ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 117
Ședința publică din data de 8 februarie 2008
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Marilena Panait Simona
– – –
Grefier –
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta T SA, cu sediul în Târgoviște,–11, jud.D, împotriva sentinței civile nr.1410 din 19.12.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant prin reprezentant Sindicatul Liber Independent Târgoviște cu sediul în Târgoviște,–11, jud.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta-pârâtă Târgoviște SA, intimatul-reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care a învederat instanței că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit disp.art.242 Cod procedură civilă.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămânând în deliberare a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată.
Contestatorul Sindicatul Liber Independent Târgoviște, prin reprezentarea salariatului, a solicitat anularea dispoziției nr. 2470 din 28.08.2007 emisă de SC Sa Târgoviște, prin care s-a luat măsura concedierii salariatului, urmare desființării postului de din secția trăgătorie de bare.
În motivarea contestației s-a susținut că prin emiterea dispoziției contestate, intimata a încălcat dispozițiile art. 102 alin. 1 din contractul colectiv de muncă pe unitate conform cărora aceasta era obligată să anunțe în scris despre situația apărută sindicatul, numărul total al posturilor reduse și structura acestora, cu 60 zile calendaristice înainte de preaviz.
Totodată, intimata nu a respectat nici dispozițiile art. 2 alin.2 din același contract colectiv, nefiind prezentate locurile de muncă disponibile, cu toate că s-au făcut angajări și nici dispozițiile art. 64 cu privire la consultarea Agenției Teritoriale
de Muncă și ale art. 73 pct.3 din Codul muncii, referitoare la suspendarea curgerii preavizului pentru perioada suspendării contractului individual de muncă.
În consecință, urmare anulării dispoziției contestate se impune reintegrarea salariatului în funcția deținută anterior cu acordarea drepturilor salariale aferente de la încetarea contractului individual de muncă și până la reintegrarea efectivă, precum și acordarea tichetelor de masă la valoare nominală.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestației deoarece prevederile contractului de muncă pe unitate reglementează doar procedura concedierii colective și nu cea a concedierii individuale cum se prezintă situația în speță, situație în care nu sunt aplicabile dispozițiile art. 102 alin.1 și 102 alin.3 lit.a din acest contract, iar prin negocierile prealabile s-a stabilit de comun acord că procedurile referitoare la concediere să fie cele consacrate de Codul muncii.
Se mai arată că obligativitatea ofertei de redistribuire a locului de muncă subzistă numai în cazul concedierilor pentru inaptitudine fizică sau psihică, ori pentru necorespundere profesională, situație în care salariatul nu se regăsește.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri.
Tribunalul Dâmbovița, prin sentința nr. 1410 din 19 decembrie 2007, cu opinie separată, a admis contestația intentată de salariatul prin reprezentarea sa de către sindicat și s-a anulat dispoziția emisă de intimată, dispunându-se reintegrarea acestuia în funcția deținută anterior, cu plata de către pârâtă a drepturilor salariale și a tichetelor de masă de la data încetării contractului colectiv de muncă până la reintegrarea sa efectivă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență că într-adevăr în speță sunt aplicabile în cazul concedierii dispozițiile art. 102 alin.1 din Contractul colectiv de muncă când are loc o reducere de personal, ca urmare a restrângerii ori reorganizării a activității, text de lege care nu distinge între concedierea individuală și colectivă, cum pretinde intimata. A stabilit instanța de fond că sunt incidente disp. art.76 din Codul muncii deoarece concedierea individuală a fost făcută fără respectarea procedurii prevăzute de lege.
Împotriva acestei sentințe, intimata a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând modificarea în tot a sentinței și pe fond respingerea contestației în totalitate ca neîntemeiată.
Criticând sentința, intimata a susținut în esență că nerespectarea prevederilor art. 102 din Contractul colectiv de muncă pentru anii 2004-2008 nu poate duce la nulitatea deciziei de concediere individuale, iar nerespectarea obligației de a informa sindicatul în legătură cu măsura dispusă, cu 60 de zile anterior, nu poate duce decât la obligarea intimatei la plata, pentru fiecare salariat, a salariului pentru această perioadă și nu la nulitatea deciziei de concediere.
Mai susține recurenta că în mod nelegal nu a fost introdus în cauză salariatul, care avea posibilitatea să renunțe sau să declare că nu înțelege să continue judecata, conform principiului disponibilității.
De asemenea, arată recurenta, nu se poate susține că nu au fost respectate dispozițiile art. 64 și 74 din Codul muncii cu privire la obligativitatea ofertei de redistribuire, care subzistă numai pentru inaptitudine fizică sau psihică ca și în cazul concedierii pentru necorespundere profesională, situație în care salariatul nu
se regăsește și care, de altfel, nu duce la nulitatea absolută a măsurii, în condițiile în care desființarea unor posturi a fost efectivă și serioasă față de organigrama adoptată.
În final, s-a formulat și critica referitoare la greșita acordare a tichetelor de masă pentru perioada în care salariatul era concediat față de regimul special al acordării tichetelor de masă stabilit prin Legea nr. 142/1998, ceea ce exclude o reparație bănească a prejudiciului suferit prin concediere. În situația din speță salariatul nu a fost prezent în mod efectiv la locul de muncă și nu poate beneficia de tichete de masă.
Curtea, analizând sentința atacată, în raport de criticile formulate, actele dosarului și dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Conform dispozițiilor art. 102 alin.1 din Contractul colectiv de muncă al societății intimate, în situația în care unitatea este nevoită să efectueze o reducere de personal ca urmare a restrângerii activității ori reorganizării procesului de producție ce impun desfaceri de contract de muncă, angajatorul este obligat să anunțe în scris sindicatul despre situația apărută și numărul total al posturilor ce urmează a fi reduse, ca și structura acestora, impunându-se astfel o colaborare reală și efectivă cu sindicatul pentru diminuarea în plan social a efectelor concedierii.
Aceste dispoziții legale sunt obligatorii atât în cazul concedierilor colective cât și în cazul celor individuale, nefăcându-se o distincție între cele două tipuri de concedieri. Dispozițiile menționate au fost încălcate de către societatea intimată, situație în care soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică cu privire la nulitatea concedierii, nefiind respectate dispozițiile art. 76 și 78 din Codul muncii cu privire la procedura concedierii.
Nu este fondată nici critica invocată în motivele de recurs privind neintroducerea în cauză a salariatului care a fost citat în cauză încă de la primul termen și care a figurat în continuare, inclusiv în faza de recurs, fiind legal citat, iar acesta nu a formulat cerere de renunțare la judecată.
Mai mult, sindicatul din societate poate reprezenta salariații săi în promovarea intereselor legitime în raporturile cu unitatea, conform dispozițiilor Legii nr. 146/1997.
Este fondat însă motivul de recurs cu privire la acordarea tichetelor de masă salariatului-intimat, soluția primei instanțe fiind greșită sub acest aspect.
Potrivit dispozițiilor legii speciale în materie – Legea nr. 142/1998 reactualizată, salariații pot beneficia de tichete de masă, în condițiile art. 5 și urm. din lege, beneficiind de un număr de tichete de masă, cel mult egal cu numărul de zile în care sunt prezenți la lucru în unitate, cum impun în mod expres prevederile art. 6 alin.(1) din legea menționată.
Ori, în speță, este de necontestat că după măsura concedierii salariatul acesta nu a fost prezent la muncă și astfel nu-i pot fi acordate tichete de masă.
Potrivit disp. art.11 lit.d din Normele de aplicare a Legii nr.142/1998 u se considera zile lucrate perioadele în care salariații sunt absenți de la locul de munca, indiferent de motivul acestei absențe.
Prin urmare, pentru perioada cuprinsă între momentul desfacerii contractului de muncă și momentul reintegrării nu se pot acorda tichete de masă.
Așa fiind, soluția primei instanțe este nelegală în parte cu privire la acordarea acestor tichete de masă, situație în care recursul de față este fondat și urmează a fi admis în baza art. 304 pct.9 și 312 alin.1 Cod pr.civilă, curtea urmând să modifice în parte a sentința și să înlăture obligărea societății intimate la acordarea tichetelor de masă de la data încetării contractului individual de muncă și până la data reintegrării efective a salariatului, menținându-se restul dispozițiilor sentinței.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA Târgoviște, cu sediul în Târgoviște,–11, jud. D, împotriva sentinței civile nr. 1410 din 19 decembrie 2007 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, prin reprezentant Sindicatul Liber Independent Târgoviște, cu sediul în Târgoviște,–11, jud. D, și în consecință:
Modifică în parte sentința, în sensul că înlătură obligarea pârâtei la acordarea tichetelor de masă.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 8 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Marilena Panait Simona
– – – – – – –
opinie separată
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored./AȚ
3 ex./7.03.2008
f- Tribunalul Dâmbovița
OPINIE SEPARATĂ
Spre deosebire de opinia majoritară, consider că recursul exercitat în cauză trebuia respins ca nefondat, critica referitoare la greșita acordare a tichetelor de masă de către prima instanță, nefiind justificată.
Argumentele acestei poziții dizidente sunt următoarele:
1.regimul juridic al tichetelor de masă îl constituie Legea nr.142/1998-actualizată și normele ei de aplicare adoptate prin nr.5 din 14 ian.1999.
Potrivit acestora, 3 sunt condițiile legale ce trebuie cumulativ îndeplinite pentru distribuirea și utilizarea tichetelor de masă:
-existența unui contract individual de muncă;
-prevederea costurilor integrale ale tichetelor de masă în bugetele aprobate;
-stabilirea prin contractele colective de muncă a clauzelor privind alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă;
În cauza de față aceste cerințe sunt îndeplinite.
Excepțiile de la regula distribuirii de către angajator a tichetelor de masă egale cu numărul zilelor lucrătoare și de la regula utilizării de către salariat a mai mult de un tichet pentru fiecare zi lucrată din luna pentru care s-a efectuat distribuirea sunt:
-concediu de odihnă;
-zile libere plătite pt. evenimente familiale;
-delegare sau detașare pt.care primesc indemnizație;
-concediu pt.incapacitate temporară de muncă;
-absența de la locul de muncă;
-alte situații stabilite de angajator cu organizațiile sindicale sau reprezentanții salariaților.-art.11 lit.a-d din norme.
Rezultă din interpretarea dispozițiilor legale enumerate că prezența efectivă la locul de muncă în zilele lucrătoare (sau zilele lucrate efectiv) creează dreptul de a utiliza tichetele de masă de către salariat, iar nu dreptul de a-i fi distribuite anticipat.
La sfârșitul fiecărei luni, la data stabilită de angajator, precum și la încetarea contractului individual de muncă, salariatul are obligația să restituie angajatorului tichetele de masă neutilizate; încălcarea obligației constituind contravenție-art.9 și 10 lit.b din lege și art.18 din norme.
Potrivit art.78 alin.1 Codul muncii, în cazul în care concedierea a fost constatată netemeinică sau nelegală, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizateși cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
În această din urmă categorie consider că intră alături de:
-indemnizația pentru concediul de odihnă;
-al 13-lea salariu;
-cheltuieli de transport;
-și tichetele de masă la distribuirea și utilizarea cărora ar fi avut îndreptățirea salariatul ce a obținut în justiție anularea concedierii și dreptul de a fi desdăunat.
Faptul că legiuitorul a prevăzut dreptul la despăgubire al salariatului trebuie interpretat în înțelesul de restitutio in integrum și care echivalează cu recunoașterea tuturor drepturilor de care a fost lipsită persoana concediată, cătă vreme prin anularea deciziei de concediere, contractul său de muncă se consideră a nu fi fost întrerupt.
Determinarea în concret a despăgubirii-astfel cum prevede art.78 alin.1 din cod, se realizează prin hotărârea de anulare a deciziei de concediere;
Ca natură juridică, consider că despăgubirea reprezintă repararea unui prejudiciu care presupune culpa celui obligat la desdăunare.
De aceea, contrar argumentelor invocate în opinia majoritară, apreciez că:
a) -nu-i poate fi imputat salariatului faptul de a nu fi fost efectiv prezent la locul de muncă-absența sa datorându-se deciziei de concediere;
b) -efectivitatea muncii care în mod cert caracterizează dreptul la tichete de masă, este și de esența salariului, așa cum acesta este definit de art.154 din cod. Dacă legiuitorul a stabilit că salariul indexat, majorat și reactualizat face parte din despăgubirea la care este îndreptățit în caz de concediere nelegală sau nejustificată, deși salariatul nu a prestat muncă efectivă, nu există motivația juridică pentru care “absența” salariatului să-i confere dreptul de a primi doar salariul ce i s-ar fi cuvenit si nu și celelalte drepturi legale de care nu a beneficiat,fără culpa sa.
“Celelalte drepturi de care ar fi beneficiat” nu sunt echivalentul muncii prestate, ele trebuie acordate în considerareacalității de salariatcare îndeplinește condițiile de acordare a tichetelor de masă enumerate mai sus.
Spre deosebire de opinia majoritară, care consideră că tichetele de masă ori echivalentul lor valoric “nu reprezintă un element al salarizării și nici un drept care se acordă în mod automat indiferent condițiile legale” consider-ca și prima instanță, a cărei hotărâre este legală și temeinică sub toate aspectele – că salariatul nu a fost absent de la locul de muncă decât ca efect al deciziei nelegale de concediere și de aceea excepția de la regula distribuirii tichetelor de masă, nu operează.
Este complet nesusținut juridic argumentul opiniei majoritare potrivit căruia contestatorul nu a fost prezent la muncă și indiferent de cauza absenței,care nu are nicio relevanță,n-ar fi îndreptățit la reparația constând în celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, la care se referă art.78 din Codul muncii.
Așa cum am argumentat, acest salariat pentru care decizia de concediere nu a produs nici un efect-fiind considerată că nu există-trebuie să beneficieze efectiv și integral de toate drepturile pe care orice alt salariat le-a avut în perioada de referință, pentru ca dispozițiilor art.78 din Codul muncii să-și producă efectele.
altfel, înseamnă atât a interpreta dispozițiile art.78 din cod în sensul de a nu produce efecte juridice-ceea ce nu este îngăduit, fiindcă voința legiuitorului a fost expresă și pozitivă sub acest aspect cât și a confirma un abuz printr-un alt abuz, căci anularea pentru nelegalitate sau netemeinicie a deciziei de concediere nu presupune lipsirea salariatului astfel concediat și de drepturile de
care ar fi beneficiat dacă o atare decizie nu exista, ci dimpotrivă despăgubirea prevăzută de art.78 din Codul muncii -a cărei natură juridică am arătat-o, cuprinde drepturile sale salariale și “toate celelalte drepturi”- sintagmă asupra căreia opinia majoritară a susținut că “suplinește efortul fizic pe care îl face salariatul la locul de muncă”.
Este evident că acordarea tichetelor de masă nu are nicio legătură cu felul muncii, condițiile de acordare fiind cele prevăzute în lege și pe care le-am enumerat in cele ce preced.
În egală măsură, există salariați care sunt îndreptățiți la tichete de masă și care desfășoară activități care nu presupun efort fizic ci intelectual, căci rațiunea acordării unei alocații de hrană sub forma unei mese calde la locul de muncă ori a tichetelor de masă se găsește în preambulul legii, sub forma expunerii de motive, constă în motivarea și fidelizarea salariaților prin acordarea acestor drepturi extrasalariale și exclude delimitarea dintre fizică și cea intelectuală.
Pentru toate aceste argumente, consider că se impunea respingerea recursului în conformitate cu art.312 cod pr.civ. soluția primei instanțe fiind în totalitate legală și temeinică.
JUDECĂTOR 2: Marilena Panait Simona
— –
