Dosar nr- – cont.dec.de concediere-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.135
Ședința publică din 4 februarie 2010
PREȘEDINTE: Mitrea Muntean Daniela
JUDECĂTOR 2: Sas Laura
JUDECĂTOR 3: Bratu
Grefier
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de contestatoarea, domiciliată în municipiul B,- (fost 4. -.A,.3,.11, județul B, împotriva sentinței nr.494din 13 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani – Secția civilă (dosar nr-).
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 28 ianuarie 2010, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, în temeiul art.156 alin.2 Cod procedură civilă, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, 4 februarie 2010.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la 30 ianuarie 2009, contestatoarea a solicitat, în contradictoriu cu intimata B, constatarea nulității absolute a deciziei de concediere nr. 114 din 3 noiembrie 2008, iar în subsidiar, anularea deciziei respective, cu reintegrarea pe post și obligarea intimatei la plata despăgubirilor aferente, precum și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a contestației s-a arătat că măsura concedierii ar fi fost dispusă fără a se avea în vedere interdicția expresă în acest sens – prevăzută atât de art. 81 alin. 2 lit. c din Contractul de muncă unic la nivel național () valabil pentru intervalul 2007 – 2010, cât și de art. 52 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de, de art. 52 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din industria petrolieră și de art. 49 din Contractul colectiv la nivel de ramură energie electrică – referitoare la salariații care au mai puțin de 3 ani până la data pensionării.
În al doilea rând, ar fi fost încălcate și dispozițiile privind concedierea doar a unuia dintre soți, în cazul în care ambii sunt salariați ai pârâtei și ar putea fi afectați de măsura respectivă, clauză stipulată – de asemenea – în contractul colectiv la nivel de (art. 51 alin. 2), la nivel de grup de unități petroliere (art. 51 alin. 2) și la nivel de ramură energie electrică, termică, și (art. 48 alin. 2 lit. a).
În plus, unitatea nu și-ar fi îndeplinit nici obligația de a-i oferi un alt loc de muncă în cadrul.
În drept, au fost invocate dispozițiile susmenționate din contractele colective de muncă, precum și prevederile art. 78 Codul muncii și art. 274 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestației, arătând în apărare că prevederile invocate de contestatoare nu-i sunt aplicabile, deoarece unitatea nu este pusă în situația de a aplica criterii de selecție a salariaților ce urmează a fi concediați, desființându-se întregul punct de lucru “Zona B”.
Prin sentința civilă nr. 494 din 13.04.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr- a fost respinsă contestația ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia 114 din 3 noiembrie 2008, intimata B, prin directorul regional – Zona N, a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei, în temeiul art. 65 și 66 Codul muncii, cu mențiunea că “motivul concedierii îl reprezintă desființarea postului ocupat de salariat, respectiv a postului de subinginer din cadrul depozitului B, ca urmare a reorganizării activității Zonei B, conform Programului de reorganizare al, aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație din 7 iulie 2005 și 9 august 2005”.
Este de observat că, anterior, intimata mai dispusese o dată încetarea aceluiași contract de muncă al contestatoarei, tot în temeiul art. 65 și 66 Codul muncii, respectiv prin decizia 92/29 septembrie 2008, cărei nulitate absolută a fost constatată prin sentința civilă 4/5 ianuarie 2009 Tribunalului Botoșani (devenită irevocabilă prin respingerea recursului, ca nefondat, la 9 aprilie 2009).
Aceleași motive ale nerespectării dispozițiilor din contractele colective de muncă – referitoare atât la interzicerea concedierii salariaților care au mai puțin de 3 ani până la pensionare, cât și a ambilor salariați care sunt soț și soție – au fost analizate în cuprinsul acelei sentințe (constatându-se încălcarea lor de către ), iar interpretarea respectivă a fost menținută în recurs, astfel încât și în cauza pendinte instanța le-a apreciat în același sens, pentru identitate de rațiune.
Cu toate acestea, este de observat că, în cauza anterioară, intimata nu a depus întâmpinare și nu și-a făcut apărări, astfel încât, atunci nu a fost cercetată împrejurarea invocată în apărare în cauza pendinte – și anume că, în realitate, ar fi avut loc o desființare a întregului punct de lucru al din B, respectiv a Zonei B și nici aceea că, în realitate, i s-a oferit un alt loc de muncă, însă nu a fost acceptat.
Or, din statul de funcții depus la dosar ( 79), coroborat cu planul social privind restructurarea și reorganizarea companiei ( 22 – 36), cu oferta internă de transfer ( 20) și din răspunsurile la interogatoriu rezultă, într-adevăr, că Depozitul B al – unde lucra contestatoarea – a fost închis în totalitate, situație recunoscută chiar de contestatoare la întrebarea 3 din interogatoriu.
Așa cum rezultă din oferta de transfer ( 20 dosar), anterior emiterii deciziei de concediere, intimata propusese contestatoarei ocuparea postului de casier la Stația nr. 1 la distribuție din B, cu precizarea că transferul este “intern” către Partenerul (societatea comercială) care administrează stația.” și se supune prevederilor planului social dintre sindicat () și.
Oferta respectivă nu a fost însă acceptată de către contestatoare, întrucât postul nu a fost considerat ca fiind corespunzător profesiei sale și ar fi presupus în realitate angajarea la o altă firmă și anume la cea care administrează în prezent stația respectivă.
Prin urmare, depozitul Baf ost desființat, iar stațiile de distribuire sunt în administrația altor firme, încât unitatea nu a putut oferi contestatoarei un alt loc de muncă corespunzător pregătirii sale profesionale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de următoarele:
Hotărârea atacată a fost pronunțată de un complet în exact aceeași componență cu cel care, prin sentința civilă nr. 4 din 5 ianuarie 2009, dispus anularea deciziei nr. 92 din 29.09.2008, decizie care este practic identică cu decizia nr. 114, ce face obiectul prezentului dosar.
Arată, în continuare recurenta, că se află în cele două situații în care este prohibită concedierea sa, respectiv are mai puțin de trei ani până la pensionare și, ca urmare a aceluiași plan de reorganizare, a fost anterior concediat și soțul său -.
De asemenea, arată că nu este adevărat că i s-ar fi făcut o ofertă de transfer intern, în realitate postul oferit era de casier, pentru care nu are abilitățile, aptitudinea și pregătirea profesională necesare, iar transferul nu era în cadrul, ci în cadrul unei alte societăți.
Mai arată recurenta că, Stația nr. 1 B, pentru care i se făcuse oferta, nici măcar nu funcționa, ci era proaspăt demolată în vederea reconstituirii și modernizării.
În continuare, arată că nu este real faptul că depozitul B s-a desființat și, chiar dacă ar fi fost adevărat, tot nu ar fi justificată concedierea sa, întrucât nu societatea în ansamblul său a fost desființată, neavând relevanță juridică soarta punctului de lucru de la
Arată recurenta că este nejustificată distincția care se face între noțiunea de reducere a posturilor și cea de reducere a personalului, întrucât, deși în cadrul Baf ost și încă este în curs de derulare un proces de reorganizare, acest lucru nu este nicidecum sinonim cu reducerea de personal, aspect ce reiese din analiza indicatorilor de personal postate pe site-ul oficial al societății.
În final, recurenta a arătat că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută, întrucât a fost emisă în perioada în care se afla în incapacitate de muncă, notificată legal angajatorului prin depunerea la unitate a certificatului de concediu corespunzător.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, art. 76 raportat la art. 67 Codul muncii, art. 76 alin. 1, 86 alin. 2 lit. a și c din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național, art. 52 alin. 1 din la nivel de grup de unități din industria petrolieră, art. 49 alin. 1 din la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol, gaze, art. 78 Codul muncii, art. 274 Cod procedură civilă.
În dovedirea cererii de recurs a depus la dosar, în copie, decizia nr. 420 din 9.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr- ( 9 – 11); decizia nr. 92 din 29.09.2008 emisă de ( 12 – 14); act adițional la contractul individual de muncă nr. 7/1.XI.1982 ( 16); extras de pe site-ul oficial al societății intimate ( 17).
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Se arată în întâmpinare că societatea se află într-un proces de reorganizare – restructurare inițiat, aprobat și pus în aplicare în acord cu dispozițiile legale aplicabile.
Acest proces a determinat închiderea unor puncte de lucru, desființarea mai multor locuri de muncă și concedierea unui număr important de salariați, printre care s-a aflat și contestatoarea.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr. 114 din 3.XI.2008 emisă de societatea, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă nr. 7 din 18.08.1983 al contestatoarei, în temeiul art. 65 și art. 66 din Codul muncii.
La art. 3 din această decizie se precizează că are contestatoarea dreptul la un preaviz de 60 de zile calendaristice care începe să curgă din ziua lucrătoare următoarei zile în care i se comunică decizia, iar în art. 7 se arată că, încetează contractul individual de muncă la data expirării termenului de preaviz prevăzut în art. 3.
Potrivit dispozițiilor art. 60 alin. 1 lit. a din Codul muncii, concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii.
Art. 58 alin. 1 din același act normativ definește concedierea ca fiind încetarea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului.
Din coroborarea celor două dispoziții legale rezultă că nu poate înceta contractul individual de muncă, din inițiativa angajatorului, pe durata efectuării concediului medical.
La data la care contractul individual de muncă înceta, potrivit deciziei emisă de, contestatoarea recurentă era în concediu medical.
în speță de două momente distincte: data emiterii deciziei și data prevăzută pentru încetarea contractului individual de muncă.
Este adevărat că, la data emiterii deciziei, contestatoarea recurentă se afla în concediu medical, așa cum rezultă din certificatul de concediu medical seria – nr. – depus la fila 50 dosar fond.
De asemenea, trebuie reținut faptul că i s-a comunicat contestatoarei recurente decizia de încetare a contractului individual de muncă la data de 28.01.2009, așa cum rezultă din comunicarea și textul comunicării – înștiințării depuse la filele 8 – 9 dosar fond.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 3 și 7 din decizia nr. 114/3.XI.2008, contractul individual de muncă al contestatoarei a încetat la data de 30.III.2009, după expirarea termenului de preaviz de 60 de zile calendaristice prevăzut de art. 3 din decizie.
Or, și la această dată contestatoarea era în concediu medical, așa cum rezultă din certificatul de concediu medical seria – nr. – depus în copie la fila 97 dosar recurs, astfel încât, operează interdicția prevăzută de art. 60 alin. 1 lit. a din Codul muncii.
Susținerile recurentei, în sensul că același complet ce a judecat cauza în fond a mai soluționat o pricină asemănătoare între aceleași părți, nu au nici o relevanță în cauză.
Dispozițiile procedural civile reglementează mijloace pentru a proteja partea în acele cauze indicate de lege, în care se poate presupune că judecătorul nu ar fi obiectiv.
Astfel, dacă recurenta contestatoare consideră că situația invocată se încadrează în vreunul din cazurile determinate de lege, putea să apeleze, în fața primei instanțe, la mijloacele procedurale pe care legea i le pune la dispoziție.
Potrivit contractului colectiv de muncă încheiat între și salariați, nu se pot desface, din inițiativa angajatorului, contractele individuale de muncă pentru motive care nu țin de persoana salariatului, celor care au mai puțin de 3 ani până la pensionarea anticipată. Excepție fac cazurile prevăzute la art. 45 alin.1, punctul B lit. b (art. 52 alin. 1).
Ce rezultă clar și neechivoc din această dispoziție: că se pot desface, din inițiativa angajatorului, contractele individuale de muncă pentru motive care nu țin de persoana salariatului, celor care au mai puțin de 3 ani până la pensionarea anticipată, în cazul în care agentul economic, sucursala (filiala) își mută sediul în altă localitate, iar salariatul încadrat nu acceptă să o urmeze.
Din dispozițiile Codului muncii și cele ale Legii nr. 130/1996, precum și ale Contractului colectiv de muncă unic la nivel național, rezultă că orice contract colectiv constituie izvor de drept și produce efecte față de angajatorii și salariații la care se referă.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 236 alin. 4 din Codul muncii și art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, contractul încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Clauzele acestui contract colectiv au valoare normativă, ele alcătuiesc un “drept al muncii” propriu al celor care îl încheie.
Art. 243 din Codul muncii și art. 30 din Legea nr. 130/1996 prevăd că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie.
Or, față de aceste dispoziții legale și față de dispozițiile contractului colectiv de muncă mai sus enunțate, rezultă că nu pot fi desființate locurile de muncă ocupate de salariații care au mai puțin de 3 ani până la pensionarea anticipată.
Așadar, nu se pune problema unei selecții a salariaților, după desființarea posturilor, ci, direct, desființarea vizează posturile salariaților ce vor fi concediați.
Dacă societatea a stabilit ca activitatea punctului de lucru Zona B, unde contestatoarea își desfășoară activitatea, să fie închisă în totalitate, trebuie să ofere salariatei un post compatibil cu pregătirea sa, la altă filială, iar în cazul în care partea refuză, putea opera excepția prevăzută la art. 45 alin. 1 pct. B lit. b din Contractul colectiv de muncă.
În conformitate cu dispozițiile art. 65 alin. 1 din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului, determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat.
Prin urmare, prin semnarea contractului colectiv de muncă, societatea angajatoare s-a obligat să nu desființeze locurile de muncă ale salariaților care au mai puțin de 3 ani până la pensionarea anticipată.
Este o clauză obligatorie, pe care trebuie să o respecte, așa cum impun dispozițiile art. 243 din Codul muncii și art. 30 din Legea nr. 130/1996.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și art. 76 din Codul muncii, urmează ca instanța să admită recursul, să modifice în parte sentința atacată și să anuleze decizia nr. 114 din 3.XI.2008 emisă de intimata
În temeiul dispozițiilor art. 78 alin. 1 din Codul muncii va obliga unitatea să plătească contestatoarei despăgubiri constând în salariile indexate, majorate și reactualizate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la data încetării raportului de muncă și până la data pronunțării deciziei – 4.02.2010.
Cererea contestatoarei privind reintegrarea sa pe postul deținut anterior urmează a fi respinsă, ca nefondată, întrucât, așa cum rezultă din înscrisurile administrate în cauză ( 69 – 86 dosar recurs), activitatea Depozitului Baî ncetat, nemaiexistând posibilitatea repunerii părților în situația anterioară, așa cum impune art. 78 alin. 2 din Codul muncii.
În temeiul dispozițiilor art. 276 Cod procedură civilă, intimata va fi obligată să plătească contestatoarei suma de 300 lei cheltuieli de judecată, reprezentând parte din onorariu avocat, întrucât pretențiile contestatoarei au fost admise numai în parte.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de contestatoarea, împotriva sentinței nr. 494/13.04.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani – secția civilă în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința recurată și în rejudecare:
Admite în parte contestația formulată de contestatoarea, împotriva deciziei nr. 114 din 3 noiembrie 2008 emisă de intimata
Anulează decizia nr. 114/03.11.2008 emisă de intimata
Obligă unitatea B să plătească contestatoarei despăgubiri constând în salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la data încetării raporturilor de muncă și până la data pronunțării prezentei decizii – 04.02.2010.
Respinge, ca nefondată, cererea formulată de contestatoare, privind reintegrarea sa pe postul deținut anterior.
Obligă pe să plătească contestatoarei suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 04.02.2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond:;
26.02.2010
