Domeniu – procedura civila
(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE – DOSAR NR.1921/2/2012 – DECIZIA CIVILA NR.1044/06.06.2012)
Prin cererea înregistrata la aceasta instanta sub nr. 1921/2/2012 (553/2012), petentul T.C. a formulat contestatie în anulare împotriva deciziei civile nr. 1368/25.10.2011.
În motivarea contestatiei s-a invocat exceptia puterii si autoritatii de lucru judecat, conform dispozitiilor art. 166 C. proc. civ., fata de deciziile civile nr. 1931 R/26.05.2006, 3637/30.09.2008 si 591 din 25.01.2008, pronuntate de Curtea de Apel.
În dezvoltarea motivelor contestatiei se arata ca pe data de 2.04.1990 a fost arestat si s-a pus în miscare actiunea penala, a fost trimis în judecata prin rechizitoriul fostei Procuraturi a judetului Olt.
Prin sentinta penala nr. 752 pronuntata de Judecatoria Slatina, judetul Olt, la data de 30.10.1990, în dosarul nr. 3788/1990, a fost condamnat la mai multe pedepse, care în marea majoritate au intrat sub incidenta Decretului nr.3/1990, fiind gratiate, mai putin infractiunea prevazuta de art. 216 alin. 2 Cod penal, pentru care a fost condamnat la 1 an si 2 luni închisoare, pedeapsa pe care a executat-o în Penitenciarul de maxima siguranta Craiova.
Infractiunea respectiva a fost retinuta de instanta pentru a justifica arestarea.
Fapta retinuta în sarcina sa reprezenta o suma de bani încasata de Fabrica de Confectii din orasul Scornicesti, ce îmbraca o forma comerciala patrimoniala si nicidecum penala.
Prin decizia penala nr. 435 din 21.12.1990, pronuntata de Tribunalul Olt, au fost admise recursurile declarate de Procuratura Locala S. si de petent împotriva sentintei penale nr. 752/30.101990, sentinta care a fost casata sub aspectul laturii civile si s-a constatat recuperat prejudiciul.
Dupa punerea în libertate, a avut probleme în activitatea profesionala datorate cazierului.
Prin decizia penala nr. 2058/7.10.1992, pronuntata în dosarul nr. 488/1992, Curtea Suprema de Justitie – sectia penala a admis recursul extraordinar declarat de Procurorul General, a casat sentinta penala nr. 752/1990 si decizia penala nr. 435/1990, restituind cauza pentru continuarea urmaririi penale.
Desi initial s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala si restituirea sumelor confiscate, la insistenta procurorului care a instrumentat initial cauza, Curtea de Apel Craiova a infirmat solutia data de Procuratura Slatina si s-a dispus reluarea cercetarilor.
În final, dupa o ancheta de 850 zile s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala pentru toate infractiunile pentru care a fost cercetat initial, retinându-se numai existenta infractiunii prevazute de art. 223 Cod pr.pen., pentru care a fost sanctionat administrativ cu 1.000 lei vechi, a carei a cazut sub incidenta Decretului nr. 3/1990, fiind gratiata.
Prin aceeasi ordonanta, Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Craiova a revocat sechestrul asigurator aplicat în faza de cercetare penala si a dispus restituirea bunurilor, dar nu si obligarea la 600.000 lei reprezentând contravaloarea unei expertize cu care nu a fost de acord.
Considera toate acestea un abuz grosolan al organelor de cercetare penala.
În perioada în care a fost cercetat penal a suferit un infarct miocardic, iar familia sa a suferit, de asemenea, traume.
A solicitat în nenumarate petitii Parchetului General rezolutia data în dosarul nr. 4803/1997, dar nici pâna la promovarea prezentei contestatii nu a primit nici un raspuns.
Respingerea actiunii, prin sentinta nr. 2001/16.12.2010 este înca o dovada a comertului dezastruos în care dirijor este Procurorul General al României.
Solicita admiterea contestatiei, anularea deciziei si admiterea apelului si, astfel ca se înlature exceptia prescriptiei dreptului material la actiune.
La termenul din data de 06.06.2012, instanta a ramas în pronuntare cu privire la exceptia inadmisibilitatii contestatiei.
Exceptia este întemeiata pentru urmatoarele considerente:
Prin sentinta civila nr. 2001/16.12.2010, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a III-a Civila, în dosarul nr. 30142/3/2009, a fost admisa exceptia prescriptiei dreptului material la actiune si a fost respinsa ca prescrisa actiunea formulata de reclamantul T.C. împotriva pârâtului S.R. prin M.F.P., astfel cum a fost ea precizata la termenul de judecata din 2.02.2010, prin care acesta a solicitat obligarea pârâtului la plata a 1.000.000 euro cu titlu de despagubiri materiale si 15.000.000 euro daune morale pentru arestarea sa nelegala pe perioada 2.04.1990 – 14.02.1991 si pentru condamnarea sa pe nedrept.
Pentru a hotarî în acest sens, prima instanta a retinut ca, potrivit dispozitiilor art. 506 C.proc.pen. – text legal pe care reclamantul si-a întemeiat pretentiile – actiunea pentru repararea pagubei poate fi pornita de persoana îndreptatita în termen de 18 luni de la data ramânerii definitive, dupa caz, a hotarârii instantei de judecata sau a ordonantei procurorului, iar actiunea se judeca în contradictoriu cu statul, citat prin M.F.P..
Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a III-a Civila si pentru Cauze cu Minori si de Familie, prin decizia civila nr. 1368/25.10.2011, pronuntata în dosarul nr. 30142/3/2009, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamant împotriva acestei sentinte.
Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta de recurs a retinut ca în conformitate cu prevederile art. 3021 alin. 1 lit. c C.proc.civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sanctiunea nulitatii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiaza recursul sau, dupa caz, mentiunea ca motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
De asemenea, art. 303 alin. 1 si 2 Cod de procedura civila a impus exigenta motivarii recursului prin însasi cererea de recurs sau înauntrul termenului de recurs, termenul pentru depunerea motivelor de recurs socotindu-se de la comunicarea hotarârii, chiar daca recursul s-a facut mai înainte.
În sfârsit, determinarea termenului pentru motivarea recursului trebuie în mod necesar sa se raporteze la prevederile art. 301 Cod de procedura civila, care stabileste termenul de recurs ca fiind de 15 zile de al comunicarea hotarârii, daca legea nu dispune altfel.
În acord cu toate aceste prevederi legale si pe baza lor, Curtea a precizat ca recurentul – reclamant ar fi putut si trebuit sa îsi motiveze calea de atac a recursului declarata împotriva hotarârii de prima instanta – ce i-a respins actiunea sa în despagubiri întemeiata pe prevederile art. 504 Cod de procedura penala, ca fiind prescris dreptul la actiune – în termen de 15 zile de data comunicarii acesteia, respectiv 08 martie 2011, asadar cel mai târziu pâna la 24 martie 2011 inclusiv.
Este adevarat ca în declaratia caii de atac promovata de reclamant, intitulata de parte ca fiind apel, a fost invocat un motiv de nelegalitate de ordine publica – cel al autoritatii de lucru judecat dat de decizia civila nr. 1938/R din 26 mai 2006 a Curtii de Apel Bucuresti (ceea ce a si împiedicat constatarea nulitatii recursului pentru nemotivare), iar pentru motivele de fond s-a indicat ca acestea vor fi depuse la dosar printr-un memoriu separat, însa depunerea acestora s-a realizat la un moment cu mult îndepartat fata de data limita aratata mai sus (24 martie 2011), respectiv la 13 septembrie 2011. În concluzie, în privinta acestor motive – care, de altfel, nici nu contin reale critici în combaterea solutiei adoptate de prima instanta, ci reitereaza conjunctura în care a avut loc anchetarea si arestarea recurentului, istoricul judiciar al cauzei penale ce l-a vizat si redau un curriculum vitae al recurentului – se impune constatarea formularii lor tardive, în afara termenului legal de motivare a recursului, justificare pentru care instanta nu le-a putut avea în vedere în analiza recursului, care s-a rezumat la cercetarea temeiniciei unicului motiv de recurs formulat în termen si cuprins în chiar declaratia caii de atac exercitata de parte.
Cât priveste “cererea precizatoare” depusa la dosar de recurent la 03 octombrie 2011, din continutul careia se întelege ca recurentul doreste ca în prezenta procedura sa se dispuna si asupra restituirii tuturor bunurilor ce i-au fost confiscate ori sechestrate pe parcursul anchetei penale derulate împotriva sa, finalizata cu retinerea si condamnarea sa penala, Curtea i-a reamintit acestuia ca recursul exercitat în conditiile art. 3041 Cod de procedura civila, adica împotriva unei hotarâri care, potrivit legii, nu poate fi atacata cu apel – cum este si cazul recursului de fata – are ca obiect exercitarea unui control de legalitate si temeinicie asupra hotarârilor pronuntate în prima instanta, adica asupra celor dezlegate prin sentintele pronuntate.
Potrivit art. 294 alin. 1 Cod de procedura civila, în apel nu se poate schimba calitatea partilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecata si nici nu se pot face alte cereri noi, dispozitii legale aplicabile si în faza de judecata a recursului în temeiul art. 316 Cod de procedura civila.
Astfel, Curtea a constatat ca în faza judecatii de prima instanta, recurentul – reclamant nu a formulat nici o solicitare privitoare la bunurile confiscate ori sechestrate în cursul urmarii penale ce l-a vizat, prima solicitare în acest sens fiind formulata direct în calea de atac a recursului, fapt nepermis prin dispozitiile procedurale mai sus redate, asa încât nu a putut sa aiba în vedere aceasta cerere.
Luând spre analiza unicul motiv de recurs stabilit, potrivit celor de mai sus, ca fiind formulat în termen legal, Curtea a apreciat ca acesta este nefondat.
În acest sens, s-a avut în vedere ca prin sentinta primei instante, actiunea recurentului prin care acesta a solicitat obligarea pârâtului la plata a 1.000.000 euro cu titlu de daune materiale si a 1.500.000 euro cu titlu de daune morale, pentru faptul retinerii si condamnarii sale pe nedrept în dosarul penal nr. 101/P/1990 si nr. 3788/1990, a fost respinsa întrucât s-a apreciat ca aceasta a fost promovata cu depasirea termenului special de prescriptie prevazut de art. 506 alin. 2 Cod de procedura penala de 18 luni care, în cazul concret dedus judecatii, a început sa curga de la data ramânerii definitive a ordonantei procurorului de scoatere de sub urmarire penala a reclamantului, adica de la 10 aprilie 1997 (potrivit rezolutiei nr. 4803 din 10 aprilie 1997 a Sectiei de urmarire penala si criminalistica din cadrul Parchetului General de pe lânga Curtea Suprema de Justitie).
Criticând solutia primei instante, recurentul a invocat exceptia puterii de lucru judecat izvorâta din decizia civila nr. 1938/R din 26 mai 2006 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VII a Civila si pentru cauze privind Conflictele de si Asigurari Sociale, prin care aceasta instanta, solutionând recursul împotriva unei sentinte, ce respinsese contestatia recurentului împotriva deciziei nr. 64 din 26 aprilie 1990 de desfacere a contractului sau individual de munca în baza art. 130 lit. i din Codul muncii, ca fiind tardiva, a apreciat ca solutia primei instante este nelegala de vreme ce, potrivit legii (art. 101 din Legea nr. 10/1972), contestarea deciziei de desfacere a contractului de munca se poate face în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei, iar în speta nu s-a facut dovada comunicarii deciziei contestate reclamantului.
Aceasta solutie irevocabila a instantei de recurs, ce a fost pronuntata în actiunea recurentului de contestare a deciziei de desfacere a contractului sau individual de munca, nu poate avea însa autoritate de lucru judecat asupra problemei de drept ce a stat la baza adoptarii solutiei de prima instanta în cauza de fata pentru simplul motiv ca, desi identitatea de parti între cele doua cauze se verifica, totusi ele au avut cu totul alte obiecte si temeiuri juridice, cea solutionata prin decizia invocata constituind un litigiu de dreptul muncii, privind contestarea unei decizii de desfacere a contractului individual de munca, guvernata de regulile specifice continute în Codul muncii, iar cea de fata fiind un litigiu civil având ca obiect antrenarea raspunderii speciale a statului în temeiul unor prevederi legale regasite în Cod de procedura penala (art. 504 Cod de procedura penala si urmatoarele), cu caracter special.
În alte cuvinte, statuarea instantei de recurs ce a pronuntat decizia civila nr. 1938/R din 26 mai 2006, si care a considerat ca recurentul – reclamant este în termen de a contesta decizia prin care acestuia i s-a desfacut contractul individual de munca în baza art. 130 lit. i din Codul muncii, pentru considerentul ca lui nu îi fusese comunicata respectiva decizie, nu justifica judecarea pe fond a cererii de fata introdusa de aceeasi parte, pentru acordarea de daune în temeiul art. 504 Cod de procedura penala decurgând din faptul retinerii si condamnarii sale nelegale, în conditiile în care aceasta actiune a fost formulata cu mult dupa împlinirea termenului special de prescriptie de 18 luni care, în cazul de fata, curge de la data de 10 aprilie 1997, data ramânerii definitive a ordonantei procurorului de scoatere de sub urmarire penala a recurentului, potrivit rezolutiei nr. 4803/1997 a Parchetului de pe lânga Curtea Suprema de Justitie, dupa cum în mod corect a stabilit prima instanta.
Considerentele deciziei civile nr.1938R/26.05.2006 a Curtii de Apel Bucuresti, fiind pronuntate într-o alta cauza si asupra unei alte probleme de drept, nu pot înlatura exceptia prescriptiei dreptului reclamantului în promovarea actiunii de fata, ce a fost în mod corect retinuta de prima instanta.
Neexistând tripla identitate de parti, obiect si cauza între cele doua pricini, Curtea nu a putut retine exceptia puterii de lucru de judecat invocata de recurent si, în considerarea celor argumentate în cele de mai sus, a respins ca nefondat recursul declarat.
Contestatia în anulare poate fi formulata numai în conditiile expres si limitativ stabilite prin normele de procedura ce constituie sediul acestei materii, respectiv art. 317 – 318 C. proc. civ.
Potrivit cu exigentele normelor mentionate, cazurile care permit exercitarea contestatiei în anulare sunt urmatoarele: când procedura de chemare a partii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinita potrivit cu cerintele legii; când hotarârea a fost data de judecator cu încalcarea dispozitiilor de ordine publica privitoare la competenta; când dezlegarea data este rezultatul unei greseli materiale sau când instanta, respingând recursul sau admitându-l numai în parte, a omis din greseala sa cerceteze vreunul dintre motivele de casare sau modificare.
Argumentele/motivele expuse de contestator în sustinerea contestatiei în anulare pendinte nu se circumscriu niciunuia dintre mentionatele ipoteze stabilite prin art. 317 – 318 C. proc. civ., ci ele tind la o rejudecare în fond a cererii prin care a solicitat obligarea S.R., prin M.F.P., la plata de despagubiri pentru arestarea sa nelegala si pentru condamnarea sa pe nedrept.
Prin motivele contestatiei se reitereaza unele dintre motivele de recurs, cum ar autoritatea de lucru judecat data de decizia civila nr. 1938 R/26 mai 2006 a Curtii de Apel Bucuresti.
Pe calea contestatiei în anulare pot fi remediate greselile evidente, involuntare, realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date aflate la dosarul cauzei, nu si reformarea unor greseli de fond.
De aceea, dispozitiile art. 318 C. proc. civ. se interpreteaza restrictiv, pentru a nu deschide partilor calea unui recurs la recurs.
Pe calea contestatiei în anulare nu pot fi remediate greseli de judecata, cum ar fi aprecierea probelor, omisiunea instantei de a se pronunta asupra unui mijloc de proba sau asupra unei cereri, încalcarea dreptului la aparare al partii, interpretarea unor dispozitii legale.
Fata de considerentele expuse si de dispozitiile legale mentionate, Curtea constata ca cererea contestatorului – astfel cum aceasta a fost motivata – nu întruneste conditiile de admisibilitate expres si limitativ prevazute de art. 317, 318 C.proc.civ., fata de care aceasta urmeaza a fi respinsa ca inadmisibila.
Vazând si dispozitiile art. 320 alin. 3 C.proc.civ.,
2
