ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.105
Ședința publică din data de 6 februarie 2008
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Cristina
– — –
Grefier –
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de contestatorul, domiciliat în B, Bd. 1 – 2..2 D,.17, județ B și intimata SC ROMÂNIA SRL, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.888 din 19 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Recursuri scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recurentul-contestator a depus la dosar întâmpinare, filele 46-47, prin care a invocat excepția de tardivitate a declarării recursului de către intimată, însoțită de un certificat de grefă emis de Tribunalul Buzău, din care rezultă datele la care recurenții au declarat căile de atac exercitate, fila 48.
De asemenea, se mai învederează instanței că atât recurenta-intimată, prin motivele de recurs, cât și recurentul-contestator, prin întâmpinarea la recursul intimatei, au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și după deliberare a pronunțat următoarea decizie.
Curtea
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău, contestatorul a formulat contestație împotriva deciziei nr. 162/9.03.2007 emisă de intimata SC ROMÂNIA SRL B, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea acestei decizii, reintegrarea în muncă pe funcția deținută anterior, de șef agenție comercială B, plata drepturilor salariale cuvenite de la momentul desfacerii contractului de muncă și până la data reîncadrării efective.
S-a mai solicitat obligarea intimatei la plata sumei de 40.000 lei cu titlu de daune morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că prin decizia nr. 162/9.03.2007 intimata i-a desfăcut contractul de muncă în temeiul art. 61 lit.a din Codul muncii, pentru săvârșirea de abateri disciplinare grave, iar această decizie este nelegală și netemeinică.
Astfel, în privința primei abateri reținută în sarcina contestatorului, s-a arătat de către acesta că abaterea respectivă nu poate subzista întrucât operațiunea propriu-zisă de etichetare a produselor de pe raft, a fost efectuată potrivit OG nr. 21/1992, la care s-a făcut trimitere, etichetele fiind afișate vizibil pentru o gamă de produse identice, cu același preț, legea neinstituind obligativitatea etichetării fiecărui produs în parte.
Referitor la imputările privind nivelul de încărcare al spațiilor de expunere, s-a arătat că exprimarea deciziei este evazivă și subiectivă, iar operațiunea de aprovizionare nu revenea contestatorului, aceasta efectuându-se în mod centralizat de către un furnizor unic al întregii rețele de magazine, în funcție de sortimente și cantități de care acesta dispunea.
Cu privire la etichetarea produselor din gama și, s-a învederat că aceasta se efectua de către furnizor, prin agenți proprii și etichete personalizate, cu acordul societății intimate, iar operațiunea etichetării celorlalte produse revine șefilor de tură și vânzătorilor conform fișelor de post ale acestora.
Pentru cea de-a doua abatere disciplinară reținută în decizia de concediere, contestatorul a arătat că aceasta nu există întrucât sarcina efectuării și întreținerii curățeniei îi preocupă pe toți salariații în mod constant, iar în privința celei de-a treia abateri, s-a susținut că aceasta nu corespunde realității întrucât contestatorul nu a părăsit niciodată locul de muncă în timpul programului în scopul rezolvării problemelor personale, neavând cunoștință de existența așa-zisei discuții telefonice invocată în decizie.
În ceea ce privește abaterea reținută la alineatul 4 din decizie, contestatorul a susținut că nu a întâmpinat greutăți, nereguli sau abateri de natură să afecteze interesele companiei, care să nu poată fi rezolvate, făcând necesară intervenția superiorilor, iar referitor la avizul lunii ianuarie 2007, de la firma, despre care se insinuează în decizie că a fost pierdut de contestator, acesta a învederat că în realitate, coletul a fost primit prin sistemul “curierat rapid”, sâmbătă fiind recepționat de operatorul de serviciu și deschis pentru a fi verificat cu comanda emisă de contestator, iar în ziua de luni, contestatorul a efectuat cercetări și a ajuns la concluzia că firma expeditoare l-a trimis la sediul sucursalei, așa cum procedează cu facturile. La solicitarea serviciului Contabilitate, contestatorul a cerut o copie conform cu originalul, pe care a expediat-o la sucursală, acesta neconsiderând că s-a produs un eveniment întrucât avizul are rolul de inventar al mărfii primite, factura reprezentând actul emis nominal pe stație, pe baza căreia se efectuează plata mărfii, iar aceasta se trimite de către firma furnizoare, direct la sucursală.
În legătură cu lipsurile din gestiune menționate în decizia de concediere, s-a arătat de către petent că acesta contestă vehement veridicitatea constatărilor, pentru motivele expuse în cuprinsul contestației.
Referitor la abaterea reținută la alin.6 din decizia nr. 162/9.03.2007, contestatorul a susținut că procedura 07-2001 cu privire la predarea-primirea turei s-a prelucrat șefilor de tură, urmând ca aceștia să-și instruiască fiecare tură pe care o coordonează, procedura 08-2001 fiind prelucrată de directorul zonal întregului personal, ulterior lămurindu-se împreună neregularitățile întâlnite.
S-a mai precizat de către contestator că documentele se completează de către vânzător la ora 7,00, sunt verificate de șeful de tură, pe formular neexistând rubrica de avizare de către șeful de agenție și în perioada respectivă nu au existat recepții sau documente primite, astfel că nu erau motive pentru completarea rubricilor respective.
În privința abaterii disciplinare grave menționate la alin.7 din decizie, s-a făcut trimitere la conținutul Instrucțiunii “proceduri de inventariere carburanți”, în funcție de care raportul zilnic de gestiune cuprinde inventarierea carburanților scriptică și faptică, acesta completându-se zilnic la ora 7,00, odată cu eventuala schimbare a prețului carburanților și conține toate datele listei de inventariere carburanți.
În finalul contestației, s-a învederat că deși în decizia de concediere s-a încercat acreditarea ideii de repetitivitate a abaterilor, potrivit art. 22 din Regulamentul de Ordine Interioară, sancțiunile mai vechi de un an se consideră a nu fi fost luate, astfel că sancțiunea dispusă prin decizia nr. 1145/14.07.2005 nu mai poate fi avută în vedere în prezent.
Intimata SC ROMÂNIA SRL Baf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, arătând că decizia de sancționare disciplinară este legală și valabilă, fiind dată cu respectarea strictă a prevederilor legale în vigoare, societatea efectuând toate formalitățile impuse de procedura cercetării disciplinare prealabile, la care s- făcut referire, respectându-se toate condițiile de fond și de formă pentru emiterea deciziei.
A mai arătat intimata că decizia de sancționare disciplinară este și temeinică întrucât contestatorul se face vinovat de abaterile reținute în sarcina acestuia, pentru motivele pe larg expuse în cuprinsul întâmpinării.
Astfel, s-a susținut, că s-a constatat cu ocazia inventarierii că produsele erau expuse spre comercializare având etichete de preț necorespunzătoare, nemaivorbind de cele pentru care nu era afișat deloc prețul și, de asemenea, s-a constatat că în spațiile de expunere spre vânzare ale magazinului nu erau decât în proporții mici expuse produse spre comercializare, fiind obligația șefului agenției să facă comandă furnizorului de produse în vederea asigurării unui stoc optim și să supravegheze activitatea subordonaților în vederea completării rafturilor și vitrinelor frigorifice cu produse expuse spre vânzare.
Referitor la cea de-a doua abatere reținută în cuprinsul deciziei de concediere, s-a arătat că este obligația permanentă a șefului agenției comerciale de a coordona și supraveghea personalul din subordine, răspunzând de funcționarea optimă a stației, iar în privința celei de a treia abateri, s-a susținut că deși contestatorul a afirmat că nu părăsește locul de muncă în timpul programului de lucru, constatările comisiei și declarațiile șefilor ierarhic superiori și ale subordonaților reliefează contrariul.
În privința celei de-a patra abateri, s-a învederat că nu pot fi luate în considerare susținerile contestatorului întrucât acesta nu a anunțat sucursala și contabilul de sucursală despre inexistența acestui aviz, fapt ce a perturbat înregistrările contabile și a creat disfuncționalități în evidența contabilă, iar pentru lipsurile în gestiune, reținute la punctul 5 al deciziei, s-a arătat că inventarul în urma căruia au fost constatate lipsurile în valoare de 4977 lei s-a desfășurat conform normelor legale privind inventarierea, contestatorul refuzând să semneze procesul verbal de inventariere.
Totodată, s-a învederat că nu s-au respectat de către contestator nici prevederile procedurii 07-2001 referitoare la predarea-primirea turei și procedura de colectare a numerarului și a altor forme de plată rezultate în urma vânzărilor 08-2001, șeful de stație neinstruind suficient salariații cu privire la aceste proceduri și neverificând măsura în care acestea erau respectate.
De asemenea, șeful de agenție nu s-a conformat unor instrucțiuni primite din partea șefilor ierarhic superiori, care i-au solicitat întocmirea raportului de inventariere carburanți, fapt care este negat de către contestator, arătându-se totodată că anterior, contestatorul a mai fost sancționat disciplinar conform deciziei nr. 1145/14.07.2005.
Referitor la capătul de cerere privind daunele morale solicitate de contestator, s-a arătat că nu s-a probat în niciun fel care este prejudiciul suferit, iar cuantumul daunelor morale este oricum, disproporționat.
Pe baza probatoriilor administrate în cauză la cererea ambelor părți, cu înscrisuri, martori și interogatoriul intimatei, luat la solicitarea contestatorului, prin sentința civilă nr. 888 din 19.09.2007 Tribunalul Buzăua admis în parte contestația, a anulat în parte decizia nr. 162/9.02.2007 emisă de intimată, dispunând înlocuirea sancțiunii disciplinare, de desfacere a contractului de muncă, cu sancțiunea prevăzută de art. 264 alin.1 lit.e din Codul muncii, respectiv reducerea salariului de bază, pe o perioadă de 3 luni, cu 10%.
Prin aceeași sentință s-a dispus reintegrarea în muncă a contestatorului în funcția avută anterior desfacerii contractului de muncă, iar intimata a fost obligată la plata drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate și la celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, respingându-se capătul de cerere privind daunele morale.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță, a reținut, în esență, că prin decizia nr.162/9.03.2007 intimata a dispus desfacerea contractului de muncă al contestatorului în temeiul art. 61 lit.a Codul muncii începând cu data de 16.03.2007, arătându-se în continuare abaterile pentru care acesta a fost sancționat.
Prima instanță a constatat, în raport de probele administrate, la care a făcut expres și pe larg referire în considerentele sentinței, de împrejurările în care faptele au fost săvârșite, de gradul de vinovăție și de consecințele ce le-ar fi putut aduce săvârșirea acestor abateri, că faptele contestatorului nu constituie abateri grave de natură să conducă la desfacerea contractului de muncă al acestuia, iar alte abateri nici nu au fost dovedite.
În privința primei abateri reținute în sarcina contestatorului, Tribunalul a reținut că atribuția sau sarcina directă de serviciu privind etichetarea produselor revenea vânzătorilor, ca și asigurarea completării rafturilor destinate mărfurilor, așezarea mărfurilor pe rafturi, comisia de cercetare disciplinară neaudiind și vânzătorii direct răspunzători de neregulile reținute și nestabilind care este cauza pentru care rafturile nu au fost completate cu marfă, arătându-se că răspunzătorii direct cu starea din stație sunt șefii de tură, care nu au fost chestionați sau sancționați.
Totodată s-a arătat că nu există posibilitatea ca vânzarea să se facă la alt preț decât cel stabilit, întrucât produsele sunt prevăzute cu cod de bare.
Referitor la cea de-a doua abatere reținută, privind neverificarea de către contestator a standardului de curățenie impus de politica de imagine a societății în data de 6.02.2007, s-a reținut că în ziua respectivă s- efectuat un control de către Comisia de inventariere și control, la stația condusă de contestator, personalul fiind angrenat în operațiunea de inventariere, controlul realizându-se la orele 12,00 când fluxul de clienți era cel mai crescut, situație care a fost apreciată ca un accident, contestatorul preocupându-se în realitate de curățenia locului.
Privitor la abaterea reținută în sarcina contestatorului, în sensul că acesta părăsește locul de muncă fără aprobarea conducerii, s-a arătat că intimata nu a precizat data când petentul a lipsit din unitate, depunând la dosar declarațiile angajaților în care se menționează că petentul lipsea frecvent de la serviciu, fără a se menționa data și pentru ce motive, declarații date, de altfel, după emiterea deciziei de concediere, acestea nefiind luate în timpul cercetării prealabile disciplinare.
A mai reținut instanța de fond că s-a făcut dovada de către contestator că în timpul serviciului era nevoit să plece la sediile unităților rău platnice pentru recuperarea sumelor datorate, la instanță, la judecătoresc, la mediu, pentru obținerea de avize.
Referitor la lipsa în gestiune, instanța a reținut că petentul efectua lunar inventarul, lipsurile constatate fiind mici, acestea fiind achitate de gestionari, iar lipsurile constatate au fost prezentate lunar directorului zonal, la fiecare vizită.
În privința inventarului din data de 6.02.2007, Tribunalul a reținut că intimata nu a făcut dovada că s-a valorificat procesul verbal de inventariere, înregistrându-se în paguba respectivă și cine se face răspunzător de aceasta, fiind o gestiune colectivă și în ce constă culpa contestatorului.
Referitor la respectarea anumitor proceduri, tribunalul a constatat că petentul a instruit personalul cu privire la predarea-primire a turei, încheind proces verbal cu personalul implicat.
A concluzionat prima instanță că sancțiunea aplicată este prea severă în raport de situația de fapt reținută, de gradul de vinovăție și de consecințele abaterii disciplinare, impunându-se, ținând cont de dispozițiile art.266 din Codul muncii, aplicarea unei sancțiuni disciplinare mai ușoare, motiv pentru care s-a admis în parte contestația, în sensul celor sus-arătate.
Capătul de cerere privind daunele morale a fost respins pe motiv că în sarcina contestatorului s-a reținut săvârșirea unor abateri disciplinare de natură a atrage răspunderea sa disciplinară.
Împotriva sentinței primei instanțe au declarat recurs atât contestatorul, cât și intimata SC ROMÂNIA SRL.
În recursul său, contestatorul a criticat sentința primei instanțe ca nelegală, invocând disp.art.304 pct.7 și 9 Cod pr.civilă.
Susține recurentul că în mod greșit s-a dispus înlocuirea măsurii luate prin decizia atacată cu reducerea salarizării pe 3 luni, realizându-se prin aceasta, în mod implicit, culpabilizarea recurentului.
Astfel, se învederează că cercetarea prealabilă a fost realizată pro causa, dorindu-se cu orice preț îndepărtarea recurentului din Stația B, fapt ce rezultă și din modul în care s-au luat declarații angajaților, precum și din faptul că anumite declarații s-au dat după emiterea deciziei de concediere.
Susține recurentul că a fost salariatul intimatei timp de 5 ani consecutiv, iar în tot acest interval a fost o singură dată sancționat disciplinar, sancțiune care s-a prescris însă, potrivit dispozițiilor Regulamentului de Ordine Interioară, aspect pe care societatea-intimată nu l-a avut în vedere. În plus, până la data emiterii deciziei de concediere, recurentului i s-au recunoscut în mod permanent meritele, fiind beneficiarul unor prime de eficiență, situație în care nu se poate reține perseverența acestuia în exercitarea într-un mod defectuos a sarcinilor de serviciu, neexistând nici identitate între abaterile pretins săvârșite cu ocazia sancționării sale anterioare și cele care fac obiectul prezentului litigiu.
Referitor la abaterile reținute în cuprinsul deciziei nr.162/9.03.2007 emisă de intimată, s-a arătat că sarcinile de completare cu marfă, etichetare, curățenie sunt prevăzute în mod expres în fișa postului de vânzător și vânzător cu atribuțiuni de coordonare a turei, pe când sarcinile șefului de stație sunt mai complexe, ceea ce a surprins controlul fiind consecința îndeplinirii defectuoase a sarcinilor de serviciu de către din noaptea anterioară datei la care s-a efectuat controlul, recurentul lucrând numai în intervalul 8,00 – 17,00.
Totodată, se susține că șefii de tură și operatorii de serviciu sunt direct responsabili de starea în care stația este predată, respectiv primită, iar referitor la prețul afișat pe produs nu există posibilitatea ca vânzarea să se facă la alt preț decât cel stabilit întrucât fiecare produs este prevăzut cu cod de bare.
În privința aspectului curățeniei din stație, recurentul a arătat împrejurările în care s-a efectuat controlul, la orele 12,00, când fluxul clientelei era cel mai crescut și toți salariații erau deja antrenați în operațiunea de numărare a mărfurilor, activitatea nesuspendându-se nicio clipă, intimata interpretând în mod voit răspunsurile recurentului din cadrul chestionarului.
În legătură cu modul în care s-a efectuat operațiunea de instruire și îndrumare a salariaților, recurentul a învederat că și-a îndeplinit în mod corect sarcinile de serviciu, toți salariații luând cunoștință de sarcinile pe care le au, conform proceselor-verbale depuse la dosar, prin care aceștia au recunoscut aducerea la cunoștință a deciziilor directorului general.
Nici presupusele absențe de la program ale recurentului nu se confirmă, iar probele administrate, la care s-a făcut pe larg trimitere, dovedesc contrariul, în ziua de 23.08.2006 recurentul deplasându-se pentru ridicarea vizei de mediu, iar în prealabil obținerii acesteia, a fost nevoit să meargă în mai multe rânduri pentru depunerea documentației aferente, iar conducerea societății l-a obligat să efectueze deplasări la sediile clienților rău-platnici pentru recuperarea sumei datorate, recurentul procedând în acest sens, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, acesta nefiind sancționat de altfel niciodată până la data controlului pentru absențe din timpul programului.
Referitor la abaterea privind pretinsele lipsuri din gestiune, se susține că niciodată pagubele nu au fost atât de mari încât să ridice probleme de gestiune, iar sumele au fost recuperate de la cei vinovați, inventarele făcându-se lunar, în sarcina recurentului intrând numai organizarea și supravegherea lor.
În ceea ce privește condițiile de întocmire a procesului-verbal de inventariere, s-a arătat că inventarul s-a realizat neprocedural, făcându-se trimitere la măsurile organizatorice ce trebuie luate de comisia de inventariere conform deciziei nr.2122/2004, care nu au fost respectate, pentru motivele expres arătate.
De asemenea, toate schimbările de preț ale carburanților s-au efectuat cu respectarea procedeului de inventariere carburanți, iar privitor la pretinsa răspundere a recurentului pentru neverificarea modului în care se întocmește procesul-verbal de predare/primire tură, se arată că acesta se întocmea de către operator, sub supravegherea șefului de tură care fusese instruit de recurent în acest sens, potrivit dovezii depuse la dosar în acest sens.
Recurentului i s-au adus și acuze legate de aplicarea necorespunzătore a regulilor privind comercializarea produselor, însă acestea nu se regăsesc în fișa postului.
O altă critică se referă la greșita respingere a obligării la daune a societății-intimate în condițiile în care s-a dovedit afectarea stării de sănătate a recurentului, ce a fost lipsit de posibilitatea unei reangajări la același nivel, starea de sănătate a recurentului fiind grav perturbată, acesta fiind supus în prezent controlului medical permanent, iar în plus, atât recurentul cât și familia acestuia, au fost supuși oprobriului public și sursele financiare ale acestuia s-au diminuat.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței, anularea măsurii disciplinare luate și admiterea capătului de cerere privind daunele morale cerute.
Intimata SC ROMÂNIA SRL a criticat la rândul său hotărârea primei instanțe ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art.304 pct.6, 7 și 9 Cod pr.civilă și art.3041Cod pr.civilă.
Într-un prim motiv de recurs se arată că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut prin aceea că a modificat sancțiunea disciplinară aplicată de unitate în sancțiunea cu reducerea salariului de bază cu 10%, pe trei luni, contestatorul nesolicitând modificarea sancțiunii într-una mai ușoară în cazul în care instanța ar constata vinovăția acestuia.
Se mai susține că prima instanță a reținut săvârșirea de către contestator a abaterilor respective și vinovăția acestuia, existând deci temeiul pentru sancționarea lui disciplinară, astfel încât prin soluția pronunțată, a acordat mai mult decât s-a cerut, invocându-se totodată și opinia jurisprudenței cu privire la posibilitatea înlocuirii sancțiunii desfacerii contractului de muncă, de către instanța de judecată, cu o sancțiune mai ușoară, în sensul că aceasta ar constitui o interferare a instanței într-o prerogativă exclusivă a angajatorului.
De asemenea, deși instanța reține că nu s-a făcut dovada că petentul și-a încălcat în mod repetat obligațiile de serviciu, din actele depuse la dosarul de fond rezultă că acesta a mai fost sancționat anterior disciplinar, conform deciziei nr.1145/14.07.2005 pentru fapte asemănătoare unora pentru care a fost emisă decizia contestată, astfel că instanța nu a ținut cont de o probă hotărâtoare în cauză.
Prima instanță nu a ținut seama nici de depozițiile martorelor — și audiate în cauză, interpretând în mod eronat unele afirmații sau ignorând altele, pentru motivele expres arătate, luându-se în considerare numai afirmațiile partinice ale prietenilor contestatorului.
Instanța nu a luat în considerație nici faptul, subliniat de martora, în sensul că recurentul-contestator nu-și îndeplinea sarcinile de serviciu și nici ordinele șefilor ierarhic superiori, martora fiind un asemenea șef, recurentul neîntocmind lista de inventariere carburanți cu ocazia schimbării de preț nici la data de 6.02.2007 și nici ulterior, în baza dispozițiilor primite de la șeful său, martora audiată în cauză.
Sentința instanței de fond, arată recurenta-intimată, este și netemeinică întrucât decizia de sancționare a fost emisă cu respectarea condițiilor de formă și de fond, respectându-se condițiile imperative ale art.267 și art.268 Codul muncii, conform motivelor pe larg expuse.
Decizia de sancționare disciplinară este și temeinică, constatându-se în urma cercetării disciplinare prealabile vinovăția contestatorului în raport cu faptele analizate, făcându-se în continuare trimitere la conținutul deciziei de desfacere a contractului de muncă și argumentele pentru care apărările formulate de acesta nu pot fi luate în considerare, fiind obligația șefului agenției comerciale de a face comandă furnizorului de produse pentru asigurarea unui stoc optim de produse în stație, ca și de a supraveghea și coordona activitatea subordonaților pentru buna funcționare a stației.
Referitor la starea de curățenie din stație, recurenta a arătat, pe larg, care au fost deficiențele constatate în data de 6.02.2007, recurentul-contestator fiind acela care răspundea de optima funcționare a stației, iar în privința părăsirii locului de muncă, de către recurent, fără aprobarea conducerii, în timpul programului de lucru, acest lucru rezultă din constatările comisiei și ale declarațiilor șefilor ierarhic superiori și ale subordonaților.
Contestatorul nu adus la cunoștința conducerii societății neregulile, abaterile sau greutățile în muncă de natură să afecteze interesele companiei, acesta pierzând avizul de însoțire a mărfii aferent lunii ianuarie 2007 pentru produsele de birotică de la firma, neanunțând acest lucru la sucursală, fapt ce a perturbat înregistrările contabile, creând disfuncționalități în evidența contabilă.
De asemenea, contestatorul nu a luat întotdeauna măsurile ce se impuneau pentru înlăturarea apariției lipsurilor în gestiune, acesta fiind informat, așa cum rezultă din declarațiile vânzătorilor, despre valoarea lipsurilor, fără a lua nicio măsură și fără a anunța șeful ierarhic superior privind neregulile de natură să afecteze bunul mers al activității la nivelul stației, menționându-se că inventarul în urma căruia s-au constatat lipsurile de 4977 lei s-a desfășurat conform prevederilor legale privind inventarierea.
Șeful de agenție comercială nu a respectat nici prevederile procedurii 07-2001 cu privire la predarea/primirea turei și procedura de colectare a numerarului și altor forme de plată rezultate în urma vânzărilor 08-2001, neinstruind suficient salariații cu privire la aceste proceduri și neverificând modul în care acestea erau respectate și deși s-a invocat un proces-verbal de instruire a șefilor de tură, contestatorul nu l-a adus ca probă.
Totodată, contestatorul nu a întocmit lista de inventariere carburanți cu ocazia schimbării de preț din data de 6.02.2007 potrivit dispozițiilor primite, acesta considerând că nici nu este necesar întrucât se întocmește raportul de gestiune zilnic, șefii ierarhic superiori solicitându-i contestatorului întocmirea unui raport de inventariere carburanți, fapt care nu a fost negat de către contestator.
Se concluzionează că decizia de desfacere a contractului de muncă al contestatorului a fost legală, fiind dată cu respectarea strictă prevederilor legale, iar motivele de fapt care au dus la emiterea deciziei de desfacere au fost întemeiate, fiind probate în cauză.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii în totalitate a capetelor de cerere formulate de contestator la prima instanță, cerându-se judecarea cauzei și în lipsă.
Recurentul-contestator a formulat întâmpinare cu privire la recursul intimatei, prin care a invocat excepția tardivității declarării recursului acesteia, arătând că recursul a fost declarat cu mult peste termenul de 10 zile prevăzut de lege, întrucât recurenta-intimată a primit copia sentinței la data de 3.11.2007, conform ștampilei de pe dovada de primire, iar recursul a fost expediat, potrivit plicului aflat la dosar, la data de 26.11.2007, cerându-se respingerea recursului ca tardiv introdus.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat a se îndepărta toate argumentele recurentei-intimate din recursul acesteia, solicitându-se judecarea în lipsă, depunându-se la dosar și un certificat eliberat de Tribunalul Buzău la data de 24.01.2008.
Analizând cu prioritate, conform art.137 alin.1 Cod pr.civilă, excepția tardivității recursului intimatei, invocată de recurentul-contestator, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, urmând în consecință aor espinge.
Astfel, potrivit dovezii de primire și procesului-verbal de predare aflată la fila 211 în dosarul de fond, legal îndeplinită, recurentei-intimate SC ROMANIA SRL i-a fost comunicată sentința atacată la data de 13.11.2007, dată consemnată de agentul procedural, cu respectarea disp.art.100 Cod pr.civilă.
Nu poate fi primită susținerea recurentului-contestator potrivit căreia data comunicării sentinței ar fi fost 3.11.2007, însăși hotărârea atacată fiind expediată din instanță la data de 7.11.2007, așa cum rezultă chiar din mențiunile de pe dovada de primire întocmite de grefierul de ședință, astfel încât hotărârea nu putea fi primită de societatea-intimată la o dată anterioară.
Recursul intimatei a fost înaintat instanței care a pronunțat sentința atacată prin poștă, ștampila oficiului poștal de expediție de pe plicul aflat la dosar (fila 41 dosar recurs) purtând data de 26.11.2007, astfel încât recursul apare ca fiind formulat înăuntrul termenului legal de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond, prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.
Pe fondul cauzei, examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în cele două recursuri, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursurile sunt nefondate, potrivit considerentelor ce urmează:
În ceea ce privește recursul contestatorului, se susține, în esență, de către acesta că în cauză nu trebuia înlocuită sancțiunea disciplinară, a desfacerii contractului individual de muncă, aplicată recurentului, cu reducerea salariului de bază pe 3 luni, cu 10 %, ci se impunea anularea în întregime a deciziei nr.162/09.03.2007 emisă de recurenta-intimată întrucât recurentul-contestator nu a săvârșit abaterile reținute în sarcina acestuia și nu se poate reține nici repetabilitatea săvârșirii de către acesta a unor abateri disciplinare.
Recurentul-contestator a mai fost sancționat disciplinar în cursul anului 2005, conform deciziei nr.1145/14.07.2005 emisă de intimată, cu reducerea salariului de bază cu 10 %, pe o durată de 3 luni, în baza art.264 alin.1 lit.d din Codul muncii, iar potrivit art.22 din Regulamentul de Ordine interioară, sancțiunea disciplinară aplicată unui salariat, cu excepția desfacerii disciplinare a contractului de muncă, se consideră a nu fi luată dacă timp de 1 an de la executarea ei salariatul nu a mai săvârșit o altă abatere.
În aceste condiții, cum decizia de sancționare disciplinară contestată în prezenta cauză a fost emisă la data de 09.03.2007 nu se poate reține că recurentul și-ar fi încălcat în mod repetat obligațiile de serviciu, aspect reținut de altfel si de către prima instanță.
Această împrejurare nu poate constitui însă un argument suficient pentru admiterea recursului în sensul celor solicitate de recurent, câtă vreme nu se poate concluziona că acesta nu ar fi comis niciuna din abaterile pentru care a fost sancționat disciplinar în baza deciziei nr.162/09.03.2007.
Interpretând și coroborând în mod corect întregul material probator administrat în cauză la solicitarea ambelor părți și făcând o analiză detaliată a tuturor probelor administrate în legătură cu fiecare abatere reținută în sarcina contestatorului, prima instanță a concluzionat în mod justificat că faptele contestatorului nu reprezintă abateri grave de natură să conducă la desfacerea contractului de muncă al acestuia, iar alte abateri nici nu au fost dovedite.
În legătură cu prima abatere imputată contestatorului prin decizia de concediere, instanța de fond a reținut apărările acestuia, reluate în motivele de recurs, însă nu se poate conchide, în raport de situația de fapt ce rezultă din probatoriile administrate, că recurentul, în calitate de șef agenție, nu ar fi în niciun fel responsabil pentru cele constatate cu ocazia controlului, în condițiile în care acesta avea ca atribuție de serviciu, potrivit fișei postului, să asigure supravegherea și coordonarea subordonaților pentru buna funcționare a stației.
În ceea ce privește a doua abatere, referitoare la respectarea standardelor de curățenie în incinta stației, prima instanță a reținut, de asemenea, situația specifică de la data controlului, din ziua de 06.02.2007, în jurul orelor 12,00, când afluența clienților era mare, iar salariații erau angrenați în operațiunea de inventariere.
Abaterea privitoare la părăsirea locului de muncă fără aprobarea conducerii nu a fost reținută de prima instanță, arătându-se în mod justificat că societatea intimată nu a precizat în mod concret data când contestatorul a lipsit din unitate, pentru a se verifica susținerile acestuia și dacă sancțiunea a fost aplicată în termenul prevăzut de art.268 din Codul muncii, de 30 de zile de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare. Intimata a depus la dosar declarațiile unor angajați în care se menționează că petentul lipsea de la serviciu în mod frecvent, fără a fi datate ori fiind date după emiterea deciziei de concediere și fără a se menționa data la care petentul a lipsit și pentru ce anume motive, ceea ce demonstrează că acestea au fost făcute “pro causa”.
Totodată, s-a reținut în mod corect că în timpul serviciul contestatorul era nevoit să plece la sediile unor unități rău platnice pentru recuperarea unor sume datorate, la instanță, la executorul judecătoresc sau pentru obținerea unor vize, după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, la care s-a făcut trimitere și depozițiile martorilor G și, audiați la cererea contestatorului.
De asemenea, împrejurarea că până la controlul din 06.02.2007 recurentul-contestator nu a fost sancționat pentru absențe în timpul programului demonstrează de altfel, după cum susține și acesta, că la nivelul conducerii s-a cunoscut și aprobat lipsa sa temporară.
În ceea ce privește lipsurile în gestiune, s-a reținut tot în mod corect de către instanța de fond că lunar se efectua inventarul, iar lipsurile constatate, care erau mici, erau achitate de către gestionari, lipsurile fiind prezentate directorului zonal, la fiecare vizită, iar în legătură cu inventarul din 06.02.2007, s-a arătat, de asemenea, în mod just, că societatea intimată nu a făcut dovada că s-a valorificat procesul verbal de inventariere, cine se face răspunzător de prejudiciu și în ce constă culpa contestatorului.
Referitor la neîntocmirea listei de inventariere carburanți cu ocazia schimbării de preț din data de 06.02.2007, recurentul-contestator nu a respectat însă dispozițiile primite de la șeful ierarhic superior considerând că acesta nu este necesar întrucât întocmește raportul zilnic de gestiune, apărare ce nu poate fi primită întrucât există diferențe între cele două documente, inclusiv în privința modalității de întocmire.
În privința modului de efectuare a operațiunilor de instruire și coordonare a salariaților, instanța de fond a reținut în mod corect, în raport de înscrisurile depuse la dosar, la care a făcut trimitere, că petentul a instruit personalul cu privire la predarea-primirea turei. Nu se poate contesta însă că recurentul, în calitate de șef de agenție, avea și obligația de a verifica în ce măsură procedurile pentru care salariații au fost instruiți sunt respectate.
În acest context, câtă vreme nu se poate reține nici repetabilitatea în săvârșirea unor abateri disciplinare, pentru argumentul mai-sus arătat, apare ca fiind corectă soluția instanței de fond, care admițând în parte contestația formulată, a anulat în parte decizia nr.162/09.03.2007, dispunând înlocuirea sancțiunii disciplinare de desfacere a contractului de muncă, cu o sancțiune mai ușoară, respectiv reducerea salariului de bază pe o perioadă de 3 luni, cu 10 % și repunerea în situația anterioară, în sensul celor arătate în dispozitivul sentinței.
La pronunțarea acestei soluții, prima instanță a avut în vedere și dispozițiile art.266 din Codul muncii, care statuează că angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșită de salariat, avându-se în vedere: împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție al salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului, eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Capătul de cerere privind obligarea societății intimate la daune morale a fost în mod corect respins de prima instanță în condițiile în care s-a reținut totuși săvârșirea de către contestator a unor abateri disciplinare,de natură să atragă răspunderea disciplinară a acestuia.
Concluzionând, față de cele ce preced, Curtea privește recursul contestatorului ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței prevăzute de art.304 pct.7 și 9 Cod pr. civilă, indicate de recurent în motivarea recursului.
În privința recursului societății intimate, este neîntemeiată critica acestei recurente prin care se susține că instanța de fond ar fi acordat mai mult decât s-a cerut întrucât a modificat sancțiunea disciplinară aplicată contestatorului din desfacerea contractului de muncă, în reducerea salariului de bază, cu 10 %, pe 3 luni, fără ca să se solicite acest lucru de către contestator.
Or, așa cum rezultă din dosarul de fond, la termenul din 17.09.2007, recurentul a solicitat, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii desfacerii contractului de muncă cu o altă sancțiune, care să reflecte gravitatea faptei săvârșite de acesta.
Posibilitatea înlocuirii de către instanța de judecată a sancțiunii disciplinare aplicate de angajator, cu o altă sancțiune, a fost consacrată de practica și literatura juridică, arătându-se, printre altele, că odată învestită instanța, în baza rolului activ, aceasta trebuie să soluționeze cauza sub toate aspectele și nu parțial, pe baza regulilor generale de procedură civilă și cum în calea de atac instanța are posibilitatea de a păstra sau schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, aplicarea unei noi sancțiuni disciplinare este consecința competenței sale de a soluționa cauza în căile de atac.
De asemenea, s-a mai arătat că dreptul angajatorului de a dispune sancționarea încetează odată cu aplicarea sancțiunii, iar din acest moment intră în joc prerogativele organelor învestite de lege cu controlul jurisdicțional, iar acest control, în lipsa oricărei limitări legale exprese, include și dreptul organului jurisdicțional de a pronunța a soluție proprie.
Probatoriile administrate în cauză la prima instanță, la cererea ambelor părți, au fost corect interpretate, reținându-se în mod just, conform considerentelor expuse cu prilejul analizării recursului contestatorului ce nu se impun a fi reluate, că în raport de aceste probe, de împrejurările în care faptele au fost săvârșite, de gradul de vinovăție și de consecințele ce le-ar fi putut aduce săvârșirea acestor abateri, faptele contestatorului nu reprezintă abateri grave de natură să conducă la desfacerea contractului de muncă, iar unele abateri nici nu au fost dovedite, ceea ce a justificat admiterea în parte a contestației, în sensul celor dispuse de instanța de fond.
Referitor la repetabilitatea săvârșirii abaterilor, dedusă de recurenta-intimată din faptul că recurentul-contestator a mai fost sancționat disciplinar prin decizia nr.1145/14.07.2005, aceasta nu poate fi reținută având în vedere dispozițiile art.22 din Regulamentul de ordine interioară, după cum s-a arătat cu prilejul analizării recursului contestatorului.
În privința depozițiilor martorilor – și, la care face trimitere recurenta, instanța de fond a arătat pentru care anume considerente acestea nu pot fi luate în considerație relativ la abaterea reținută în sarcina contestatorului de părăsire a locului de muncă fără aprobarea conducerii.
Pentru abaterea privind neîntocmirea listei de inventariere carburanți, această abatere există, așa cum s-a reținut mai sus, cu ocazia analizării recursului contestatorului, însă săvârșirea acesteia nu poate constitui un argument suficient pentru admiterea recursului intimatei și modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii contestației.
Nu s-a reținut de către instanța de fond, ca argument pentru admiterea în parte a contestației, faptul că societatea nu ar fi respectat dispozițiile art.267 și 268 din Codul muncii privitoare la procedura de cercetare disciplinară prealabilă și conținutul deciziei de concediere.
În legătură cu avizul de însoțire a mărfii aferent lunii ianuarie 2007, pentru produsele de birotică de la firma, rezultă din probatorii că recurentul contestator a cunoscut de lipsa acestuia, însă nu a anunțat acest lucru la sucursală, fapt ce a determinat Serviciul să se intereseze despre avizul respectiv, contestatorul comunicându-l în copie, în urma solicitării primite. O atare situație trebuia adusă la cunoștința sucursalei, de vreme ce, de regulă, avizele respective se comunicau sucursalei servind la înregistrările contabile, însă nu se poate reține că neinformarea respectivă ar constitui o abatere atât de gravă care să impună aplicarea sancțiunii disciplinare a desfacerii contractului de muncă.
Această sancțiune, așa cum corect a reținut și instanța de fond, trebuie să constituie o măsură extremă, aplicabilă numai atunci când, datorită abaterii grave săvârșită de salariat, menținerea acestuia în cadrul unității nu mai este posibilă, situație care nu se regăsește în speță.
Față de cele ce preced, Curtea privește și recursul societății intimate ca nefondat, motiv pentru care, în conformitate cu art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge și pe acesta, sentința atacată fiind legală și temeinică.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge excepția tardivității recursului intimatei SC ROMÂNIA SRL declarat împotriva sentinței civile nr.888 din 19 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău, invocată de recurentul-contestator .
Respinge ca nefondate recursurile declarate de contestatorul domiciliat în B, dul 1 – 2.. 2D,.17, județul B și de intimata SC ROMÂNIA SRL cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.888 din 19 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 februarie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Cristina
– – — – – –
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored. 2ex/04.03.2008
/
dos.fond – Trib.
jud.fond –
