Contestație decizie de concediere. Decizia 1287/2009. Curtea de Apel Tg Mures


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1287/

Ședința publică din 27 mai 2009

Completul compus din:

– Președinte

– Judecător

– Judecător

Grefier –

Pe rol judecarea recursurilor declarate de reclamantul, domiciliat în M C,-. 11, județul H și de pârâta ON Servicii, cu sediul în T M, P-ța -, nr.21, județul M, împotriva sentinței civile nr. 2834 din 11 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul recurent, asistat de av. și reprezentantul pârâtei recurente ON Servicii SRL, .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile au fost declarate și motivate în termen, fiind scutite de taxă judiciară de timbru. Se constată, de asemenea, că a fost acvirat dosarul nr- al Judecătoriei Miercurea Ciuc.

Reprezentanta reclamantului recurent depune chitanțe privind plata onorariului avocațial și două adeverințe din care rezultă veniturile realizate de soția reclamantului, respectiv faptul că aceasta beneficiază de ajutor de încălzire.

Neformulându-se cereri, instanța acordă părților cuvântul în dezbaterea recursurilor.

Reprezentanta reclamantului recurent susține recursul astfel cum a fost motivat în scris, solicitând admiterea lui și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii și a petitului 4 al acțiunii, respectiv obligarea pârâtei la plata daunelor materiale și morale, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată. În ceea ce privește recursul pârâtei, solicită respingerea lui ca nefondat.

Reprezentantul pârâtei recurente solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamant. Susține recursul declarat de pârâta ON Servicii SRL, solicitând admiterea lui și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii. Depune concluzii scrise, precizând că nu solicită obligarea reclamantului recurent la plata cheltuielilor de judecată.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 2835. decembrie 2008, Tribunalul Harghitaa admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul și, drept consecință:

– a dispus anularea Deciziei nr. 396 din 12.08.2008 emisă de pârâtă pe seama reclamantului și repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei anulate;

– a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale restante, actualizate la data plății efective;

– a obligat pârâta să plătească reclamantului 2.250 lei cheltuieli de judecată;

– a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor.

În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut, în esență, că sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului de muncă, aplicată reclamantului prin Decizia nr. 396/12 august 2008, este nelegală, întrucât starea conflictuală consemnată în procesul-verbal întocmit de organele de poliție la data de 8 iulie 2008 – act care a stat la baza aplicării sancțiunii – a avut loc între orele 21 – 23, interval de timp în care reclamantul nu se afla în exercitarea atribuțiilor efective de serviciu, astfel că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 263 alin. 2 din Codul muncii.

În ceea ce privește cererea pentru obligarea pârâtei la plata de daune morale, aceasta a fost respinsă pe considerentul că reclamantul nu a indicat în ce a constat prejudiciul moral suferit și care ar fi fost acțiunile întreprinse de către pârâtă, care să fi condus la prejudicierea morală a acestuia, prin nerespectarea demnității în muncă.

Împotriva hotărârii menționate au declarat recurs ambele părți, reclamantul solicitând modificarea în parte a acesteia, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 123.000 lei, cu titlu de daune materiale și morale, cerere în susținerea căreia a invocat faptul că, datorită stresului și a umilințelor la care a fost supus, i-a fost afectată în mod irevocabil sănătatea, fiind supus – ca urmare a unui infarct miocardic anteroseptal- la stent coronarian biomatrix.

În motivarea recursului, reclamantul a invocat prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, reiterând în cuprinsul memoriului aspectele de nelegalitate invocate în fața primei instanțe cu privire la sancțiunea disciplinară aplicată.

La rândul său, pârâta a solicitat prin recursul declarat – invocând prevederile art. 3041Cod procedură civilă – modificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii integrale a acțiunii reclamantului și menținerea ca temeinică și legală a deciziei de sancționare atacate.

În cuprinsul memoriului de recurs, pârâta a susținut că instanța de fond nu a analizat pericolul și starea de tensiune pe care le-a creat reclamantul la locul de muncă, prin comportamentul său brutal și că a reținut în mod greșit că fapta comisă de acesta nu are legătură cu munca, în contextul în care a recunoscut în timpul cercetării disciplinare că “a pentru a schimba lacătele, având termen a doua zi, iar în cursul zilei alte priorități personale nu i-au permis acest lucru”. În plus, prin prezentarea la sediul societății în stare de ebrietate, reclamantul a încălcat prevederile art. 12 lit. e) din Regulamentul de Ordine Interioară și ale art. 158 lit. d) din Contractul Colectiv de Muncă. Pârâta a mai susținut că instanța de fond a dat o interpretare greșită și limitată prevederilor art. 263 alin.2 din Codul muncii, deoarece abaterea disciplinară nu constă doar într-o faptă în legătură cu munca, ci și într-o faptă prin care salariatul încalcă normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv aplicabil. Or, astfel cum reiese din Decizia de sancționare nr. 396/12.08.2008, reclamantul a încălcat prevederile art. 157 lit. b din Contractul Colectiv de Muncă, art. 157 lit. c din Contractul Colectiv de Muncă, art. 157 lit. g din Contractul Colectiv de Muncă, art. 157 lit. h), art. 158 lit. d din Contractul Colectiv de Muncă, art. 11 lit. o) din Regulamentul de Ordine Interioară, art.12 lit. e din Regulamentul de Ordine Interioară, și art. 12 lit. m din Regulamentul de Ordine Interioară, încălcări ale articolelor care sunt consemnate în Decizia de sancționare nr. 396. De asemenea, prin faptele sale reclamantul a încălcat și normele legale, respectiv prevederile art. 39 alin. 2 lit. b) și c) din Codul muncii, precum și prevederile contractului individual de muncă, respectiv lit. M pct. 2 lit. b).

În fine, pârâta a arătat că reclamantul nu se află la prima abatere de acest gen, iar faptul că acesta a consumat băuturi alcoolice în seara zilei de 8 iulie 2008 rezultă din declarațiile salariaților, anexate la dosar, nefiind necesară testarea cu dispozitivul alcooltest, cum în mod greșit a reținut instanța de fond.

Examinând recursurile deduse judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041și 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate, astfel că vor fi respinse ca atare, pentru următoarele considerente:

Emiterea deciziei de sancționare disciplinară a reclamantului a avut la bază adresa nr. -/15 iulie 2008, prin care Poliția municipiului M C – Biroul de ordine publică înștiința societatea pârâtă despre faptul că la data de 9 iulie 2008 organele de poliție s-au deplasat la sediul societății, în urma sesizării primite de la agentul de pază, unde au constatat faptul că reclamantul a provocat scandal și a avut o comportare necorespunzătoare față de agentul de pază, fiind sancționat cu 1000 lei amendă, în baza Legii nr. 61/1991.

Din cuprinsul deciziei nr. 396/12.08.2008 rezultă în mod evident faptul că abaterea disciplinară reținută în sarcina reclamantului consta în comportamentul fizic și verbal necorespunzător față de agentul de pază și producerea unui scandal în incinta societății pârâte în seara zilei de 8 iulie 2008, respectiv în noaptea de 8 spre 9 iulie, când s-a prezentat la sediul societății în stare avansată de ebrietate.

În acest context, în mod corect s-a reținut de către prima instanță că faptele imputate reclamantului nu au legătură cu activitatea concretă și atribuțiile sale de serviciu, astfel că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 263 alin. 2 din Codul muncii, pentru ca acestea să constituie abatere disciplinară, aptă să atragă sancționarea salariatului. Este adevărat că textul de lege evocat face trimitere la încălcarea normelor legale, a regulamentului intern, a contractului individual sau colectiv de muncă, a ordinelor și dispozițiilor legale ale conducătorilor ierarhici, însă toate aceste fapte trebuie să fie săvârșite “în legătură cu munca”.

Or, în speță tocmai acest caracter lipsește acțiunilor imputate reclamantului, în realitate fiind vorba de o dispută de ordin personal cu unul dintre agenții de pază ( mai veche, conform declarației acestuia). Faptul că reclamantul a precizat, pe parcursul cercetării disciplinare, că s-a deplasat la sediul societății pentru a schimba niște lacăte, nu este de natură a schimba natura faptelor imputate, întrucât nu s-a dovedit că acestea ar fi fost săvârșite în legătură cu activitatea concretă invocată.

Pe de altă parte, prin sentința civilă nr. 2188/27 noiembrie 2008 Judecătoriei Miercurea Ciuc, devenită irevocabilă prin nerecurare, a fost admisă plângerea contravențională formulată de reclamant împotriva sancțiunii amenzii aplicate de organele de poliție, în legătură cu aceleași evenimente, situație în care, cu atât mai mult, acestea nu pot constitui temei pentru aplicarea unei sancțiuni specifice legislației muncii. În plus, considerentele acestei hotărâri judecătorești relevă existența unui schimb de replici mai puțin principiale între reclamant și agentul de pază, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi dintre aceștia, generate de unele reproșuri privitoare la activitate, pe care reclamantul le făcea agentului de pază, fapt ce denotă, de asemenea, lipsa legăturii dintre faptele presupuse ca fiind abateri disciplinare și atribuțiile de serviciu ale reclamantului.

Pentru considerentele expuse, criticile pârâtei se constată a fi nefondate, astfel că recursul acesteia va fi respins, potrivit dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă.

Aceeași soluție va fi adoptată și în privința recursului declarat de reclamant, constatându-se că cererea având ca obiect plata sumei de 123.000 lei, cu titlu de daune materiale și morale a fost în mod corect respinsă, întrucât reclamantul nu a precizat în fața primei instanțe în ce constă prejudiciul material și moral suferit și nici nu a solicitat administrarea vreunei probe în acest sens. Actele medicale depuse în recurs – chiar dacă atestă existența mai multor afecțiuni, inclusiv a unei intervenții chirurgicale pentru implantarea unui stent coronarian achiziționat cu suma de 5586 lei – nu sunt de natură a conduce la admiterea cererii, întrucât nu s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta pârâtei și prejudiciul invocat. De asemenea, nici greutățile de ordin material cu care se confruntă familia reclamantului, respectiv veniturile scăzute realizate de soție și faptul că au în întreținere doi copii minori, nu justifică admiterea aceleiași cereri, deoarece în urma anulării deciziei de concediere, pârâta a fost obligată la plata drepturilor salariale de care a fost lipsit, actualizate la data plății efective, astfel că, din punct de vedere material, prejudiciul suferit i-a fost integral acoperit.

Față de aspectele anterior relevate, ambele recursuri vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul, domiciliat în M C,-,.11, județul H și pârâta ON Servicii, cu sediul în T M, P-ța -, nr.21, județul M, împotriva sentinței civile nr. 2834 din 11 decembrie 2008 Tribunalului Harghita, pronunțată în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 27 mai 2009.

Red.

Tehnored.

2 exp./28.07.2009

Jud.fond.;

Asist. jud.;