ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 147
Ședința publică din data de 2 februarie 2010
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Elena Simona Lazăr
– — –
Grefier –
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata SC Târgoviște SA cu sediul în Târgoviște,–11, județul D, împotriva sentinței civile nr.1914 din 29 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator reprezentat de Sindicatul Liber Independent Târgoviște cu sediul în Târgoviște,–11, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta-intimată , în baza delegației nr. 269/1.02.2010, lipsind intimatul-reclamant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Consilier juridic având cuvântul depune la dosar practică judiciară, respectiv în xerocopie, sentința civilă nr. 1950 pronunțată la 3.11.2009 de Tribunalul Dâmbovița și arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbateri.
Curtea analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Consilier juridic având cuvântul solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Apreciază că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății considerând că un proces-verbal de negociere este echivalent unui contract colectiv de muncă, schimbând natura acestuia act juridic, în cauză fiind însă vorba de un proces verbal a unei runde de negocieri.
Solicită să se observe că atât procesul verbal cât și protocolul conțin aceleași prevederi și aceste înțelegeri sunt consemnate în acestea, iar după data de 8.09.2008 nu mai există alte documente între părți din care să rezulte obligativitatea acestor plăți compensatorii, decât cele stabilite la nivel național.
anului 2008 a fost caracterizat de probleme economice și au fost acordate compensații bune inclusiv la începutul anului 2009, salariatului în cauză fiindu-i acordat un salariu brut și un preaviz de 20 de zile prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel național.
Totodată, arată că sentința este lipsită de temei legal întrucât art. 8, alin 2 din Legea nr. 30/1996 spune clar că clauzele nu trebuie să fie inferioare celor stabilite la nivel superior, însă instanța interpretat cu totul greșit aceste prevederi întrucât în luna iunie 2009 la nivelul societății exista un singur contract colectiv valabil și aplicabil, respectiv contractul colectiv de muncă valabil la nivel național.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-, contestatorul Sindicatul Liber Independent Târgoviște – pentru salariatul, a chemat în judecată intimata SC Târgoviște SA pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea în parte a dispoziției nr.2288/16.07.2009 de încetare a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului.
În motivarea contestației s- arătat că anularea privește art.5 cu referire la cuantumul compensației cuvenite în urma concedierii prin desființarea postului prevăzută în dispoziția 2288/16.07.2009 și obligarea intimatei la acordarea către salariat a compensației stabilită de comun acord cu reprezentanții intimatei și cei ai Târgoviște în baza procesului verbal din 01.09.2008 și a protocolului încheiat în aceiași dată.
De asemenea, s-a mai solicitat anularea duratei preavizului stabilit de art.2 și 4 din aceiași dispoziție care are o durată de 20 de zile lucrătoare și să fie obligată intimata să acorde salariatului un preaviz de 30 de zile calendaristice, cu obligarea intimatei la plata salariului cuvenit pentru această durată a preavizului de 30 de zile calendaristice.
S-a arătat că art.2 și 4 din dispoziție încalcă și contractul individual de muncă al salariatului, dispoziție în care are prevăzută o durată a preavizului de 30 de zile calendaristice în cazul concedierii în urma desființării postului, iar potrivit art.17 Codul muncii cu privire la clauzele esențiale din contractul individual de muncă este obligatorie și precizarea duratei preavizului atât în cazul concedierii cât și în cazul preavizului, cât și faptul că notificarea acestei clauze esențiale a nu se poate face decât prin act adițional.
De asemenea, s-a mai arătat că în urma expirării în luna august 2008 părțile au convenit să acorde începând cu 02.09.2008, în cazul concedierilor individuale compensații în bani echivalentul a 40% din salariul brut avut în luna anterioară concedierii înmulțită cu numărul de ani lucrați în combinat, dar nu mai puțin de 3 salarii brute și un preaviz de 30 de zile calendaristice.
Totodată, s-a arătat că înțelegerea a fost asumată de părți prin procesul verbal din 01.09.2008 și protocolul din aceeași dată, concedierile efectuate s-au realizat în baza acestor înțelegeri până în luna ianuarie 2009, iar începând cu luna iunie, în mod unilateral conducerea a schimbat condițiile de concediere prin dispoziția nr.876/16.03.2009, acordând o compensație de cel puțin un salariu lunar și un preaviz de 20 de zile lucrătoare.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii deoarece la data de 20.08.2008 CCM valabil la nivelul societății a încetat de drept, expirând perioada pentru care a fost încheiat.
S-a mai arătat de către intimată că la jumătatea lunii iunie 2008 au început negocierile colective pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă, iar la expirarea perioadei de 60 de zile calendaristice părțile nu au ajuns la un punct de vedere comun, existând divergențe pe tema clauzelor noului contract, ocazie cu care s-a convenit prelungirea negocierilor peste durata maximă.
Prelungirea negocierilor s-a realizat în baza unui înscris “protocol din data de 01.09.2008” și potrivit acestuia negocierile s-au prelungit până la data de 08.09.2008, în această perioadă administrația s-a angajat ca tuturor celor concediați din motive care nu au legătură cu persoana salariatului să le acorde compensații bănești egale cu 40% din salariul brut din luna anterioară concedierii. După data de 08.09.2008 părțile nu au mai încheiat nici un alt înscris prin care să cadă de acord pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă și au intrat în conflict de interese. Ulterior conflictul de interese s-a închis dar contractul colectiv de muncă nu s-a mai încheiat.
Intimata a arătat că în condițiile în care la nivel de societate nu există un contract colectiv de muncă în vigoare, la nivel de ramură economică nu există un contract colectiv de muncă în vigoare, singurul contract colectiv de muncă în vigoare și aplicabil este contractul colectiv de muncă valabil la nivel național, astfel încât dispoziția nr.876/16.03.2009 respectă întru totul prevederile contractul colectiv de muncă la nivel național pentru perioada 2007-2010.
S-a mai arătat că salariatul a primit cu ocazia concedierii o compensație bănească și i s-a acordat o perioadă de preaviz de 20 de zile lucrătoare, respectiv din data de 16.07.2009 până în data de 29.10.2009 inclusiv, că în perioada 27.07.2009 – 09.10.2009 salariatul s-a aflat în concediu medical, ceea ce a determinat suspendarea de drept a contractului individual de muncă și a termenului de preaviz și că, excluzând perioada de suspendare a preavizului, cel efectiv acordat salariatului este de 20 de zile lucrătoare, echivalent a 30 de zile calendaristice.
Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr.1914 din 29 octombrie 2009, admis contestația și a anulat în parte dispoziția nr.2288/16.07.2009 emisă de intimată, de încetare a contractului individual de muncă al salariatului, sub aspectul cuantumului compensației cuvenite în urma concedierii individuale și sub aspectul duratei preavizului.
Totodată, intimata a fost obligată să acorde salariatului compensația stabilită de comun acord de către reprezentanții sindicatului și ai societății, în baza procesului verbal din 01.09.2008 și protocolului din aceeași dată și să acorde salariatului un preaviz de 30 zile calendaristice, stabilit prin aceleași documente încheiate între părți, precum și salariul corespunzător preavizului de 30 de zile calendaristice.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin dispoziția nr.2288/16.07.2009 emisă de intimată, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă conform art.65,66 din Legea 53/2003, acordându-se salariatului un termen de preaviz de 20 de zile lucrătoare conform dispoziției nr.876/16.03.2009. La art.5 din dispoziția atacată se arată că în baza dispoziției nr.876/16.03.2009 la încetarea salariatul va beneficia de o compensație de cel puțin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi. Prin salariu lunar se înțelege salariul din luna iunie stabilit în contractul individual de muncă, pentru program normal de lucru.
Art.65 din Legea 53/2003 prevede că, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității. Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă, dintre cele prevăzute la alin. 1.
S-a mai reținut de instanța de fond că prin dispoziția nr.876/16.03.2009 s-a stabilit că la calculul plăților compensatorii acordate salariaților la desfacerea pentru desființarea postului se vor avea în vedere prevederile art.78 din respectiv, angajatorul va acorda salariatului o compensație de cel puțin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi. Art.1, pct.1.2 prevede că angajatorul este obligat să acorde un preaviz de 20 de zile lucrătoare.
Prin procesul verbal încheiat la data de 01.09.2008 între reprezentanții pârâtei și cei ai cu ocazia rundei 11 a negocierilor pentru încheierea unui s-a stabilit că “în condițiile în care se dorește continuarea negocierilor atunci este necesar acordul sindicatelor ca începând cu data de 02.09.2008, administrația să poată proceda la concedieri individuale pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, chiar dacă negocierile continuă”. Părțile au mai convenit ca salariații concediați să beneficieze de o indemnizație de concediere egală cu 40% din salariul brut din luna anterioară concedierii înmulțită cu numărul anilor lucrați în combinat și un preaviz de 30 de zile calendaristice.
A mai reținut instanța de fond că acest fapt este atestat și de Protocolul încheiat între cele două părți în data de 01.09.2008 cu ocazia rundei 11 a negocierilor pentru încheierea unui contract colectiv. Reprezentanții celor două părți au hotărât de comun acord prelungirea negocierilor până la data de 08.09.2008, sindicatele exprimându-și acordul pentru efectuarea concedierilor individuale, chiar și în condițiile prelungirii negocierilor colective, salariații concediați beneficiind de drepturile stabilite prin procesul verbal din 01.09.2008.
Tribunalul nu a reținut susținerea intimatei potrivit căreia drepturile salariaților concediați sunt valabile numai pentru perioada 01 – 08.09.2008, iar ulterior devin aplicabile prevederile având în vedere următoarele argumente:
Din chiar procesul-verbal rezultă că negocierile au continuat și ulterior datei de 08.09.2009, această dată având doar semnificația stabilirii datei următoare runde a negocierilor. Astfel, în privința art.90 din, părțile au convenit amânarea negocierii lui până la finalizarea clauzei similare din CCM la nivel de ramură, având deci o durată nedeterminată.
Un alt argument în favoarea contestatorului, este faptul că societatea a continuat să efectueze concedieri și după 08.09.2008, dovadă fiind dispoziția de concediere nr.266/26.01.2009 privind pe salariatul, concediere ce a fost efectuată cu respectarea drepturilor prevăzute în cuprinsul procesului verbal și protocolului din 01.09.2008.
Un alt protocol, care să îl modifice pe cel din 08.09.2008 nu a mai fost încheiat între părți, lucru recunoscut de intimată prin întâmpinarea depusă la dosar, în care arată că după data de 08.09.2008 părțile nu au mai încheiat nici un alt înscris prin care să convină prelungirea negocierilor, iar după această dată au intrat în conflict de interese.
Cu privire la perioada de preaviz și drepturile bănești ale salariatului menționate în dispoziția de concediere, așa cum este prevăzută în art.5, instanța de fond a reținut că aceasta încalcă protocolul stabilit de comun acord de reprezentanții angajatorului și ai salariaților, prin care se prevede că salariații concediați vor beneficia de o indemnizație de concediere egală cu 40% din salariul brut din luna anterioară concedierii înmulțită cu numărul anilor lucrați în combinat și de un preaviz de 30 de zile calendaristice.
Având în vedere concursul dintre prevederile CCM la nivel național și cele din protocolul încheiat între părți pe parcursul negocierii unui nou contract colectiv de muncă, protocol al cărui rol este tocmai acela de a suplini lipsa contractului colectiv la nivelul societății, instanța de fond a apreciat că cele stabilite în cuprinsul protocolului reprezintă o clauză mai favorabilă salariaților.
Totodată, instanța de fond a reținut că art.8 alin.2 din Legea 130/1996 prevede că, contractele colective de muncă, nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective încheiate la nivel superior.
S- apreciat de către instanța de fond că în situația în care s-ar da eficiență, drepturile salariaților ar fi stabilite la un nivel inferior față de prevederile constatate prin înscrisuri încheiate la nivelul societății, situație ce ar contraveni scopului de protecție a drepturilor salariaților, considerente pentru care admis contestația.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal intimata a declarat recurs (filele 4-8).
Invocând cazurile de recurs prevăzute de art.304 pct.6-9 Cod pr.civ. recurenta a susținut în esență că sentința este nelegală pentru următoarele motive:
-procesul-verbal al rundei a 11 a de negociere a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate nu este izvor de drepturi pentru salariați, valabilitatea clauzelor negociate fiind condiționată de încheierea și înregistrarea legală a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.
În aceste condiții, instanța de fond a interpretat greșit acest înscris și a pronunțat o sentință nelegală.
-singurul înscris care a reprezentat o înțelegere între sindicat și administrație îl constituie Protocolul din 1 septembrie 2008, conform căruia negocierile pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă la nivel de unitate s-au prelungit până la data de 8 septembrie 2008, perioadă în care, în caz de concediere, administrația s-a obligat să plătească salariaților compensații bănești egale cu 40% din salariul brut din luna anterioară înmulțită cu numărul anilor lucrați în combinat și un preaviz de 30 de zile calendaristice.
Cum negocierile au continuat până în luna martie 2009, prin dispoziția nr.876/16 martie 2009 administrația a anunțat concedieri ce nu țin de persoana salariaților, iar înțelegerea consemnată în Protocol are valabilitate numai pentru perioada 1-8 septembrie 2008 când negocierile părților au fost prelungite.
În aceste împrejurări, instanța de fond, folosind argumente străine de natura pricinii, a invocat art.90 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Unitate care nu au legătură cu cauza de față.
– cu privire la perioada preavizului, potrivit dispoziției nr.2288/16 iulie 2009 salariatul a fost concediat de la 29.10.2009, acordându-i-se un preaviz de 20 zile lucrătoare între 16.07.2009-29.10.2009 inclusiv, însă instanța de fond pronunțându-se asupra unui lucru care nu i s-a cerut, a obligat recurenta la acordarea unui preaviz de 30 zile calendaristice conform procesului-verbal și protocolului din 1 septembrie 2008 deși cererea cu care a fost învestită a fost aceea de anulare a duratei preavizului și plată a salariului cuvenit pentru un preaviz de 30 zile calendaristice.
– o ultimă critică a recurentei vizează greșita evocare și aplicare a art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996, care nu este aplicabil în cauză, prima instanță reținând că nu se poate da eficiență Contractului Colectiv de Muncă Unic la nivel Național care este de nivel inferior celui de la nivel de unitate.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiate.
Curtea, verificând sentința recurată prin prisma criticilor aduse, a dispozițiilor legale incidente în cauză și în raport de probele administrate dar și sub toate aspectele, astfel cum impune art.3041Cod pr.civ. constată că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:
Prin dispoziția nr.2288 emisă de SC Târgoviște SA la data de 16 iulie 2009(fila 4 dosar fond) s-a dispus concedierea salariatului în temeiul art.65 din Codul muncii, prin desființarea postului de inginer coordonare și organizare activitate pregătitori materiale șarjă ocupat de acesta în Secția, acordarea unui drept de preaviz de 20 zile lucrătoare în conformitate cu dispoziția nr.876/16 martie 2009 și beneficiul unei compensații de cel puțin un salariu lunar( la nivelul lunii mai 2009) în afara drepturilor cuvenite la zi.
Această dispoziție a fost atacată cu contestație în termenul legal de 30 zile de Sindicatul Liber Independent Târgoviște (denumit în continuare Târgoviște) în numele și pentru membrul său-salariatul, astfel că părțile litigiului sunt contestatorul sus-citat și intimata societate angajatoare SC Târgoviște SA.
Contestatorul a solicitat anularea unor clauze ale dispoziției sub aspectul termenului de preaviz și al drepturilor cuvenite salariatului, cu susținerea că acestea au fost greșit stabilite și acordate, fără a se ține seama de procesul-verbal și protocolul încheiate la 1 septembrie 2008 care prevăd o durată a dreptului de preaviz de 30 zile calendaristice iar nu de 20 zile lucrătoare, respectiv o compensație echivalentă cu înmulțirea procentului de 40% din salariul brut avut în luna anterioară concederii cu numărul anilor lucrați în combinat, iar nu cel puțin un salariu lunar la nivelul lunii anterioare concedierii.
Instanța de fond a dat eficiență celor două înscrisuri invocate de contestator, denumite proces-verbal și protocol, ambele încheiate la 1 septembrie 2008 și a stabilit incidența clauzelor acestora cât privește durata termenului de preaviz și drepturile cuvenite ca și plăți compensatorii către salariatul concediat din motive ce nu țin de persoana sa.
Soluția astfel pronunțată, cu motivarea de fapt și de drept criticată prin recursul de față, este greșită, atrăgând incidența cazului de recurs prev.de art.304, pct.9 Cod pr.civ.
Prin procesul-verbal încheiat și semnat la 1 septembrie 2008 între reprezentanții SC Târgoviște SA și cei ai Târgoviște cu ocazia rundei 11 a negocierilor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate(filele 7-8 dosar fond) părțile contractante au stabilit un acord materializat în Protocolul întocmit în aceeași zi (fila 17 dosar fond) referitor la:
– prelungirile negocierilor pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă la nivel de unitate până la data de 8 septembrie 2008, adică pe durata încă unei săptămâni, sindicatele semnatare exprimându-se ferm pentru efectuarea de concedieri individuale, chiar și în condițiile prelungirii negocierilor;
– cuantumul indemnizației de concediere a salariaților împotriva cărora această măsură va fi luată pe perioada prelungirii negocierilor colective, constând în echivalentul sumei rezultate din înmulțirea procentului de 40% din salariul brut din luna anterioară concedierii cu numărul anilor lucrați în combinat precum și un drept de preaviz de 30 zile calendaristice.
La expirarea termenului convenit din 8 septembrie 2008, părțile nu au mai prelungit negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate prin vreun alt înscris, dar nici nu au semnat și înregistrat un contract colectiv de muncă la nivel de unitate, astfel că nu există actualmente un asemenea contract, cel anterior-încheiat pentru perioada 2004-2008 expirând, potrivit art.12(filele 18-20 dosar fond) la 1 septembrie 2008.
În aceste împrejurări, începând cu data de 1 aprilie 2009 conducerea societății, prin dispoziția nr.876 emisă la 16 martie 2009 a dispus ca la concedierea pentru desființarea postului, salariații să primească o compensație de cel puțin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi, în conformitate cu art.78 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel Național(denumit în continuare ) iar dreptul de preaviz al salariatului astfel concediat, reglementat de art.74(2) din același, să fie de 20 de zile lucrătoare.
Acestea sunt dispozițiile contractuale aplicate și în cazul salariatului prin dispoziția nr.2288 din 16 iulie 2009, căruia i s-a stabilit durata preavizului în perioada 16.07.2009-29.10.2009 inclusiv(fila 4 dosar fond).
Sub un prim aspect Curtea constată că atât procesul-verbal cât și protocolul încheiate și semnate la 1 septembrie 2008 de părțile în litigiu privesc numai situația concedierilor individuale din motive ce nu țin de persoana salariaților dispuse pentru perioada prelungirii negocierilor convenită între 1 și 8 septembrie 2008, termenii folosiți în ambele înscrisuri, așa cum au fost citați în cele ce preced, fiind clari și neechivoci.
Nu există nici un motiv pentru care convenția intervenită între reprezentanții SC Târgoviște SA și cei ai Târgoviște cu ocazia rundei 11 a negocierilor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate consemnată în procesul-verbal și protocolul ce i-a urmat, să opereze și dincolo de perioada pentru care a fost stabilită, adică în luna iulie 2009 când a fost emisă dispoziția contestată.
Contestatorul pe de o parte și instanța de fond pe de alta, au reținut în mod greșit schimbarea condițiilor de concediere prin Dispoziția nr.876/16 martie 2009, ceea ce ar atrage anularea dispoziției de concediere nr.2288/2009.
În realitate, în lipsa unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate valabil încheiat și înregistrat după 1 septembrie 2008, când cel anterior a încetat ajungând la termen, pe perioada negocierilor repetate pentru un nou contract, prelungite între 1-8 septembrie 2008, părțile au convenit asupra unor condiții speciale și derogatorii privind cuantumul plăților compensatorii și durata dreptului de preaviz pentru salariații disponibilizați exclusiv în această perioadă de negocieri, iar după data de 8 septembrie 2008, singurele clauze aplicabile sunt cele ale art.74 și 78 din, care sunt valabile până la încheierea și înregistrarea conform legii a unui nou contract colectiv de muncă la nivel de unitate.
Pe de altă parte, Curtea constată justificată și critica referitoare la incidența art.90 din și art.8 alin.2 din Legea nr.139/1996, greșit evocate, interpretate și aplicate de prima instanță.
Art.90 din 2004-2008 nu operează începând cu data de 1 septembrie 2008 când întregul contract, ajuns la termenul pentru care a fost încheiat, și-a încetat valabilitatea.
Potrivit art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996 contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective la nivel superior, ceea ce nu este cazul în litigiul de față în care, așa cum s-a arătat în lipsa unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate după expirarea celui anterior, reglementarea raporturilor dintre salariați și angajator este guvernată de singurul contract în vigoare, cel de la nivel național și ale cărui clauze au fost corect respectate de societatea intimată la data concedierii salarialului, în luna iulie 2009.
În egală măsură, din considerentele sentinței nu rezultă care sunt motivele ce atrag nulitatea dispoziției contestate, în condițiile în care dispoziția nr.876/16 martie 2009 cu privire la indemnizațiile de concediere și durata dreptului la preaviz pentru salariații ale căror contracte de muncă încetează prin desființarea posturilor ocupate,nu au fost contestată pe căile legale de organizațiile sindicale.
Pentru toate considerentele expuse, Curtea va admite ca fiind fondat recursul exercitat de societatea intimată și în temeiul art.312 Cod pr.civ. constatând că sentința primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare a legii, o va modifica în totalitate cu consecința respingerii contestației ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de intimata SC Târgoviște SA, cu sediul în municipiul Târgoviște,–11, județul D, împotriva sentinței civile nr.1914 din 29 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator reprezentat de Sindicatul Liber Independent Târgoviște, cu sediul în municipiul Târgoviște,–11, jud. D, și în consecință:
Modifică în tot sentința și pe fond respinge contestația ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 februarie 2010.
Președinte JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Elena Simona Lazăr
— – — – — –
Fiind în concediu medical
Se semnează de către
Președintele instanței
Grefier
Red.
Tehnored.
5 ex./24.02.2010
dosar fond – – Tribunalul Dâmbovița
judecători fond -;
operator de date cu caracter personal:
număr notificare 3120/2006