ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU –
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 1503/
Ședința publică din 29 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefieri:
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în Târgu-M,-,. 11, județul M, împotriva sentinței civile nr. 584 din 13 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Văzând lipsa părților la termenul de astăzi și față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța în baza actelor dosarului reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin sentința civilă nr.584 din 13 aprilie 2009, Tribunalul Mureș, cu majoritate de voturi, a respins acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC” de Utilități Rurale M”SA, iar opinia separată a fost în sensul admiterii acțiunii.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că nu pot fi reținute susținerile reclamantului că dispoziția nr.1/13.01.2009 contestată nu ar fi legală deoarece termenul de preaviz de 30 de zile indicat în cuprinsul acesteia nu ar fi fost respectat întocmai de angajator.
Potrivit art.76 din Codul muncii concedierea dispusă cu respectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută iar potrivit art.74 alin.1 lit.b Codul muncii decizia de concediere trebuie să cuprindă în mod obligatoriu durata preavizului.
Neacordarea integrală a acestuia nu duce la nulitatea concedierii ci doar dă dreptul salariatului căruia nu i s-a acordat integral preavizul cuvenit, de a obține în justiție obligarea angajatorului la acordarea integrală a preavizului, cu drepturi corespunzătoare.
În privința cererii subsidiare de obligare a pârâtei la plata diferențelor de drepturi salariale rezultate în urma nerespectării corecte a termenului de preaviz de 30 de zile, tribunalul a constatat că și aceasta este nefondată deoarece termenul de preaviz de 30 de zile i s-a acordat integral reclamantului.
De asemenea, nu au putut fi reținute nici susținerile acestuia că înștiințarea de preaviz comunicată de către angajator la data de 28.08.2008 prin adresa nr.1277/27.08.2008 dată la care se afla în concediu de odihnă a produs efecte doar din 16.12.2008, data revenirii sale la unitate, în perioada 25.08.2008-16.09.2008 reclamantul fiind în concediu de odihnă iar în perioada 17.09.2008-15.12.2008 s-a aflat în incapacitate temporară de muncă. Concediul de odihnă nu suspendă curgerea termenului de preaviz în perioada 28.08.2008-16.09.2008 când reclamantul și-a efectuat acest concediu deoarece în perioada concediului de odihnă contractul de muncă nu este suspendat.
Ori, potrivit art.73 alin.3 Codul munci doar suspendarea contractului individual de muncă în perioada de preaviz duce la suspendarea corespunzătoare a termenului de preaviz.
Ca atare, s-a constatat că în perioada 28.08.2008 – 16.09.2008, 16.12.2008-13.01.2009 reclamantului i s-a acordat integral preavizul de 30 de zile lucrătoare menționat în decizia atacată.
În privința susținerilor din răspunsul de la întâmpinare formulat de reclamant, că nu ar fi real că societatea pârâtă mai are doar un singur angajat, solicitând comunicarea numărului de angajați la data de 01.08.2008 și la 13.01.2009, tribunalul a constatat că aceste susțineri sunt nepertinente cauzei deoarece reclamantul a contestat dispoziția de concediere doar sub aspectul nerespectării termenului de preaviz, fără a preciza acțiunea în sensul că dispoziția de concediere ar fi nulă deoarece locul său de muncă nu ar fi fost desființat.
În motivarea opiniei separate s-a considerat că dispoziția nr.1 din 13 ianuarie 2009 este netemeinică și nelegală pentru că:
Conform art.65-67 rap.la art.10 și art.14 alin.1 din Codul muncii, concedierea salariatului poate avea loc doar dacă angajatorul a hotărât, conform statutului său și prin organul competent, desființarea locului de muncă ocupat de salariat.
S-a apreciat că în dispozițiile nr.1 din 13 ianuarie 2009 se invocă o hotărâre nr.80/26.07.2007 unei terțe persoane juridice ( Consiliul Județean M), care nu are calitate de angajator al reclamantului.
De asemenea s-a apreciat că această hotărâre nr.80/26.07.2007 face trimitere la o Anexă nr.2 care a fost aprobată, însă pârâta a încălcat prevederile art.287 din Codul muncii, și a depus din niște file (82-113) listate aleatoriu și incoerente, nesemnate și neștampilate de reprezentantul legal al Consiliului Județean M, file care nu au calitatea de înscris și nu au nicio putere probatorie.
S-a apreciat că din conținutul acestor file nu rezultă nicidecum desființarea postului reclamantului. Dimpotrivă, se face trimitere (fila 93) la alte “anexe” (anexa 2 și anexa 3) care nu au putut fi depuse de pârâtă, care a încălcat din nou prevederile art.287 din Codul muncii.
Ceea ce rezultă din aceste file, este că pârâta, societate comercială, a procedat la o concediere colectivă, neputând face dovada respectării dispozițiilor art.68-72 Codul muncii.
S-a apreciat că în cauza dedusă judecății sunt incidente, prin forța evidenței, prevederile art.76-78 din Codul muncii, întrucât concedierea reclamantului a fost efectuată netemeinic și nelegal.
Având în vedere cele de mai sus, instanța s-a pronunțat în sensul arătat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat reclamantul, care a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată.
În motivele de recurs s-a arătat că au fost încălcate prevederile art.76 și 78 Codul muncii, în sensul că termenul de preaviz de 30 de zile stabilit în cuprinsul actului de desfacere a contractului de muncă nu a fost respectat.
Se arată că susținerea instanței de fond nu este întemeiată prin care argumentează faptul că neacordarea integrală a preavizului cuvenit nu atrage nulitatea concedierii ci doar dă dreptul salariatului de a obține acordarea integrală a preavizului cu drepturi corespunzătoare.
Se susține că argumentația instanței de fond nu este fondată, reținând-se că reclamantul nu ar fi solicitat anularea dispoziției de concediere pe motivul că locul său de muncă nu ar fi fost desființat în condițiile în care prin adresa înregistrată la registratura instanței la data de 24 martie 2009 denumit “răspuns la întâmpinare” la pct.1 a contestat și legalitatea dispoziției de concediere în sensul nerespectării procedurii de concediere colectivă și a solicitat probe în acest sens.
Se arată că opinia separată exprimată în cuprinsul hotărârii judecătorești atacată este temeinică și legală întrucât angajatorul nu a putut face dovada hotărârii adunării generale referitoare la desființarea locului de muncă al reclamantului întrucât o astfel de hotărâre nici nu există.
Se susține că nu a fost respectată prevederile Codului muncii referitoare la procedura concedierii colective fapt ce ar atrage nulitatea concedierii conform art.78 din același cod, susținând că după concediere au avut loc noi angajării pe posturile desființate.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate și a prevederilor art.304 ind.1 pr.civ. se constată că este nefondat urmând a se respinge având în vedere următoarele considerente:
Reclamantul, prin acțiunea formulată, a investit instanța de judecată invocând faptul că a fost angajat în funcția de director tehnic în cadrul SC””SA până la data de 13 ianuarie 2009 când, prin dispoziția atacată, i-a fost desfăcut contractul individual de muncă în baza art.65 Codul muncii.
Reclamantul a invocat faptul că termenul de preaviz de 30 de zile indicat în cuprinsul dispoziției de concediere, nu a fost respectat de către angajator și ca urmare solicită a se constata nulitatea absolută a dispoziției de desfacere a contractului individual de muncă.
În răspunsul la întâmpinare invocat în recurs de către reclamant se arată că este nereal faptul că societatea are doar un singur angajat și că în perioada concediului de odihnă conform art.50-52, contractul de muncă este suspendat fără a investi instanța cu petitul de anulare a dispoziției de concediere pe motiv că locul său de muncă ar fi desființat așa cum se susține în mod nefondat, în motivarea recursului declarat (fila 4 dosar recurs).
Întrucât instanța de fond a fost investită, prin cererea de chemare în judecată, iar în răspunsul la întâmpinare nu s-a formulat un alt petit “precizare la acțiune” cum invocă recurentul, instanța de recurs apreciază că în mod corect și legal tribunalul s-a pronunțat asupra obiectului dedus judecății prin cererea de chemare în judecată, iar criticile aduse hotărârii atacate sub acest aspect urmează a se respinge ca nefondate.
În ce privește susținerea reclamantului că neacordarea integrală a termenului de preaviz de 30 de zile ar duce la nulitatea dispoziției de desfacere a contractului de muncă se constată că instanța de fond a apreciat corect că neacordarea integrală a preavizului dă dreptul salariatului de a obține, în justiție, obligarea angajatorului la acordarea integrală a preavizului cu drepturi corespunzătoare fără a atrage nulitatea dispoziției de desfacere a contractului de muncă.
Reclamantul, în subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei la plata diferențelor de drepturi salariale rezultate în urma nerespectării corecte a termenului de preaviz, dar în condițiile în care s-a constatat că 30 de zile termen de preaviz a fost acordat integral reclamantului, s-a procedat la respingerea eventualelor cereri de despăgubiri, ca nefondate.
Instanța de recurs apreciază că sunt nefondate susținerile reclamantului conform cărora în perioada concediului de odihnă sunt suspendate drepturile și obligațiile dintre angajat și angajator și apreciază a fi corectă aprecierea instanței de fond conform cărora concediul de odihnă nu suspendă curgerea termenului de preaviz în perioada 28 august 2008 – 16 septembrie 2008, întrucât contractul de muncă nu este suspendat.
Întrucât în perioada 28 august 2008 – 16 septembrie 2008 și 16 decembrie – 13 ianuarie 2009 reclamantul a beneficiat de un număr de 14 zile lucrătoare și ulterior de 16 zile lucrătoare, rezultă un număr de 30 de zile de preaviz în vederea emiterii deciziei atacate.
a fost comunicat prin poștă către reclamant cu data de 28 august 2008, astfel încât până la data de 13 ianuarie 2009, s-au însumat zilele prin care angajatorul și-a îndeplinit obligația de acordare a unui număr de 30 de zile preaviz.
Recurentul invocă faptul că în perioada 25 august 2008 – 16 septembrie 2008 și-a efectuat concediul de odihnă intrând în incapacitate temporară de muncă până în data de 15 decembrie 2008.
Fiind în concediul de odihnă i s-a adus la cunoștință în 28 august 2008 termenul de preaviz și faptul că urmează să i se desfacă contractul de muncă începând cu data de 12 septembrie 2008.
La terminarea perioadei concediului de odihnă reclamantul a intrat în incapacitate temporară de muncă iar instanța de fond în mod corect a apreciat că termenul de 30 de zile preaviz s-a îndeplinit până la data de 13 ianuarie 2009 când s-a emis decizia de desfacere a contractului de muncă, în condițiile în care preavizul se acordă în scopul de a înștiința o persoană despre faptul că urmează să își caute un alt loc de muncă, perioadă în care atribuțiile acelei persoane pot fi preluate de către alți angajați, iar art.73 alin.1 Codul muncii prevede faptul că “persoanele concediate în temeiul art.65 beneficiază de dreptul de preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare”, iar în speța dedusă judecății termenul de preaviz stabilit de legiuitor și dreptul la preaviz al reclamantului au fost respectate de către angajator astfel în cât criticile aduse hotărârii atacate se vor respinge ca nefondate.
De subliniat faptul că art.73 alin.3 din Codul muncii prevede expres că suspendarea termenului de preaviz poate avea loc doar în condițiile în care în perioada de preaviz are loc suspendarea contractului individual de muncă, ceea ce nu s-a produs în speța dedusă judecății, astfel încât termenul de preaviz a fost îndeplinit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul domiciliat în Tg-M,-,.11, județul M, împotriva sentinței civile nr.584 din 13 aprilie 2009 Tribunalului Mureș.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 29 septembrie 2009.
PRESEDINTE JUDECĂTORI
–
GREFIER
Red.
Tehnored.
4 exp.
26.10.2009.
Jud.fond:-
Asist.jud.-
