Dosar nr- – Contestație decizie de concediere –
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 148
Ședința publică din 11 februarie 2010
PREȘEDINTE: Temneanu Cătălin
JUDECĂTOR 2: Timofte Cristina
JUDECĂTOR 3: Ciută Eugenia
Grefier – –
Pe rol, judecarea recursului declarat de, cu sediul în mun. S,-, județul S, împotriva sentinței nr. 1930 din 5 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal s-au prezentat pentru recurentă și avocat, pentru contestatoarea intimată, lipsă fiind aceasta din urmă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care apărătorul contestatoarei intimate a depus la dosar întâmpinare, în dublu exemplar, din care unul i-a fost înmânat reprezentantului recurentei.
Instanța, constatând că nu sunt chestiuni prealabile și recursul se află în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic, pentru recurentă, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul admiterii doar în parte a contestației, să se constate anularea din oficiu a deciziei nr. 100/16.06.2009 de către unitatea angajatoare prin decizia nr. 101/24.06.2009, să se constate refuzul contestatoarei de a se prezenta în vederea reintegrării ca urmare a anulării deciziei de desfacere din eroare a contractului individual de muncă și obligarea unității la plata către contestatoare doar a drepturilor salariale aferente perioadei 16.06. – 21.07.2009.
A arătat că prima instanță a soluționat procesul plecând de la premize greșite ori false, abordarea cauzei făcându-se ca și cum S ar fi făcut o desfacere nelegală pe fondul ei și nu dintr-o eroare imediat recunoscută și reparată; că procesul a durat nepermis de mult, prelungindu-se nejustificat 5 termene, deși dovada erorii s-a făcut la primul termen de judecată și că cea mai gravă eroare este de a atesta că petenta ar fi solicitat reintegrarea, când în realitate aceasta a cerut reîncadrarea. A mai arătat că, deși contestatoarea a fost invitată la sediul firmei pentru a fi reîncadrată, aceasta a refuzat, ceea ce a făcut imposibilă încheierea unui nou contract de muncă.
Avocat, pentru contestatoarea intimată, reiterând motivele expuse pe larg în întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Suceava ca fiind temeinică și legală, precizând că motivele de recurs nu se încadrează în dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă și nici în alte motive invocate din oficiu. A arătat că decizia de anulare nu a produs efecte asupra deciziei nr. 100/2009, că refuzul intimatei de a se prezenta pentru reintegrare nu a fost dovedit, iar procesul la fond a avut o durată rezonabilă. A solicitat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței pe care a depus-o la dosar.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr- din 03.07.2009 petenta a chemat în judecată pe intimata – – S solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea eciziei nr.100/16.06.2009 emisă de pârâtă prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al petentei începând cu data de 16.06.2009, în baza art. 65 Codul muncii, precum și repunerea părților în situația anterioară concedierii, prin reîncadrarea petentei în postul deținut anterior și obligarea pârâta la plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri egale cu salariile și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii și până la reintegrarea în postul deținut anterior concedierii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii contestatoarea a arătat că, n fapt, potrivit contractului individual de muncă pe perioadă nedeterminată, a deținut funcția de inspector resurse umane în cadrul societății pârâte.
A mai arătat petenta că nr.100/16.06.2009 emisă de pârâtă s-a dispus concedierea sa în baza art.65 din Codul muncii invocându-se hotărârea nr.95/12.05.2009, însă această hotărîre nu desființează postul ocupat de ea ci postul de Asistent manageri și înființează postul de secretar, iar în conformitate cu noua organigramă serviciul resurse umane unde a funcționat ea nu se desființează.
Contestatoarea a mai precizat că decizia contestată este lovită de nulitate absolută întrucât aceasta nu conține toate elementele reglementate de art.74 alin.1 lit.a) – d) din Codul muncii iar cu ocazia concedierii unitatea pârâtă nu a respectat dispozițiile art.64 și art.67 din Codul muncii.
În dovedirea acțiunii contestatoarea a depus la dosar înscrisuri.
Legal citată, intimata – – Sad epus la dosar întâmpinare arătând că solicită respingerea contestației ca neîntemeiată arătând în acest sens că prin decizia nr.101/24.06.2009 angajatorul a anulat decizia nr.100/16.06.2009 și a dispus reangajarea petentei pe același post începând cu data de 16.07.2009.
Totodată, intimata a invocat excepția lipsei de interes în promovarea contestației, excepție care a fost respinsă de instanță prin încheierea din data de 01.10.2009.
În dovedirea susținerilor din întâmpinare intimata a depus la dosar înscrisuri.
Instanța a încuviințat și administrat în cauză pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Prin sentința civilă nr.1930 din 05.11.2009 pronunțată de Tribunalul Suceavas -a admis contestația formulată de contestatoare; s-a dispus anularea decizia nr. 100 din 16.06.2009 emisă de intimată și reintegrarea contestatoarei pe postul deținut anterior.
Intimata a fost obligată la plata către contestatoare a drepturilor salariale și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data de 16.06.2009 și până la reintegrarea efectivă, precum și la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinței recurate se arată că decizia nr.100 din 16.06.2009 emisă de – – este lovită de nulitate în condițiile în care nu s-ar respectat dispozițiile art.74 alin.1 din Codul muncii, iar decizia de reangajare (și nu reintegrare) nr.101 din 24.06.2009 nu este opozabilă contestatoarei și nu poate produce efecte întrucât nu a fost înregistrată la ITM
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata – – criticând-o în raport de dispozițiile art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă și arătând că este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
În expunerea motivelor de recurs se arată că instanța care a judecat fondul cauzei a soluționat procesul plecând de la premize greșite ori false.
Astfel, cu toate că s-a probat prin recunoaștere în formă scrisă că desfacerea contractului de muncă al contestatoarei a fost determinată de o eroare pe care a îndreptat-o însăși emitenta angajatoare din proprie inițiativă, anterior cererii de chemare în judecată și, evident, înainte de prima zi de înfățișare, abordarea cauzei s-a făcut ca și cum intimata – -, ar fi făcut o desfacere nelegală pe fondul ei și nu dintr-o eroare imediat recunoscută și reparată. Această premisă greșită, a afectat esențial soluția finală care reflectă, în mod fals, o rea credință a intimatei când, în realitate, o eroare este doar o eroare- nulla voluntas – “nu există nici o voință”.
Greșit s-a interpretat că înregistrarea la ITM a deciziei de concediere a produs efecte juridice, motiv pentru care decizia de revocare nr.101 din 24.06.2009, nu ar avea valoarea anulării desfacerii. Efectele juridice, oricum există, pentru ambele decizii, tocmai datorită caracterului relativ al contractului individual de muncă (art.969 Cod civil), ITM fiind doar o terță instituție cu atribuții de evidență a raporturilor de muncă (la încheierea contractului nu a participat și ITM-ul). Apoi, instanța nu-și motivează în nici un fel simpla afirmație despre manifestarea efectelor juridice, adică nu indică temeiul de drept în baza căruia aceste efecte juridice ar avea consecința neluării în seamă a deciziei de revocare, purtătoare și ea de efecte juridice deoarece a fost comunicată legal contestatoarei. Dar, cea mai gravă, este eroarea de a atesta în această sentință că petenta ar fi solicitat reintegrarea, când, în realitate aceasta a cerut reîncadrarea, nu reintegrarea.
Prin întâmpinarea depusă, intimata contestatoare a solicitat respingerea recursului ca nefondat, motivat de faptul că nu se poate admite cererea în constatare formulată direct în recurs de recurentă și nici nu poate fi reținută împrejurarea că contestatoarea refuză să se prezinte pentru reintegrare.
Solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată din recurs.
Analizând recursul formulat, Curtea îl găsește ca nefondat pentru cele ce urmează:
Recurenta a solicitat a se constata în cadrul soluționării cererii de recurs faptul că s-a anulat din oficiu decizia nr.100 din 16.06.2009 și că contestatoarea refuză să se prezinte în vederea reintegrării urmare a anulării deciziei sus amintite.
Curtea reține că, în raport de dispozițiile art.316 raportat la art.294 Cod procedură civilă, această solicitare reprezentând cereri noi formulate direct în recurs nu pot fi primite, obiectul recursului fiind limitat la analiza sentinței nr.1930 din 05.11.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava, în raport de dispozițiile art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă, indicate de recurentă.
Astfel, se poate observa că prin decizia nr.100 din 16.06.2009 emisă de recurentă (fila 3 dosar fond) s-a decis încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei în temeiul art.65 alin.1 din Codul muncii.
Analizând decizia nr.95 din 12.05.2009 emisă de recurentă (fila 5 dosar fond) și contractul individual de muncă al contestatoarei (filele 7-9 dosar fond) se poate observa faptul că în cauză nu este dat motivul de încetare a contractului individual de muncă prevăzut la art.65 alin.1 din Codul muncii în condițiile în care s-a desființat postul de asistent manager, iar nu cel de inspector resurse umane, deținut de contestatoare.
Astfel, nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute în art.65 alin.1 și 2 din Codul muncii, decizia fiind lovită de nulitate, fiind dată cu încălcarea normelor imperative anterior menționate.
Faptul că recurenta a emis ulterior decizia nr.101 din 24.06.2009 (fila 22 dosar fond) prin care s-a dispus anularea deciziei nr.100 din 16.06.2009 și s-a dispus reangajarea contestatoarei pe același post începând cu data de 16.07.2009 nu are relevanță întrucât, în acest caz, sancțiunea nulității nu își produce efectele prevăzute de lege.
În acest sens, doctrina și practica judiciară a definit nulitatea ca fiind sancțiunea de drept care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.
Este evident că decizia nr.101 din 16.06.2009 nu are ca rezultat înlăturarea tuturor efectelor pe care decizia de concediere le-a produs, cu privire la plata drepturilor salariale pentru perioada cuprinsă între 16.06.2009 și până la data reintegrării contestatoarei în postul anterior deținut, or sancțiunea nulității lipsește actul lovit de această sancțiune de orice efect.
În consecință, soluția adoptată de prima instanță cu privire la anularea deciziei nr.100 din 16.06.2009 apare ca fiind legală și temeinică.
Aserțiunile recurentei referitoare la soluționarea greșită a cererii de reangajare de către prima instanță nu pot fi primite față de dispozițiile art.65 alin.1 și 2 din Codul muncii în condițiile în care angajatorul nu a procedat la desființarea locului de muncă ocupat de contestatoare, astfel că, în condițiile în care contractul individual de muncă nu a fost desființat, părțile sunt obligate a-l respecta întocmai, în lipsa unei dovezi a modificării acestuia în concordanță cu cele prevăzute la art.41 și următoarele din Codul muncii.
În concluzie, în mod legal s-a dispus reintegrarea, iar nu reangajarea contestatoarei.
Față de cele ce preced, Curtea apreciază drept legală și temeinică sentința civilă nr.1930 din 05.11.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava, astfel că, în baza art.312 alin.1,2 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
Cum recurenta se află în culpă procesuală în condițiile în care recursul acesteia a fost respins, în baza art.316 raportat la art.298 și 274 Cod procedură civilă, va obliga pe aceasta să plătească intimatei cheltuieli de judecată din recurs, pe care aceasta le-a justificat prin depunerea la dosar a chitanței ce probează avansarea sumei de 500 lei cu titlu de onorariu avocățesc.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de, cu sediul în mun. S,-, județul S, împotriva sentinței nr. 1930 din 5 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția civilă (dosar nr-).
Obligă recurenta – – S să plătească intimatei suma de 500 lei cheltuieli de judecată din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
2 ex. 23.02.2010
jud.fond:,
