu art.1073 şi cum reclamanţii nu au făcut vreo dovadă că prejudiciul ce l-a suferit a fost mai mare decât influenţa procesului inflaţionist din intervalul de timp scurs între momentul când trebuiau achitate drepturile băneşti şi cel la care urma a se plăti efectiv, instanţa îl apreciază neîntemeiat, urmând a-l respinge.
În ceea ce priveşte plata în continuare, urmează a fi respins, motivat de faptul că prima de vacanţă nu a mai fost suspendată începând cu anul 2007.
Urmează a lua act că nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite acţiunea, în parte, formulată de reclamanta Hagea Pepa în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.
Obligă pârâta către reclamantă la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2001-2006 actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului pentru fiecare sumă până la plata efectivă.
Respinge capetele de cerere formulate de reclamantă privind acordarea primei în continuare şi plata daunelor interese prevăzute de art.161 alin.4 Codul Muncii.
Admite cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice formulată de pârâta Curtea de Conturi a României.
Obligă chematul în garanţie M.F.P. să aloce şi să vireze pârâtei Curtea de Conturi sumele reprezentând primele de vacanţă pe anii 2001-2006 ce se cuvin reclamantei.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
