Contestaţie decizie concediere. Jurisprudență Desfacerea contractului de muncă


Tribunalul GALAŢI Sentinţă civilă nr. 1511 din data de 27.10.2014

Contestație decizie concediere. Dacă în cuprinsul deciziei de sancționare nu se regăsesc mențiuni referitoare la motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, trimiterile din motivarea deciziei către procesul verbal de cercetare disciplinară nu sunt suficiente, deoarece, pe de o parte, legea instituie un conținut obligatoriu, un element de formalism al deciziei care trebuie respectat întocmai, iar, pe de altă parte, faptele reținute în procesul verbal sunt descrise în mod vag și general.

Secția civilă sentința nr. 1511 din 27 octombrie 2014

Contestatorul S T D a solicitat în contradictoriu cu intimatul Spitalul Municipal “Anton Cincu”; Tecuci să se dispună anularea deciziei de sancționare nr. ../05.03.2014.

Prin sentința civilă nr. 1511 din 27 octombrie 2014 s-a constatat nulitatea deciziei de sancționare contestate și s-a dispus obligarea intimatei la restituirea sumelor reținute în baza acesteia.

S-a reținut că potrivit art. 252 din Codul muncii, republicat, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei(alin. 1). Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:

a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;

b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat;

c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin. 3, nu a fost efectuată cercetarea;

d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;

e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;

f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată (alin. 2).

Instanța a reținut că în cuprinsul deciziei de sancționare nu se regăsesc mențiuni referitoare la motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile.

Trimiterile din motivarea deciziei către procesul verbal de cercetare disciplinară nr. 1913/25.02.2014 este insuficientă, deoarece, pe de o parte, legea instituie un conținut obligatoriu, un element de formalism al deciziei care trebuie respectat întocmai, iar, pe de altă parte, faptele reținute în procesul verbal sunt descrise în mod vag și general.

Omisiunea intimatei nu poate fi înlocuită întrucât, fiind vorba de o nulitate absolută, pentru nerespectarea cerințelor de formă, nu poate fi acoperită prin confirmare.

S-a considerat că, prin instituirea acestor obligații de ordin formal în sarcina angajatorului se reflectă expresia principiului statului social și al dreptății instituit prin dispozițiile art. 1 alin. 3 din Constituția României.

Acest principiu se oglindește și în dispozițiile art. 8 din Codul muncii, potrivit cărora relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității și al bunei credințe, iar pentru buna desfășurare a relațiilor de muncă, participanții la raporturile de muncă se vor informa și consulta reciproc, în condițiile legii și ale contractelor colective de muncă.

Nulitatea prevăzută de art. 252 din Codul muncii are caracterul unei nulități exprese, fiind prevăzută anume de lege.

Nulitatea reprezintă acea sancțiune, de drept civil, care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.

Efectele nulității sunt guvernate de trei principii clasice de drept: principiul retroactivității efectelor nulității, principiul repunerii părților în situația anterioară și principiul anulării actului subsecvent, cu excepțiile lor veritabile și aparente.

Instanța a apreciat, în concluzie, că decizia de aplicare a sancțiunii disciplinare este lovită de nulitate deoarece nu înlătură apărările formulate de petent.