Dosar nr- – contestație decizie de concediere
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 115
Ședința publică din data de 5 februarie 2008
PREȘEDINTE: Bârsescu Nicolae
JUDECĂTOR 2: Pungă Titus
JUDECĂTOR 3: Andrianu Virgil
Grefier: – –
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta – – B, cu sediul în-, județul B, împotriva sentinței nr. 912 din 19 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Botoșani – secția civilă, dosar nr-.
La apelul nominal a răspuns contestatoarea intimată, lipsă fiind reprezentantul recurentei.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Contestatoarea intimată a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței, ca fiind legală și temeinică.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la data de 09.02. 2007, contestatoarea a solicitat anularea deciziei nr. 19 din 22.01.2007 prin care i-a fost desfăcut disciplinar contractul de muncă, decizie emisă de intimata “” –
De asemenea, a mai solicitat reintegrarea pe postul deținut anterior, “plata drepturilor salariale cu toate indemnizațiile și sporurile de la data desfacerii contractului până în prezent”, precum și plata unor daune morale.
Ulterior, prin înscrisul de la fila 86 dosar contestatoarea a precizat cuantumul daunelor morale, respectiv suma de 1.000 RON.
În motivare, a arătat că decizia a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor imperative ale Codului muncii prevăzute de art. 63 și 267, neefectuându-se cercetarea disciplinară prealabilă, sens în care înțelege să invoce nulitatea absolută a deciziei.
A mai arătat că măsura desfacerii contractului de muncă ar fi fost dispusă “de persoane fără calitate de reprezentanți legali ai societății, aceștia neavând mandatul din partea Consiliului de Administrație al societății înscriși în Registrul Comerțului B”.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestației ca nefondată și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată. A arătat că decizia nr. 19 din 22 ianuarie 2007 ar fi fost emisă cu respectarea strictă a dispozițiilor prevăzute de art. 263 – 268 din Codul muncii și că aplicarea sancțiunii disciplinare ar fi fost determinată de atitudinea contestatoarei care începând cu data de 8 ianuarie 2007 nu s-a mai prezentat la serviciu, participând “la manifestații în fața sediului societății “” – B, încercând să schimbe prin violență Consiliul de Administrație al societății.
De asemenea, intimata a mai arătat că noul Consiliu de Administrație a fost înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului B și confirmat prin hotărâri judecătorești, având deci competența să emită decizii de desfacere a contractelor de muncă.
La data de 26 martie 2007 intimata a formulat o cerere de recuzare a întregului colectiv de magistrați din cadrul Tribunalului Botoșani precum și a asistenților judiciari, cu excepția domnului judecător.
Prin încheierea din 17.04.2007, cererea de recuzare a fost respinsă ca inadmisibilă și în baza art. 108/1 pct. 1 lit. b din Codul d e procedură civilă s-a aplicat intimatei o amendă judiciară în cuantum de 50 lei RON.
“” – Bad epus la data de 2 mai 2007 o cerere de reexaminare împotriva încheierii din 17.04.2007 cu privire la amenda aplicată, cerere care a fost respinsă ca nefondată prin încheierea din 19.09.2007.
La data de 18 aprilie 2007 intimata a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 62 al. 2, art. 267 și 268 din Codul muncii, iar instanța prin încheierea din 18 aprilie 2007, în temeiul art. 29 al.4 din Legea nr. 47/1992 – republicată a dispus sesizarea Curții Constituționale și în baza art. 29 al. 5 din același act normativ a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea excepției.
Prin decizia nr. 608 din 19.06.2007, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 62 al. 2, art. 267 și 268 din Codul muncii, excepție invocată de “” –
Tribunalul Botoșani – secția civilă – prin sentința nr. 912 din 19 septembrie 2007, a admis în parte contestația formulată de contestatoarea, a admis excepția nulității absolute a deciziei nr. 19 din 22 ianuarie 2007 emisă de intimată, a anulat decizia nr. 19 din 22 ianuarie 2007 emisă de intimată, a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul deținut anterior, a obligat intimata să plătească contestatoarei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea începând cu data de 22 ianuarie 2007 și până la data reintegrării efective pe post și a respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect obligarea intimatei la plata daunelor morale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs –
Criticile sale se referă la împrejurarea că, în cauză, s-a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă și, deci, sub acest aspect, soluția instanței este greșită. Celelalte critici se referă la chestiuni de fond și la “modul în care a fost realizată cercetarea judecătorească”.
Recursul – B care, în drept, poate fi încadrat în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, este nefondat.
Potrivit art. 267 din Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
În speță, contestatoarea n-a fost convocată în scris, sub semnătură, la domiciliu, pentru a i se lua notă explicativă și a i se examina apărările formulate.
din ziar, de la radio, de la postul local de televiziune ori de la sediul unității nu constituie o convocare în scris, în sensul art. 267 alin. 2 din Codul muncii.
Încălcarea acestei prevederi, cu consecința încălcării dreptului la apărare, atrage nulitatea absolută a deciziei respective.
, în această decizie nu se precizează prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care se pretinde că ar fi fost încălcate de salariat și care constituie o altă cauză, de nulitate, potrivit art. 268 alin. 2 lit. b din Codul muncii.
Cum în cauză au fost încălcate prevederile legale menționate recursul () – B, nefiind fondat, în temeiul art. 312 din Codul d e procedură civilă urmează, din considerentele arătate, să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Societatea Comercială “” – B, împotriva sentinței nr. 912 din 19 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Botoșani – secția civilă – în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 februarie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
tehnored.
jud. fond,
Ex.2/07.02.2008