ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
– SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ –
Dosar nr-
Complet II recurs
DECIZIA CIVILĂ NR. 1019/R/2009
Ședința publică din 27 mai 2009
PREȘEDINTE: Felicia Toader JUDECĂTOR 2: Doina Măduța
JUDECĂTOR 3: Dana Cigan
Judecător – –
Grefier – –
Pe rol, soluționarea recursurilor civile formulate de contestatoarea, domiciliată în O,str. – nr.2. județul B și intimata COM cu sediul in O,str.- nr.90,județul B împotriva sentinței civile nr 113/LM din 12 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor; având ca obiect: litigiu de muncă.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă:
–avocat,în reprezentarea contestatoarei, în baza împuternicirii avocațiale din 27 mai 2009, emisă de Baroul Bihor – Cabinet Individual;
–avocat,în reprezentarea intimatei, în baza împuternicirii avocațiale din 16 februarie 2009, emisă de Baroul Bihor – Cabinet Individual;
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, după care: Reprezentanta recurentei contestatoare solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței în sensul admiterii contestației formulate, respingerea ca nefondat al recursului intimatei, cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că în mod greșit a reținut instanța de fond ca fiind îndeplinită în mod legal procedura prealabilă sancționării, întrucât din actele de la dosar rezultă faptul că contestatoarei i s-a expediat invitația pentru reglementarea situației în data de 6 august 2008 pentru data de 5 august 2008 și nu pentru data de 11 august 2008 astfel cum reține instanța de fond.
Reprezentantul intimatei solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul acordării cheltuielilor de judecată în cuantumul dovedit de 3000 lei, respingerea recursului declarat de contestatoare, fără cheltuieli de judecată, conform concluziilor depuse la dosar.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr 113/LM din 12 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihora fost respinsă contestația formulată de contestatoarea in contradictoriu cu intimata COM
A obligat contestatoarea să plătească intimatei suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Din considerentele sentinței se reține că, între părțile în conflict au existat raporturi juridice de în temeiul contractului individual de munca înregistrat la. sub nr. – din 19.02.2007, cu data începerii activității de către contestatoare în funcția de vânzător la unitatea intimata din 01.02.2007.
Prin decizia nr. 5 din 25.08.2008 emisa de intimata, s-a dispus încetarea contractului individual de munca al contestatoarei la data de 23.07.2008, în temeiul art. 61 lit. a muncii, decizie la emiterea căreia conform mențiunilor efectuate în cuprinsul acesteia a stat Referatul administratorului societății intimate nr. 7/29.07.2008, referat care este parte integranta a deciziei contestate, astfel ca nu sunt incidente dispozițiile legale privind nulitatea absoluta prevăzute de art. 62 muncii coroborat cu art. 267 muncii, sens în care în mod constant s-a pronunțat și Curtea de APEL ORADEA în practica judiciara.
Conform dispozițiilor art.267 muncii, sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsura cu excepția celei prevăzute de art. 244 al.1 lit. a)- avertismentul scris nu poate fi dispusă înaintea efectuării unei cercetări disciplinare prealabile, sens în care salariatul urmează a fi convocat în scris.
În speța, cât privește prima invitație a contestatoarei în vederea efectuării cercetării disciplinare, atât din actele depuse cât și din poziția exprimată de unitatea intimata, aceasta scrisoare a fost returnata, motiv pentru care s-a procedat la emiterea unei a doua invitații, pentru data de 11.08.2008, prin scrisoare recomandata și pentru care s-a semnat de primire în data de 08.08.2008 de către mama contestatoarei, conform actelor depuse la dosarul cauzei, fiind astfel îndeplinita de către intimata obligația legala prevăzuta de art. 267 al. 2 muncii, de comunicare a convocării la domiciliul contestatoarei, evidențiat în cuprinsul contractului individual de munca, fiind respectate și dispozițiile art. 92 al.3 pr.civ.
Din referatul întocmit de administratorul unității intimate la data de 29.07.2008, rezulta ca acesta a propus desfacerea disciplinara a contractului individual de munca al contestatoarei, întrucât în urma inventarierii gestiunii marfa din magazinul situat în str. -, contestatoarea având un minus în gestiune, nu s-a mai prezentat la locul de munca din data de 17.07.2008.
Conform probelor administrate în cauza, instanța reține ca la o perioada de timp după efectuarea inventarului din luna iunie 2008, la care au participat ți cei doi martori audiați în cauza, contestatoarea nu s-a mai prezentat la locul de munca, aspect care se desprinde și din motivele în fapt ale cererii de chemare în judecata, unde contestatoarea a arătat ca ulterior efectuării inventarului și a promovării plângerii penale împotriva sa de către administratorul unității intimate, acesta din urma i-a comunicat ca nu mai are ce căuta la serviciu, fiind și amenințată aspecte pe care contestatoarea nu le-a dovedit în cauza.
Prin urmare, din coroborarea înscrisurilor depuse, depozițiile martorilor și poziția exprimata în contestație, instanța a reținut absențele nemotivate ale contestatoarei la locul de munca în condițiile în care nu s-a dovedit de câtre aceasta ca i s-ar fi interzis accesul la locul de munca.
Conform disp. art. 266 muncii, angajatorul stabilește sancțiunea disciplinara aplicabila în raport cu gravitatea abaterii disciplinare ori în speța, în mod corect și cu respectarea dispozițiilor legale s-a aplicat contestatoarei măsura desfacerii disciplinare a contractului de munca pentru absențele nemotivate de la locul de munca, astfel de fapte reprezentând o abatere de la normele și disciplina muncii și care justifica masurile luate de către angajator.
În contextul tuturor acestor considerente instanța a apreciat acțiunea formulata ca fiind nefondata urmând sa o respingă ca atare împotriva deciziei contestate pe care o apreciază ca fiind emisa cu respectarea normelor legale.
Cât privește cheltuielile de judecata solicitate de către intimata și dovedite în suma de 3.000 lei reprezentând onorariu avocațial, instanța având în vedere dispozițiile art. 274 al. 3 pr.civ. văzând obiectul și valoarea pricinii, a apreciat ca aceste cheltuieli sunt nepotrivit de mari, motiv pentru care a dispus reducerea cuantumului onorariului avocațial la suma de 1.000 lei.
În condițiile art. 274 pr.civ. reținând culpa contestatoarei a obligat-o pe aceasta în favoarea intimatei la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata astfel cum au fost reduse, reprezentând onorariu avocat, dovedit cu împuternicire avocațiala și chitanța de plata depusa la dosar.
Împotrivaacestei sentințe a formulat recurs atât recurenta contestatoare cât și recurenta COM L, ambele recursuri fiind formulate în termenul legal și scutite de taxă de timbru.
Prin recursul formulat recurenta contestatoare a solicitat modificarea în totalitate a sentinței pronunțate de instanța de fond în sensul admiterii contestației formulate cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, arătând în motivare că în mod netemeinic a reținut instanța de fond ca fiind îndeplinită în mod legal procedura prealabilă sancționării, întrucât din actele de la dosar rezultă în mod fără echivoc faptul că i s-a expediat invitația pentru reglementarea situației în data de 6 august 2008 pentru data de 5 august 2008 și nu pentru data de 11 august 2008 astfel cum reține, în mod greșit, instanța de fond.
Astfel exista o imposibilitate reală de a se prezenta la data de 5 august 2008 întrucât a primit invitația abia la data de 8 august 2008, fiind în imposibilitate de a se prezenta și pentru data de 11 august 2008 întrucât invitația primită era pentru data de 5 august 2008, procedura prealabilă nefiind astfel corect îndeplinită, motiv de nulitate a deciziei de concediere.
Învederează că, motivul pentru care s-a dispus concedierea sa, menționat în decizia de sancționare, constă în faptul că nu s-a prezentat la data de 11 august 2008 la sediul angajatorului și nu pentru că ar fi lipsit nejustificat de la locul de muncă, invocând și prevederile art 77 din codul muncii iar, în privința absențelor de la locul de muncă precizează că acestea se datorează faptului că i s-a cerut de către administratorului societății să nu se mai prezinte la locul de muncă și, că, de altfel și-a formulat o cerere de demisie semnată pe care a lăsat- la magazinul în care-și desfășura activitatea împreună cu cheile de la magazin.
Recurenta pârâtă COM L, prin recursul formulat, a solicitat modificarea în parte a sentinței în sensul acordării cheltuielilor de judecată în cuantumul dovedit de 3000 lei, fără cheltuieli de judecată.
În motivare, recurenta a arătat că din punctul de vedere al criteriului formal cuprins în art 274 alin 3 cod procedură civilă norma face trimitere la onorariilor minimale în cazul avocaților, tablou care nu există, iar în privința criteriilor de fond privind valoarea pricinii, respectiv munca îndeplinită de avocat, menționează că valoarea pricinii este însemnată pentru societate, raporturile de muncă avute cu contestatoarea i-au cauzat prejudicii deosebit de mari, iar referitor la munca îndeplinită de avocat menționează că activitatea avocatului nu se rezumă doar la redactarea memoriului și prezentarea la termenul de judecată ci și la activitatea de consiliere.
În consecință precizează că prin reducerea onorariului societatea este pusă în imposibilitatea de a-și recupera integral cheltuielile de judecată deși nu este în culpă procesuală.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța o apreciază ca temeinică și legală, urmând respinge ambele recursuri ca nefondate, având în vedere următoarele considerente:
Sub aspectul fondului cauzei se rețin următoarele:
Prin decizia nr 5 din 25 august 2008 emisă de intimată s-a dispus încetarea contractului de muncă al contestatoarei în temeiul art. 61 lit a din codul muncii.
În cuprinsul deciziei se menționează că, la baze emiterii acesteia a stat referatul întocmit de administratorul societății intimate cu nr 7 din 29 iulie 2007, referat care face parte integrantă din decizie.
În cuprinsul referatului se arată că, în urma inventarierii gestiunii marfă din magazin s-a constatat un minus în gestiune în sarcina contestatoarei și că, la data constatării și respectiv inventarierii contestatoarea nu s-a mai prezentat la locul de muncă, respectiv la data de 17 iulie 2008.
Prin urmare, susținerile recurentei contestatoare în sensul că singurul temei al sancționării sale constă în neprezentarea la sediul angajatorului la data de 11 august 2008, urmare a invitației trimise de aceasta, sunt nefondate, temeiurile de fapt care au stat la baza sancționării acesteia fiind precizate în referatul mai sus menționat, referat ce face parte integrantă din decizia de sancționare.
Astfel, în mod corect a analizat prima instanță temeinicia deciziei de sancționare în raport de faptele imputate contestatoarei, menționate în referatul administratorului societății, corect reținându-se totodată că din coroborarea înscrisurilor de puse la dosar, a depozițiilor martorilor audiați în cauză și implicit din poziția exprimată în cuprinsul contestației rezultă că reclamanta a absentat nemotivat de la locul de muncă, nefăcându-se nici o dovadă în sensul că i s-ar fi interzis accesul de către administratorul societății.
În consecință, se apreciază ca fiind temeinică și legală decizia de concediere, întemeiată pe dispozițiile art 61 lit a din codul muncii, sancțiunea aplicată contestatoarei fiind apreciată ca proporțională cu gravitatea abaterii disciplinare, corect reținând instanța de fond ca absențele nemotivate de la locul de muncă constituie o abatere gravă de la normele de disciplina muncii.
Referitor la îndeplinirea condițiilor legale privind efectuarea cercetării disciplinare prealabile, prevăzută de art 267 din codul muncii, susținerile recurentei privind neîndeplinirea acestei proceduri sunt nefondate, fiind contrazise de probele existente la dosarul cauzei.
Într-adevăr invitația emisă de societatea pârâtă pentru data de 5 august 2008 ( fila 10 la dosar) a fost primită de contestatoare la data de 6 august 2008, ulterior datei la care a avut loc convocarea însă, prin adresa nr 16 din 5 august 2008 contestatoarea a fost din nou invitată la sediul societății pentru data de 11 august 2008, în această invitație precizându-se motivele convocării, existând la dosar și dovada comunicării acestei din urmă invitații prin scrisoare recomandată precum și a faptului că s-a semnat de primire în data de 8 august 2008 de către mama contestatoarei.
Prin urmare, susținerile contestatoarei recurente privind imposibilitatea reală de a se prezenta pentru data de 11 august 2008, când a fost convocată sunt nefondate, în speță, în mod temeinic, reținând instanța de fond ca fiind respectate dispozițiile art 267 alin 2 din codul muncii și art 92 alin 3 cod procedură civilă.
În consecință, se apreciază ca legală și temeinică soluția pronunțată de instanța de fond în sensul respingerii contestației formulate de contestatoarea, corect dispunându-se și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatei, astfel cum au fost reduse.
Sub acest, din urmă, aspect se reține că potrivit dispozițiilor art 274 alin 3 cod procedură civilă instanțele au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților potrivit cu cele prevăzute în onorariilor minimale, ori de câte ori va constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
În speță, chiar dacă lipsește criteriul formal, neexistând un tablou al onorariilor minimale, astfel cum susține recurenta pârâtă, instanța de fond, în mod temeinic, și-a argumentat soluția, reținând în acest sens obiectul și valoarea pricinii, în raport de care cheltuielile solicitate de pârâtă au fost apreciate, în mod corect, ca nepotrivit de mari, valoarea pricinii neputându-se stabili doar în raport de prejudiciul invocat de pârâta recurentă ci prin raportare la complexitatea cauzei deduse judecății.
Astfel,în speță, obiectul cauzei constă în verificarea legalității și temeiniciei deciziei de sancționare prin prisma dispozițiilor codului muncii, valoarea prejudiciului pretins de intimată și invocat în susținerea recursului pentru interpretarea noțiunii de valoare a pricinii neputând fi luată în considerare sub aspectul dispozițiilor art 274 alin 3 cod procedură civilă.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, în temeiul art 312 cod procedură civilă, instanța va respinge ca nefondate ambele recursuri, menținând în totalitate sentința recurată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondate recursurile civile declarat de contestatoarea, domiciliată în O,str. – nr.2. județul B și intimata COM cu sediul in O,str.- nr.90,județul B împotriva sentinței civile nr 113/LM din 12 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică din 27 mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
– – – – – – – –
Red dcz
23.06.2009
Jud fond,
Dact IC
2ex/26.06.2009
