ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.144/CM
Ședința publică de la 03.03 2008
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Maria Apostol
JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu
Grefier – – –
Pe rol, soluționarea recursurilor civile formulate de recurenta – reclamantă, domiciliată în M,-, -.A,.1,.5, județul C și intimata – pârâtăSC 2003 SRL, cu sediul în, Hotel “, județul C, împotriva sentinței civile nr.1887/24.10.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr- având ca obiect contestație decizie de concediere.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 26.02.2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, la cererea intimatei – pârâte SC 2003 SRL, în vederea depunerii de concluzii scrise, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 28.02.2008 și la data de 03.03.2008, când a dat următoarea soluție:
CURTEA
Curtea cu privire la recursul civil de față;
a declarat recurs la 10 ianuarie 2008 împotriva sentinței civile nr.1887/24.10.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Împotriva aceleiași sentinței a declarat recurs la 18 ianuarie 2008 și 2003
În fapt, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta 2003, jud. C, solicitând – conform precizărilor formulate la 07.09.2003 – obligarea angajatorului la plata indemnizației pentru concediu medical, precum și a daunelor morale estimate la 50.000 lei.
Reclamanta a precizat că nu înțelege să conteste decizia nr. 130/20.07.2007 emisă de societatea pârâtă, de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă.
În considerente, titularul acțiunii a arătat în esență că în data de 23.06.2007 la orele 17,00, în timp ce se afla la serviciu, i s-a făcut rău, însă nu a beneficiat de ajutor medical rapid datorită refuzului administratorului societății de a chema salvarea. Reclamanta a mai susținut că medicul de familie i-a acordat concediu medical din 25.06. până în 30.06.2007; în perioada 05.07. – 11.07.2007 a fost internată în Spitalul Mun. M, fiind diagnosticată cu hepatită cronică tip B și diabet zaharat.
S-a menționat că la data internării în spital la Cis -a cerut adeverința de salariat cu ordin de plată, însă angajatorul a refuzat să-i elibereze un asemenea document, pe considerentul că i-a fost desfăcut contractul de muncă.
Reclamanta a mai arătat că a trimis toate documentele medicale eliberate printr-un alt salariat, -, însă înscrisurile i-au fost trimise înapoi de către angajator; că a primit acasă și convocarea pentru data de 06.07.2007, zi în care se afla internată în spital, fapt dovedit cu biletul de ieșire din spital nr. 23795/5512 din 12.07.2007.
Prin întâmpinare, societatea pârâtă a invocat, în principal, excepția inadmisibilității acțiunii sub aspectul capătului de cerere privind plata de daune morale. În fond, s-a solicitat respingerea acțiunii.
Asupra fondului, pârâta a arătat că reclamanta a fost angajată la 2003 conform contractului individual de muncă nr. 31/01.05.2006, pe postul de cameristă.
S-a mai susținut că datorită activității specifice – prestări servicii turistice – societatea asigură efectuarea analizelor medicale pentru salariați, astfel că la data de 10.05.2007 reclamanta a fost supusă investigațiilor medicale, fiind declarată aptă pentru muncă, potrivit certificatului de sănătate și fișa de aptitudine nr. 721/10.05.2007.
S-a susținut, totodată, că reclamanta a lipsit nemotivat de la locul de muncă spre sfârșitul lunii iunie 2007, iar peste două zile a fost prezentat certificatul medical -, valabil 25.06.2007 – 30.06.2007.
Cu toate că salariata urma să se prezinte la locul de muncă la 01.07.2007, acest lucru nu s-a realizat, motiv pentru care angajatorul a efectuat convocarea la cercetarea disciplinară, iar ulterior, prin decizia nr. 130/20.07.2007, s-a procedat la concedierea reclamantei.
S-a menționat că deși administratorul societății a depus eforturi pentru a lămuri situația legată de starea de sănătate a salariatei, aceasta din urmă nu a prezentat acte care să justifice lipsa de la locul de muncă pe perioada 01.07.2007 – 20.07.2007; actele privitoare la concediile medicale au fost depuse ulterior concedierii, prin serviciul registratură, cu depășirea termenului legal de 5 zile.
Având în vedere emiterea deciziei de concediere, reclamanta nu poate astfel, susține pârâta, să pretindă achitarea indemnizației de concediu medical aferentă perioadei 25.07.2007 – 08.08.208.
Prin sentința civilă nr.1887/24.10.2007 Tribunalul Constanțaa admis în parte acțiunea reclamantei.
A obligat pârâta la plata, către reclamantă, a indemnizației de concediu medical conform certificatelor de concediu medical seria – nr. -, nr. -, nr. – și nr. -.
A respins ca nefondat capătul de cerere privitor la plata de daune morale.
Pentru a soluționa astfel instanța de fond a avut în vedere următoarele aspecte:
Excepția invocată de societatea pârâtă a fost respinsă prin încheiere interlocutorie la termenul 05.10.2007, pentru următoarele considerente:
Promovarea acțiunii vizând obținerea de daune morale după încetarea raporturilor de muncă, operată sub imperiul legii vechi ( anume, textul inițial al art. 269 alin. 1 Codul muncii ) nu implică, astfel cum susține pârâta, o negare a dreptului fostului salariat de a se adresa instanței; o asemenea abordare ar presupune încălcarea principiului accesului liber la justiție, statuat prin art. 21 din Constituție.
Pe de altă parte, promovarea unei asemenea acțiuni nu este condiționată în nici un fel de momentul încetării raporturilor de muncă ori de prevederile legale incidente la acea dată, sub aspectul concedierii.
Textul art. 269 alin. 1 Codul muncii vizează o formă specifică a răspunderii patrimoniale, ori, în cauză, prevederile legale incidente sunt cele ale art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Pe cale de consecință, excepția vizând inadmisibilitatea acțiunii este neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, instanța a avut în vedere faptul că reclamanta a fost salariata 2003, jud. C, până la data încetării raporturilor de muncă în raport de decizia nr. 130/20.07.2007 privind desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă ( fila 6 ).
Societatea pârâtă nu a contestat comunicarea, la 25.06.2007, a certificatului medical nr. -, cu valabilitate 25.06. – 30.06.2007 și chiar a susținut că salariata a primit indemnizația cuvenită, conform statului de plată din luna iunie 2007.
Prin raportare la disp. art. 163 alin. 1 Codul muncii, dovada plății acestor drepturi se face cu state de plată semnate de salariat; ori, în speță, statul de salarii pe luna iunie 2007 nu atestă plata indemnizației, ci doar achitarea drepturilor salariale pentru cele 16 zile lucrate ( fila 38 ), iar statul suplimentar nu atestă că suma a fost ridicată de către salariată, sub semnătură ( fila 40 ).
Societatea pârâtă nu poate invoca, deopotrivă, că a achitat aceste drepturi conform dispoziției de plată nr. 10/12.06.2007, întrucât documentul atestă că suma de 2.300 lei a inclus doar salariile corespunzătoare lunilor aprilie, mai, cât și avansul corespunzător lunilor iunie și iulie ( fila 41 ).
Pe cale de consecință, societatea va fi ținută să achite reclamantei indemnizația de concediu medical corespunzătoare actului sus-menționat.
Cu privire la certificatul de concediu medical seria – nr. -, instanța va reține că actul atestă situația de incapacitate temporară de muncă a salariatei pe perioada 04.07 – 11.07.2007și ulterior pentru 12.07 – 25.07.2007
( fila 50 ).
Certificatul de concediu medical seria – nr. -/07.07.2007 reflectă faptul că salariata a continuat perioada de incapacitate temporară de muncă pe perioada 26.07. – 31.07.2007 ( fila 52 ), iar certificatul seria – -/08.08.2007 – acordarea concediului medical pentru incapacitate temporară de muncă pe perioada 01.08. – 08.08.2007 ( fila 53 ).
Pe cale de consecință, deși în mod indubitabil reclamanta nu a acoperit, prin documente, perioada absenței de la locul de muncă începând cu 01.07.2007, fapt pentru care angajatorul a dispus concedierea disciplinară, încetarea în această modalitate a contractului individual de muncă nu putea opera în condițiile art. 61 Codul muncii, de la data emiterii deciziei ( 20.07.2007 ), întrucât salariata se afla în incapacitate temporară de muncă, stabilită prin certificatele medicale.
Ori, în temeiul art. 11 din nr.OUG 158/2005 modif. și compl. asigurații beneficiază de concedii și indemnizații în baza certificatului de concediu medical eliberat de medicul curant, care în raport de art. 36 alin. 1, constituie document justificativ pentru plată.
Apărările privind împrejurarea că salariata nu a prezentat certificatele de concediu medical într-un răstimp de cinci zile nu pot fi reținute, după cum nu poate fi apreciată ca relevantă depoziția martorului -, privitoare la absența de la domicliu a reclamantei în toată această perioadă.
Martorul – a susținut că reclamanta i-a înmânat, în cursul lunii iulie 2007, anumite documente pentru a fi înaintate administratorului societății, fapt care – în absența unei probe contrare – atestă că salariata a înștiințat angajatorul asupra incapacității sale temporare de muncă.
Pe de altă parte, textul art. 36 alin. 2 din nr.OUG 158/2005 nu impune prezentarea documentului într-un răstimp de 5 zile de la data emiterii, astfel cum s-a invocat, ci până cel mai târziu la data de 5 lunii următoare celei pentru care a fost acordat concediul.
În fine, prezentarea tardivă ( peste termenul legal ) a certificatului de concediu medical nu exonerează pe angajator de la plata indemnizației, efectele fiind doar de prorogare justificată a termenului de plată a acestor drepturi, în acord cu disp. art. 36 alin. 3 din nr.OUG 158/2005.
Cum în cauză angajatorul nu a uzat de prerogativa legală dată de art. 51 din actul normativ enunțat, în sensul că nu a parcurs procedura de contestare a modului de eliberare a acestor certificate medicale, documentele urmează a fi apreciate ca fiind definitorii sub aspect probatoriu, în sensul că ele atestă situația de incapacitate temporară de muncă a salariatului, pe toată durata menționată.
Cât privește capătul de cerere referitor la plata de daune morale, instanța va reține că simpla neexecutare a obligațiilor angajatorului nu implică, prin ea însăși, un prejudiciu moral, iar în absența unor probe relevante, salariatul nu poate pretinde acordarea de daune morale.
Recursul declarat de este nul și va fi sancționat ca atare pentru următoarele considerente:
Art. 303(1) pr.civ. dispune: ” Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs”.
Art. 80 din Legea 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă prevede: ” Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond.
Art. 306(1) pr.civ. dispune: “Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal”
În urma verificării dovezii de comunicare a sentinței civile rezultă că aceasta a fost afișată pe ușa principală a locuinței reclamantei la data de 04.01.2008 însă recurenta nu a înțeles să motiveze recursul astfel că sancțiunea pentru această pasivitate nu poate fi decât nulitatea recursului.
Recursul declarat de SRL este întemeiat și va fi admis pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr.130/20.07.2007 s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă nr.31/01.05.2006 încheiat între 2003 SRL în calitate de angajator și în calitate de salariat.
Această decizie nu a fost contestată de către.
Efectul imediat și principal al acestei decizii îl reprezintă încetarea calității de salariat și a tuturor drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractul de muncă după data de 20.07.2007.
Urmează a observa că certificatul medical seria – nr.- a fost acordat la data de 27.07.2007 și vizează perioada 26.07.2007 – 31.07.2007 iar certificatul medical nr.- a fost acordat tot la 27.07.2007 și vizează perioada 01.08.2007 – 08.08.2007.
Din analiza acestor înscrisuri rezultă că au fost obținute și vizează perioade de timp ulterioare momentului desfacerii contractului de muncă când nu mai avea calitatea de salariat.
În lipsa calității de salariat orice obligație legală decurgând din contractul de muncă încetează în sarcina angajatorului.
Drept urmare hotărârea instanței de fond este nelegală din această perspectivă și va fi modificată ținând cont de criticile de mai sus.
Celelalte critici sunt nefondate și vor fi respinse pentru următoarele considerente:
Certificatul medical nr.- are în vedere indemnizația corespunzătoare perioadei 04.07.2007 -11.07.2007 și 12.07.2007 – 25.07.2007, deci anterior desfacerii contractului de muncă.
În aceste condiții părțile din contractul de muncă au drepturi și obligații reciproce angajatorul fiind obligat să asigure plata indemnizației de concediu medical pentru certificatul medical -.
În referire la cea de-a doua perioadă din acest certificat trebuie subliniat că ea începe să curgă la data de 12.07.2007, deci anterior desfacerii contractului de muncă, astfel că la acel moment calitatea de angajator o avea tot 2003 SRL iar angajatorul deși cunoștea starea de boală și concediul medical a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Curtea nu poate analiza legalitatea desfacerii contractului de muncă al salariatului în perioada de concediu medical când contractul de muncă este suspendat întrucât nu a fost investită cu un recurs motivat de către salariată.
Martora – a arătat că în cursul lunii iulie 2007 contestatoarea s-a prezentat la ea acasă cu rugămintea de a înmâna o serie de documente administratorului societății, înscrisuri care au fost predate însă nu chiar a doua zi. În legătură cu aceste înscrisuri 2003 SRL nu a contestat în nici un moment că i-ar fi fost predate iar dacă erau alte înscrisuri decât certificate medicale putea cu ușurință să răstoarne proba aducând dovezi cu înscrisuri constând în Registrul de Corespondența intrări – ieșiri. Nefiind însă aduse aceste dovezi se poate trage concluzia că afirmația salariatei a fost dovedită în condițiile art.1169 Cod civil.
În referire la ultimul motiv de recurs care vizează omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra obligării reclamantei la plata cheltuielilor de judecată arătăm că acesta este nefondat pentru următoarele considerente.
1) recurenta pârâtă nu a depus chitanța cu privire la onorariul de avocat în fața instanței de fond cum nu a făcut-o nici în recurs.
Astfel la fila 12 dosar fond se află împuternicirea avocațială seria – nr.15565 care nu este însoțită de chitanța reprezentând onorariu avocat.
2) Chiar și în condițiile în care cheltuielile de judecată ar fi fost dovedite cu chitanță în mod corect instanța nu a obligat reclamanta la plata acestora întrucât față de disp.art. 274.pr.civ. numai partea care cade în pretenții poate fi obligată să plătească cheltuielile de judecată iar nu a pierdut procesul la fond pentru a fi obligată la plata onorariului de avocat achitat de partea adversă.
În consecință, față de dispozițiile art. 312.pr.civ. recursul va fi admis, sentința fiind modificată conform celor de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de recurenta – reclamantă, domiciliată în M,-, -.A,.1,.5, județul C împotriva sentinței civile nr.1887/24.10.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr- având ca obiect contestație decizie de concediere.
Admite recursul civil formulat de intimata – pârâtăSC 2003 SRL, cu sediul în, Hotel “, județul C, împotriva sentinței civile nr.1887/24.10.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-.
Modifică în parte sentința în sensul că respinge cererea referitoare la plata indemnizației de concediu medical pentru certificatele medicale seria – nr.- și nr. -.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.03.2008.
Președinte, Judecători,
– – – –
– –
– –
Grefier,
Jud.fond:;
Red.dec.-jud. -/ 06.03.2008
– gref. –
4 ex./10.03.2008
