ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1403
Ședința publică din data de 17 iunie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Traian Logojan Ioana Cristina
Grefier –
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de contestatorul, domiciliat în comuna, județul D și de intimata – – T, cu sediul în T,-, județul D, împotriva sentinței civile nr.817 din 26 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-contestator, lipsă fiind recurenta-intimată – –
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că pentru termenul de astăzi, prin intermediul serviciului registratură s-au depus întâmpinare formulată de recurentul-contestator la recursul intimatei și o cerere de amânare a judecării cauzei în vederea angajării unui avocat formulată de recurenta-intimată – –
Recurentul-contestator lasă la aprecierea instanței cererea de amânare a judecării cauzei formulată de recurenta-intimată și de asemenea, precizează că nu dorește să-și angajeze un avocat.
Curtea respinge cererea de amânare a judecării cauzei formulată de recurenta-intimată întrucât aceasta a primit citația la data de 5 iunie 2009 și avea timp suficient pentru a-și angaja un avocat, aceasta nu a indicat motivul pentru care până la acest termen nu și-a angajat un avocat.
La solicitarea instanței de a preciza dacă la instanța de fond a solicitat repunerea în situația anterioară, recurentul-contestator precizează că la instanța de fond a solicitat anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă, și de asemenea, a solicitat verbal reintegrarea pe postul deținut anterior însă nu s-a consemnat în nicio încheiere.
De asemenea, mai precizează că nu a solicitat îndreptarea încheierii de ședință pentru a se consemna și acest aspect pentru că nu a observat că nu s-a consemnat.
Arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Recurentul-contestator având cuvântul, solicită admiterea recursului său, modificarea sentinței în sensul reintegrării pe postul deținut anterior, obligarea intimatei la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate și reactualizate
cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat precum și obligarea intimatei la plata daunelor morale.
În ceea ce privește recursul intimatei, solicită respingerea ca nefondat a acestuia.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față constată.
Contestatorul a solicitat anularea deciziei de concediere nr. 76 din 27 noiembrie 2008 emise de intimata – ” – T prin care s-a dispus încetarea contractului de muncă în baza art. 65 alin.1(1) din Codul muncii, cu obligarea acesteia la plata unor daune morale în sumă de 50.000 lei (RON).
În motivarea contestației s-a susținut că decizia sus-menționată emisă este nelegală deoarece desființarea locului său de muncă nu a fost efectivă și nu a avut o cauză reală și serioasă, iar după emiterea preavizului, în condițiile unor stări conflictuale generate de conducerea unității împotriva contestatorului, intimata angajând două persoane tot în funcția de conducător auto, în condițiile în care s-au efectuat și concedieri colective intenționându-se ca sub diferite forme mascate să se dea impresia unor concedieri individuale.
În final a precizat contestatorul că deși lucrează în unitate de 30 ani, preavizul urmat de concedierea sa a urmărit înlăturarea sa din serviciu pe motive pur subiective și datorită faptului că a fost ales lider de sindicat.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată, deoarece concedierea contestatorului a avut loc ca urmare a desființării locului său de muncă generată de dificultățile economice ale unității și de cele financiare, iar cele două persoane angajate după concedierea contestatorului au fost și ele apoi concediate, precizându-se în final că relațiile tensionate dintre unitate și contestator au început să apară din momentul în care acesta a început să refuze îndeplinirea unor sarcini de serviciu pe care le efectua doar după intervenția șefilor ierarhici.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri.
Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 817 din 26 martie 2009 admis în parte contestația și a anulat decizia de concediere, respingând cererea de acordare a daunelor morale.
Pentru a pronunța această sentință a reținut instanța de fond că nu a fost determinată concedierea contestatorului pe o cauză reală și serioasă, în condițiile în care pretinsa situație economică financiară dificilă a firmei nu putea rezulta doar dintr-o balanță dev erificare pe luna aprilie 2008, în condițiile în care s-a făcut dovada acestui pretins fapt printr-un înscris de mână și în condițiile în care decizia de concediere s-a luat în luna iulie 2008, iar concedierea efectivă s-a produs abia în luna noiembrie 2008, nefăcându-se dovada nici unor măsuri complete de reorganizare societății, cu atât mai mult cu cât au și fost angajate alte două persoane, după concedierea contestatorului.
Referitor la daunele morale pretinse prin acțiune, prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada existenței unei legături de cauzalitate dintre boala contestatorului și concedierea sa față de diagnosticul pe care îl prezenta.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs ambele părți criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
A susținut recurentul contestator că în mod greșit nu i-au fost acordate daunele morale și nici salariile cuvenite indexate, majorate și reactualizate după înlăturarea sa nelegală din unitate care i se cuveneau potrivit dispozițiilor legale.
Curtea, analizând sentința atacată, în raport de criticile formulate, actele dosarului, disp.art. 3041Cod pr.civilă și a celorlalte prevederi legale ce au incidență în cauză, constată că recursul contestatorului este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Neacordarea daunelor morale de către instanța de fond constituie o soluție legală deoarece nu s-a făcut dovada unui impact patrimonial în raport de bolile pe care le prezenta contestatorul, situația tensionată creată de conducerea unității împotriva acestuia, fără o bază legală, între acestea neexistând o legătură cauzală.
Cu privire însă la neacordarea drepturilor salariale din cele prevăzute de art. 78 din Codul muncii indexate, majorate și reactualizate, soluția este greșită.
Sub un prim aspect este de observat că i s-a desfăcut contestatorului nelegal contractul de muncă, așa cum s-a constatat de către instanța de fond.
În consecință, rezultă în mod vădit că acestuia i se cuvin despăgubirile prevăzute de art. 78 din Codul muncii, având ca obiect salariile indexate, majorate și reactualizate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând de la data desfacerii contractului de muncă și până la data pronunțării prezentei decizii, situație asupra căreia instanța de fond nu s-a pronunțat și nici nu s-a pus în discuție cu prilejul dezbaterilor la fond poziția contestatorului sub acest aspect, eventuala neacordare a acestor drepturi putând a se lua numai în situația în care acesta precizează că nu le solicită.
Așa fiind, recursul de față este fondat și urmează a fi admis ca atare în baza art. 304 și 312 Cod pr.civilă cu modificarea în parte a sentinței și obligarea intimatei la plata către contestator a despăgubirilor prevăzute de art. 78 din Codul muncii, începând de la data desfacerii contractului de muncă și până la data pronunțării sentinței, menținând restul dispozițiilor acesteia.
În recursul său, intimata a criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, deoarece au fost respectate cerințele impuse de art. 65 alin.1 și 2 din Codul muncii, în condițiile existenței unor dificultăți economice, dovedite cu balanțele de verificare lunare din care rezultă pierderi lunare de venituri și datorii neonorate către bugetul de stat, toate acestea impunând desființarea locului de muncă al contestatorului, invocând și faptul că nu poseda contestatorul un certificat de atestare profesională legal pentru automacaraua pe care lucra, neputând astfel funcționa nici ca teractorist rutierist și nici ca automacaragiu.
Curtea, analizând aceste motive de recurs invocate de intimată, constată că sunt nefondate, deoarece nu s-a făcut dovada că intimata recurentă s-a aflat în dificultăți economico-financiare majorare care au impus desființarea locului de muncă al contestatorului, cu atât mai mult cu cât ulterior concedierii lui a angajat alte două persoane.
Invocarea inexistenței atestatului de funcționare în calitate de automacaragiu de către contestator prin motivele de recurs, nu are nicio relevanță în cauză deoarece desfacerea contractului de muncă nu a avut ca temei faptic și juridic o astfel de situație care este invocată pentru prima oară în recurs.
Față de aceste considerente, se impune respingerea ca nefondat a recursului declarat de societatea intimată în baza art. 304 și 312 Cod pr.civilă.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de contestatorul, domiciliat în comuna, județul D, împotriva sentinței civile nr.817 din 26 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că obligă intimata la plata către contestator a despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, până la data pronunțării prezentei decizii începând de la data desfacerii contractului de muncă.
Respinge recursul declarat de intimata – – T, cu sediul în T,-, județul
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Traian Logojan Ioana Cristina
– – – – —
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored. TL
3 ex./16.07.2009
f- Tribunalul Dâmbovița
