ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1038/R/2008
Ședința publică din data de 13 mai 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Marta Vitoș
JUDECĂTORI: Carmen Marta Vitoș, Lucia Ștețca Adrian
–
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul declarat de pârâta SC – SRL împotriva sentinței civile nr. 181 pronunțată de Tribunalul Maramureș, la data de 15.02.2008, în dosarul nr-, privind și pe reclamantul, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă intimatul-reclamant, personal și asistat de avocat -, cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentantul recurentei-pârâte, , care depune delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și de timbrul judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, la data de 07.05.2008, de către intimatul-reclamant, întâmpinare în două exemplare, un exemplar comunicându-se în ședință reprezentantului recurentei-pârâte.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei-pârâte solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate cu reținere spre rejudecare, în sensul menținerii deciziei de concediere, susținând concis memoriul de recurs depus la dosar, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatului-reclamant solicită respingerea ca nefondat a recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii civile atacate pentru motive cuprinse în întâmpinare și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial, potrivit chitanței depuse la dosar.
CURTEA
Asupra recursului declarat reține:
Prin sentința civilă nr. 181/15.02.2008 a Tribunalului Maramureș, s-a admis în parte contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata SC SRL B
S-a anulat decizia de concediere nr. 1548/08.10.2007 emisă de intimată.
S-a constatat că raportul de muncă dintre părți a încetat la data de 18 septembrie 2007, în temeiul art. 79 Codul muncii, respectiv prin demisie și s-a dispus efectuarea acestor mențiuni în carnetul de muncă.
Intimata a fost obligată să plătească contestatorului drepturile salariale reprezentând bonusul aferent lunii august 2007, compensarea în bani a 4 zile de concediu de odihnă neefectuat în anul 2007.
S-a respins capătul de cerere privind restituirea garanției.
S-a admis cererea reconvențională formulată de SC SRL B M și a fost obligat contestatorul să plătească intimatei suma de 1619,27 lei reprezentând prejudiciu cauzat acesteia.
Pentru acoperirea acestei sume intimata va reține garanția plătită de contestator.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că, contestatorul a fost angajatul intimatei în baza contractului individual de muncă, înregistrat la ITM M sub nr. -/23.05.2007.
Contractul s-a încheiat pe durată nedeterminată începând cu 16 mai 2007, contestatorul ocupând funcția de reprezentant vânzări.
Potrivit contractului s-a negociat un salariu lunar brut de 800 lei și un concediu de odihnă anual de 21 zile lucrătoare. Intimata a recunoscut că în funcție de vânzările efectuate lunar se acorda angajaților un “bonul vânzări”, rubrică care se regăsește în formularul fluturașului de salariu.
S-a apreciat că deși acest bonus nu este înscris în contractul individual de muncă, constituie un element al raportului de muncă încheiat între părți și vizează drepturile salariale ale contestatorului.
Din adresa intimatei nr. 250/12.02.2008 rezultă că în luna august 2007 contestatorul a realizat încasări din vânzări în sumă de 264.746,15 lei.
Intimata nu a dovedit că ar fi acordat reclamantului bonusul din vânzări.
La 18.09.2007 contestatorul a depus la intimată o cerere prin are solicita încetarea raporturilor de muncă conform art. 55 lit. b Codul muncii, respectiv prin acordul părților.
În aceeași zi, contestatorul a depus și o cerere de demisie în care a menționat că demisia este determinată de “vina angajatorului”.
Instanța a interpretat că cererea contestatorului este o demisie fără preaviz, în sensul dispozițiilor art. 79 alin. 8 Codul muncii și această demisie a operat începând cu 18.09.2007.
S-a constatat că raportul de muncă dintre părți încetând prin demisie la data de 18.09.2007, după această dată contestatorul nu a absentat nemotivat de la serviciu, iar decizia nr. 1548/08.10.2007, prin care intimata i-a desfăcut contractul de muncă în temeiul art. 61 lit. a Codul muncii, este lipsită de obiect.
Pe durata derulării raportului de muncă, contestatorul a cauzat intimatei un prejudiciu total de 1.619,27 lei, reprezentând lipsă cu ocazia predării monetarului. Această lipsă a fost recunoscută de către contestator prin semnarea angajamentelor de plată nr. 1305/31.08.2007 și nr. 1360/18.09.2007.
La data angajării contestatorul a consimțit la încheierea unul contract de garanție în numerar, iar sumele reținute cu acest titlu vor servi la acoperirea prejudiciului creat de contestator.
Împotriva sentinței declarat recurs pârâta, solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii contestației formulată de.
În motivele de recurs se arată că în realitate demisia nu a fost depusă în data de 18.09.2007, ci trimisă prin poștă, data primirii acesteia fiind 21.09.2007, perioadă în care contestatorul a lipsit nemotivat, ceea ce contravine prevederilor art. 56 lit. b din contractul colectiv de muncă și pct. 3 din cap. VIII din Regulamentul intern.
Chiar în ipoteza în care ar fi existat o înțelegere privind acordarea unui bonus, contestatorul ar fi trebuit să-și respecte atribuțiile de serviciu pentru primirea acestuia, ceea ce nu s-a întâmplat. Toate drepturile cuvenite contestatorului au fost achitate.
Culpa contestatorului este indubitabilă, constând în, pe de o parte, sustragerea unor sume de bani din gestiune, iar pe de altă parte, în absența nemotivată de la serviciu pe perioada 18.09.2007-21.09.2007.
Prima instanță greșit a apreciat că decizia de desfacere a contractului de muncă ar fi nelegală.
În drept, sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 7-9.pr.civ.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Recursul nu este fondat.
Prin decizia nr. 1548/08.10.2007 emisă de pârâtă, contractul individual de muncă al reclamantului a fost desfăcut din vina acestuia, pentru o abatere disciplinară gravă și anume, lipsa nemotivată de la serviciu începând cu data de 18.09.2007.
Deși recurenta contestă că ar fi primit cererea de demisie la data de 18.09.2007, din convocarea trimisă reclamantului la 02.10.2007 rezultă că a avut cunoștință despre demisia acestuia încă din 18.09.2007 ( 24 dosar tribunal).
Coroborând conținutul demisiei, în care se afirmă că ar fi fost determinată de “vina angajatorului”, cu pretenția de obligare a pârâtei la plata sumei de 1.619,90 lei reprezentând bonusul aferent lunii august 2007, cu însăși lipsa constatată la predarea monetarului aferent lunii august care a fost de 1.619,27 lei, se poate deduce că reclamantul văzând că nu-i este plătit bonusul cuvenit pentru vânzările din luna august, a decis să-și de-a demisia.
Interpretarea dată de prima instanță, în sensul că părțile au convenit să se plătească angajatului un bonus din vânzări și că pârâta nu a plătit reclamantului acest bonul în luna august 2007, ceea ce justifica demisia fără preaviz conform art. 79 alin. 8 Codul muncii, este corectă.
Fiind un act unilateral de voință al salariatului prin care încetează contractul individual de muncă, iar în ce-l privește pe reclamant fără obligația de a respecta un preaviz, faptul că după data de 18.09.2007 nu s-a mai prezentat la locul de muncă, este lipsit de consecințe tocmai pentru încetarea contractului de muncă.
În motivele de recurs pârâta afirmă că vinovăția contestatorului ar consta în sustragerea unor sume de bani din gestiunea societății, însă acest aspect nu a fost reținut ca temei al desfacerii disciplinare a contractului de muncă și câtă vreme s-a reținut incidența dispozițiilor art. 79 alin. 8 Codul muncii, este lipsit de relevanță.
Dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8.pr.civ. sunt invocate fără a se dezvolta motivele de recurs, fără a se învedera care sunt eventualele motive contradictorii sau străine de natura pricinii ce ar fi fost reținute în sentința atacată.
Punctul 8 al art. 304.pr.civ. ar permite modificarea unei hotărâri în situația în care instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, schimbându-i natura ori înțelesul vădit neîndoielnic.
În soluționarea pricinii o importanță hotărâtoare a avut-o interpretarea conținutului demisiei, coroborat cu înscrisurile care atestă plata drepturilor salariale (fluturașii de salariu), din care instanța a concluzionat corect că bonusul reprezintă un drept salarial al angajatului, că nu a fost plătit reclamantului și că demisia a fost consecința neplății acestuia.
Criticile aduse sentinței nefiind întemeiate, recursul declarat urmează a fi respins ca nefondat, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1.pr.civ.
În baza art. 274 alin. 1.pr.civ. pârâta căzută în pretențiile sale va fi obligată să plătească intimatului suma de 1.500 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC – SRL B-M împotriva sentinței civile nr. 181 din 15.02.2008 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatului suma de 1.500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
– – – – – –
Red.SL/dact.
2 ex./11.06.2008
Jud.primă instanță: /
