DECIZIA CIVILĂ NR. 1209/2008-
Ședința publică din data de 10 septembrie 2008
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta intimată – SRL, cu sediul în S M,-, județul S M, în contradictoriu cu intimata contestatoare, domiciliată în S M, str. – -, -. 11, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 380/D din 25 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect: contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentanta recurentei intimate – SRL-avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 273/09.09.2008 emisă de Baroul Satu Mare -Cabinete Asociate de Avocați ” și asociații” și reprezentantul intimatei contestatoare -lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 409/09.09.2008 emisă de Baroul Maramureș -Cabinet Individual.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, după care:
Reprezentanta recurentei intimate depune la dosar un set de acte, reprezentând corespondența dintre părțile litigante și extrase dintr-un tratat de Dreptul muncii, acte care se comunică cu reprezentantul intimatei contestatoare.
Întrebați fiind, reprezentanții părților arată că nu mai au alte probe și solicită cuvântul asupra recursului de față.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei intimate solicită admiterea recursului promovat de partea pe care o reprezintă, respectiv modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul respingerii contestației formulate de contestatoare împotriva deciziei nr. 1/19.10.2007 privind desfacerea disciplinară a contractului de muncă al acesteia, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului declarat de partea recurentă, ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță, pe care o apreciază ca fiind legală și temeinică, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 380/D din 25 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, s-a admis excepția nulității absolute a deciziei, invocată de contestatoare și, în consecință:
S-a admis contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata – SRL și, în consecință:
S-a constatat nulitatea absolută a Deciziei nr. 1/19.10.2007 privind desfacerea disciplinară a contractului de muncă al contestatoarei.
S-a dispus reintegrarea contestatoarei în funcția avută anterior emiterii deciziei contestate.
Intimata a fost obligată să plătească contestatoarei drepturile salariale actualizate cu indicele de inflație de la data încetării plății acestora și până la reintegrarea efectivă.
De asemenea, intimata a fost obligată să plătească contestatoarei suma de 1500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Contestatoarea a fost angajata intimatei în baza unui contract individual de muncă înregistrat sub nr. -/10.08.2002. Prin Decizia nr. 1/19.10.2007, emisă de intimată, s-a dispus desfacerea disciplinară a acestui contract de muncă, întrucât contestatoarea ar fi săvârșit o abatere disciplinară gravă.
Raportat la această stare de fapt și la excepția invocată, dispozițiile legale incidente în cauză s-au apreciat a fi următoarele:
Art. 137.proc.civ. “(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
(2) Excepțiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii“.
Art. 62 alin. 2 Codul muncii “Decizia se emite în scris și sub sancțiunea nulității absolute, trebuie să fie motivată în fapt și în drept –“.
Art. 61 alin. 1 lit. a Codul muncii “Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive ce țin de persoana salariatului în următoarele situații:
a) în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară;“.
Art. 268 alin. 1 Codul muncii “Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă –“.
Art. 268 alin. 2 lit. a, b și d Codul muncii: “Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a)descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b)precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat -;
d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică –“.
Art. 78 alin. 1 și 2 Codul muncii: “În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
La solicitarea salariatului instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere“.
Tribunalul a reținut că atât art. 62 alin. 2, cât și art. 268 alin. 2 Codul muncii fac distincție între descrierea faptei (motivele de fapt), în sensul indicării situației de fapt în materialitatea ei și motivarea în drept, respectiv dispozițiile legale în baza cărora se aplică sancțiunea și indicarea prevederilor care au fost încălcate de salariat, adică precizarea articolului, aliniatului, literei dispozițiilor nesocotite de acesta (legale, regulamentare, statuare sau contractuale).
În doctrină și jurisprudență se apreciază că precizarea prevederilor din statut, regulament, contract încălcate are relevanță pentru ca instanța să poată stabili și verifica dacă într-adevăr fapta salariatului constituie abatere disciplinară. Art. 268 alin. 2 Codul muncii, prin fiecare componentă a sa, stabilește o nulitate absolută de formă, pentru nerespectarea unei cerințe de formăad validitatem, nulitate care, în lipsa unui text de lege în sens contrar, nu se poate acoperi.
Verificând cuprinsul deciziei contestate, s-a reținut că aceasta nu cuprinde mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, prin art. 268 alin. 2 lit. b și lit. d Codul muncii, rezumându-se la descrierea faptei în materialitatea ei.
Față de dispozițiile exprese, neechivoce, ale art. 62 alin. 2 și art. 268 alin. 2 Codul muncii, nu s-a putut reține apărarea intimatei potrivit căreia nu era necesară menționarea dispozițiilor la care face referire art. 268 alin. 2 lit. b și d, întrucât este vorba de încălcarea unei obligații legale, specifică tuturor raporturilor de muncă. Aceasta cu atât mai mult cu cât intimata are un Regulament intern (fila 32) în care a considerat necesar ca la Capitolul III art. 3 lit. e, să precizeze că “Prezența la lucru este obligatorie”, precum și alte aspecte legate de această obligație.
Ca atare, în temeiul dispozițiilor legale evocate, excepția nulității absolute a fost admisă și, în consecință, a fost admisă contestația astfel cum a fost precizată.
În temeiul dispozițiilor art. 78 alin. 1 și 2 Codul muncii, instanța de apel a dispus reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior emiterii deciziei contestate, cu obligarea intimatei la plata drepturilor salariale cuvenite de la data încetării plății și până la cea a reintegrării efective, actualizate cu indicele de inflație.
Reținând culpa procesuală a intimatei, în baza art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligată să plătească contestatoarei suma de 1500 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței a declarat recurs – SRL S M, solicitând modificarea în întregime a hotărârii, în sensul respingerii contestației reclamantei.
În motivarea cererii sale recurenta precizează că s-a constatat nulitatea deciziei de desfacere contractului de muncă al contestatoarei în temeiul art. 268 al. 2 lit. “b” și “d” Codul muncii, dar intimata a invocat în contestația sa doar prevederile art. 268 al. 2 lit. “b”, astfel încât motivarea sentinței și prin invocarea art. 268 al. 2 lit. “d” Codul muncii reprezintă o încălcare a dreptului la apărare al recurentei, deoarece aplicarea acestui text nu a fost pus în discuția contradictorie părților.
Mai arată recurenta, că în opinia sa, soluția instanței de fond este nelegală deoarece prezentarea la serviciu este una din obligațiile fundamentale ale salariatului rezultate din contractul de muncă, această obligație neavând nici o legătură cu funcția concretă îndeplinită de contestatoare, astfel încât neindicarea articolului din lege sau din Regulamentul de ordine interioară încălcat prin neprezentarea la serviciu nu poate să determine nulitatea deciziei de desfacere al contractului de muncă.
Intimata nu a depus întâmpinare, dar cu ocazia cuvântului în fond a solicitat respingerea recursului apreciind că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale imperative în materie.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că obiectul cercetării judecătorești îl reprezintă validitatea Deciziei nr. 1/19.10.2007, prin care recurenta a dispus desfacerea contractului de muncă al contestatoarei intimate.
În conținutul deciziei se arată pe larg motivele pentru care s-a luat această sancțiune disciplinară, respectiv faptul că din 09.08.2007 intimata nu s-a mai prezentat la locul de muncă și nici nu a anunțat societatea recurentă despre motivele acestei absențe până în 16.08.2007 când au fost depuse două certificate de concediu medical pentru perioada 09.08-22.08.2007. Ulterior datei de 22.08.2007, contestatoarea în continuare nu s-a mai prezentat la locul de muncă, nu a anunțat angajatorul în legătură cu motivul lipsei sale și nici cu o eventuală prelungire a concediului medical, și, nu în ultimul rând, nu a răspuns nici solicitărilor societății vizând clarificarea situației în care se află.
În drept decizia a fost motivată cu prevederile art. 264 lit. “f” Codul muncii, cu menționarea drepturilor decurgând din prevederile art. 268 al. 3 și al. 5 din Codul muncii.
În condițiile în care specificul activității societății îl reprezintă confecțiile, firma fiind legată de livrări la date fixate prin contract, planificarea activității sale în coordonate cunoscute este esențială, iar una dintre aceste coordonate este prezența angajaților săi la serviciu, nepunându-se în discuție faptul că postul deținut de contestatoare permite desfășurarea activității și acasă, sau la alte ore decât programul obișnuit.
Raportat la aceste elemente, este corectă afirmația recurentei potrivit căreia prezența la serviciu a angajatului nu reprezintă nimic alt ceva decât executarea cu bună-credință a contractului de muncă încheiat de părți.
Simpla neprezentare, în condițiile în care contestatoarea nici nu a anunțat motivul care a determinat această lipsă și nici perioada în care va lipsi -pentru a permite o eventuală înlocuire a sa- reprezintă sub aspect teoretic o încălcare a obligațiilor asumate, menită a atrage răspunderea disciplinară.
Faptul că în decizia atacată nu apare mențiunea expresă că au fost încălcate prevederile reglementate generic de art. 10 Codul muncii, nu poate să atragă nulitatea dispoziției de desfacere a contractului de muncă, pentru simplul motiv că această obligație este de natura însăși a contractului respectiv.
În aceste condiții, făcând aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, instanța va admite recursul și va casa sentința atacată, și, pentru că instanța de fond a soluționat cauza fără a cerceta fondul, va păstra cauza pentru soluționare pentru a se verifica celelalte aspecte de legalitate ale deciziei atacate.
Se va fixa termen în cauză la data de 22 octombrie 2008, cam 39, ora 9,00, pentru rejudecarea recursului, urmând a se cita părțile.
Cheltuielile de judecată urmează a fi avute în vedere la rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELELEGII
DECIDE:
Admite ca fondat recursul civil declarat de recurenta intimată – SRL, cu sediul în S M,-, județul S M, în contradictoriu cu intimata contestatoare, domiciliată în S M, str. – -, -. 11, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 380/D din 25 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare,pe care o casează cu reținere și fixează termen la 22 octombrie 2008, cam 39, ora 9,00, ținând seama de considerentele prezentei decizii.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
Pronunțată în ședința publică de azi, 10 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
– – – – – – – –
– judecători fond-
Melita
– redactat decizie- judecător – 19.09.2008
– dactilografiat grefier -19.09.2008-2 ex.
