Dosar nr- – contestație decizie de concediere –
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia nr.1460
Ședința publică din 17 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Mitrea Muntean Dana
JUDECĂTOR 2: Sas Laura
JUDECĂTOR 3: Bratu
Grefier
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul T și Sportului B cu sediul în mun. B str. – – Nr.16, Sector 2, împotriva sentinței nr. 1459 din 2 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava – secția civilă – în dosarul nr-.
La apelul nominal a răspuns avocat pentru pârâta recurentă, lipsă fiind aceasta din urmă și pârâtul recurent Ministerul T și Sportului
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată a acordat cuvântul la dezbateri
Avocat pentru intimată a depus concluzii scrise, solicitând respingerea recursului declarat de pârât ca nefondat, menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată conform chitanței.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA:
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 9.06.2009 reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul T și Sportului anularea deciziei nr. 592 din 24.04.2009, obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, reintegrarea pe postul și funcția deținută anterior.
În motivarea cererii arată reclamanta că decizia nu i-a fost comunicată personal, nu indică în mod concret motivele care determină concedierea și nu conține lista locurilor de muncă disponibile în unitate.
În drept reclamanta a invocat dispozițiile art. 74-78 din Codul muncii.
În susținerea cererii reclamanta a depus la dosar copii după contractul individual de muncă nr. 331 din 8.08.2008 (filele 4-6), Ordinul nr. 592 din 24.04.2009 (fila 10), Ordinul nr. 695 din 29.04.2009 (fila 12).
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul T și Sportului a invocat excepția necompetenței materiale a instanței întrucât actul contestat este un act administrativ, competența de soluționare revenind secției de administrativ și fiscal a curții de apel conform Legii 554/2004.
Totodată pârâtul a invocat excepția inadmisibilității contestației pentru neparcurgerea procedurii prealabile imperativ reglementată de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Pe fond pârâtul a solicitat respingerea contestației ca nefondată cu motivarea că, ambele ordine au fost comunicate reclamantei la locul de muncă, iar măsura a fost dispusă conform art. III din OUG 37/2009 și art. 65 alin. 1 din Codul muncii.
Referitor la criticile reclamantei privind faptul că nu i s-a dat posibilitatea să opteze pentru un loc vacant compatibil cu pregătirea sa profesională arată pârâtul că un asemenea post lipsește din statul de funcții al Direcției pentru Tineret a Județului
Prin sentința civilă nr.1459 din 02.07.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr- a fost respinsă excepția necompetenței materiale a instanței în soluționarea prezentei cauzei și excepția inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâtul Ministerul T și Sportului.
A admis acțiunea având ca obiect “contestație decizie de concediere”, formulată de reclamanta, cu domiciliul ales la Cabinet Avocat, din S,-, – scara A,. 3,. 16, jud. S în contradictoriu cu pârâtul Ministerul T și Sportului, cu sediul în mun. B, sector 2,-; a fost anulat Ordinul nr.592 din 24.04.2009 emis de pârâtul Ministerul T și Sportului; s-a dispus reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior; a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, dacă nu s-ar fi dispus concedierea începând cu data de 23.05.2009 și până la data reintegrării efective; a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 5 din Legea 168/1999, conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații decurgând din legi sau din alte acte normative, precum și din contractele colective sau individuale de muncă sunt conflicte referitoare la drepturile salariaților, denumite conflicte de drepturi.
Potrivit art. 67 lit. a din același act normativ, sunt conflicte de drepturi, conflictele în legătură cu încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă.
Prezenta acțiune, fiind o contestație împotriva unei decizii de încetarea a raporturilor de muncă, chiar dacă aceasta provine de la o autoritate administrativă, este un conflict de muncă, competența de soluționare revenind tribunalului conform art. 2 alin. 1 lit. c Cod procedură civilă.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii instanța o apreciază ca neîntemeiată întrucât, așa cum am argumentat anterior, ne aflăm în prezența unui conflict de muncă pentru a cărui soluționare nu este prevăzută procedura prealabilă reglementată de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei reține instanța că, reclamanta a fost angajata pârâtului conform contractului individual de muncă nr. 331 din 8.08.2008 în funcția de director.
Prin Ordinul nr. 592 din 24.04.2009 astfel cum a fost rectificat prin Ordinul nr. 695 din 29.04.2009 contractul individual de muncă al reclamantei a încetat în temeiul art. 65 alin. 1 din Codul muncii și a art. III alin. 1 din OUG 37/2009 începând cu data de 23.05.2009.
Potrivit art. 74 din Codul muncii, decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu: motivele care determină concedierea, durata preavizului, criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 70 alin. 2 lit. d, numai în cazul concedierilor colective, lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64 din Codul muncii.
Cât privește prima critică adusă de reclamantă, instanța o găsește întemeiată, pârâtul nefăcând dovada comunicării în scris a Ordinului de concediere către reclamantă. Borderoul nr. 65 din 29.04.2009 (fila 35 dosar) depus de pârât la dosar se referă la Ordinele nr. 630, 631 și 642 către Nici numărul Ordinului de concediere, nici destinatarul din acest borderou nu sunt în măsură să convingă instanța că Ordinele nr. 592/2009 și 695/2009 au fost comunicate reclamantei în scris conform art. 74 din Codul muncii.
De asemenea instanța găsește întemeiat și cel de-al doilea motiv al contestației întrucât, în conformitate cu art. 65 alin.1 din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
Potrivit art. 65 alin. 2 din Codul muncii, desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
În speță nu s-a făcut dovada îndeplinirii acestor condiții.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul și Sportului criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie motivat de faptul că emiterea Ordinului de eliberare din funcție este perfect legal și este susținut de un suport legal, respectiv OUG nr.37/2009.
Arată recurentul că la momentul actual funcția de director a fost desființată, conform OUG 37/20009 și, tot prin aceeași ordonanță, a fost înființată funcția de director coordonator, cu alte atribuții și responsabilități față de cele prevăzute de contractul reclamantei.
Concluzionează recurentul că prin emiterea ordinului contestat nu a făcut altceva decât să pună în aplicare dispozițiile legale în vigoare, respectiv OUG nr.37/2009.
În drept cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, OUG nr.37/2009 și Legea nr.554/2004.
Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare însă a depus la dosar concluzii scrise prin care solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, Curtea reține următoarele:
Potrivit OUG nr.37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale precum și adjuncții acestora se desființează, aceste servicii publice urmând a fi conduse de un director coordonator al serviciilor publice deconcentrate (art. III alin.1 și 3).
Acesta este actul normativ în temeiul căruia a fost emis Ordinul nr.592/24.04.2009 și care constituie baza legală a încetării raporturilor de muncă ale reclamantei, așa cum arată recurenta în calea de atac formulată.
Prin decizia nr.1257 din 7.2009, publicată în Monitorul Oficial al României nr.758 din 6.XI.2009, Curtea Constituțională a constatat că legea pentru aprobarea OUG nr.37/2009 este neconstituțională.
A reținut Curtea Constituțională că reglementările cuprinse de art. III din această ordonanță de urgență reprezintă o construcție juridică deficitară și confuză ce ridică problema statutului juridic al directorului coordonator “și a naturii juridice a” contractului de management”.
Prin reglementările sale OUG nr.37/2009 “afectează” statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale.
Arată Curtea că, prin întreg conținutul reglementării, Guvernul intervenit într-un domeniu pentru care nu are competența materială, încălcând astfel, dispozițiile art.115 alin.6 din Constituție.
Potrivit dispozițiilor art.147 alin.4 din Constituția României, această decizie este definitivă și general obligatorie.
Are un caracter declarativ, fiind chemată să retroactiveze până în momentul când dreptul garantat de însăși Constituție s-a născut.
Prin urmare, decizia produce efecte retroactive din momentul în care actul neconstituțional a fost emis.
În conformitate cu art.65 din Codul muncii concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, reprezintă încetarea contractului, determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau reorganizării activității (alin.1).
Condiția de legalitate impusă este ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă (art.65 alin.2 Codul muncii ).
Are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăți economice sau transformări tehnologice și este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Or, în cauză, nu este îndeplinită nici una din condițiile mai sus arătate, desființarea locului de muncă fiind făcută în baza unui act normativ declarat neconstituțional.
De asemenea, trebuie reținut și faptul că poate fi luată în considerare numai suprimarea sau desființarea postului, nu și schimbarea denumirii lui.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează ca instanța să respingă recursul ca nefondat.
În temeiul dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă va obliga recurentul să plătească intimatei suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorar avocat conform chitanței nr. -/17.11.2009.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul T și Sportului B cu sediul în mun. B str. – – Nr.16, Sector 2, împotriva sentinței nr. 1459 din 2 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava – secția civilă – în dosarul nr-.
Obligă recurentul să plătească intimatei suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 17 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.fond:.
Tehnored.
Ex.2/09.12.2009
