Dosar nr- – contestație decizie concediere –
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 133
Ședința publică din data de 02 februarie 2010
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Ciută Eugenia
JUDECĂTOR 3: Andronic Tatiana
Grefier C
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul, cu domiciliul în satul Sf., comuna Șcheia, județul S, împotriva sentinței civile nr.1740 din 15 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava – secția civilă în dosar nr-.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 26 ianuarie 2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, și când, din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a da posibilitatea apărătorului ales al reclamantului recurent să depună concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 02 februarie 2010.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 13.03.2009 sub nr-, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta Banca Română de Dezvoltare (BRD) Generale anularea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă nr. 42 din 12.02.2009 emisă de pârâtă, reintegrarea sa în funcția avută, anume aceea de Responsabil Agenția BRD G H, obligarea unității pârâte la plata despăgubirilor salariale și celorlalte drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă, calculate de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă.
În motivarea contestației reclamantul a arătat că societatea pârâtă la care a fost angajat în funcția de Responsabil Agenția BRD G H la data de 30.01.2009 l-a convocat la întrevederea prealabilă din data de 09.02.2009 la Comisia de cercetare disciplinară, care în aceiași zi printr-o cercetare superficială a constatat prin procesul verbal nr. 5 din 09.02.2009 încălcarea de către el a următoarelor reglementări: instrucțiune N 154 – Convenția Beneficii și procedura aferentă N4.154.PI; procedura N4.139. Cont curent persoane fizice și Codul d eontologic al salariaților BRD Generale
Acesta a mai arătat că procesul verbal nr. 5 din 09.2.2009 nu i-a fost comunicat, iar în decizia de desfacere a contractului de muncă, în afară de o înșiruire de instrucțiuni și proceduri incoerente, nu sunt arătate faptele de indisciplină de care se face vinovat, dacă acestea există și au creat prejudicii, dacă acestea au fost eventual săvârșite cu intenție și dacă există vinovăție, care să conducă în mod cert la aplicarea sancțiunii de desfacere disciplinară a contractului de muncă.
Ca urmare reclamantul a arătat că măsura de desfacere a contractului individual de muncă ce i s-a aplicat este nelegală și netemeinică, neconformă cu realitatea și de natură să-i provoace grave prejudicii morale, fapt pentru care solicită anularea ei și reintegrarea sa în funcția avută, cu obligarea pârâtei la plata drepturilor ce i s-ar fi cuvenit.
Pârâta, BRD Generale – Grup P N, prin întâmpinare a solicitat respingerea contestației reclamantului pentru următoarele motive:
La data de 30.12.2008, clientul băncii, dl. G, a semnalat unui unități din cadrul Grupului I că pe numele său a fost aprobată de către Agenția GH( din cadrul Grupului BRD P N) o descoperire autorizată de cont (în continuare ) pe care acesta nu a solicitat-o și contractat-o niciodată.
Cu privire la această reclamație la data de 08.01.2009 a fost sesizată structura sa de control intern (denumită generic ) în vederea verificării celor semnalate de client, ocazie cu care s-a descoperit că la Agenția GHa băncii în perioada mai – decembrie 2008 responsabilul agenției – contestatorul, împreună cu o parte dintre salariați, au procedat la acordarea în mod ilegal de -uri unor persoane fizice, pentru ca ulterior fondurile astfel obținute să fie utilizate pentru “finanțarea” unor clienți ai acestei agenții, aspecte ce au fost consemnate și aduse la cunoștința băncii prin Raportul de Misiune Specială nr. 26/29.01.2009.
Pârâta a mai arătat că singurele motive de nelegalitate a Deciziei de concediere nr. 42/12.01.2009 sunt indicate de către reclamant în alin.2 din pag.2 a contestației și constau in:
1.necomunicarea către contestator a Procesului Verbal nr.5 din 09.02.2009.
Pârâta a arătat că se impune ca instanța să înlăture acest motiv având in vedere ca aceste proces verbal este un document intern al Comisiei de cercetare disciplinara prealabila, organism care nu avea competenta sa aplice o sancțiune disciplinara ci doar sa stabilească împrejurările în care au fost săvârșite faptele, vinovăția salariatului si consecințele abaterilor disciplinare. Oricum, legislația muncii in vigoare nu stabilește în sarcina angajatorului obligația de comunica salariatului Procesul verbal întocmite de Comisia de cercetare disciplinară si mai mult, nerespectarea acestei obligații, daca prin absurd ar exista, nu poate atrage nelegalitatea deciziei de sancționare;
2.nu sunt arătate faptele de indisciplina de care mă fac vinovat, daca acestea existasi au creat prejudicii, daca acestea au fost eventual săvârșite cu intenție si daca exista vinovăție.
Aceasta a arătat că apreciază ca și aceste susțineri sunt neîntemeiate, în realitate, n cuprinsul deciziei de concediere sunt descrise pe larg faptele săvârșite de contestator, iar in ceea ce privește existenta lor, intenția si vinovăția salariatului consideră ca nu mai trebuie făcute nici un fel de precizări în raport de declarațiile contestatorului si ale celorlalți colegi-subordonați ai acestuia.
Nici în ceea ce privește prejudiciul creat Băncii prin atitudinea iresponsabila si ilegala a fostului salariat nu consideram ca se impun a fi făcute discuții suplimentare atât fata de cuantumul total al pagubelor materiale (7.666.894,44 RON) cat mai ales pentru faptul ca in acest moment se efectuează cercetări de către DNA cu privire la activitatea infracționala a contestatorului.
Ca urmare pârâta a solicitat respingerea contestației formulate de contestatorul împotriva Deciziei de sancționare disciplinara nr. 42/12.02.2009, enținerea ca legala si temeinica a deciziei contestate și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecata.
Prin sentința civilă nr.1740 din 15 octombrie 2009, Tribunalul Suceavaa respins contestația ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr. 42 din 12.02.2009 emisă de pârâta Banca Română de Dezvoltare (BRD) Generale a fost desfăcut disciplinar contractul de muncă al reclamantului, responsabil la Agenția GHa BRD – Grup P N, pentru abateri disciplinare potrivit art. 61 lit. a) din Codul Muncii (legea nr. 53/2003).
După cum reiese din actele dosarului, inclusiv decizia mai sus menționată, faptele pentru care reclamantului i s-a desfăcut contractul individual de muncă sunt următoarele:
In perioada mai – decembrie 2008 contestatorul, in calitate de responsabil al Agenției GHa acordat/majorat -uri prin procedura de scontare manuala în iBank (aplicație informatica a Băncii) unui număr de 228 clienți persoane fizice fără acordul acestora și fără documente justificative, utilizând pentru aceste operațiuni niște telleri proprii (parole de acces in aplicația informatica, ) incompatibili. La data de 31.12.2008 valoarea -urilor astfel acordate, inclusiv dobânzi si comisioane, era de 7.666.894,44 RON.
Analizând documentația de intrare a clienților persoane fizice in relația cu Banca si de acordare/majorare au rezultat următoarele concluzii:
1. Pentru 129 din cei 228 clienți nu au fost găsite documente privind intrarea in relație cu Banca (respectiv cerere de deschidere cont, ).
2. Pentru 202 clienți nu s-au găsit documentele prin care s-a acordat (cerere de acordare, adeverința de salariu si copie CI); in unele cazuri, pentru care s-au regăsit aceste documente, exista suspiciunea ca semnătura nu aparține titularului de cont;
3. Pentru niciuna din cele 222 – uri a căror limita a fost majorată, nu există documentație privind această operațiune.
4. -urile au fost acordate in cadrul convențiilor de plata salariilor pe card încheiate de agenție cu 6 societăți ce se împart in 2 categorii:
5. societăți ce au recunoscut in scris ca au beneficiat de “finanțare” din aceasta sursa;
6. societăți care au facilitat acordarea de -uri pe numele salariaților săi prin semnarea si stampilarea documentelor de transfer a unor sume de bani in conturile angajaților săi, dar in legătura cu care nu au fost descoperite dovezi cu privire la faptul ca ar fi beneficiat de acest tip nelegal de “finanțare”.
În urma analizei documentelor si operațiunilor de alimentare a celor 228 de conturi in vederea acordării de – uri, s-a constatat ca ordinele de plata regăsite au fost semnate de reprezentanții legali ai acestor societăți.
În ceea ce privește utilizarea fondurilor obținute din, conform celor declarate in fata echipei de control de către contestatorul, precum si de către cei doi operatori Operator ghișeu universal, ) ai agenției – si Graul, 28 societăți – clienți ai agenției au beneficiat de “finanțări” din fondurile obținute din -uri.
practicat era următorul: fondurile obținute neautorizat din -uri, la ordinul contestatorului, erau retrase în numerar din conturile clienților persoane fizice de către cei doi operatori – sus-menționați (contestatoarea si d-na ). Ulterior aceste sume erau fie depuse in conturile societăților beneficiare fie predate in numerar responsabilului de agenție.
cărora li s-au acordat -uri în mod neautorizat, le-au fost simultan emise și carduri. Cu toate acestea, deși in aplicația de gestionare a cardurilor s-a confirmat predarea cardurilor către clienți, in urma controlului s-a constatat că 83 de carduri, aparținând salariaților a doua dintre societățile beneficiare de aceste tip de “finanțare”, au fost găsite in posesia celor doi consilieri de clientela ai Agenției GH- si, unele dintre ele împreuna chiar cu PIN-urile aferente.
Toate aceste fapte ale reclamantului reies din documentația depusă de pârâtă, anume: decizia nr. 42 din 12.02.2009, decizia nr. 18 din 29.01.2009, Raportul de Misiune Specială din perioada 09.01.2009 – 26.01.2009 (actul de constatare), declarațiile și notele explicative ale reclamantului și a celorlalți salariați ai Agenției GHa BRD Generale și alte înscrisuri, fiind fără putință de tăgadă că faptele s-au petrecut așa cum a arătat pârâta în actele sale.
De fapt reclamantul nu contestă fapte, ci doar faptul că nu i s-a comunicat actul de control, anume Raportul de Misiune Specială din perioada 09.01.2009 – 26.01.2009 și că în decizia de desfacere a contractului individual de muncă nu ar fi descrise faptele de indisciplina de care se face vinovat, daca acestea există și au creat prejudicii, daca acestea au fost eventual săvârșite cu intenție si daca exista vinovăție.
Apărările reclamantului nu sunt întemeiate pentru următoarele motive:
Nici o prevedere legală nu obligă banca să-i comunice actul de control, anume Raportul de Misiune Specială din perioada 09.01.2009 – 26.01.2009, ci este prevăzută doar obligația angajatorului într-un asemenea caz ca în cazul cercetării prealabile să-i aducă angajatului la cunoștință faptele ce i se impută pentru ca acesta să poată să-și formuleze apărările. Ori, în cauză, se poate lesne observa din declarațiile reclamantului că acesta a avut cunoștință cu privire la faptele reținute în sarcina sa ca abateri disciplinare. În plus reclamantul a avut ocazia ca în mod direct, personal, să cunoască faptele ce i se impută, având în vedere că constatarea faptelor s-a realizat în prezența sa.
În ceea ce privește pretinsa lipsă de vinovăție a reclamantului, apreciază prima instanță că această susținere nu este întemeiată.
După cum se știe și s-a stabilit în practică abaterile disciplinare pot fi săvârșite atât cu intenție cât și din culpă.
Din analiza faptelor reținute în sarcina reclamantului, anume acelea de a fi deschis mai multe conturi pe numele unor persoane fizice, fără solicitarea sau acordul acestora, de a fi acordat descoperiri de cont (credite) unor persoane fizice fără acordul acestora, de a fi ridicat sumele acordate ca descoperiri de cont de asemenea fără acordul titularilor de cont și de a le fi virat în contul unor persoane juridice, clienți ai agenției, pentru finanțarea unor activități a acestora, reiese fără dubiu că acesta a cunoscut (prevăzut) rezultatul faptelor sale, acesta realizându-se prin însăși faptele săvârșite, adică persoanele fizice fără acordul lor s-au trezit că au descoperiri de cont cu toate obligațiile ce le reveneau, anume de rambursare a creditelor și plată a dobânzilor, societățile în cauză au fost finanțate ilegal, fără verificarea bonității și fără a fi respectate normele interne de finanțare ale băncii.
Toate aceste fapte au produs un prejudiciu băncii nu doar financiar, ci și de imagine (reputație), aceasta fiind pusă pe de o parte în situația de a risca nerecuperarea sumelor acordate ca descoperire de cont, iar pe de altă parte fiindu-i afectată reputația, prin scăderea încrederii clienților.
Din modul în care a acționat reclamantul reiese fără dubiu că acesta a urmărit producerea rezultatului sau cel puțin a acceptat producerea lui, întrucât în calitatea de Responsabil de Agenție cunoștea normele legale și interne pe care trebuia să le respecte și știa că, prin nerespectarea lor și acordarea de credite unor persoane fizice fără solicitarea sau acordul lor și finanțarea ca urmare a unor societăți, putea produce importante prejudicii materiale și de imagine băncii.
Astfel, reclamantul a încălcat grav și repetat normele interne ale pârâtei și anume: Instrucțiunea N4.154 “Convenția Beneficii” și procedura aferentă N4.154.P1; Procedura N4.139. “Cont curent persoane fizice și Codul d eontologic al salariaților BRD Generale (46 – 47 dosar).
Cum faptele săvârșite de reclamant sunt repetate și grave, constând în nerespectarea cu vinovăție a normelor interne ale BRD (Norma nr.14/2004), în mod corect apreciază prima instanță că a fost luată față de reclamant măsura desfacerii disciplinare a contractului de muncă prin decizia nr. 42 din 12.02.2009.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatorul invocând motive de netemeinicie și nelegalitate, încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea acestor motive, recurentul susține că instanța de fond nu a examinat toate apărările formulate prin contestația cu care a fost investită, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei conform art.312 alin.5 din Codul d e procedură civilă.
Susține recurentul că, deși prin contestație s-a arătat că cercetarea disciplinară făcută de unitatea pârâtă a fost formală, în sensul că nu a verificat dacă abaterile disciplinare cu care a fost sesizată există, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice date concludente după care să se poată stabili existența sau inexistența vinovăției, precum și verificarea apărărilor sale ce atrage nulitatea acesteia și implicit a deciziei nr.42 din 12 februarie 2009, instanța nu a verificat această apărare.
Mai arată recurentul că pârâta în calitate de angajator nu a respectat prevederile legale cuprinse în art.75 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 – 2010 și în art.266 din Codul Muncii, în sensul că așa cum rezultă din procesul-verbal nr.5 din 09 februarie 2009 (138-140 ds.), a înșiruit aspectele constatate angajatului fără să verifice în concret consecințele acestor abateri, gradul de vinovăție și apărările formulate, fapt ce atrage nulitatea absolută a cercetării prealabile și implicit a deciziei de concediere.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs se invocă omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra apărărilor formulate prin precizările la acțiune prin care a susținut nerespectarea de către unitatea pârâtă a termenului de 30 de zile de la data la care a cunoscut săvârșirea abaterii, pentru emiterea deciziei de sancționare și care a fost emisă peste termenul legal prevăzut de art.268 alin.1 din Codul Muncii.
Conform art.268 alin.1 din Codul Muncii, aplicarea sancțiunii disciplinare se poate face în termen de 30 de zile calendaristice de la data când cel în drept a luat cunoștință de săvârșirea abaterii disciplinare.
În concret, susține recurentul, că unitatea pârâtă a luat cunoștință de pretinsele abateri la data de 08 ianuarie 2009 și a dispus desfacerea contractului de muncă la data de 13 februarie 2009, cu depășirea termenului de 30 de zile calendaristice prevăzut de art.268 alin.1 din Codul Muncii, ceea ce atrage tardivitatea emiterii deciziei.
Recurentul critică soluția primei instanțe și sub aspectul netemeiniciei soluției pronunțate asupra fondului cauzei, considerând că fără temei s-a reținut că sunt date elementele răspunderii disciplinare, preluând întocmai, fără o analiză obiectivă, apărările unității intimate.
Astfel, procedura cercetării disciplinare nefiind completă, nu s-a stabilit gradul și forma vinovăției sale, scopul în care a acționat, faptul că nu a adus nici un prejudiciu băncii, ci dimpotrivă că a recuperat datoriile pe care unele societăți le aveau față de bancă, unitatea pârâtă grăbindu-se să-i desfacă contractul de muncă, deși soluția legală era suspendarea contractului de muncă până la definitivarea cercetărilor penale în care s-a reținut lipsa prejudiciului și a vinovăției sale.
Intimata BRD Generale – Grup PNa depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că au fost respectate întocmai dispozițiile legale privind cercetarea disciplinară prealabilă și că decizia de concediere a fost emisă în a 15-a zi de la data la care conducerea societății a luat la cunoștință despre săvârșirea abaterilor disciplinare prin Raportul nr.26 din 29 ianuarie 2009.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, probatoriului administrat și dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că este nefondat, din următoarele considerente.
Cercetarea abaterii disciplinare constituie prima fază a acțiunii disciplinare.
Potrivit art.267 alin.1 din Codul Muncii, nicio sancțiune disciplinară, cu excepția avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare prealabile. În caz contrar, sancțiunea va fi nulitatea absolută a măsurii respective.
Punctul de pornire în efectuarea cercetării îl constituie convocarea, în scris, a salariatului de persoana împuternicită de către angajator să realizeze această operațiune, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii (art.267 alin.2 Codul Muncii ).
La data de 29 ianuarie 2009, prin decizia nr.18 a fost desemnată componența comisiei de cercetare disciplinară iar la data de 30 ianuarie 2009, prin scrisoarea nr.675 contestatorul a fost convocat pentru efectuarea cercetării prealabile la data de 09 februarie 2009, ora 10, la sediul din cadrul Sucursalei Județene Sa B RD.
În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare (art.267 alin.4 Codul Muncii ).
Ce rezultă clar și neechivoc din cuprinsul acestei dispoziții legale este faptul că salariatul este cel în drept să hotărască asupra modalității în care înțelege să-și formuleze apărările față de faptele în legătură cu care se efectuează cercetarea disciplinară.
Or, așa cum rezultă din notele explicative date cu ocazia efectuării cercetării disciplinare prealabile, recurentului i s-au adresat de către cei desemnați în acest scop peste 25 de întrebări de natură să stabilească faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice date concludente după care să se poată stabili existența sau inexistența vinovăției sale.
Față de aceste împrejurări Curtea constată că recurentului i s-a asigurat cadrul necesar pentru a-și formula toate apărările, în cauză fiind respectate dispozițiile art.75 din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel național.
Dispozițiile art.268 alin.2 lit.c din Codul Muncii prevăd că sub sancțiunea nulității în decizie se cuprind în mod obligatoriu motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art.267 alin.3, nu a fost efectuată cercetarea.
Examinând decizia nr.42 din 12 februarie 2009, emisă de BRD Generale, Curtea constată că acesta respectă dispozițiile legale mai sus arătate fiind cuprinse atât apărările contestatorului cât și motivele pentru care acestea au fost înlăturate (fila 23 ds.fond).
Față de cele arătate, Curtea apreciază că motivele de recurs vizând nulitatea măsurii concedierii ca efect al nerespectării întocmai a dispozițiilor legale vizând cercetarea disciplinară prealabilă sunt nefondate.
Nefondate sunt și criticile referitoare la tardivitatea aplicării sancțiunii disciplinare peste termenul de 30 de zile prevăzut de art.268 alin.1 din Codul Muncii.
Conform acestor dispoziții legale, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii.
Termenul nu curge de la data semnalării faptei cum pretinde recurentul, ci de la data la care reprezentantul angajatorului a luat cunoștință despre săvârșirea abaterii printr-o notă de constatare, referat, proces-verbal, etc. cu dată certă, dobândită prin înregistrarea în registrul general al unității.
Pe de altă parte, termenul menționat nu curge de la data la care comisia de cercetare disciplinară a fost sesizată de conducerea societății cu solicitarea de a proceda la cercetarea “evenimentelor”, ci de la data la care rezultatele cercetării au fost aduse la cunoștința conducerii prin referatul înregistrat la registratura unității.
În speță acest termen nu a fost depășit.
La data de 08 ianuarie 2009 s-a declanșat un control intern pentru verificarea susținerilor clientului G din sesizarea adresată Băncii la data de 30 decembrie 2008, control care a fost finalizat prin Raportul de Misiune Specială nr.26 din 29 ianuarie 2009.
Practic, data la care angajatorul a luat la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare în sensul dispozițiilor art.268 alin.1, prima teză, din Codul Muncii este data de 29 ianuarie 2009, când au fost aduse la cunoștința angajatorului concluziile controlului intern.
Cum decizia de concediere a fost emisă de intimată la 12 februarie 2009, reiese că nu s-a depășit termenul de 30 de zile prevăzut de art.268 alin.1 din Codul Muncii.
Dispozițiile art.266 din Codul Muncii la care se referă recurentul atunci când susține că cercetarea disciplinară prealabilă nu a fost efectuată conform normelor în vigoare vizează criteriile pe baza cărora angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară.
Curtea apreciază că aceste criterii au fost respectate.
Astfel, din analiza faptelor reținute în sarcina reclamantului recurent, anume acelea de a fi deschis mai multe conturi pe numele unor persoane fizice, fără solicitarea sau acordul acestora, de a fi acordat descoperiri de cont unor persoane fizice fără acordul acestora, de a fi ridicat sumele acordate ca descoperiri de cont de asemenea fără acordul titularilor de cont și de a le fi virat în contul unor persoane juridice, clienți ai agenției, pentru finanțarea unor activități a acestora, reiese fără dubiu că acesta a cunoscut (prevăzut) rezultatul faptelor sale și că în cunoștință de cauză a încălcat normele interne de finanțare ale băncii.
Faptul că nu s-ar fi produs un prejudiciu material în săvârșirea abaterilor disciplinare nu are relevanță întrucât intimata a suferit un prejudiciu de imagine, prin scăderea încrederii clienților fiind totodată pusă și în situația de a risca nerecuperarea sumelor acordate ca descoperire de cont.
Față de considerentele mai sus expuse, Curtea apreciază că nu este dat niciunul din motivele invocate, astfel că, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul, cu domiciliul în satul Sf., comuna Șcheia, județul S, împotriva sentinței civile nr.1740 din 15 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava – secția civilă în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 02 februarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.fond:.
Tehnored.
Ex.2
18.02.2010
