Contestaţia la executare. Perimarea executării silite. Prescrierea dreptului de a pune în executare titlul executoriu. Executarea silită


– Articolul 6 din Decretul 167/1958;

– Articolul 390 alin.1 Cod procedură civilă ;

– Articolul 4052 alin.3 Cod procedură civilă ;

Perimarea nu afectează dreptul creditorului de a începe o nouă executare silită, înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită.

Dacă intervine însă prescripţia executării silite, perimarea lipseşte de efect actele de executare silită anterioare, iar începerea unei noi executări silite este nulă.

(CURTEA DE APEL BUCURESTI-SECTIA A V- A COMERCIALA DECIZIA COMERCIALĂ NR. 37 din 28.03.2011)

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V a Comercială la data de 25.11.2010 sub nr. 11486/2/2010, petentul D P a formulat în contradictoriu cu intimata A.V.A.S. contestaţie la executarea silită începută de A.V.A.S. prin comunicarea titlului executoriu la 14.05.2007, titlu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2019 din 17.05.2004, invocând perimarea executării silite, precum şi prescrierea dreptului de a pune în executare titlul executoriu menţionat.

În motivarea contestaţiei petentul a arătat că prin adresa nr.6360 din 14.05.2007 A.V.A.S. a comunicat acestuia titlul executoriu constând în sentinţa civilă nr. 2019 din 17.05.2004 pronunţată Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 9997/CA/2003, definitivă şi şi irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr. 116 din 21.01.2005 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care contestatorul a fost obligat la plata sumei de 100.209 USD în favoarea intimatei, cu titlu de despăgubiri civile.

Prin procesul – verbal nr. 6360/2007 încheiat la 8.06.2007 intimata a dispus aplicarea sechestrului asupra cotei indivize de 1/2 din dreptul de proprietate al petentului din imobilul situat în Bucureşti, B-dul Constantin Brâncoveanu nr.114, bl. M1/1, sc.4,et.9 ap.164 sector 4, precum şi asupra cotei de 1/2 din dreptul de proprietate asupra autoturismului marca Renault 25 comunicând aceasta petentului la data de 20.06.2007 prin adresa nr. 8483/20.06.2007.

A.V.A.S. a înscris la oficiul cadastral procesul – verbal de aplicare a sechestrului şi interdicţia de înstrăinare asupra cotei de 1/2 din imobilul sus-menţionat, fiind emisă în acest sens încheierea nr.87/25.06.2007.

Ultimele acte de executare, a arătat petentul, au fost efectuate de către A.V.A.S. la data de 2.07.2007 şi au constatat în înregistrarea la Arhiva electronică de garanţii reale materiale a sechestrului asigurător asupra cotei indivize de 1/2 asupra autoturismului Renault 25 dispus de A.V.A.S. prin procesul verbal nr. 6360/8.06.2007.

Faţă de faptul că intimata a lăsat să treacă mult timp peste cele 6 luni de la data instituirii sechestrului asigurător fără să fi urmat alte acte de executare, contestatorul a apreciat că este atrasă incidenţa în cauză a prevederilor art. 389 alin. 1 Cod procedură civilă, iar executarea silită pornită de intimată la 14.05.2007 şi continuată prin efectuarea de diferite acte de executare, ultimul fiind de 2.07.2007, s-a perimat de drept la data de 3.01.2008, astfel încât se impune anularea tuturor actelor de executare.

De asemenea, contestatorul a susţinut cu privire la prescrierea dreptului de apune în executare titlul executoriu că titlul A.V.A.S. nu se încadrează în prevederile art. 13 alin. 5 şi art. 39 din OUG nr. 51/1998 care fac referire la titlurile constatatoare ale creanţelor provenite din convenţiile de credit dintre bancă şi debitorul cedat.

Creanţa A.V.A.S., a arătat petentul, izvorăşte din titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2019/2004 şi are ca temei răspunderea civilă reglementată de art. 998 Cod civil, astfel încât nu intră în categoria “alte titluri constatatoare ale creanţelor”, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 din Decretul nr. 167/1958, dreptul de a cere executarea silită se prescrie prin împlinirea termenului de 3 ani.

De altfel, a mai precizat contestatorul, există deja precedent în practica judiciară, cum ar fi, spre exemplu, Decizia nr. 2042/24.06.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Comercială, pronunţată în Dosarul nr. 9163/2/2007.

Pornind de la momentul pronunţării, 17.05.2004, data pronunţării sentinţei civile nr. 2019/2007, dreptul de a cere executarea silită în temeiul acestui titlu s-ar fi prescris la 18.05.2007.

Întrucât intimata A.V.A.S. a notificat titlul executoriu la 15.05.2007, potrivit prevederilor art. 4052 alin. 1 lit.b Cod procedură civilă, cursul prescripţiei a fost întrerupt, de la acea dată începând să curgă un nou termen de 3 ani pentru a cere executarea silită.

Cum însă, potrivit art. 4052 alin. 3 Cod procedură civilă executarea silită începută de A.V.A.S. prin notificarea titlului la 15.05.2007 şi continuată până la 2.07.2007 s-a perimat, cursul prescripţiei care a început să curgă de la momentul 18.05.2007 nu mai este luat în considerare ca o întrerupere a prescripţiei prin generarea unui nou termen de prescripţie întrucât cauza care ar fi întrerupt cursul iniţial al prescripţiei constând în comunicarea titlului şi actele de executare propriu-zisă s-au perimat după parcurgerea celor 6 luni în care creditoarea A.V.A.S. avea obligaţia să îşi valorifice titlul său.

În drept, art. 112 şi art. 389 Cod procedură civilă, art. 13 alin.5, art. 38 lit. d, art. 39 alin.2, art. 44 şi art. 45 din OUG nr.51/1998, art. 6 şi următoarele, art. 16 lit. c şi art. 18 din Decretul nr. 167/1968.

Contestatorul a depus înscrisuri în susţinere.

Intimata A.V.A.S. a formulat întâmpinare la data de 13.12.2010, solicitând respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.

A.V.A.S. a susţinut că executarea silită declanşată de executorii A.V.A.S. în baza OUG nr. 51/1998 nu se perimă, potrivit dispoziţiilor art. 390 alin. 12 Cod procedură civilă, întrucât executarea silită a A.V.A.S. începe prin comunicarea titlului executoriu (art. 58 din OUG nr.51/1998) şi nu prin comunicarea unei somaţii (art. 387 Cod procedură civilă), titlul executoriu fiind comunicat debitorului şi pus în executare fără nicio formalitate, conform art 41 din OUG nr.51/1998).

Cât priveşte prescripţia dreptului A.V.A.S. de a pune în executare sentinţa civilă nr. 2019 din 17.05.2004, intimata a susţinut că sunt aplicabile dispoziţiile OUG n. 51/1998 potrivit cărora termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor preluate de A.V.A.S. constatate prin acte care constituie titluri executorii sau care, după caz, au fost investite cu formulă executorie, este de 7 ani.

Pe cale de reconvenţională pârâta a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 4001 Cod procedură civilă, împărţirea bunurilor proprietatea comună a soţilor D P şi D G, respectiv imobilul situat în Bucureşti, B-dul Constantin Brâncoveanu, nr. 114, bl.M1/1, sc.4, ap. 164, sector 4 şi autoturismul marca Renault.

Intimata a depus înscrisuri în combaterea contestaţiei.

Contestatorul a depus concluzii scrise.

Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2019 din 17.05.2004 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII a Conflicte de muncă şi litigii de muncă, irevocabilă prin decizia civilă nr. 116 din 21.01.2005 a Curţii de Apel Bucureşti de respingere a recursului, contestatorul D P a fost obligat la plata de despăgubiri civile către A.V.A.S., în sumă de 100.209 USD, dispunându-se şi instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului judiciar asupra bunurilor mobile şi imobile ale pârâtului în limita despăgubirilor civile la plata cărora a fost obligat.

În considerentele hotărârii menţionate s-a reţinut că în perioada 1992-1995 fostă B.R.C.E. a acordat credite societăţii comerciale R C S.R. L. şi R T S.R.L. în baza aprobării date de către D P, în calitatea acestuia de director general al Direcţiei Generale de Clientelă Comercială din cadrul B.R.C.E. SA.

Creditul neperformant a fost cedat de către fosta B SA în baza contractului de cesiune de creanţă nr. 10.2383/7.07.1999, în temeiul prevederilor OUG nr.51/1998, A.V.A.S. (fostă A.V.A.B.).

Obligarea petentului D P la plata despăgubirilor civile către A.V.A.S. s-a făcut de către instanţă în temeiul art. 998 Cod civil, apreciindu-se întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale prin aprobarea de către petent a acordării creditelor peste plafonul stabilit de Comitetul de Direcţie şi fără a fi constituite garanţii suficiente.

Potrivit dispoziţiilor art. 39 din OUG nr.51/1998 “constituirea titlul executoriu contractele sau convenţiile de credit dintre bancă şi debitorul cedat ori alte titluri constatatoare ale creanţelor, actele prin care s-au constituit garanţii personale sau reale pentru restituirea acestor creanţe cesionate, potrivit legii A.V.A.S., precum şi orice alte acte sau înţelegeri încheiate de aceasta pentru valorificarea creanţelor”.

Se reţine de către instanţă că, în prezenta speţă, convenţia dintre bancă şi debitorul cedat se cuprinde în titlul executoriu, respectiv contractul încheiat între B.R.C.E. (B R C E) şi debitorul cedat – SC R C SRL la data de 15.04.1993 şi care s-a constituit ulterior în creanţă neperformantă ce a fost cedată prin contractul de cesiune de creanţă nr. 102383/7.07.1999 către A.V.A.S.

Acest contract de credit cesionat în favoarea A.V.A.S. de către fosta Ba SA constituie titlu executoriu potrivit dispoziţiilor art. 39 din OUG nr.51/1998.

Aşa fiind, Curtea apreciază că, în speţă, contestatorul D P nu are calitatea de debitor cedat, executarea silită pornită de către A.V.A.S. nefiind efectuată în temeiul unei creanţe preluate de A.V.A.S., astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile art. 13 alin. 5 din OUG nr.51/1998, care prin derogare de la termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958, dispune în sensul că “termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz au fost învestite cu formulă executorie, este de 7 ani”.

Titlul executoriu, sentinţa civilă nr. 2019 din 17.05.2004 a avut un alt temei de drept, respectiv art. 998 Cod civil, astfel încât executarea silită pornită în baza titlului executoriu menţionat este supusă regulilor de prescripţie de drept comun, neintrând sub incidenţa termenului special de prescripţie prevăzut de art. 13 alin. 5 din OUG nr. 51/1998, respectiv este supusă termenului de prescripţie general de 3 ani.

Acest termen de prescripţie se socoteşte de la data titlului executoriu, 17.05.2004 şi s-ar fi împlinit în situaţia în care nu ar fi intervenit nici un act întrerupător de prescripţie, la data de 17.05.2007.

În speţă însă, la data de 14.05.2007, A.V.A.S. a săvârşit un act întrerupător de prescripţie, prin comunicarea titlului executoriu (fila 14) care, în fapt, întruneşte toate caracteristicile unei somaţii, astfel cum sunt prevăzute de art. 387 alin. 1 Cod procedură civilă.

După cum susţine însăşi intimata A.V.A.S. prin întâmpinare (fila 29), actele de executare silită săvârşite de către aceasta, de natură a întrerupe prescripţia au fost efectuate la 8.06.12007 prin instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor urmăribile prin procesul verbal nr.6360/8.06.2007; încheierea nr.87/25.06.2007 pronunţată de B.C.F. S 4 B, de înscriere a procesului verbal de aplicare a sechestrului şi a interdicţiei de înstrăinare asupra cotei de 1/2 din bunurile comune; procesul verbal de aplicare a sechestrului asupra cotei de 1/2 din autoturismul Renault din data de 2.07.207 şi Ordinul nr. 1753 din 5.11.2007 de înfiinţare a popririi asupra oricăror sume (filele 53,54).

De la data ordinului de poprire nr. 1753/5.11.2007 (pe care intimata nu a făcut dovada că l-ar fi comunicat terţilor popriţi la vreo dată anume) şi până la data la care intimata ar fi săvârşit următoarele acte de executare silită menţionate de către intimată, 24.07.2009, a trecut o perioadă de aproximativ un an şi jumătate, împlinindu-se astfel termenul de perimare prevăzut de art. 389 alin. 1 Cod procedură civilă.

Aşa fiind, executarea silită începută, în conformitate cu dispoziţiile art41 alin. 1 din OUG nr.51/1998, cu somaţia de plată nr.6360 din 14.05.2007 intitulată “Comunicarea titlului executoriu” şi continuată prin actele de executare săvârşite la 8.06.2007, 25.06.2007, 2.07.2007 şi 5.11.2007(?!), s-a perimat prin trecerea unui termen mai mare de 6 luni de la ultimul act de executare, termenul de perimare fiind împlinit la data de 5.05.2008.

Rezultă că îndeplinirea următoarelor acte începătoare de executare, din 24.07.2009, nu au nici un efect cu privire la prescripţia dreptului de a cere executarea silită dacă, ulterior, executarea pornită în baza actului începător a fost perimată (art. 4052 alin. 3 Cod procedură civilă).

În speţă, dreptul intimatei de executare silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2019 din 17.05.2004 s-a prescris la data de 17.05.2007.

Susţinerea intimatei în sensul că, potrivit dispoziţiilor art. 390 alin. 1 Cod procedură civilă, perimarea nu operează în cazul executărilor silite pornite de către aceasta deoarece aceste executări se fac fără somaţie, este nefondată.

Dispoziţiile art. 390 alin. 1 Cod procedură civilă sunt în sensul că executarea poate începe, respectiv poate reîncepe, consecutiv perimării, fără a se comunica debitorului o somaţie, numai prin excepţie, atunci când prin dispoziţii exprese ale legii este permisă executarea fără somaţie.

În speţă, şi intimata A.V.A.S. ar fi putut reîncepe, consecutiv perimării intervenite la data de 5.05.2008, executarea silită (ceea ce intimata a şi încercat, de altfel prin emiterea ordinelor de poprire din 24.07.2009) , fără a comunica debitorului vreo somaţie, dacă în cauză nu ar fi intervenit între timp prescripţia executării silite.

Potrivit dispoziţiilor art. 4052 alin. 3 Cod procedură civilă (în acelaşi sens,art. 16 alin. final din Decretul nr. 167/1958), “Prescripţia nu este întreruptă dacă cererea de executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea”.

Rezultă că perimarea nu afectează dreptul creditorului de a începe o nouă executare silită, înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, reînceperea putând fi precedată, potrivit dispoziţiilor art. 389 alin. 3 Cod procedură civilă de somarea debitorului, sau, potrivit dispoziţiilor art. 390 alin. 1 Cod procedură civilă, fără somaţie în cazurile în care legea încuviinţează executarea fără somaţie.

Cum în cauză a intervenit însă prescripţia executării silite, perimarea a lipsit de efect actele de executare silită anterioare datei de 5.05.2008, începerea unei noi executări silite este nulă, conform art. 391 Cod procedură civilă.

Raportat la cele reţinute, cererea A.V.A.S. de împărţire a bunului comun rămâne fără obiect.

Pentru aceste considerente, Curtea, faţă de dispoziţiile OUG nr. 51/1998, modificată şi completată, a admis contestaţia.

A constatat perimată executarea silită începută de A.V.A.S. prin comunicarea titlului executoriu la data de 14.05.2007 şi a dispus anularea tuturor măsurilor de executare silită luate de pârâtă.

A constatat prescris dreptul A.V.A.S. de a pune în executare silită titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2019 din 17.05.2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII a Conflicte de muncă şi litigii de muncă în dosarul nr. 9997/CA/2003.

A respins cererea reconvenţională ca rămasă fără obiect.