Lipsa menţiunii prevăzute de art. 74 lit. a) C. muncii este supusă sancţiunii nulităţii virtuale. Dovada vătămării. Inexistenţa prevederii vreunei forme în care trebuie să se materializeze menţiunea referitoare la motivele concedierii
1. Dacă decizia de concediere este nulă, iar salariatul deţine în continuare calitatea de salariat, raportul de muncă aflându-se, astfel, în derulare, atunci nu poate opera prescripţia extinctivă cu privire la cererea de declarare a nulităţii unei clauze a contractului individual de muncă, materializată într-un act adiţional.
2. Menţiunea prevăzută de art. 74m lit. a) C. muncii este supusă sancţiunii nulităţii, care nu are caracter expres. Pentru ca această nulitate să subziste, este necesar să se producă o vătămare celeilalte părţi, care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului. Or, salariatul concediat trebuie să dovedească vătămarea, pentru că, fiind vorba despre o nulitate virtuală, vătămarea nu se prezumă, ci trebuie dovedită de către cel care o afirmă.
3. Câtă vreme salariata contestatoare nu a invocat în cuprinsul contestaţiei sale drept motiv al nulităţii măsurii luate de angajator faptul că nu ar fi inserate în decizie motivele concedierii (aspecte formale ale deciziei de concediere), întreaga argumentaţie a acesteia fiind construită pe ideea că nu a existat o cauză reală şi serioasă de concediere, adică pe aspecte de temeinicie a concedierii,
instanta a considerat că aceasta nu a fost vătămată în vreun fel, astfel că anularea deciziei pe acest temei nu se justifică.
4. Deşi legea nu precizează expres vreo formulă sau formă în care trebuie să se materializeze această menţiune, se consideră că angajatorul şi-a îndeplinit obligaţia dacă inserează în cuprinsul deciziei referiri concrete, clare, lipsite de echivoc asupra motivelor care l-au determinat să ia măsura concedierii salariatului său, motive care să poată fi încadrate în cazurile de concediere reglementate de Codul muncii. Astfel, angajatorului i se cere să precizeze împrejurările de fapt care au determinat luarea deciziei de către societate, dar şi împrejurările de drept, în sensul de a indica cazul de concediere pe care l-a aplicat salariatului său.
C.A. Bucureşti, s. a VIl-a civ., confl. muri. şi asig. soc., dec. nr. 7181/R din 7 decembrie 2009, Jurindex
Prin cererea înregistrată la data de 10.07.2008, conexată cu cererea înregistrată la data de 04.12.2008, pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VlII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, contestatoarea E.A.E. a solicitat: anularea notificării cu nr. 255/02.06.2008 şi a deciziei de concediere nr. 65/24.10.2008, emisă de intimata SC N.T.E. SRL; reintegrarea în postul deţinut anterior concedierii; obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile de care a fost lipsită până la reintegrare; obligarea paratei la plata drepturilor salariale începând cu luna mai 2008 şi până la data concedierii, inclusiv indemnizaţia pentru concediul medical. (…)
Prin sentinţa civilă nr. 2845 din 03.04.2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, au fost admise în parte cererile conexate formulate de contestatoarea E.A.E.; a fost anulată decizia de concediere nr. 65 din
24.10.2008 emisă de intimata SC N.T.E. SRL; s-a dispus reintegrarea contestatoarei în funcţia deţinută anterior concedierii; a fost obligată intimată la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata de la data concedierii, 24.10.2008, până la reintegrarea efectivă; a fost obligată intimata la plata drepturilor salariale şi a indemnizaţiei de concediu medical pentru perioada cuprinsă între 01.05.2008 – 24.10.2008; a fost respinsă cererea de anulare a notificării nr. 255/02.06.2008 ca neîntemeiată; a fost respinsă cererea reconvenţională prin care se solicită anularea actului adiţional, ca fiind prescris dreptul la acţiune.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că, în speţă, contestatoarea E.A.E. a fost salariata pârâtei SC N.T.E. SRL, în funcţia de director executiv, în baza contractului individual de muncă nr. 81/20.01.2007, înregistrat la I.T.M. Bucureşti sub nr. 782/06.02.2007. Iniţial, contractul de muncă a fost încheiat pe perioadă determinată de 3 luni, iar ulterior, la data de 01.04.2007, s-a încheiat actul adiţional nr. 1,
prin care s-a modificat elementul „durata contractului” din durată determinată în nedeterminată.
în întâmpinarea cu caracter reconvenţional, pârâta a solicitat constatarea nulităţii actului adiţional din 01.04.2007, pe motiv că nu a fost semnat de reprezentantul administratorului societăţii, E.M.
Tribunalul a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 283 alin. (1) lit. d) C. muncii, cererile privind nulitatea unui contract de muncă, a unui act adiţional sau a unei clauze dintr-un contract colectiv sau individual pot fi formulate pe toată durata existenţei contractului.
întrucât la data introducerii acţiunii raporturile de muncă au încetat, instanţa de fond a reţinut că s-a prescris dreptul la acţiune pentru constatarea nulităţii acestui act adiţional, astfel încât a fost respinsă cererea reconvenţională ca fiind prescris dreptul la acţiune.
Instanţa de fond a mai reţinut că la data de 24.10.2008 intimata a emis decizia de concediere nr. 65 prin care a dispus, începând cu data de
24.10.2008, încetarea raporturilor de muncă dintre părţi, în baza dispoziţiilor art. 65 C. muncii. S-a apreciat că decizia de concediere este nulă pentru încălcarea dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. muncii, întrucât aceasta nu cuprinde motivele ce au determinat desfiinţarea postului ocupat de salariată.
Precizarea făcută la art. 4 din dispozitivul deciziei, în sensul că motivul concedierii este desfiinţarea postului ocupat de salariată, dispusă prin hotărârea administratorului, „ca urmare a politicii”, nu echivalează, în opinia instanţei de fond, cu indicarea motivului concret ce a dus la desfiinţarea postului ocupat de contestatoare.
Sub aspectul temeiniciei, Tribunalul a apreciat că intimata nu a făcut dovada faptului că desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariata contestatoare a avut la bază o cauză reală şi serioasă, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 65 C. muncii. Desfiinţarea locului de muncă are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăţi economice sau transformări tehnologice etc. şi este serioasă când are la bază studii temeinice, vizând îmbunătăţirea activităţii şi nu disimulează realitatea. Or, societatea intimată nu a făcut dovada că măsura concedierii a fost impusă de nevoile reale ale societăţii şi că la nivelul angajatorului ar fi avut loc o reorganizare şi o restrângere reală a activităţii.
întrucât a apreciat că decizia de concediere nr. 65/24.10.2008 este netemeinică şi nelegală, instanţa de fond a dispus anularea acesteia şi, în baza dispoziţiilor art. 78 C. muncii, a obligat angajatorul să o reintegreze pe contestatoare pe postul deţinut anterior concedierii şi să plătească acesteia o despăgubire egală cu salariile de care a fost lipsită de la data concedierii şi până la reintegrare.
întrucât intimata nu a făcut dovada că a plătit contestatoarei drepturile salariale pentru intervalul cuprins între luna mai 2008, data conce
dierii, şi 24.10.2008, inclusiv indemnizaţia de concediu medical conform certificatelor medicale, Tribunalul, având în vedere şi dispoziţiile art. 161-163 C. muncii, a obligat intimata la plata către contestatoare a drepturilor salariale şi a indemnizaţiei de concediu medical pentru intervalul menţionat.
Tribunalul a respins, însă, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind anularea notificării nr. 255/02.06.2008, întrucât a apreciat că aceasta nu reprezintă decât o înştiinţare prealabilă făcută de angajator salariatei cu privire la încetarea pe viitor a raporturilor de muncă. In consecinţă, acest act nu a produs efecte juridice cu privire la încetarea raporturilor de muncă dintre părţi.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs la data de 15.06.2009 intimata SC N.T.E. SRL. (…)
Examinând motivele de recurs faţă de hotărârea atacată şi probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele invocate, după cum prevede art. 3041 C. proc. civ., Curtea a constatat recursul fondat pentru următoarele considerente:
Criticile de nelegalitate sunt formulate de recurenta-intimată sub două aspecte: pe de o parte, sub aspectul greşitei respingeri a cererii de declarare a nulităţii actului adiţional al contractul individual de muncă ca tardivă, iar pe de altă parte, sub aspectul greşitei admiteri a contestaţiei salariatei împotriva deciziei de concediere, cu consecinţa reintegrării acesteia în funcţia şi postul deţinute anterior. Raţionamentul prezentat de recurentă este corect: dacă decizia de concediere este nulă, iar salariatul are în continuare situaţia juridică de salariat, prin urmare, raportul de muncă este în derulare, atunci nu poate opera prescripţia extinctivă cu privire la cererea de a se declara nulitatea unei clauze a contractului individual de muncă, materializată într-un act adiţional.
Dat fiind acest raţionament, Curtea a cercetat mai întâi motivele de recurs subsumate contestaţiei formulate de salariată împotriva deciziei prin care a fost concediată, instanţa de recurs având în vedere în aceste limite dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., carc permit cenzurarea legalităţii unei hotărâri judecătoreşti ce fie a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, fie este lipsită de temei legal.
Acest temei de cercetare a recursului se impune, deşi nu a fost invocat în mod expres de recurenta-intimată, câtă vreme argumentele părţii vizează greşita aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor Codului muncii referitoare la condiţiile de formă ale deciziei de concediere, respectiv condiţiile de aplicare a concedierii în temeiul art. 65 C. muncii, raportate însă la situaţia de fapt rezultată în cauză, prin probele administrate de părţi în cele două grade de jurisdicţie.
Tribunalul a considerat că decizia de concediere nr. 65 din
24.10.2008 este nulă pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 74 lit. a)
C. muncii, care impun menţionarea în cuprinsul deciziei a motivelor ce determină concedierea.
Deşi legea nu precizează expres vreo formulă sau formă în care trebuie să se materializeze această menţiune, se consideră că angajatorul şi-a îndeplinit obligaţia dacă inserează în cuprinsul deciziei referiri concrete, clare, lipsite de echivoc asupra motivelor care l-au determinat să ia măsura concedierii salariatului său, motive care să poată fi încadrate în cazurile de concediere reglementate de Codul muncii. Astfel, angajatorului i se cere să precizeze împrejurările de fapt care au determinat luarea deciziei de către societate, dar şi împrejurările de drept, în sensul de a indica cazul de concediere pe care l-a aplicat salariatului său.
Or, societatea intimată SC N.T.E. SRL a indicat în cuprinsul deciziei contestate faptul că prin hotărârea administratorului postul de director executiv ocupat de salariata contestatoare a fost desfiinţat, ca urmare a politicii firmei în domeniul reorganizării, temeiul acestei concedieri
fiind dispoziţiile art. 65 C. muncii. In concluzie, decizia cuprinde motivul concedierii, actul emis de angajator nefiind supus sancţiunii nulităţii.
De altfel, menţiunea analizată aici şi prevăzută de art. 74 lit. a) C. muncii este supusă sancţiuni nulităţii, care nu are caracter expres: Pentru a subzista această nulitate, este necesar să se producă o vătămare celeilalte părţi, care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului. Or, salariatul concediat trebuie să dovedească vătămarea pentru că, fiind cazul unei nulităţi virtuale, vătămarea nu se prezumă, ci trebuie dovedită de către cel care o afirmă.
In cauză însă, intimata-contestatoare nu a invocat în cuprinsul contestaţiei sale drept motiv al nulităţii măsurii luate de angajator faptul că nu ar fi inserate în decizie motivele concedierii, întreaga argumentaţie a acesteia fiind construită pe ideea că nu a existat o cauză reală şi serioasă de concediere, adică pe aspecte de temeinicie a concedierii.
In concluzie, câtă vreme salariata interesată nu a invocat aspectele formale ale deciziei de concediere, Curtea a considerat că aceasta nu a fost vătămată în niciun fel, astfel că anularea deciziei pe acest temei nu se justifică.
Referitor la criticile recurentei-intimate asupra temeiniciei măsurii concedierii, Curtea a constatat că acestea sunt fondate, fiind dovedit în cauză motivul real şi serios al angajatorului, care a determinat con-
cedierea salariatului. In acest sens, s-a dovedit că la data de 01.06.2008, în cadrul societăţii a fost aprobată o nouă organigramă care, în urma restructurării, nu mai cuprindea postul de director executiv ocupat de
salariata concediată. In noua organigramă, toate atribuţiile îndeplinite anterior de directorul executiv sunt preluate de administratorul societăţii, desemnat prin hotărârea din 20.05.2008. S-a dovedit, aşadar, că
desfiinţarea postului este reală, postul ocupat de salariata concediată nemaiexistând în organigrama societăţii.
S-a dovedit, de asemenea, că măsura de organizare a fost şi serioasă, câtă vreme prin hotărârea asociatului unic din 20.02.2009 s-a dispus o restrângere masivă de activitate la nivelul firmei, prin închiderea a 45 de puncte de lucru dintr-un total de 99 de puncte, ceea ce înseamnă aproximativ jumătate din activitatea societăţii, în urma unor pierderi financiare masive înregistrate în anii financiari 2006-2008. închiderea acestor puncte de lucru a însemnat încetarea raporturilor de muncă prin concedierea unui mare număr de salariaţi şi, implicit, reducerea funcţiilor de conducere.
In concluzie, măsura luată de angajator este legală şi temeinică, acesta având atributul exclusiv de a-şi stabili structura organizatorică optimă care să permită desfăşurarea activităţii în condiţii de eficienţă economică.
Curtea a considerat că dispoziţia Tribunalului de a anula decizia de concediere şi de a dispune reintegrarea salariatei în postul deţinut anterior a fost dată cu aplicarea greşită a legii astfel că, în temeiul art. 312 coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea a admis recursul şi a modificat în parte hotărârea atacată, în sensul că a respins contestaţia sub aspectul cererii de anulare a deciziei, de reintegrare în funcţia deţinută anterior şi de plată a despăgubirilor.
Cum în instanţa de recurs s-a constatat că măsura de concediere luată de societatea angajatoare produce efecte juridice, apare ca fiind corectă soluţia Tribunalului prin care s-a respins ca fiind prescrisă cererea de declarare a nulităţii unui act adiţional acordat. Prin urmare, Curtea a înlăturat criticile formulate sub acest aspect, păstrând dispoziţia menţionată anterior.
