ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.106
Ședința publică din data de 6 februarie 2008
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Cristina
– — –
Grefier –
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC T SA, cu sediul în Târgoviște,–11, județ D, împotriva sentinței civile nr.1402 din 19 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta – – prin Sindicatul Liber Independent Târgoviște, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că pârâta, prin motivele de recurs, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și după deliberare a pronunțat următoarea decizie.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr.5502/120/1.10.2007, Sindicatul Liber Independent Târgoviște, în numele reclamantei a chemat în judecată pe pârâta Târgoviște SA, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se anuleze dispoziția nr. 2466/28.08.2007, emisă de pârâtă. Prin care reclamantei i s-a desfăcut contractul individual de muncă în urma desființării postului de din cadrul Secției de.
În motivarea cererii, s-a arătat că la emiterea dispoziției contestate societatea pârâtă a încălcat prevederile art.102 alin.1 din prin care aceasta era obligată să anunțe în scris despre situația apărută, numărul total al posturilor reduse și structura acestora cu 60 de zile calendaristice înainte de preaviz.
Totodată, aceasta nu a respectat dispozițiile art. 2 alin. 2 din privind obligația colaborării cu sindicatul în vederea redistribuirii salariaților în cadrul unității, utilizării temporare a forței de muncă devenită disponibilă în alte activități, recalificării în alte meserii deficitare, diversificării producției și programului flexibil de salarizare.
La emiterea dispoziției, în opinia reclamantului, s-au încălcat și dispozițiile art. 74 din Codul muncii privind conținutul deciziei de concediere, nefiind prezentate locurile de muncă disponibile, deși s-au făcut angajări, precum și dispozițiile art. 64 din Codul muncii în sensul consultării agenției teritoriale de muncă și ale art. 73 pct. 3 din Codul muncii cu privire la suspendarea curgerii preavizului pe perioada suspendării contractului individual de muncă.
În consecință, s-a solicitat anularea dispoziției contestate, reintegrarea salariatei în funcția deținută anterior, cu acordarea drepturilor salariale aferente de la încetarea contractului individual de muncă și până la reintegrarea efectivă precum și acordarea tichetelor de masă corespunzătoare, în valoare nominală.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 283 alin.1 lit a din Codul muncii și art. 76 din Codul muncii, depunându-se în copie decizia contestată și extras de pe contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, întrucât capitolul VI din reglementează procedura concedierii colective și nu cea a concedierii individuale, astfel că nu sunt aplicabile disp. art. 102 alin. 1 și 102 alin. 3 lit.
S-a mai arătat că din procesul-verbal a Ședinței a 15-a de negociere reiese că s-a stabilit de comun acord ca procedurile referitoare la concediere să fie cele consacrate de Codul muncii, cu atât mai mult cu cât în există o procedură identică, însă valabilă numai în situația concedierilor colective.
Referitor la dispozițiile art. 74 din Codul muncii, s-a considerat că toate criticile sunt neîntemeiate, deoarece alineatul “d” face trimitere expresă la art. 64 din Codul muncii care stabilește, fără echivoc, că obligativitatea ofertei de redistribuire subzistă numai în cazul concedierilor pentru inaptitudine fizică sau psihică, precum și în cazul concedierilor pentru necorespundere profesională, ori salariatul nu se regăsește în niciuna dintre situațiile menționate, cu atât mai mult cu cât unitatea nu deținea, la data concedierii, locuri de muncă compatibile cu starea de sănătate a salariatului și calificarea sa profesională.
S-au anexat în copie dispoziția contestată, procesul-verbal încheiat cu ocazia rundei a 15-a de negocieri, organigrama, extras, extras.
În cauză a fost administrată și proba cu înscrisuri, depunându-se de către pârâtă organigrama și contract mandat.
Prin sentința civilă nr.1402 pronunțată la data de 19.12.2007 de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-, s-a admis acțiunea reclamantei prin reprezentant Sindicatul Liber Independent Târgoviște în contradictoriu cu pârâta ” Târgoviște” SA, s-a anulat dispoziția nr. 2466/28.08.2007 emisă de pârâtă; s-a dispus reintegrarea în muncă a reclamantei în funcția avută cu plata drepturilor aferente conform art.78 Codul muncii de la încetarea până la reintegrarea efectivă plus acordarea tichetelor de masă în valoare nominală.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin decizia contestată s-a dispus de către pârâtă încetarea contractului individual de muncă al salariatei – în temeiul art. 65 din Codul muncii și art. 56 din ca urmare a desființării postului ocupat de aceasta, măsura concedierii salariatului a fost individuală, iar această împrejurare a fost recunoscută de ambele părți.
Prin contestație s-a susținut de către sindicat că s-au încălcat prevederile art. 102 alin. 1 și alin. 2 din cu privire la concedierea salariaților, precum și dispozițiile art. 74 din Codul muncii cu privire la conținutul deciziei de concediere.
A apreciat instanța de fond ca fiind întemeiată contestația întrucât dispozițiile art. 102 alin. 1 din prevăd că în situația în care unitatea este nevoită a efectua o reducere de personal ca urmare a restrângerii activității prin reorganizarea procesului de producție, ce ar determina desfaceri de contracte de muncă, angajatorul este obligat să anunțe în scris sindicatul despre situația apărută și numărul total al salariaților ce ar urma să fie reduse precum și structura acestora.
Textul de lege nu distinge după cum concedierea ar fi individuală sau ar fi colectivă. În speță, s-a considerat de către angajator că textul vizează doar concedierea colectivă și din acest motiv, nu a anunțat în scris sindicatul în acest sens. Tot din acest motiv angajatorul nu a îndeplinit nici obligațiile prevăzute în art. 102 alin. 2 din care impun angajatorului să întreprindă în colaborare cu sindicatul măsuri pentru diminuarea în plan social a efectelor concedierii.
A mai apreciat tribunalul că susținerile angajatorului în sensul că art. 102 alin. 1 și art. 102 alin. 2 lit. a sunt aplicabile strict în cazul concedierilor colective și nu a celor individuale nu sunt întemeiate; la fel și faptul că s-ar fi convenit cu sindicatul la negocierea în anul 2004 că rămân aplicabile prevederile Codului muncii.
Potrivit procesului-verbal încheiat la 02.08.2004, cu ocazia rundei a 15-a de negocieri, articolele care se referă la concedierea din motive care nu țin de persoana salariatului vor fi luate din Codul muncii iar secțiunea IV din.
Or, art. 70 din prevede măsuri de protecție a salariaților identice cu cele ale art.102 din.
În ceea ce privește susținerile reclamantei în sensul că nu s-au precizat în dispoziția de concediere locurile de muncă disponibile și nici Regulamentul cu privire la suspendarea curgerii preavizului pe perioada suspendării contractului individual de muncă și că nu a fost consultată Agenția Teritorială de Muncă D, instanța de fond a apreciat că nu sânt întemeiate deoarece în societate nu au existat locuri de muncă disponibile și se impunea consultarea ITM doar în cazul concedierilor colective; în plus, nu a avut loc o suspendare a pentru a determina suspendarea termenului de preaviz.
Tot în cadrul sentinței civile nr. 1402 pronunțată la data de 19.12.2007 în dosarul nr- de Tribunalul Dâmbovița, domnul asistent judiciar și-a exprimat opinia separată în sensul respingerii cererii formulate de Târgoviște în numele salariatei pentru care solicită anularea dispoziției de concediere, reintegrarea salariatului în funcția avută anterior, acordarea drepturilor salariale aferente de la încetarea contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă, precum și acordarea tichetelor de masă corespunzătoare în valoare nominală.
În motivarea opiniei separate s-a reținut că Târgoviște a introdus acțiunea în baza art. 28 alin. 2 din Legea nr. 54/2003, normă în care se arată că organizațiile sindicale în exercitarea atribuțiilor prevăzute de acest articol au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție, în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză, însă, conform aceleiași norme, legiuitorul a stabilit că acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată.
S-a considerat că, pentru respectarea acestor dispoziții imperative era obligatorie introducerea în cauză a salariatului în calitate de reclamant. Dovada că acest lucru nu s-a realizat, sunt citațiile emise pe adresa Târgoviște. Chiar dacă se prezumă că sindicatul putea să formuleze acțiune în numele salariatului, instanța nu putea trece peste dispozițiile art.28 (2) din Legea nr.54/2003 atâta timp cât salariatul nu a știut de proces.
Legea nr. 54/2003 dă dreptul sindicatelor să formuleze acțiuni care urmăresc realizarea unui interes colectiv, a unei sume de interese individuale, însă prin definiție, interesul nu este personal, ci este înlocuit cu unul colectiv, acționând astfel fără să urmărească valorificarea unor drepturi substanțiale proprii, ci ale unor drepturi ale aderenților.
Referitor la art.102 din prin care unitatea era obligată să anunțe în scris despre situația apărută, numărul total de posturi reduse, structura acestora și obligația colaborării cu sindicatul în vederea diminuării efectelor sociale, se consideră că pârâta nu era ținută de respectarea acestui articol în vederea concedierii întrucât art. 102 din este în concordanță cu art. 70 din care arată procedura legală de concediere colectivă iar unitatea pârâtă a efectuat în mod corect o concediere individuală ( raportându-se la numărul de angajați și cei disponibilizați) prevăzută de
art. 65 din Codul muncii, conform negocierii din runda a 15-a (punctul 14) din 02.08.2004. Prin aceasta, părțile au stabilit de comun acord că articolele care se referă la concediere pe motive care nu țin de persoana salariatului vor fi luate din Codul muncii – Secțiunea 1,2 și 3 iar Secțiunea 4 va fi ca la CCM ramură.
Articolul 70 din la nivel de ramură a fost negociat de părți și ca urmare a respectării și implementării atât în Codul muncii cât și în contractele colective de muncă dintre membrii sociali a Directivei Consiliului nr. 98/59/CE din 20 iulie 1998 care reglementează armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la concedierile colective și nu individuale.
În aceste împrejurări pârâta a respectat condițiile de legalitate impuse de lege și anume că desființarea locurilor de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă (art.65 (2) Codul muncii ).
Pârâta a dovedit această stare de lucruri prin suprimarea efectivă a locurilor de muncă din structura acesteia. Aceste locuri de muncă din sectorul întreținere a căror eficiență era foarte scăzută și neeconomicoasă au fost desființate de către pârâtă în urma unor analize serioase, ele nemaigăsindu-se în organigrama societății nr. 0120/5061/01.08.2007.
Mai mult, datorită apariției acestei situații, ITM D pus în vedere părților prin procesul-verbal de control nr. 14075/27.07.2007, să negocieze art. 102 din (tipul concedierii), cum de altfel s-a procedat și la negocierea 2004-2008 privind concedierile colective (art.70).
În ceea ce privește faptul că nu au fost prezentate locurile de muncă disponibile, pârâta a făcut mențiunea în decizia de concediere că unitatea nu deținea la data concedierii locuri de muncă vacante, compatibile cu starea de sănătate a salariatului și calificarea sa profesională.
Solicitarea tichetelor de masă nu a fost susținută de nicio prevedere legală sau contractuală în baza căreia pârâta trebuia obligată la acordarea acestora.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC T SA conform art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A arătat recurentul, în esență, că nerespectarea disp. art. 102 alin. 1 din, respectiv nerespectarea obligației de a informa sindicatul în privința concedierilor individuale cu 60 de zile înainte de efectuarea acestora, nu poate conduce decât la obligarea societății la plata către fiecare salariat a salariului de bază pentru cele 60 de zile, așa cum prevăd disp. art. 102 (3) din și nu reprezintă, așa cum în mod greșit a reținut prima instanță, o clauză de nulitate deciziei de concediere.
O altă critică adusă sentinței vizează neintroducerea în cauză a salariatului care nu a avut cunoștință de proces și care nu a avut posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la acest proces.
A mai arătat recurentul că probatoriul administrat confirmă faptul că desființarea posturilor a fost efectivă și serioasă, că la desfacerea contractului individual de muncă societatea a respectat procedura prevăzută de lege, astfel că nu se poate reține incidența în cauză a disp. art. 74 Codul muncii privind nulitatea absolută a deciziei de concediere. arătat recurenta că art. 105 din nu este aplicabil concedierilor individuale, motivat de faptul că formularea acestui articol este luată din – art.70 – negocierile referindu-se la aplicarea acestei proceduri numai la concedierile colective.
Un ultim motiv de recurs vizează greșita acordare a tichetelor de masă pentru perioada în care salariatul s-a aflat sub efectele deciziei de concediere. S- arătat că tichetele de masă se acordă strict pentru zilele în care salariatul se află prezent la locul de muncă în cadrul programului normal de lucru.
Pentru aceste considerentele, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea contestației ca neîntemeiată.
În recurs au fost depuse la dosar acte.
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare la recurs solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
Curtea, analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente, constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art. 102 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă al societății intimate, în situația în care unitatea este nevoită să efectueze o reducere de personal ca urmare a restrângerii activității ori reorganizării procesului de producție impunându-se desfaceri de contract de muncă, angajatorul este obligat să anunțe în scris sindicatul despre situația apărută și numărul total al posturilor ce urmează a fi reduse, ca și structura acestora, impunându-se astfel o colaborare reală și efectivă cu sindicatul pentru diminuarea în plan social a efectelor concedierii.
Aceste dispoziții legale sunt obligatorii atât în cazul concedierilor colective cât și în cele individuale, nefăcându-se o distincție între cele două tipuri de concedieri, dispoziții care au fost încălcate de către societatea intimată, situație în care soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică cu privire la nulitatea concedierii, nefiind respectate dispozițiile art. 76 și 78 din Codul muncii cu privire la procedura concedierii.
Curtea apreciază ca fiind nefondată critica privind neintroducerea în cauză a salariatului întrucât, așa cum rezultă din actele dosarului, aceasta a fost citat în cauză încă de la primul termen de judecată al judecății în fond, fiind citat în continuare și în faza procesuală recursului.
Față de aceste considerente, critica apare ca fiind nefondată, salariatul citat nu a formulat opunere în legătură cu acțiunea introdusă de sindicat, în condițiile în care sindicatul, conform dispozițiilor legale (Legea nr.146/1997) își poate reprezenta salariații în promovarea intereselor legitime în raporturile cu angajatorul.
Curtea constată, însă, că este fondat motivul de recurs cu privire la acordarea tichetelor de masă salariatei-intimate, hotărârea primei instanțe fiind greșită sub acest aspect.
Conform dispozițiilor legii speciale în materie – Legea nr.142/1998 – reactualizată, salariații pot beneficia de tichete de masă, numărul acestora fiind raportat la numărul de zile în care sânt prezenți la lucru în unitate.
Or, în speță, este de necontestat că după măsura concedierii sale, salariata nu a fost prezentă la muncă și astfel nu-i pot fi acordate tichete de masă, o astfel de facilitate fiind destinată a suplini efortul fizic pe care îl depune salariatul la locul de muncă, ceea ce nu este cazul în speță.
Concluzionând, Curtea constată că sentința primei instanțe este în parte nelegală, rerspectiv în ceea ce privește acordarea tichetelor de masă, situație în care recursul de față este fondat și urmează a fi admis, în baza art. 304 rap. la art. 312 Cod procedură civilă.
Pe cale de consecință, sentința primei instanțe urmează să fie modificată în parte, sens în care se va înlătura obligarea recurentei la acordarea tichetelor de masă de la data încetării contractului individual de muncă și până la data reintegrării sale efective, menținându-se restul dispozițiilor sentinței ca legale și temeinice.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de de pârâta SC T SA, împotriva sentinței civile nr.1402 din 19 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta -, reprezentată de Sindicatul Liber Independent Târgoviște.
Modifică în parte sentința în sensul că înlătură obligarea recurentei la plata tichetelor de masă.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 06 februarie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Cristina
– – – – – — –
Grefier,
Red.
Tehnored.
3 ex./21.02.2008
dosar fond- — Tribunalul Dâmbovița
judecători fond-
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3120
