DECIZIA CIVILĂ NR. 1349/R/2009
Ședința publică din data de 28 octombrie 2009
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul contestator ,domiciliat în Carei,-/13, județul S M în contradictoriu cu intimata SC. ROMANIA SRL B, cu sediul în B, nr. 6 împotriva sentinței civile nr. 372/D din 14 aprilie pronunțată de Tribunalul Satu Mare, cauza având ca obiect: contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul, lipsă intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru; la dosar a parvenit prin Serviciul Registratură la data de 8 octombrie 2009, înscris depus de recurent intitulat ” sintetizarea punctuală a cererii de recurs”, după care
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurentul contestator solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate, cu reținerea cauzei spre rejudecare și pe cale de consecință să se constate nulitatea absolută a deciziei de concediere nr. 965 din 2 noiembrie 2007 emisă de intimată, fără cheltuieli de judecată.
În motivare arată că în rejudecare instanța nu i-a dat posibilitatea să-și susțină excepțiile invocate. Învederează că, instanța s-a raportat greșit referitor la data luării la cunoștință a abaterii disciplinare, la referatul Comisiei de cercetare nr. 5573/29.05.2007 și nu la referatul Directorului Zonal nr. 1475/04.05.2007, aceasta fiind data reală a luării la cunoștință despre abaterea disciplinară de la care a început să curgă zi cu zi termenul legal de prescripție de 30 de zile calendaristice. Perioada 11.06.-28.09.2007 a fost eronat reținută ca fiind continuă, ea fiind întreruptă de perioada 01-15 iulie 2007 când a fost la serviciu, perioadă în care a curs firesc termenul limitativ de prescripție de 30 de zile, aceste 15 zile fiind omise de la calculul cumulativ al termenului legal de decădere.
Mai arată că, soluția instanței de fond se bazează pe un probatoriu insuficient, nefiind audiați nici unul dintre cei nouă martori propuși de acesta și fără a fi administrată proba cu interogatoriu.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. nr. 372/D din 14 aprilie pronunțată de Tribunalul Satu Mare s-a respins contestația formulată de în contradictoriu cu pârâta SC ROMANIA SRL.
Din considerentele sentinței se reține că,contestatorul a fost încadrat la unitatea pârâtă începând cu data de 18 august 2006, conform contractului individual de muncă nr. 1/2006 în funcția de șef agenție comercială. Prin Decizia nr. 632/13.07.2007 contestatorului i se desface contractul individual de muncă, începând cu data de 17.07.2007 în temeiul dispozițiilor art. 61 alin. 1 lit. a din Codul Muncii, în conținutul deciziei fiind enumerate abaterile disciplinare ce i se impută.
Această decizie a fost contestată și a făcut obiectul dosarului – al Tribunalului Satu Mare. Având în vedere faptul că în perioada 16.07.2007-28.09.2007, contestatorul s-a aflat în concediu de boală, perioadă pentru care au fost eliberate certificate medicale, unitatea pârâtă prin Decizia nr. 847/05.09.2007 a revocat Decizia nr. 632/2007 de desfacere a contactului de muncă luând în considerare dispozițiile art. 60 alin. 1 Codul Muncii.
Față de această stare de fapt, contestatorul a renunțat la judecată în dosarul nr. -.
După revenirea din concediu medical, contestatorul s-a prezentat la serviciu începând cu data de 01.10.2007 până la 05.10.2007, intrând în concediu de odihnă din data de 08.10.2007 până în data de 01.11.2007.
La data de 02.11.2007, prin Decizia nr. 965/ 02.11.2007 se desface contractul de muncă al contestatorului în temeiul dispozițiilor art. 61 alin. 1 lit. a Codul Muncii pentru săvârșirea de abateri disciplinare descrise în cuprinsul deciziei (aceleași pentru care s-a emis decizia nr. 632/2007) având la bază referatul Comisiei de cercetare adus la cunoștința conducerii unității la data de 29 mai 2007 sub nr. 5573.
În primul ciclu procesual instanța a soluționat cauza pe cale de excepție considerând ca fiind prescris dreptul intimatei de aplicare a sancțiunii, excepție care a fost înlăturată de instanța de control, respectiv Curtea de APEL ORADEA prin Decizia nr. 260/2009, care, admițând recursul a casat Sentința civilă nr. 1242/2008 a Tribunalului Satu Mare, trimițând cauza spre rejudecare.
Față de această stare de fapt, în rejudecare, instanța nu mai poate pune în discuție probleme, aspecte ce au fost analizate de instanța superioară, cărora le-a dat o rezolvare și nici nu are competențe conferite de procedura civilă ca să examineze hotărârea pronunțată în calea de atac a recursului din perspectiva criticilor aduse de contestator Deciziei nr. 260/2009 a Curții de APEL ORADEA. Eventualele greșeli materiale pot fi remediate pe calea extraordinară de atac a contestației în anulare și nicidecum în faza procesuală în care ne aflăm.
Potrivit dispozițiilor art. 315 alin. 1.proc.civ. “în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului“.
Analizând pe fond măsura disciplinară contestată, instanța constată că aceasta este temeinică și legală, motiv pentru care urmează să respingă ca nefondată contestația formulată.
În susținerea contestației se invocă încălcarea art. 263 și art. 268 Codul Muncii.
În cauză s-a făcut dovada vinovăției contestatorului (privind întocmirea rapoartelor, a registrelor de casă, a listelor de inventariere, erori de facturare, ajustările de la sfârșit de lună) prin încălcarea prevederilor Regulamentului de ordine interioară, cât și a contractului individual de muncă ca urmare a neîndeplinirii corespunzătoare a atribuțiilor din fișa postului, vinovăție ce rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și depozițiilor martorilor audiați în cauză la propunerea pârâtei ( și – filele 163-164).
Martorii contestatorului (, și – filele 148-150) prin depozițiile lor, precum și înscrisul de la fila 151, nu sunt de natură a infirma săvârșirea abaterilor reținute în sarcina sa sau de a-l disculpa.
În ce privește art. 268 alin. 2 Codul Muncii, instanța reține că decizia de sancționare cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de acest text de lege sub sancțiunea nulității, reanalizarea acesteia din perspectiva alin. 1 aceluiași text de lege nefiind posibilă în această etapă procesuală din motivele arătate.
Măsura luată de unitatea pârâtă a respectat și dispozițiile art. 266 Codul Muncii, stabilind sancțiunea în raport cu abaterile disciplinare repetate săvârșite și ținând cont de toate criteriile cuprinse în norma legală. În cauză a fost efectuată și cercetarea disciplinară prealabilă conform dispozițiilor art.267
Calitatea de debitor a contestatorului la. ca urmare a împrumuturilor contractante nu poate constitui un motiv în susținerea contestației.
Împotrivaacestor hotărâri a declarat recurs contestatorul solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței recurate, cu reținerea spre rejudecare și pe cale de consecință să se constate nulitatea absolută a deciziei de concediere nr. 965 din 2 noiembrie 2007 emisă de intimată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, subliniind că în rejudecare instanța nu i-a dat posibilitatea să-și susțină cele trei excepții invocate respectiv, cea de constatare a nulității absolute a deciziei nr. 965 din 2 noiembrie 2007 pe considerentul că a fost emisă pe perioada concediului de odihnă, de tardivitate a acestei decizii pe considerentul că a fost emisă cu depășirea termenului de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, și cu depășirea termenului legal de 6 luni de la data săvârșirii abaterii disciplinare.
Mai arată că, instanța a încălcat normele procedurale cu referire la abținere și incompatibilitate subliniind că d-na judecător Melita avea obligația să se abțină de la soluționarea cauzei întrucât a făcut parte din completul de judecată care a soluționat anterior cauza.
În continuare arată că instanța a calculat eronat termenul de 30 de zile, instanța bazându-se pe susținerile false ale intimatei.
Subliniază apoi că instanța nu a pus în discuție fondul cauzei, că i-a restrâns dreptul de a-și susține pledoaria, că nu a avut parte de un proces echitabil soluționat într-un termen rezonabil.
Arată în continuare că soluția instanței de fond se bazează pe un probatoriu insuficient, nefiind audiați nici unul dintre cei nouă martori propuși de acesta și fără a fi administrată proba cu interogatoriu.
Intimata nu a formulat întâmpinare și nu și-a precizat poziția în cauză.
Analizând recursul formulat prin prisma criticilor invocate, instanța constată că acesta este nefondat urmare considerentelor ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Prin decizia nr 965 din 2 nov 2007, contestatorului recurent i s-a desfăcut contractul de în temeiul dispozițiilor art 61 alin 1 lit a din Codul Muncii, reținându-se în sarcina sa săvârșirea mai multor abateri disciplinare grave de la regulile de disciplină a nunciii, abateri ce au fost menționate în cuprinsul deciziei.
În ceea ce privește susținerile recurentului legate de prescripția dreptului de aplicare a sancțiunii disciplinare, este de menționat faptul că aceste aspecte nu mai pot forma obiect de discuție, soluția dată excepției de prescripție intrând în puterea lucrului judecat urmare a pronunțații deciziei civile nr. 260/R/20009 a Curții de APEL ORADEA care a statuat ca nefiind prescris dreptul de aplicare a sancțiunii.
În ceea ce privește susținerea aceluiași recurent cum că decizia de concediere ar fi lovită de nulitate absolută întrucât a fost emisă în perioada concediului de odihnă este de subliniat că o astfel de susținere nu a fost dovedită, din actele dosarului rezultând că contestatorul s-a aflat în concediu de odihnă până la data de 01.12.2007, decizia contestată fiind emisă în data de 2 decembrie 2007, deci după expirarea timpului de concediu de odihnă.
Este de subliniat, totodată, că în privința contestatorului a mai fost emisă o decizie de sancționare cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă, respectiv decizia nr. 632 din 13 iulie 2007, prin care acestuia i s-a desfăcut contractul de muncă începând cu data de 17 iulie 2007, însă, intimata prin decizia nr. 847 din 5 septembrie 2007 a revocat această decizie întrucât la data emiterii contestatorul s-a aflat în concediu de boală.
Nefondate se constată a fi și criticile prin care se susține nelegala compunere a completului de judecată cu referire expresă la d-na judecător Melita. Astfel, împrejurarea că aceasta a participat la rejudecarea în fond a cauzei după casarea cu trimitere nu constituie motiv de incompatibilitate potrivit dispozițiilor art 24 cod procedură civilă și nici de abținere potrivit dispozițiilor art 27 cod procedură civilă, cauza fiind soluționată inițial pe excepție și nu pe fond.
Totodată, eronat, afirmă recurentul faptul că i s-a încălcat dreptul la apărare, nepermițându-i-se să pună concluzii pe fond, aspect contrazis de cele menționate în încheierea de ședința din 9 aprilie 2009, din care rezultă că acesta a pus concluzii, ce au fost menționate în cuprinsul acestei încheieri.
În ceea ce privește fondul raportului juridic litigios prima instanță printr-o corectă interpretarea a probelor administrate în cauză a ajuns în mod corect la concluzia că contestatorul se face vinovat de săvârșirea unor abateri disciplinate grave săvârșite în mod repetat, constând în exercitarea cu vinovăție a atribuțiilor de serviciu prin încălcarea prevederilor Regulamentului de Ordine Interioara și a contractului individual de muncă.
De altfel, criticile recurentului nici nu sunt axate pe cele reținute de instanța de fond cu privire la fondul dreptului ci vizează mai mult aspecte legate de prescripția dreptului de a i se aplica sancțiunea disciplinară.
Cât privește probațiunea administrată, instanța cu respectarea principiului egalității a trei martori propuși de contestator (, u și ) însă declarațiile acestor martori nu sunt în măsura să susțină apărările contestatorului. Dimpotrivă martorii propuși de intimată ( și ) confirmă vinovăția contestatorului recurent,aspect față de care temeinic a fost respinsă contestația.
Față de cele ce preced, criticile recurentului constatându-se a fi nefondate, instanța în temeiul dispozițiilor art 312 alin 1 cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat,menținând ca legală și temeinică hotărârea atacată.
Constată că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurentul contestator ,domiciliat în Carei,-/13, județul S M în contradictoriu cu intimata SC. ROMANIA SRL B, cu sediul în B, nr. 6 împotriva sentinței civile nr. 372/D din 14 aprilie pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică din 28 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
– – – – –
Red dcz
13.11.2009
Jud fond,
Dact CC
4 ex/24.11.2009
2 com/
