Dosar nr- – contestație decizie concediere –
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1031
Ședința publică din data de 3 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Ciută Eugenia
JUDECĂTOR 3: Plăcintă Dochița
Grefier – –
Pe rol judecarea recursului declarat de PRIMĂRIA COMUNEI – prin primar, cu sediul în comuna, județul B împotriva sentinței nr. 378 din 18 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani – secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat pentru unitatea recurentă și contestatorul intimat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-au verificat lucrările dosarului după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic pentru recurentă, reiterând motivele precizate în scris, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea hotărârii și în rejudecare, respingerea acțiunii, ca nefondată întrucât intimatului i s-au achitat toate drepturile salariale ce i se cuveneau.
Intimatul, a cerut respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURT EA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la data de 27 ianuarie 2009, contestatorul las olicitat anularea dispoziției nr. 139 din 31.12.2008 emisă de intimata Primăria comunei prin care s-a dispus încetarea activității sale din funcția de paznic treapta II la Primăria comunei.
În motivare a arătat că decizia contestată este ilegală și nedreaptă, cerând să fie repus în funcție și să i se plătească drepturile salariale începând cu data de 1 ianuarie 2009 și până la reintegrarea efectivă pe post, precum și plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul Botoșani, prin sentința civilă nr. 378 din 18 martie 2009, admis în parte contestația formulată de contestator, a anulat dispoziția nr. 139/31.12.2008 și a obligat intimata Primăria comunei să reintegreze contestatorul pe postul deținut anterior și să-i plătească o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate precum și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data desfacerii contractului de muncă, respectiv 1.01.2009 până la data reintegrării efective pe post.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că începând cu data de 1 iulie 2007 contestatorul fost angajat pe postul de paznic treapta II ca personal contractual pe durată determinată de 1 an la Primăria comunei iar începând cu 1 iulie 2008, fost angajat pe perioadă nedeterminată la aceeași unitate și pe aceeași funcție.
În baza Hotărârii Consiliului Local al comunei nr. 32 din 25 noiembrie 2008 și, în urma licitației organizate, începând cu 1 ianuarie 2009, serviciul de pază la obiectivul Consiliul local a fost efectuat de o unitate specializată, respectiv PS SRL
Cu toate că hotărârea consiliului local a fost emisă la 25 noiembrie 2008, la data de 5 ianuarie 2009 i s-a comunicat contestatorului obligația de a se prezenta la sediul intimatei pentru a lua carnetul de muncă și a se prezenta la unitatea. PS SRL
Anterior, prin dispoziția nr. 139 din 31.12.2008 s-a dispus încetarea activității contestatorului în temeiul art. 65 alin. 1 din Legea nr. 53/2003.
Potrivit art. 73 alin. 1 din legea nr. 53/2003 persoanele concediate în temeiul art. 61 lit. c și d, art. 65 și 66 beneficiază de dreptul de preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare.
Din cuprinsul dispoziției privind încetarea activității pentru contestator rezultă că dispoziția a fost emisă cu încălcarea dreptului contestatorului cu privire la dreptul de preaviz. Astfel, la data de 31 decembrie 2008 s-a dispus încetarea raporturilor de muncă cu contestatorul, începând cu data de 1 ianuarie 2009.
Prin art. 74 alin. 1 lit. b din Codul Muncii se menționează obligativitatea ca în cuprinsul deciziei de concediere să fie înserate prevederi din care să rezulte durata preavizului.
Decizia ce face obiectul contestației nu a cuprins nici o mențiune cu privire la durata preavizului pentru contestator. Prin urmare, instanța, în conformitate cu prevederile art. 76 din Legea nr. 53/2003 va constata că decizia emisă de angajator este lovită de nulitate absolută.
A fost înlăturată apărarea intimatei potrivit căreia contestatorul a solicitat încetarea raporturilor de muncă, împrejurare în raport de care nu mai era necesară o informare scrisă din partea angajatorului deoarece o asemenea cerere ar reprezenta o renunțare la dreptul de preaviz recunoscut prin lege. Ori, conform art. 38 din Legea nr. 53/2003 salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.
În conformitate cu art. 78 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 și având în vedere cererea formulată de contestator, instanța de fond a obligat intimata să-l reintegreze pe postul deținut anterior și să-i plătească acestuia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate precum și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data desfacerii contractului de muncă, respectiv de la 1 ianuarie 2009 și până la data reintegrării efective pe post.
Cu privire la cheltuielile de judecată, tribunalul a constatat că nu s-a făcut dovada acestora deși contestatorului îi revenea sarcina probei, așa încât a respins acest capăt de cerere ca nefondat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata Primăria comunei, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivul prev. de disp. art. 304 pct. 9.pr.civ.
În dezvoltarea motivelor a susținut că, în fapt, contestatorul a solicitat expres încetarea activității sale începând cu data de 1.01.2009 fapt ce echivalează cu renunțarea sa la efectuarea unei informări scrise din partea angajatorului. Urmare a cererii de încetare a activității s-a emis dispoziția nr. 139 din 31.12.2008 în baza căreia contestatorul a fost luat în evidență la AJOFM B pentru plata ajutorului de șomaj.
În consecință, nu este dată culpa angajatorului privind informarea scrisă a persoanei în legătura cu concedierea sa.
A mai susținut că reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior nu este posibilă întrucât acesta nu mai există în cadrul primăriei, iar despăgubirile solicitate de contestator nu pot fi datorate cât timp acesta a cerut încetarea activității și a beneficiat de plata indemnizației de șomaj începând cu data de 31.12.2008.
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și în raport de actele și lucrările dosarului, curtea constată că este nefondat.
Prin dispoziția nr. 139 din 31.12.2008, intimata a dispus încetarea activității contestatorului începând cu data de 1.01.2009, în temeiul disp. art. 65 alin.1 din Legea nr. 53/2003.
În dispoziție se menționează că încetarea activității contestatorului are loc ca urmare a reorganizării activității de pază, deci pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Conform disp. art. 73 alin. 1 din Legea nr. 53/2003, persoanele concediate în temeiul art. 65 beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare, iar potrivit art. 74 lit. b din aceeași lege, decizia de concediere se comunica în scris salariatului și trebuie să conțină în mod obligatoriu durata preavizului.
Dispozițiile art. 38 din Codul Muncii prevăd că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la acestea sau limitarea lor, fiind lovită de nulitate.
Concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege este lovită de nulitate astfel cum se arată în art. 76 din legea nr. 53/2003 ( Codul Muncii ).
Cum decizia contestată nu prevede durata preavizului, condiție obligatorie potrivit textelor de lege enunțate, în mod întemeiat instanța de fond a constatat nulitatea absolută a actului, susținerile intimatei în acest sens fiind evident nefondate.
Față de soluția pronunțată în cauză, nu s-a mai impus analiza celorlalte apărări ale intimatei, reiterate și în cererea de recurs, potrivit cărora postul ocupat de contestator a fost desființat, precum și cele referitoare la încasarea de către acesta a ajutorului de șomaj.
Față de cele reținute, curtea, constatând că sentința primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, în temeiul disp. art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de PRIMĂRIA COMUNEI – prin primar împotriva sentinței nr. 378 din 18 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani – secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 3 septembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Judec. fond:,
2 ex. 22.09.2009, dact.
