,Dosar nr- – cont. dec. de concediere –
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1211
Ședința publică din data de 15 Octombrie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Ciută Oana
JUDECĂTOR 3: Sas Laura
Grefier – –
Pe rol judecarea recursului formulat de intimata “TRANS ” SRL S cu sediul în municipiul S,-, bloc 26,. B,.2, județul S, împotriva sentinței nr. 1462 din 02 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
La apelul nominal au răspuns avocat pentru recurentă și avocat pentru contestatorul intimat lipsă fiind acesta din urmă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se comunică un exemplar al întâmpinării formulate de intimat, apărătoarei unității recurente.
Instanța, văzând că nu mai sunt cereri de formulat ori excepții de invocat, constatând recursul în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru recurentă a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii doar în parte, respectiv cât privește plata diurnei restante de 2.615 euro și admiterea cererii reconvenționale așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată din ambele instanțe.
Avocat pentru contestatorul intimat a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depusă astăzi la dosar.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin contestația adresată Tribunalului Suceava și înregistrată sub nr- din 21.01.2009, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu intimata SC SRL S, anularea dispoziției nr.4/8.01.2009 privind desfacerea disciplinară a contractului său de muncă, reintegrarea în funcție, plata drepturilor salariale începând cu data de 3.07.2008 în cuantum de 42871 lei, din care suma de 3660 lei cu titlu de salariu și 39.211 diurnă, operarea la zi în cartea de muncă și plata asigurărilor sociale și de sănătate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, a arătat că la data de 3.07.2008 a fost angajat de către pârâtă în funcția de conducător auto primind ca sarcină de serviciu mai multe curse în străinătate, pentru care ar fi trebuit să primească un salariu în cuantum de 500 lei, împreună cu o diurnă de 50 euro/zi.
Pentru prestată a încasat cu titlu de diurnă sume de bani, care nu fac obiectul prezentei cereri, dar că nu a încasat niciodată vreo sumă de bani cu titlu de salariu, măsura concedierii survenind ca urmare a demersurilor întreprinse în vederea obținerii drepturilor salariale cuvenite.
Cât privește legalitatea deciziei prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă a arătat că s-a emis fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile și că aceasta nu cuprinde toate elementele enumerate în art.268 Codul muncii.
Intimata SC SRL Sad epus întâmpinare și a formulat cerere reconvențională.
Prin întâmpinare a solicitat respingerea contestației ca nefondată, arătând că la data de 8.01.2009 s-au întocmit de către administratorul societății mai multe referate în care s-a propus desfacerea disciplinară a contractului de muncă al contestatorului în care s-au menționat abaterile de la disciplina muncii și în care s-a consemnat refuzul acestuia de a da curs procedurii cercetării disciplinare.
A mai arătat că incidentele în care a fost implicat contestatorul în lunile noiembrie și decembrie 2008, funcție de consecințele produse, justifică de deplin concedierea acestuia, nemaifiind posibilă menținerea contactului individual de muncă.
Cât privește pretențiile patrimoniale pe care le-a ridicat contestatorul, potrivit fișei angajatului din 31.12.2008, se consemnează un rest de plată de 2028 lei și se menționează că diurna aferentă perioadei 23.07 – 1.09.2008 este de 1330 euro, iar diurna aferentă perioadei 3.10.-21.12.2008 este de 2765 euro, total 4095 euro. Solicită pârâta ca restul de plată să fie compensat cu prejudiciul cauzat de contestator.
Prin cererea reconvențională, pârâta a cerut obligarea contestatorului la plata sumei de 5802,04 euro sau contravaloarea în lei la data efectuării plății reprezentând:
-1.162,04 euro, contravaloarea reparațiilor la semiremorca avariată din culpa acestuia la data de 3.12.2008;
-1.500 euro, contravaloarea penalizărilor facturate de firma proprietară a semiremorcii, urmare a avarierii vehiculului;
-1.700 euro, contravaloarea transportului comandat societății și care nu a putut fi efectuat deoarece semiremorca era avariată;
-200 euro, contravaloarea motorinei consumate pentru transportarea semiremorcii la sediul firmei deținătoare, în vederea efectuării reparațiilor;
1.240 euro contravaloarea transportului de fructe kakis, refuzat de beneficiar, deoarece europaleții cu fructe s-au răsturnat, pentru că nu au fost ancorați corespunzător de contestator.
A apreciat că sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile de fond ale răspunderii patrimoniale prevăzute de art.270 alin.1 Codul muncii și că aceasta se extinde și la persoanele care nu mai au calitatea de salariat la angajatorul păgubit, indiferent dacă mai sunt sau nu încadrate în muncă.
Prin sentința civilă nr.1462 din 2 iunie 2009, Tribunalul Suceava a admis, în parte, contestația, anulând dispoziția nr.4 din 8.01.2009 emisă de intimată și dispunând reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior concedierii.
A obligat intimata să plătească contestatorului drepturile salariale la nivelul celor convenite prin contractul individual de muncă începând cu data de 3.07.2008 și până la data reintegrării efective și suma de 2615 EUR reprezentând diurnă pentru perioada 3.07.2008 – 8.01.2009 și să vireze contribuțiile la bugetul de stat în favoarea contestatorului începând cu data de 3.07.2008.
A respins cererea de obligare a intimatei la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă al contestatorului, ca nefondată.
A respins, ca nefondată, cererea reconvențională formulată de intimata TRANS S și a obligat-o să plătească contestatorului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Contestatorul a avut calitatea de angajat al intimatei începând cu 3.07.2008, până la data de 8.01.2009 când, prin dispoziția nr.4 din aceeași dată, s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă al acestuia în temeiul dispozițiilor art.61 lit.a din Codul muncii.
Înainte de analizarea fondului cauzei sub aspectul vinovăției sau nevinovăției contestatorului și implicit a temeiniciei deciziei de sancționare, instanța a verificat dacă decizia contestată cuprinde toate elementele a căror omisiune este sancționată de legiuitor cu nulitate absolută, potrivit art.268 alin.2 din Codul muncii.
Textul menționat, la litera a), prevede sub sancțiunea nulității absolute, că în decizie se cuprinde, în mod obligatoriu, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară.
Privitor la această mențiune, în decizie trebuie descrisă în mod concret fapta (faptele) pentru care a fost aplicată sancțiunea disciplinară, ceea ce presupune menționarea aspectelor care o individualizează și anume data la care a fost săvârșită și modalitatea în care s-a comis, în raport de care să se poată verifica temeinicia celor reținute în sarcina contestatorului.
Concret, în decizia nr.4/8.01.2009, fapta este menționată astfel: “ținând seama de referatele anexate”.
Deci, prin decizia de sancționare nu este descrisă nici o faptă și nu se arată care sunt acele nereguli pentru care a fost necesară aplicarea sancțiunii disciplinare.
Trimiterea la referate nu are nici o relevanță față de dispozițiile legale care prevăd strict și imperativ care sunt elementele obligatorii ale unei decizii.
faptelor abia cu ocazia formulării întâmpinării nu înlocuiește omisiunea intimatei întrucât, fiind vorba de o nulitate absolută pentru nerespectarea cerințelor ad validitatem, nu poate fi acoperită prin confirmare.
În decizie nu sunt cuprinse nici celelalte elemente prevăzute în art.268 alin.2 din Codul muncii la literele b), c) și f) referitoare la precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de acesta în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea și instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Cum potrivit art.76 din Codul muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută, prima instanță a anulat dispoziția nr.4 din 8.01.2009 emisă de intimată dispunând, în baza prevederilor art.78 alin.2, reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior.
Întrucât intimata nu a făcut dovada, în condițiile art.163 alin.1 din Codul muncii, că a achitat contestatorului drepturile salariale la nivelul stabilit prin contractul de muncă, în baza art.154 alin.2 a fost obligată să i le plătească, începând cu data de 3.07.2008 și până la data integrării efective.
Cât privește diurna, tribunalul a reținut că nu s-au produs dovezi din care să rezulte cuantumul exact negociat de părți, contestatorului neputându-i fi aplicate prin analogie dispozițiile nr.HG518/1995 care se referă la personalul trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor măsuri cu caracter temporar dintre cele enunțate la art.1.
Față de această situație, tribunalul a obligat intimata să-i achite contestatorului suma de 2615 euro reprezentând diurnă pentru perioada 3.07.2008 – 8.01.2009, în măsura recunoașterii pretențiilor acestuia, de către pârâtă.
În baza art.40 alin.2 lit. f din Codul muncii, instanța a obligat intimata să vireze contribuțiile la bugetul de stat în favoarea contestatorului începând cu data de 3.07.2008.
Referitor la cererea de obligare a intimatei la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă, tribunalul a reținut că, potrivit art.2 alin.1 din Legea nr.130/1999, carnetele de muncă ale salariaților încadrați la angajatorii prevăzuți la art.1 lit. b (situația intimatei), se păstrează și se completează de către inspectoratele teritoriale de muncă în a căror rază teritorială își are sediul angajatorul, așa încât a respins această cerere ca nefondată.
Cât privește cererea reconvențională, tribunalul a constatat că, în speță, nu s-a dovedit de către intimata angajatoare că sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile art.270 din Codul muncii, respectiv sub aspectul săvârșirii faptelor ilicite de către contestator și al prejudiciului care trebuia să fie cert și actual.
Astfel, chiar dacă la dosar s-au depus facturi din care să rezulte contravaloarea reparațiilor la semiremorca avariată, nu s-a dovedit că din vina contestatorului s-a produs avarierea.
În această situație, cum celelalte sume solicitate cu titlu de despăgubiri sunt în legătură de cauzalitate cu fapta ce i se impută contestatorului, aceea de a fi avariat semiremorca, tribunalul a respins pretențiile intimatei privind contravaloarea penalizărilor facturate de prima proprietară a semiremorcii, pe cele privind contravaloarea transportului comandat societății intimate și pe care nu l-ar fi putut efectua deoarece semiremorca era avariată, precum și pe cele reprezentând contravaloarea motorinei consumate pentru transportarea semiremorcii la sediul firmei deținătoare.
Cât privește contravaloarea transportului de fructe kakis refuzat de beneficiar deoarece europaleții cu fructe s-au răsturnat pentru că nu ar fi fost ancorați corespunzător de contestator, tribunalul a constatat că la dosar s-au depus de către intimată mai multe facturi din care rezultă contravaloarea fructelor kakis, precum și refuzul beneficiarului transportului de a primi 2 europaleți cu fructe, dar a apreciat că aceste înscrisuri sunt insuficiente pentru a se dovedi îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de art.270 din Codul muncii, în măsură să atragă răspunderea patrimonială a contestatorului. În consecință, a respins cererea reconvențională, ca nefondată.
Împotriva sentinței a declarat recurs intimata “TRANS ” SRL S, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.9 și art. 304/1 Cod procedură civilă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii în parte a contestației, respectiv numai în ce privește plata diurnei restante de 2.615 EURO și admiterea cererii reconvenționale, astfel cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, a susținut că greșit decizia de concediere a fost anulată și au fost calculate eronat drepturile salariale acordate contestatorului.
Acesta a fost concediat urmare a antrenării răspunderii sale disciplinare, fapte arătate pe larg în întâmpinarea depusă la prima instanță și datorită cărora societatea a fost prejudiciată cu suma totală de 5802, 04 EURO.
Această sumă a fost solicitată prin cererea reconvențională care neîntemeiat a fost respinsă, deși erau îndeplinite cumulativ condițiile de fond ale răspunderii patrimoniale.
Cum s-a făcut dovada vinovăției contestatorului cu probele administrate constând în înscrisuri și declarația martorului precum și parcurgerii procedurii cercetării disciplinare prealabile, refuzul contestatorului de a da explicații fiind consemnat în referatul întocmit la data de 8.01.2009, rezultă că măsura concedierii este legală și temeinică. De asemenea, că omisiunea de a indica instanța la care sancțiunea poate fi atacată și neindicarea prevederilor legate de disciplina muncii încălcate, nu pot conduce la constatarea nulității deciziei întrucât instanța competentă se prezumă a fi cunoscută de contestator, iar cele două fapte săvârșite nu pot primi decât calificarea de abateri disciplinare.
Cât privește pretențiile bănești solicitate de contestator, potrivit fișei angajatului din 31.12.2008 restul de plată către acesta ar fi de 2028 lei, iar diurna neachitată de 2615 EURO, rest care se impunea a fi compensat cu prejudiciul cauzat societății.
Prin întâmpinare, contestatorul intimat a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate în raport de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente,Curtea constată că acesta este nefondat.
În ce privește primul motiv de recurs ce vizează constatarea nulității absolute a deciziei de concediere și cuantumul drepturilor salariale acordate, se constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 76 din Codul muncii, cât timp decizia contestată nu cuprinde elementele prevăzute ca obligatorii de art.268 alin.2 din Codul muncii și anume cele menționate la literele a, b, c și f ale aceluiași articol, dispozițiile legale mai sus menționate fiind de strictă interpretare.
În consecință, nu pot fi primite susținerile recurentei conform cărora referatele întocmite de administratorul societății completează decizia de desfacere a contractului de muncă și fac dovada îndeplinirii procedurii cercetării prealabile prin consemnarea refuzului contestatorului de a da curs acestei proceduri sau că neindicarea instanței la care se atacă decizia și a prevederilor legale încălcate de contestator nu pot conduce la constatarea nulității deciziei.
În aceste condiții, justificat prima instanță a apreciat ca fiind inutil a se mai analiza fondul cauzei sub aspectul vinovăției sau nevinovăției contestatorului, cât timp, chiar și lipsa din conținutul deciziei al unui singur element dintre cele prevăzute de art.268 alin.2 din Codul muncii, atrage nulitatea absolută a acesteia.
Cât privește cuantumul despăgubirilor acordate de prima instanță, constând în drepturi salariale și diurnă, se constată că recurenta nu a făcut dovada prin nici un mijloc de probă că a achitat contestatorului drepturile salariale cuvenite începând cu data de 3.07.2008, obligație ce îi revenea potrivit dispozițiilor art.163 alin.1 din Codul muncii, iar suma stabilită cu titlu de diurnă a fost recunoscută de intimată ca fiind datorată.
Referitor la critica adusă modului de soluționare a cererii reconvenționale, Curtea apreciază a fi nefondată, facturile depuse la dosar de intimată și declarația unui martor care susține că are cunoștință despre fapta ilicită pretins a fi săvârșită de contestator din relatările administratorului societății, nefiind probe de natură a forma convingerea instanței că acesta este persoana vinovată de cauzarea prejudiciului constând în contravaloarea acelor facturi.
În consecință, nu poate opera o compensare a sumelor stabilite în sarcina angajatorului prin hotărârea atacată cu sumele cu care pretinde că a fost păgubită de către contestator.
Față de cele reținute, Curtea, constatând criticile aduse sentinței nefondate, va respinge recursul ca atare, în temeiul disp. art. 312 al.1 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECID E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de “TRANS ” SRL S cu sediul în municipiul S,-, bloc 26,. B,.2, județul S, împotriva sentinței nr. 1462 din 02 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.fond:.
–
Tehnored. ex.2
13.XI.2009
