Contestație decizie de concediere. Decizia 1390/2008. Curtea de Apel Tg Mures


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

Decizie nr. 1390/

Ședința publică din 26 2008

Completul compus din:

– Președinte

– Judecător

– Judecător

Grefier –

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta SC””SRL, cu sediul în Târgu-M,-, județul M, împotriva sentinței civile nr.700 din 22 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr- (număr în format vechi 1442/2008).

La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat pentru pârâta recurentă SC””SRL av. în substituirea lui av. și reclamanta intimată -.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termen legal, fiind scutit de plata taxei de timbru, după care;

Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentanta pârâtei recurente susține recursul așa cum este motivat în scris, solicită admiterea lui, modificarea în întregime a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată, cu obligarea reclamantei intimate la plata cheltuielilor de judecată. Subliniază faptul că reclamanta intimată a lipsit nejustificat în repetate rânduri de la locul de muncă, așa cum rezultă din dovezile de la dosar, ca atare există temei legal pentru desfacerea contractului individual de muncă.

Reclamanta intimată solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. Susține faptul că a comunicat din timp faptul că va lipsi și nu a lipsit nemotivat de la locul de muncă.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 700 din 22 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta SRL Târgu-M, anulând decizia nr. 704 din 15 februarie 2008, emisă de pârâtă.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta SRL Târgu-M, solicitând admiterea recursului, modificarea în întregime a sentinței civile, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată și obligarea reclamantei-intimate la achitarea cheltuielilor de judecată, în baza art. 274 Cod procedură civilă.

În motivarea recursului, a arătat că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, deoarece procedura desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă a respectat cerințele legale, decizia de desfacere a contractului individual de muncă fiind întocmită în urma realizării procedurii prealabile prevăzute de lege.

În declarația dată la data când a fost convocată, intimata a recunoscut că a lipsit nemotivat de la locul de muncă.

Cu toate acestea, prevederile art. 268 alin. 2 lit. b din Codul Muncii nu trebuie neglijate două aspecte esențiale: – angajatorul este cel care dispune de prerogativa disciplinară – art. 263 alin. 1 Codul Muncii; – faptele care pot justifica măsura desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă sunt practic nedeterminabile și drept consecință nu pot fi enumerate în lege sau în actele la care se face referire în dispozițiile art. 268 alin. 2 lit.b; – interpretarea dispozițiilor legale trebuie făcută având în vedere finalitatea acestora și nicidecum sensul literal al termenilor.

În situația menținerii ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, s-ar ajunge la un conflict între dispozițiile legale edictate de legislația muncii.

Cerințele legii au fost acoperite, în cuprinsul deciziei contestate fiind menționat ca și temei legal al desfacerii contractului individual de muncă al intimatei dispozițiile art. 61 lit. a din Codul Muncii.

Dispozițiile art. 268 alin. 2 lit. b Codul Muncii nu pot fi interpretate ad literam, cu atât mai mult cu cât legea nu reglementează situația în care nu există aceste prevederi. Lipsurile la care face referire instanța de fond sunt acoperite prin menționarea art. 61 lit. a din Codul Muncii în cuprinsul acesteia.

În drept, a invocat prevederile art. 299 și urm. Cod procedură civilă.

Examinând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu, conform prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Recurenta nu a indicat expres motivele de nelegalitate, dintre cele enumerate în art. 304 Cod procedură civilă, însă dezvoltarea motivelor de recurs fac posibilă încadrarea lor în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă – hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Sub acest aspect, Curtea reține că prima instanță a anulat decizia nr. 704 din 15 februarie 2008, emisă de pârâtă, prin care s-a dispus desfacerea contractului de muncă încheiat între reclamantă și pârâtă, pe considerentul că nu au fost precizate în decizie prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil ce ar fi fost încălcate de reclamantă și nici nu au fost cuprinse motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantei din timpul cercetării prealabile, respectiv că ar fi înștiințat societatea pârâtă despre starea sa de sănătate care nu i-a permis să presteze muncă în zilele de 17, 18 și 21 ianuarie 2008.

Toate aceste omisiuni au fost corect reținute de către prima instanță. Aceste omisiuni nu se justifică deoarece decizia contestată este redactată pe un formular tipizat, unde la subsolul înscrisului se explicitează extrem de clar și concis ce trebuie să conțină rubricile care trebuie completate, respectiv “motivele desfacerii contractului de muncă cu indicarea actului de constatare, avizele sau – după caz – aprobarea ori hotărârea cerută de art. 132 din Codul Muncii în desfacerea contractului individual de muncă.”. Pe de altă parte, nimeni nu poate invoca necunoașterea legii, iar art. 268 alin. 2 din Codul Muncii prevede că necuprinderea în decizie a celor reținute lipsă de către primă instanță, se sancționează cu nulitatea absolută.

Ca atare, susținerile pârâtei din motivele de recurs, că faptele sunt nedeterminabile și nu pot fi enumerate în lege sau în actele menționate la art. 268 alin. 2 lit. b, sunt eronate. Iar indicarea art. 61 lit. a din Codul Muncii și descrierea faptei nu poate acoperi celelalte lacune ale deciziei și nici la catalogarea automată a faptei săvârșite de reclamantă ca fiind abatere disciplinară, câtă vreme încadrarea în această sintagmă nu rezultă dintr-o prevedere legală, statutară, regulamentară sau contractuală.

Toate cele reținute mai sus duc la concluzia că în cauză nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, hotărârea atacată fiind dată cu aplicarea corectă a legii.

Ca atare, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SRL, cu sediul în Târgu-M, str. – Locotenent, nr. 6, județul M, împotriva sentinței civile nr. 700 din 22 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, Secția Civilă în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat

GREFIER,

Red.

Tehnored. BI/2ex

Jud.fond:;

-17.11.2008-