Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 140/CM
Ședința publică din data de 7 aprilie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Răzvan Anghel
– –
Grefier – – –
S-au luat în examinare recursurile civile declarate de recurentele pârâte FILIALA DE ÎNTREȚINERE ȘI SERVICII ENERGETICE ” SERV”, cu sediul în șoseaua cel M nr. 1, sector 1 și FILIALA DE ÎNTREȚINERE ȘI SERVICII ENERGETICE ” SERV” – SUCURSALA DE ÎNTREȚINERE ȘI SERVICII ENERGETICE ” D” C, cu sediul în-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 1317/14.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, județul C, având ca obiect contestație decizie concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurentele pârâte, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 39611 din 12.03.2009, depusă la dosar și intimatul reclamant, personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 44075/6.03.2009, depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta pârâtă Filiala de Întreținere și Servicii Energetice ” Serv” Bad epus la dosar răspuns la întâmpinare.
Întrebate fiind, părțile susțin că nu mai au acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act de susținerile acestora, în sensul că nu au înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Apărătorul recurentelor pârâte, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și respingerea contestației ca nefondată. Arată că soluția instanței de fond este criticabilă, întrucât se susține că, contestatorul este sancționat pentru considerații cu caracter general care nu i-au fost aduse la cunoștință, cu toate că la dosarul de fond (fila 329) s-a depus adresă prin care i s-a adus la cunoștință acestuia că nu se mai face nicio reparație auto către alte ateliere specializate fără aprobarea expresă a societății, iar la fila 330 dosar fond apare semnătura contestatorului de luare la cunoștință. Învederează că, contestatorul a trimis un autovehicul la reparație, fără aprobarea expresă a directorului, de 3 ori în 3 luni, producând un prejudiciu de 310.000.000 lei vechi, iar acest autovehicul nu funcționează nici acum. Mai arată că, comisia de cercetare disciplinară prealabilă a constatat că petentul a încălcat procedura operațională cadru coordonarea activităților de reparații, întreținere și exploatare auto, în sensul în care contestatorul nu a convocat niciodată comisia care stabilea oportunitatea trimiterii autovehiculelor pentru reparații în alte ateliere decât cele ale societății, hotărârea în acest sens fiind luată personal și în mod arbitrar. Precizează că urmare a cercetărilor efectuate de compartimentul de control financiar intern s-a constatat săvârșirea de către contestator a unor fapte cu caracter penal și s-a procedat la sesizarea organelor de urmărire penală. Susține că la data de 10.03.2008 contestatorul a introdus o cerere de pensionare anticipată, primind timp de 5 luni și cumulând două venituri – și salariu. Apreciază că, contestatorul se face vinovat de încălcarea art. 6.4 lit. “a” și 6.7 lit. “k” din Regulamentul intern și a art. 5.7 (1) lit. “a” și “g” din contractul colectiv de muncă al “”, motiv pentru care s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă și sesizarea organelor de cercetare penală în legătură cu prejudiciul produs prin activitatea desfășurată cât a fost salariatului societății. În drept, invocă dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă. În sensul celor mai sus arătate, depune la dosar concluzii scrise.
Apărătorul intimatului reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Arată că presupusele fapte imputate intimatului ce ar constitui abateri grave la disciplina muncii sunt inexistente, dispozițiile legale și convenționale presupuse a fi încălcate sunt indicate generic, iar prejudiciul invocat de angajator este inexistent. Învederează că a fost angajat la societatea recurentă în funcția de inginer principal specialist, iar apoi a fost avansat în funcția de șef de autobază. Mai arată că societatea s-a considerat prejudiciată prin derularea defectuoasă a contractelor de prestări servicii terți prin trimiterea autovehiculelor fără o constatare prealabilă în atelierul propriu. Consideră că în realitate nu există o asemenea prevedere în niciun contract sau document intern al societății și că societatea angajatoare nu a putut face dovada existenței unei asemenea proceduri la momentul la care se invocă că au fost efectuate reparațiile. Apreciază că din decizia de concediere nu reiese pentru ce post a fost sancționat contestatorul, pentru postul de șef autobază sau inginer principal specialist. Învederează că în mod corect instanța de fond a admis acțiunea sa, a anulat decizia nr. 152/2008 și a dispus reintegrarea reclamantului în postul deținut anterior emiterii deciziei. Arată că a făcut dovada că a fost numit în calitate de responsabil coordonator al activității de întreținere și reparații auto, iar acesta a fost sancționat în aceeași decizie cu reducerea salariului cu 10% pe 3 luni, pentru presupusa săvârșire a acelorași fapte, ceea ce dovedește a sa de către societate. În ceea ce privește pensionarea anticipată, apreciază că această problemă este străină cauzei, în sensul că, contractul său individual de muncă a încetat prin concediere și nu prin pensionare anticipată. Arată că întrucât fusese concediat disciplinar și având o vârstă apropiată de cea de pensionare, nu și-a mai găsit un loc de muncă, astfel că singura șansă de a supraviețui a fost aceea de a formula o cerere de pensionare anticipată. În sensul celor mai sus expuse, depune la dosar concluzii scrise.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr- la 10.04.2008, reclamantul a chemat în judecată Filiala de Întreținere și Servicii Energetice – Serv pentru ca, pe cale de contestație la decizia nr. 152/11.03.2008, să se dispună: constatarea nulității deciziei de concediere și, în subsidiar, anularea deciziei; reintegrarea în postul deținut anterior emiterii deciziei, obligarea intimatei la plata salariilor și a celorlalte drepturi bănești salariale, indexate, majorate și reactualizate, cuvenite de la data concedierii și până la data reintegrării definitive în funcție sau până la data reorganizării activității intimatei, obligarea intimatei la plata ajutorului de concediere în cuantum de 17 salarii brute, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în proces.
În motivarea cererii sale, reclamantul arată că decizia este lovită de nulitate absolută întrucât faptele presupus săvârșite de către acesta sunt descrise în mod generic, fără elemente concrete și nici nu au fost indicate motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale făcute în cursul cercetării disciplinare.
Deciziei este anulabilă întrucât presupusele fapte imputate, ce ar constitui abateri grave de la disciplina muncii, sunt inexistente; de asemenea dispozițiile legale și convenționale presupuse a fi încălcate sunt indicate doar în mod generic, ori sunt chiar inexistente și, mai mult, i-au fost imputate fapte ce nu sunt prevăzute ca și abateri sau responsabilități în fișa postului, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă.
De asemenea, fișa postului și regulamentul intern nu au fost niciodată întocmite de către intimată, ori, cel puțin nu i-au fost comunicate niciodată, iar prejudiciile invocate de către angajator sunt inexistente sau, dimpotrivă, în scurta perioadă cât a fost angajat în funcția de șef de autobază, unitatea pe care a coordonat-i a fost singura care a obținut profit din întreaga sucursală.
În privința plății ajutorului de concediere, reclamantul arată că postul deținut de el urma să facă obiectul reorganizării activității societății, cu consecința concedierii sale pentru motive care nu îi sunt imputabile, urmând a i se acorda, potrivit dispozițiilor art. 4.105 și 4.107 din contractul colectiv de muncă, ajutor de concediere în cuantum de 17 salarii brute de bază.
S-a mai precizat că, din 01.08.2007, ocupa funcția de șef autobază în cadrul Agenției C, unitatea condusă de el fiind singura care a obținut rezultate financiare pozitive la sfârșitul anului 2007.
Ulterior, la data de 11.02.2008 a fost efectuat, de către departamentul de control financiar de gestiune din cadrul societății prin revizorul contabil-doamna, un control al documentelor emise în cursul anului 2007 de către Secția Auto din cadrul Agenției C privind reparațiile mijloacelor de transport auto executate de terții prestatori de servicii de reparații.
În nota de constatare întocmită, înregistrată cu nr. 689/11.02.2008, sunt menționate o serie întreagă de presupuse nereguli și încălcări ale dispozițiilor contractuale, însă toate documentele invocare se referă la perioada anterioară numirii sale în postul de autobază, respectiv 01.08.2007.
La data de 18.02.2008, a fost convocat pentru cercetarea disciplinară de către comisia de disciplină din cadrul societății, avându-se în vedere concluziile notei de constatare nr. 689/11.02.2008, pretinzându-se că ar fi încălcat prevederile legale in contractele nr. 423/08.01.2005, 252/06.12.2004 și 251/06.12.2004 și că nu ar fi respectat prevederile “legale” din Decizia nr. 510/01.10.2007 privind controlul financiar preventiv.
Comisia de disciplină a propus, având în vedere “circumstanțele în care fapta a fost săvârșită și consecințele acestora” ca sancțiune disciplinară pentru reclamant, sancționare cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
În baza acestui proces-verbal, directorul societății a emis decizia nr. 152/11.03.2008 prin care a dispus concedierea disciplinară în baza art. 61 alin. 1 Codul muncii, pentru “abateri grave de la regulile de disciplina muncii” astfel: art. 6.4, lit. a din Regulamentul intern al societății ” ” “săvârșirea unor greșeli în organizarea, executarea sau dispunerea executării unor operații care au condus sau puteau conduce la pagube materiale”; neîndeplinirea obligației “de a realiza atribuțiile ce îi revin la locul de muncă în conformitate cu prevederile fișei postului și/sau a atribuțiilor de serviciu, potrivit prevederilor art. 5.7 (1) din Contractul colectiv de muncă al
Atât regulamentul intern cât și contractul colectiv de muncă privesc o altă societate decât societatea angajatoare, astfel încât nu pot fi indicate ca temei al răspunderii în societatea angajatoare.
În dovedirea susținerilor sale, reclamantul a solicitat administrarea probei cu interogatoriul intim atei, audierea martorilor, precum și orice altă probă ce se va dovedi utilă cauzei; s-a anexat cererii copia deciziei nr. 152/11.03.2008.
Pârâta a formulat întâmpinare care a arătat că reclamantul a încălcat precizările Procedurii Operaționale Cadru – Coordonarea activităților de reparații, întreținere și reparații auto, art. 4.14.2 predarea/primirea mijloacelor de transport a utilajelor speciale pentru reparații se va face pe baza de proces-verbal de predare/primire în reparație sau pe baza notei de comandă. lucrării se face prin completarea PV de recepție a lucrării.
Faptele care au stat la baza deciziei de desfacere a contractului de muncă, au fost gravele nereguli săvârșite de petentul contestator, aceste nereguli au fost inițial evidențiate în nota de constatare nr. 689/11.02.2008 și ulterior evidențiate în Raportul 2161/16.04.2008 raport care a stat la baza plângerii penale formulate împotriva făptuitorilor și, plângere penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.
În drept, reclamantul s-a făcut vinovat de încălcarea art. 6.4 lit.k) din Regulamentul intern și a art. 5.7 (1) și g) din Contractul Colectiv de muncă al, motiv pentru care s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă și sesizarea organelor de cercetare penală în legătură cu prejudiciul produs prin activitatea infracțională desfășurată de contestator pe perioada cât a fost salariatul societății.
În sprijinul afirmațiilor, pârâta a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu martori; s-au fost anexat întâmpinare copii ale: regulamentul de ordine interioară; decizia nr. 510/01.10.2007, privind controlul financiar preventiv; contractul individual de muncă; fișa postului; contractul de performanță;decizia nr. 395/27.07.2008; plângerea penală depusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța;
Separat de întâmpinare, prin cererea formulată la 19.05.2008, intimata a invocat excepția lipsei calității procesual pasive motivat de faptul că Sucursala D are calitatea de angajator și nu societatea
Prin încheierea din 13.06.2008, instanța a respins excepția, având în vedere că potrivit, art. 1 și 3 din HG74/2005, Sucursala ” D” nu are personalitate juridică și că Filiala a împuternicit sucursala să încheie – în numele acesteia și pentru ea – contracte individuale de muncă.
La același termen a fost respinsă și excepția nulității absolute a deciziei nr. 152/2008 întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin. 2 lit. a), b), și c) Codul muncii.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a avut în vedere că potrivit textelor menționate în decizie se cuprind, în mod obligatoriu, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat și motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea.
Or, analizând conținutul deciziei, instanța constată că fapta considerată abatere disciplinară este suficient descrisă prin trimiterea la “nota de constatare”; prevederile încălcate au fost indicate și citate și de asemenea; au fost menționate și apărările salariatului – art. 1 din decizie alineatul final – arătându-se și motivul înlăturării acestora, încălcarea deciziei nr. 510/01.-.
Prin sentința civilă nr. 1317/14.11. 2008 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a admis contestația și a fost anulată decizia nr. 152/11.03.2008, dispunându-se totodată reintegrarea reclamantului în postul deținut anterior emiterii deciziei, cu plata despăgubirilor echivalente salariilor, precum și celorlalte drepturi, indexate, majorate și reactualizate, de care ar fi beneficiat de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă. A fost obligată pârâta la plata, către reclamant, a sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin contractul individual de muncă (fila 14 dosar, volumul I) înscris în registrul general de evidență a salariaților al SC SA C sub nr. 330/09.03.2005, numitul a fost angajat în funcția de inginer la Secția Auto, urmând a îndeplini atribuțiile prevăzute de fișa postului (filele 15-16 volumul I- pentru postul inginer principal specialist cod – ).
Prin decizia nr. 395/27.07.2007 a directorului Sucursala D (fila 17 dosar), a fost numit în funcția de șef de autobază în cadrul C, începând cu data de 01.08.2007 pentru o perioadă de probă de 90 de zile; drept consecință, s-a întocmit un act adițional la contractul individual de muncă și un contract de performanță (filele 18 și respectiv 19).
S-a prevăzut în actul adițional că atribuțiile postului sunt prevăzute în fișa postului (art. D9) conform funcției de șef de autobază cod -.
În contractul de performanță (prin care reclamantul a fost numit în funcția de manager șef autobază) s-au prevăzut ca principale obligații: asigurarea monitorizării realizării prevederilor bugetului de venituri și cheltuieli aprobat, în condițiile încadrării în limitele programate prin criteriile, obiectivele și indicatorii de performanță, în conformitate cu anexele la contract, reprezentarea entității organizatorică în limitele competențelor acordate prin fișa de post sau, prin mandat, entitatea ierarhică superioară; să prezinte, ori de câte ori se solicită, Directorul ” D” situația economico-financiară a entității din coordonarea sa, stadiul realizării criteriilor, obiectivelor și indicatorilor de performanță și alte documentații solicitate, precum și măsurile luate în cazul neîndepliniri acestora.
Ca responsabilitate principală s-a stipulat că managerul răspunde penal, contravențional, civil și administrativ după caz pentru daunele produse sucursalei/agenției prin orice act al său contrar intereselor acesteia, prin acte de gestiune imprudentă, prin utilizarea abuzivă sau neglijentă a fondurilor sucursalei/agenției.
Prin decizia nr. 510/01.- a directorului D s-a hotărât executarea unui control financiar preventiv la nivelul sucursalei și agențiilor componente, operațiunile și obiectivele, persoanele împuternicite, modul de acordare a vizei de control și de certificare fiind prevăzute în anexele decizii.
În baza acestei decizii, un revizor al Dav erificat documentele emise în cursul anului 2007 de Secția Auto din cadrul C privind operațiile executate de terți.
În urma controlului s-a întocmit nota de constatare din 11.02.2008 (filele 22-27 volumul II) în care, în baza unor contracte de prestări servicii și Procedurii operaționale cadrul Serv 07, s-au consemnat o serie de neregularități în activitatea secției, considerându-se că nu s-ar fi respectat “prevederile legale” conținute de anumite contracte de prestări servicii.
Astfel s-a observat că beneficiarul nu a notificat nici o defecțiune către comisia de constatare care ar fi decis repararea sau înlocuirea acestora, așa cum prevede art. 3 B3 din Contractul nr. 423/08.01.2005; că comisia de constatare, după efectuarea reparațiilor, avea sarcina să dovedească din vina cui au fost defecțiunile, dacă ar fi fost din vina beneficiarului acestea trebuiau recuperate, așa cum se prevede la art. 3B3 din Contractul nr. 423/08.01.2005; că, în situația documentelor verificate, nu există nici un act care să consemneze defecțiunile ce trebuie reparate, termenul la care să fie ridicat autovehiculul și nu există nici un proces-verbal de recepție a lucrărilor;
De asemenea, bonul de comandă este lansat de prestator, în care acesta consemnează defecțiunea avută, operațiile care stau la baza determinării valorii manoperei și lista cu materialele care s-au folosit, acest document în unele cazuri nu este semnat de nimeni la rubrica “client”. Apoi, majoritatea bonurilor de comandă sunt semnate la rubrica “Am primit auto la reparat și cu inventarul complet-client” de către conducătorul auto, fără a se respecta prevederile art. 5.4 din contractul sus-menționat, care spune că “beneficiarul transmite prestatorului numele său și al reprezentanților săi autorizați să participe și să semneze, în numele său și pentru el, documentele întocmite la constatarea operațiilor a se executa, la stabilirea termenului de finalizare a lucrării precum și la recepția serviciilor prestate”.
Apoi, în verificarea aplicării deciziei nr. 510/2007, s-a constatat că factura fiscală nr. -/08.06.2007 nu este datată și ștampilată și nu poartă viza de control financiar -preventiv.
În privința reparațiilor la cele patru mijloace auto, s-a constatat că – pentru motivele prevăzute anterior – nu s-au respectat prevederile art. 5.12, 5.12, 6.1.3 din procedura Serv. 07 și art. 4.5 din fișa postului, responsabil pentru aceste nereguli fiind considerat șeful Secției auto, inginerul.
Ca mențiune specială, revizorul contabil a constatat că fișa de post a salariatului nu este actualizată (la data controlului) deși, încă de la 20.09.2007, se solicitase emiterea unor fișe de post pentru mai mulți salariați.
Ca urmare a acestui control s-a hotărât, prin decizia nr. 94/14.02.2008, o analiză disciplinară a activității reclamantului.
Cercetarea disciplinară s-a finalizat prin întocmirea procesului-verbal înregistrat sub nr. 1250/11.03.2008 (filele 336-339 dosar) în care s-a concluzionat că există o derularea defectuoasă a contractelor de prestări servicii terți care a adus prejudicii grave societății prin trimiterea autovehiculelor fără o constatare prealabilă în atelierul propriu; acceptarea la plată a bonului de comandă intern al prestatorului, ca document care atestă atât operațiile necesare cât și materialele și piesele de schimb necesare a fi introduse în operă, și care sta la baza facturii; admiterea la plată a facturilor fără un document care să fie confirmat respectiv aprobat de factori responsabili din (director) care “asigură conducerea activităților agenției, coordonarea și controlul acesteia în ceea ce privește utilizarea resurselor financiare, materiale și umane”; semnătura conducătorului auto, acolo unde exista, nu poate fi luată drept semnătura reprezentantului agenției în relația cu un prestator.
Constatându-se că s-au încălcat prevederile art. 5.14.2 (astfel cum procesul-verbal a fost corectat prin rectificarea înregistrată sub nr. 1381/14.03.2008 – fila 34 dosarului) și art. 6132 din Serv 07, capitolul 3 și capitolul 5 din contactul de performanță.
În baza acestor constatări – preluate ad literam – prin decizia nr. 152/11.03.2008, s-a dispus concedierea lui din funcția de inginer principal considerându-se că a încălcat prevederile art. 6.4 lit a) ( adică săvârșirea unor greșeli în organizarea, executarea sau dispoziția executării unor operații sau lucrări care au condus sau puteau conduce la pagube materiale) art. 57 (1) a Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate (adică neîndeplinirea unor obligații de a realiza atribuțiile ce îi revin la locul de muncă în conformitate cu prevederile fișei postului sau atribuțiile de serviciu) art. 57 (1) g Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate (adică neîndeplinirea obligației de a cunoaște și respecta dispozițiile legale, prevăzute de contractul colectiv de muncă, regulamentul de organizare și funcționare și alte dispoziții cu caracter normativ referitoare la muncă pe care o îndeplinește și să se conformeze lor) și contractul de performanță ca șef de autobază ce prevede angajarea răspunderii managerului.
Potrivit art. 263 Codul muncii, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici. Din definiția legală reiese că vor constitui elemente esențiale ale răspunderii disciplinare calitatea de salariat, existența faptei ilicite, vinovăția, rezultatul dăunător.
Fapta reprezentând abatere disciplinară, aptă să atragă răspunderea disciplinară a salariatului poate fi comisivă – când salariatul, printr-o acțiune încalcă obligația de a nu face – sau omisivă- când salariatul nu îndeplinește obligația de a face. Esențial pentru existența faptei ilicite este existența unor obligații în sarcina salariatului (de a face sau de a nu face) pe care acesta, în mod cuplabil, nu le îndeplinește, cauzând astfel un prejudiciu sau creând posibilitatea suferirii unei pagube de către angajator.
Reiese deci că, pentru ca fapta reținută în sarcina salariatului să fie considerată una “ilicită” astfel încât să angajeze răspunderea pe plan disciplinar a acestuia, aceasta trebuie să constea într- încălcare a unor dispoziții normative cu caracter obligatoriu (indiferent de tipul actului care le-ar cuprinde) și care reglementează raporturile de muncă, ordinea și disciplina la locul de muncă.
Spre deosebire de alte forme de răspundere (ex. răspunderea penală, răspunderea contravențională sau răspunderea civilă delictuală) prevederile obligatorii de la nivelul unui angajator – adică cele care nu sunt conținute de lege, ca act al puterii legislative – nu acest caracter prin simpla lor edictare, ci trebuie aduse la cunoștința fiecărui salariat cu ocazia adoptării, modificării sau cu prilejul angajării.
Pentru normele privind organizarea și funcționarea unității și atribuțiile corespunzătoare fiecărui salariat neputându-se aplica ficțiunea legală nemo consetur ignorare legem (din cadrul formelor de răspundere amintite anterior) este înlocuită cu informarea, ca fiind unicul mod prin care se aduc la cunoștința salariatului condițiile de muncă și elementele care privesc desfășurarea relațiilor de muncă.
Obligația de informare a salariatului este considerată de Codul muncii drept una dintre principalele obligații ale angajatorului (art. 40 al. 2 lit. a – unde, nu întâmplător, este enunțată ca primă obligație a unității); drept urmare, străbate acest act normativ ca un principiu călăuzitor al raporturilor de muncă încă de la etapa angajării (art. 17) până la momentul concedierii (art. 267 alin.2 și art. 268 alin.2).
Ca o consecință directă a obligației de informare, actele interne ale unității care reglementează relațiile de muncă nu au caracter obligatoriu pentru salariatul care nu a fost informat de conținutul acestora și, drept urmare, nu pot constitui temei al unei sancțiuni disciplinare.
Este cazul “Procedurii operaționale cadru – Serv 07” (filele 08-19 vol.II) privind coordonarea activității de reparații, întreținere și exploatare auto aplicabile în SC de la 06.06.2007. Acest act nu a fost adus niciodată la cunoștința salariatului, caracterul sau obligatoriu nefiind menționat nici în actul adițional din 01.08.2007, nici în contractul de performanță sau decizia de numire în funcție sau decizia de numire în funcție de sef de autobază nr. 395/27.07.2007.
Cu atât mai puțin, Serv 07 nu apare în fișa postului de inginer principal specialist ocupat de reclamant, având în vedere data întocmirii acesteia – 01.07.2006 – și data adaptării Procedurii 01.06.2007.
Apoi, după elaborarea Procedurii și numirea reclamantului în funcția de șef autobază nu s-a întocmit o nouă fișă a postului pentru acest salariat (aspect sesizat și în procesul -verbal de constatare nr. 1250/11.03.2008.
Aceasta, deși contestatorul îndeplinea alte atribuții decât cele pentru care fusese angajat inițial – inginer principal specialist, cod – conform contractului individual de muncă nr. 330/09.03.2005 – respectiv, șef de autobază, cod – conform actului adițional.
Cu toate că exercitarea unei alte funcții implică – dat fiind caracterul diferit, prin ipoteză, al atribuțiilor – întocmirea uni alte fișe a postului, contestatorul a fost sancționat pentru exercitarea defectuoasă a unei prevederi pentru funcția anterioară care nu-i mai revenea în calitate de șef de autobază.
Astfel, cum reiese din decizia nr. 152/11.03.2008 dar și din procesul-verbal de cercetare disciplinară, la analiza faptelor reclamantul s-a avut în vedere “fișa postului domnului ca inginer principal specialist ” cu toate că, de la 01.08.2007 acesta ocupa funcția de șef de autobază.
Mai mult, reclamantul a fost concediat din funcția de inginer principal specialist, deși contractul individual de muncă prin care a fost angajat pe acest post fusese modificat, el exercitând noi atribuții în baza actului adițional -șef autobază.
Pentru aceste motive, constatându-se că reclamantul a fost sancționat disciplinar pentru pretinsa nerespectare a unor norme interne ale unității care nu au fost niciodată aduse la cunoștința salariatului – Procedurile Operaționale Cadru Serv 07, că a fost considerată abatere disciplinară neîndeplinirea unor obligații prevăzute în fișa postului ocupat anterior de salariat aceea de inginer specialist și nu în cea de șef de autobază ocupată la momentul cercetări disciplinare; că reclamantul a fost concediat din motive imputabile, nu din postul de șef de autobază pe care îl ocupa de la 01.08.2007, ci acela deținut anterior, a fost admisă acțiunea și anulată decizia nr. 152/11.03.2008.
Având în vedere efectul nulității și dispozițiile art. 78 Codul munciis -a dispus reintegrarea reclamantului în postul deținut anterior emiterii deciziei, cu plata despăgubirilor echivalente salariilor, precum și celorlalte drepturi, indexate, majorate și reactualizate, de care ar fi beneficiat de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă.
Având în vedere disp.art. 274.pr.civ. față de situația că reclamantul a achitat avocatului ales un onorariu de 1000 lei, prin factura seria – nr. 0086/28.03.2008, a fost obligată pârâta la plata acestor sume.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs pârâta SC SERV SA prin conducerea centrală cât și Sucursala de Întreținere și Servicii Energetice ” D”. Motivele invocate în cele două cereri de recurs sunt în esență aceleași astfel încât urmează a fi analizate împreună.
Astfel, în cele două cereri de recurs s-au invocat următoarele: reclamantul a luat la cunoștință de regulamentul internând semnând personal pentru a atesta această împrejurare, de “procedura operațională cadru – coordonarea activităților de reparații, întreținere și exploatare auto” prin semnarea fișei postului care în art. 8 specifică faptul că pentru îndeplinirea atribuțiilor se aplică procedurile cadru, precum și prin participarea la activitatea de instruire profesională din 07.08.2006 la care s-a discutat calității de mediu din care face parte și procedura în cauză; cu privire la perioada august – decembrie 2007 s-a arătat că autovehiculul cu număr de înmatriculare – a fost reparat de trei ori fără a exista un referat al comisiei de constatare a defecțiunilor, aspect care trebuia constatat și sancționat de conducerea secției auto, ceea ce nu s-a întâmplat iar din această perspectivă faptul că pentru reclamant nu s-a întocmit o nouă fișă a postului nu poate conduce la exonerarea de răspundere pentru neîndeplinirea atribuțiilor, întrucât prin încheierea contractului individual de muncă se obligații în sarcina ambelor părți. S-au indicat prevederile încălcate de reclamant în opinia angajatorului, respectiv art. 4.5, 4.13, 4.14 din fișa postului, art. 6.4 lit. a din Regulamentul intern, art. 5.7(1) lit. a) și g) din contractul colectiv de muncă, art. 4.14.2 și 6.1.3.2 din “Procedura operațională cadru – coordonarea activităților de reparații, întreținere și exploatare auto”. S-a mai arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că reclamantul ocupa funcția de șef autobază întrucât la acea dată ocupa funcția de inginer principal specialist. Un alt motiv invocat a fost acela că sentința instanței de fond este inaplicabilă întrucât prin decizia de pensionare anticipată parțială nr. -/19.06.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii C, reclamantul a fost pensionat devenind aplicabil art. 56 li. d din Codul Muncii.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că presupusele fapte imputate sunt inexistente, prevederile legale și convenționale pe care se presupune că le-a încălcat sunt inexistente sau sunt indicate doar în mod generic, faptele imputate nu sunt cuprinse în fișa postului, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă; fișa postului și regulamentul intern nu au fost întocmite de către reclamantă și în orice caz nu i-au fost comunicate, nu există un prejudiciu, ci din contră, în perioada în care a condus unitatea respectivă, aceasta a fost singura care a obținut profit din cadrul sucursalei. În continuare, intimatul a dezvoltat aceste susțineri și a reiterat susținerile formulate în fața instanței de fond. În ceea ce privește pensionarea sa anticipată, a arătat că această chestiune este străină cauzei, în sensul că în cazul său contractul individual de muncă a încetat prin concediere iar nu prin pensionare. A mai arătat că întrucât a fost concediat pentru motive disciplinare și având vârsta apropiată de vârsta de pensionare nu a reușit să mai găsească un alt loc de muncă astfel încât pentru a-și asigura mijloacele de subzistență a fost nevoit să solicite pensionarea, ceea ce are implicații asupra nelegalității deciziei de concediere dar nici asupra legalității sentinței recurate.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursurile sunt fondate în limita și pentru următoarele considerente:
Potrivit art.263 (2) din Codul Muncii, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Pentru a se reține însă vinovăția angajatului însă, o condiție esențială pentru determinarea poziției sale subiective față de fapta săvârșită sau omisiunea comisă și față de consecințele acesteia, este aceea de a fi fost încunoștințat cu privire la prevederile a căror încălcare i se impută. Dacă este vorba despre acte normative sau contracte colective de muncă, această probă este mai facilă pentru angajator, acesta putându-se prevala de publicarea acestora în monitorul oficial, rămânând angajatului sarcina de a proba existența unor cauze care înlătură în cazul său vinovăția. În cazul în care, însă, este vorba despre încălcarea unor prevederi din regulamentul intern, contractul individual de muncă, a ordinele și dispozițiilor legale ale conducătorilor ierarhici, angajatorul trebuie să dovedească faptul că a informat angajatul astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond.
Recurenta nu a probat însă această împrejurare, contrar prevederilor art. 287 din Codul Muncii.
Astfel, contrar celor susținute în recurs, recurenta a dovedit doar luarea la cunoștință de către intimatul reclamant de cuprinsul unei completări la conținutul regulamentului intern al societății, așa cum se indică în mod expres în tabelul prezentat în copie. Nu rezultă însă despre ce completare este vorba, cu ce conținut și nici la ce dată s-a realizat această comunicare.
De asemenea, împrejurarea că în cuprinsul fișei postului, în art. 8, se specifică faptul că pentru îndeplinirea atribuțiilor se aplică procedurile cadru, nu dovedește că această “procedură” a fost și comunicată intimatului reclamant.
Apoi, este adevărat că din procesul – verbal încheiat la 07.08.2006 rezultă participarea reclamantului la o instruire profesională la care s-a discutat și calității și de mediu, însă, pe de o parte, deși face afirmații în acest sens, recurenta nu a probat conținutul acestui manual, respectiv faptul că din acest manual face parte și “Procedura operațională cadru – coordonarea activităților de reparații, întreținere și exploatare auto”. Pe de altă parte, din procesul – verbal depus de recurentă, rezultă că instruirea a avut ca obiect și șapte acte normative, realizându-se într-o singură zi, într-un interval orar neprecizat, desfășurându-se verificarea cunoștințelor prin discuții libere și chestionarea fiecărui participant. O astfel de instruire, făcută în astfel de condiții, nu poate avea valoarea unei comunicări a procedurii respective, care să constituie o informare completă și efectivă a angajatului, în condițiile în care această procedură cuprinde în 19 pagini prescripții detaliate cu privire la desfășurarea activității, iar recurenta susține că această procedură este doar una dintre mai multe cuprinse în respectivul manual. Este adevărat că în interogatoriul administrat, reclamantul a recunoscut că exista o procedură operațională cuprinsă într-un document dar nu știa de cine fusese aprobat. Din acest răspuns la interogatoriu nu rezultă însă și o recunoaștere a luării la cunoștință în mod efectiv și complet de conținutul acesteia.
Susținerea recurentei că drepturile și obligațiile părților se din contractul individual de muncă chiar și în lipsa întocmirii unei fișe a postului nu este exactă întrucât, deși potrivit unui contract individual de muncă angajatul are obligația de a-și executa atribuțiile de serviciu, acesta nu poate îndeplini această obligație câtă vreme ele nu-i sunt făcute cunoscute fie prin contractul individual de muncă fie printr-un înscris separat.
Pentru acest motiv art. 17 alin. (1) și (2) lit.d) impune angajatorului ca, anterior încheierii contractului individual de muncă, să informeze persoana selectată în vederea angajării ori, după caz, salariatul, cu privire la clauzele esențiale pe care intenționează să le înscrie în contract sau să le modifice, cel puți, între altele, cu privire la funcția/ocupația conform specificației ocupațiilor din România sau altor acte normative și atribuțiile postului, obligație pe care recurenta nu a dovedit că a respectat-
În ceea ce privește încălcarea de către reclamant a unor prevederi din contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă, se constată că recurenta face trimitere la prevederi generale care vizează obligația angajatului de a-și realiza atribuțiile de serviciu, care nu au aplicabilitate în situația în care nu se poate reține nerespectarea atribuțiilor de serviciu din cauza nerespectării de către angajatorul însuși a obligației de a comunica angajatului care îi sunt atribuțiile de serviciu.
Din perspectiva legalității concedierii, în cauza de față, nu are relevanță ce funcția a reținut instanța de fond că ocupa reclamantul la data concedierii.
Dar, în ceea ce privește aplicabilitatea prevederilor art. 78 din Codul Muncii, Curtea constată că motivul de recurs invocat de recurentă cu privire la pensionarea reclamantului este întemeiat.
Astfel, sigur că o astfel de împrejurare nu are relevanță pentru aprecierea legalității și temeiniciei deciziei de concediere. Dar, repunerea părților în situația anterioară, prin reintegrarea în funcție precum și acordarea despăgubirilor egale cu drepturile salariale cuvenite în cazul în care nu ar fi intervenit concedierea, pot fi influențate de evenimente ulterioare datei concedierii, care în fapt sau în drept fac imposibilă admiterea unei astfel de cereri.
În cauză, se constată că prin decizia de pensie nr. -/19.06.2008, emisă de Casa Județeană de Pensii C, s-a stabilit că reclamantul beneficiază de o pensie anticipată parțială începând cu 26.03.2008.
Or, potrivit art. 56 lit.d) din Codul Muncii, contractul individual de muncă încetează de drept la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, pensionare anticipată, pensionare anticipată parțială sau pensionare pentru invaliditate a salariatului, potrivit legii.
Așadar, chiar în situația în care reclamantul nu ar fi fost concediat, contractul individual de muncă al acestuia înceta de drept prin pensionarea anticipată parțială, produsă ca efect al manifestării de voință a acestuia în sensul de a renunța la activitate și a beneficia de drepturile de asigurări sociale.
Ca urmare, reintegrarea sa în funcția anterior deținută nu mai este posibilă, acesta renunțând prin cererea de pensionare la calitatea sa de angajat, această modalitate de încetare a contractului individual de muncă, deși operează de drept, fiind una care intervine ca urmare a voinței implicite a angajatului, rezultată din cererea de pensionare.
Reintegrarea în funcție se fundamentează tocmai pe faptul că urmare a anulării deciziei de concediere, ea nu mai produce efectul încetării contractului individual de muncă, acesta considerându-se deci că nu a încetat niciodată, fiind în ființă ceea ce justifică reluarea activității de către angajat.
Dacă însă, între timp intervine o cauză de încetare de drept a contractului individual de muncă, nu se mai poate considera că acesta subzistă doar ca urmare a anulării deciziei de concediere și ca urmare nu mai există temei pentru reintegrarea în funcție.
Pe de altă parte, în conformitate cu art. 94 din Legea nr. 19/2000, pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective numai: copiii urmași orfani de ambii părinți, pe perioada școlarizării, până la vârstele prevăzute la art. 66 lit. a) și b); nevăzătorii; pensionarii pentru limită de vârstă; pensionarii de invaliditate de gradul III și beneficiarii pensiei de urmaș dacă veniturile brute lunare realizate nu depășesc o pătrime din salariul mediu brut lunar pe economie, stabilit conform art. 5 alin. (3).
Rezultă că pensia anticipată parțială nu poate fi cumulată cu venituri din salariu, beneficiarul unei astfel de pensii neputând fi în același timp și angajat în baza unui contractul individual de muncă.
Așadar, despăgubirile la care se referă art. 78 al. 1 din Codul Muncii pot avea în principiu în vedere doar prejudiciul suferit de fostul angajat până la încetarea de drept a contractului individual de muncă, însă, întrucât pensia anticipată parțială nu poate fi cumulată cu salariul, în concret trebuie analizat de la ce dată fostul angajat beneficiază de acest tip de pensie, iar dacă acesta beneficiază de pensie de la o dată anterioară datei încetării de drept a contractului individual de muncă, despăgubirile nu pot acoperi decât prejudiciul creat prin neîncasarea drepturilor salariale până la data acordării pensiei, în cazul de față 26.03.2008.
În caz contrar, hotărârea instanței ar contraveni prevederilor Legii nr. 19/2000 invocate anterior.
În consecință, 312 al. 1, 2 și 3 va fi admis recursul iar sentința recurată va fi modificată în parte, în sensul că acțiunea este admisă în parte, cererea de reintegrare în funcție va fi respinsă iar pârâta obligată la plata despăgubirilor pentru perioada 11.03-26.03.2008. Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursurile civile declarate de recurentele pârâte FILIALA DE ÎNTREȚINERE ȘI SERVICII ENERGETICE ” SERV”, cu sediul în șoseaua cel M nr. 1, sector 1 și FILIALA DE ÎNTREȚINERE ȘI SERVICII ENERGETICE ” SERV” – SUCURSALA DE ÎNTREȚINERE ȘI SERVICII ENERGETICE ” D” C, cu sediul în-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 1317/14.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, județul
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Admite în parte acțiunea.
Respinge cererea de reintegrare în funcție ca nefondată.
Obligă pârâta către reclamant la plata drepturilor salariale cuvenite, indexate, majorate și reactualizate aferente perioadei 11.03.2008-26.03.2008.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2009.
Jud.fond. /
Red.dec.jud.
4 ex./ 25.04.2009.