Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 15/CM
Ședința publică de la 13 ianuarie 2009
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Vanghelița Tase
Grefier – –
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta, domiciliată în C,-,.8E,.2,.15, împotriva deciziei civile nr.1022/17.09.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata – pârâtă CN SA – SUCURSALA DE TRANSPORT, cu sediul în C, Bd. -.-, nr.2. -, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimata – pârâtă , în baza delegației depusă la dosar, lipsind recurenta – reclamantă.
Procedura legal îndeplinită, conform art. 87 și urm.pr.civ.
Recursul este declarat în termenul legal, motivat, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a evidențiat faptul că intimata – pârâtă a depus întâmpinare, prin fax, la data de 09.01.2009.
Reprezentantul intimatei – pârâte arată că nu mai are alte cereri, excepții de ridicat sau probe de administrat în cauză.
Instanța, având în vedere că reprezentantul intimatei – pârâte a arătat că nu mai are alte cereri, excepții de ridicat sau probe de administrat, în baza art. 150.pr.civ. declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatei – pârâte solicită respingerea recursului, menținerea sentinței ca legală și temeinică, având în vedere că decizia este o încetare de drept și nu o concediere.
INSTANȚA
Curtea cu privire la recursul civil de față;
a declarat recurs la 26.11.2008 împotriva sentinței civile 1022 pronunțată de Tribunalul Constanța pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt;
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 25.07.2008 a solicitat în contradictoriu cu intimata SN SA anularea deciziei nr.101/26.06.2008 și obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii care să conțină suspendarea contractului său individual de muncă începând cu data de 5 iulie 2008 pentru concediul de creștere a copilului în vârstă de până la 2 ani conform art.51 lit. a Codul Muncii.
În motivare s-a arătat că este angajata intimatei în funcția de consilier juridic potrivit contractului individual de muncă nr.425/18.10.2006 de la data de 19.10.2006 pe durată determinată respectiv pe durata suspendării contractului individual de muncă al doamnei aflată în situația prevăzută de art.51 lit.a Codul Muncii.
La data de 03.03.2008 contractul individual de muncă al contestatoarei a fost suspendat de drept pentru concediu de maternitate potrivit art.50 lit.a Codul Muncii; la data de 26.06.2008 contestatoarea a formulat cererea nr.5751 prin care a solicitat suspendarea contractului său începând cu data de 05.07.2008 pentru concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani conform art.51 lit.a CM.
În așteptarea unei rezoluții la această cerere a aflat neoficial de emiterea deciziei cu nr.101/26.06.2008 prin care i-a încetat contractul individual de muncă la data de 07.07.2008, decizie care nu i-șa fost comunicată până la formularea acestei contestații.
La data de 14.07.2008 contestatoarea a aflat telefonic de la serviciul Resurse Umane că pe cererea sa cu nr.5751 directorul societății a consemnat viza “măsuri conform celor legale” iar la data de 23.07.2008 i-a fost comunicată copia unei adrese din care a rezultat menținerea deciziei nr.101/2008.
Contestatoarea a invocat nulitatea absolută a acestei decizii datorită următoarelor aspecte:
– la data emiterii sale se afla în concediu de maternitate de la 07.07.2008 fiind încălcate disp.art.58 alin.1 CM;
– concedierea nu putea fi dispusă pe durata concediului de maternitate și nici pe durata concediului pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani conform art.60 alin.1 CM;
– a fost încălcat disp.art.21 alin.1 lit.c și d din OUG 96/2003 modificată prin Legea nr.25/2004 potrivit cu care se interzice angajatorilor să dispună încetarea raporturilor de muncă sau serviciul ale salariatelor aflate în concediu de maternitate sau de creșterea a copilului în vârstă de până la doi ani.
S-a invocat faptul că la data dispunerii încetării raporturilor de muncă contestatoarea avea statutul de salariat, raporturile sale cu angajatorul erau suspendate de drept conform art.50 lit.c CM.
Contestatoarea a invocat încălcarea obligației angajatorului de comunicare a deciziei precum și absența mențiunii referitoare la termenul în care poate fi contestată decizia și instanța judecătorească la care se poate face această contestație – art.283 alin.1 lit.a CM, art.22 și 24 din OUG 96/2003.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestației motivat pe faptul că:
La data de 19.10.2006 contestatoarea a fost angajată pe durată determinată potrivit art.81 lit.a, pe durata suspendării contractului individual de muncă al salariatei.
La data de 03.03.2008 contestatoarea a prezentat certificatul de concediu medical- concediu de maternitate iar prin cererea cu nr.1546/25.02.2008, a solicitat încetarea suspendării contractului său individual de muncă potrivit art.51 lit.a CM și reluarea activității în funcția de consilier juridic.
În perioada 03.03.2008-06.07.2008 contestatoarea a beneficiat de concediu de maternitate, contractul său individual de muncă fiind suspendat; în luna iunie 2008 solicitat telefonic eliberarea unor documente necesare întocmirii dosarului de indemnizație pentru creșterea copilului, sens în care a fost eliberată adeverința privind stagiul de cotizare și copia după decizia de suspendare a contractului individual.
Prin decizia contestată contractului individual de muncă al contestatoarei a încetat de drept deoarece și-a reluat activitatea potrivit propriei cereri și deciziei de încetare a suspendării; pe perioada concediului de maternitate contractul individual de muncă al contestatoarei a fost menținut chiar dacă era suspendat, aceasta beneficiind de drepturile bănești – ajutor de naștere, prima de Paști, decontarea facturii energiei electrice.
Referitor la nulitatea absolută invocată de contestatoarea intimata a arătat că în speță nu este în discuție o concediere, ci o încetare de drept a contractului, sens în care sucursala nu era obligată să emită o decizie de constatare a încetării contractului de muncă al acesteia, decizia contestată fiind emisă doar pentru că era necesară contestatoarei la întocmirea dosarului pentru indemnizația pentru creșterea copilului.
Sucursala nu era obligată de asemenea nici să comunice această decizie, comunicarea realizându-se însă personal către contestatoare fără ca această să confirme în scris primirea deciziei.
Prin sentința civilă nr.1022/17.09.2008 Tribunalul Constanțaa respins acțiunea formulată de contestatoarea, ca nefondată.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere următoarele:
Contestatoarea a deținut un contract individual de muncă pe durată determinată potrivit art. 81 lit.a, pentru funcția de consilier juridic,respectiv până la revenirea unei alte angajate din concediul de maternitate – numita; pe perioada de concediu, această salariată avea contractul de muncă suspendat, suspendare finalizată la data de 04.03.2008, datorită cererii acesteia de reluare activității.
La aceeași dată: 04.03.2008, contractul individual de muncă al reclamantei înceta de drept, deoarece acest contract era încheiat de la bun început pe durata suspendării activității angajatei.
Intimata nu avea obligația de emitere a unei decizii în acest sens, cât timp contractul avea o durată determinată.Deși contestatoarea avea acest contract pe durată determinată suspendat pe perioada concediului de maternitate, până la data de 06.07.2008, la data revenirii din concediu contractul său ar fi încetat oricum de drept.
Ca urmare, decizia contestată nu se referă la o concediere ci la o încetare de drept a contractului individual de muncă la data revenirii din concediul de maternitate, nefiind obligatoriu emiterea unei decizii în acest sens.
Cererea contestatoarei datată 26.06.2008 se referă la suspendarea contractului său de muncă dar pe un alt temei juridic, respectiv motivat pe creșterea copilului până la 2 ani, dar această suspendare oricum nu mai putea opera întrucât contractul suferise deja o suspendare, nemaifiind posibilă încă o cauză de suspendare care s-ar fi suprapus peste cea deja existentă și nu ar mai fi putut produce alte efecte juridice.
Cauza de nulitate absolută a deciziei nu este dovedită, motivul de nulitate referindu-se la emiterea deciziei în perioada cât contestatoarea se afla în concediu de maternitate.
S-a menționat că decizia respectivă s-a emis cu data încetării de drept a raporturilor de muncă ale contestatoarei – 07.07.2008, la finalul concediului de maternitate, perioadă pe care angajatorul a respectat-o, deși încă de la data revenirii la serviciu a angajatei – 04.03.2008, contractul de muncă al contestatoarei ar fi trebuit să înceteze. Raporturile de muncă ale contestatoarei au fost menținute în intervalul 04.03.2008 – 07.07.2008, tocmai pentru a i se respecta dreptul la concediul de maternitate legal cuvenit.
Ca urmare a acestor constatări, sa apreciat ca nefondată contestația formulată, decizia atacată fiind și legală și temeinică.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:
Instanța de fond s-a pronunțat evaziv, motivațiilor acesteia lipsindu-le temeiul legal, fapt pentru care nu s-a făcut trimitere la un text de lege care să susțină din punct de vedere legal hotărârea.
A învederat că a fost angajata intimatei cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, pe perioada suspendării contractului individual de muncă al altei angajate aflată în situația prevăzută de art. 51 lit.a din Codul Muncii și cu toate că la 03.03.2008 contractul de muncă a fost suspendat de drept pentru concediul de maternitate conform art. 50 lit.a din Codul Muncii, anterior acestui moment, respectiv la 26.06.2008 emite decizia 101/26.06.2008, prin care încetează contractul individual de muncă la 07.07.2008.
A invocat nelegalitatea măsurii întrucât la data emiterii deciziei 101/26.06.2008 contractul de muncă era suspendat de drept din 03.03.2008, conform certificatului medical nr.-/03.03.2008, suspendare care ar fi durat până la 07.07.2008 conform certificatului medical nr.-/27.06.2008, dată la care contractul individual de muncă ar fi încetat numai dacă nu și-ar fi exprimat voința de a intra în concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani.
Este real că în cererea datată 26.06.2008 este invocat un alt temei juridic de suspendare al contractului individual de muncă, dar acesta urmează primului, existând o interdependență între ele, întrucât este vorba de aceeași situație reglementată de lege succesiv.
Instanța de fond vorbește despre imposibilitatea ca un contract de muncă să mai sufere o suspendare, ba mai mult că această suspendare nu ar mai fi putut produce efecte juridice, de asemenea afirmație neîntemeiată în drept, întrucât un contract de muncă poate suferi atâtea suspendări câte cauze generatoare pot apărea conform legii, în derularea leo.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.7 și 9, 3041.pr.civ. art. 40 alin.2 lit.c), 49 alin.1 și 3, 50 lit.a, 51 lit.a), 55 lit.c, 58 alin.1, 60 lit.d și e), 62 alin.2, 76 – 78, 283 alin.1 lit.a), 295 din Legea 53/2003 și art. 21 alin.1 lit.c șid, alin.2 și art. 22-25 din OUG nr.96/2003 privind protecția maternității la locurile de muncă modificată și completată prin Legea 25/2008.
Recursul nu este fondat.
Curtea, analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Deși recurenta nu și-a structurat criticile formulate în motivele de recurs potrivit temeiurilor de modificare invocate, Curtea urmează a analiza legalitatea sentinței atacate sub toate aspectele.
Tribunalul a dat o dezlegare corectă pricinii, atât din punct de vedere al situației de fapt, cât și a temeiurilor de drept incidente în cauză.
Astfel, chiar de la începutul considerentelor a arătat că reclamanta a avut încheiat cu angajatorul un contract de muncă pe perioadă determinată condiționat de momentul reînceperii activității de către salariata pe al cărei post a fost angajată, eveniment care s-a produs la data de 04.03.2008, dată la care contractul individual de muncă înceta de drept.
Momentul încetării de drept a contractului individual al reclamantei a intervenit pe perioada în care acesta era suspendat întrucât se afla în concediu de maternitate.
Întrucât concediul de maternitate înceta la data de 06.07.2008 până la această dată contractul individual de muncă fiind suspendat de drept, angajatorul nu a luat măsura încetării de drept a contractului decât începând cu data de 07.07.2008, temeiul fiind art. 56 lit.j din Codul Muncii.
Măsura de încetare de drept a contractului individual de muncă începând cu 07.07.2008 s-a dispus în considerarea dispozițiilor art. 50 lit.a Codul Muncii, deși salariatul pe postul căreia a fost angajată pe perioadă temporară reclamanta se reîntorsese la muncă din data de 04.03.2008.
recurentă nu mai avea posibilitatea de a solicita aplicarea dispozițiilor art. 51(1) lit.a începând cu data de 07.07.2008, întrucât de o atare posibilitate pot beneficia numai salariații care au contract de muncă în derulare, nu și cei cărora le încetase contractul de drept la o dată anterioară.
Această concluzie se desprinde din modalitatea de redactare a dispozițiilor art. 51(1) din Codul Muncii care prevede cazul de suspendare a contractului individual de muncă din inițiativa salariatului atunci când solicită concediu pentru creșterea copilului în ipotezele avute în vedere de legiuitor la lit.”a – c”.
Măsura suspendării pe acest temei este aplicabilă contractelor individuale de muncă ce sunt în ființă, ceea ce nu este cazul reclamantei al cărei contract de muncă trebuia să înceteze de drept încă din 04.03.2008, luarea măsurii nefiind posibilă la această dată întrucât contractul de muncă era suspendat de drept în temeiul art. 50 lit.a din Contractul de Muncă.
Decizia pronunțată de intimată nu cade sub incidența disp.art. 60 alin.1 din Codul Muncii, întrucât acesta reglementează situațiile legale ce cuprindinterdicțiile la concediere, or recurentei i-a încetat contractul colectiv de muncă, nu ca urmare a concedierii ci datorită ajungerii la termen prin producerea evenimentului aleatoriu constând în reluarea activității de către persoana pe al cărei post se angajase pe perioadă determinată.
Drept urmare, toate alegațiile recurentei referitoare la incidența normelor legale privind protecția maternității la locul de muncă și omisiunea instanței de a motiva explicit hotărârea și sub acest aspect, din perspectiva imposibilității solicitării suspendării contractului individual de muncă pe două temeiuri diferite, dar succesive și interdependente, nu-și au aplicabilitatea în cauză întrucât încetarea contractului de muncă este rezultatul intervenirii unei situații legale prin ajungerea la termen a contractului.
Pe cale de consecință, hotărârea pronunțată de Tribunalul Constanța nu este supusă reformării, ea fiind rezultatul interpretării și aplicării corecte a legislației incidente în cauză, din perspectiva temeiurilor invocate de reclamantă, astfel că în baza art. 312.pr.civ. va fi respins și recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul civil declarat de recurenta, domiciliată în C,-,.8E,.2,.15, împotriva deciziei civile nr.1022/17.09.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata – pârâtă CN SA – SUCURSALA DE TRANSPORT, cu sediul în C, Bd. -.-, nr.2. -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.01.2009.
Președinte, Judecători,
– – – –
– –
– –
Grefier,
Jud.fond:;
Red.dec.- jud.-/20.01.2009
– gref. –
2 ex./22.01.2009
