ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.158
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Dan Andrei Enescu
JUDECĂTORI: Dan Andrei Enescu, Vera Andrea Popescu
: –
Grefier: –
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de intimata – SRL cu domiciliul procesual ales în B, dul -, nr.1, sector 4 – la Cabinet de avocatură, împotriva sentinței civile nr.2492 din 1 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-contestator, cu domiciliul în,-, județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 15 ianuarie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, pentru a da posibilitate apărătorilor părților să depună la dosar concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 20 ianuarie 2009 și apoi, având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului a reamânat pronunțarea pentru data de 27 ianuarie 2009, dând următoarea decizie.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, contestatorul a formulat, în contradictoriu cu intimata – SRL, contestație împotriva deciziei nr. 360/31.12.2007 emisă de intimată solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să se dispună anularea acestei decizii ca nelegală și netemeinică, reintegrarea contestatorului în funcția avută anterior desfacerii contractului de muncă, cu obligarea intimatei la plata către contestator a drepturilor salariale de la momentul emiterii deciziei și până la momentul reintegrării efective în muncă, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației, s-a arătat de către contestator că prin decizia nr.360/31.12.2007 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al acestuia conform art. 65 alin 1 Codul muncii, determinat de desființarea locui de muncă ca urmare a reorganizării activității, decizia fiind nelegală și netemeinică întrucât s-au încălcat disp.art. 65 alin. 2 din Codul muncii care prevăd că desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
A mai susținut contestatorul că în doctrina și practica judiciară în materie s-a reținut că se poate justifica desființarea locului de muncă, iar salariatul poate fi concediat în mai multe situații, ce au fost enumerate, însă în cauză nu este incidentă niciuna din aceste situații, astfel că măsura concedierii contestatorului nu se justifică.
De asemenea, s-a arătat că desființarea locui de muncă nu îndeplinește condițiile impuse de lege de vreme ce, imediat după emiterea deciziei, angajatorul a dispus încadrarea în muncă a unei alte persoane cu aceleași atribuții ca și cele pe care le avea contestatorul în calitate de director punct de lucru și care administra și gestiona activitatea unei pensiuni din Orașul, fiind nevoie de cineva care să îndeplinească aceste atribuții pentru asigurarea bunei desfășurări a activității la punctul de lucru.
În drept, au fost invocate disp.art. 283 alin. 1 lit.a din Codul muncii.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată arătând că motivul desființării postului este real și serios fiind reprezentat de considerente de natură organizatorică și economică, reorganizarea activității și eficientizarea acesteia, motive acceptate și de practica judiciară drept cauze reale și serioase, cu atât mai mult cu cât art. 65 alin. 1 din Codul muncii nu enumeră nici motivele din care ar putea interveni desființarea postului.
S-a mai arătat că desființarea postului este efectivă nefiind încadrată pe acel post vreo altă persoană, controlul punctului de lucru realizându-se de către directorul comercial al societății, care avea și anterior atribuții de control și care a preluat și atribuțiile postului desființat ocupându-se astfel și de organizarea activității la acest punct de lucru în baza unei decizii emise de societate, directorul comercial fiind angajat la societate la data de 3.01.2005, anterior desfacerii contractului de muncă al contestatorului.
De asemenea, s-a arătat că prin decizia nr. 360/31.12.2007 s-a comunicat contestatorului faptul că se va desființa postul și care este perioada de preaviz, contestatorul s-a aflat în concediu medical, care a dus la suspendarea perioadei de preaviz, iar prin decizia nr. 22/29.02.2008 emisă de societate s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 6.03.2008.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri și interogatoriile părților administrate în cauză, prin sentința civilă nr.2492 din 1.10.2008, Tribunalul Prahovaa admis contestația și a anulat decizia nr.360/31.12.2007 emisă de intimată, dispunând reintegrarea contestatorului în funcția avută anterior.
Totodată, intimata a fost obligată la plata drepturilor salariale de la data emiterii decizie la data reintegrării efective.
Pentru hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prin decizia contestată, – SRL a dispus încetarea contractului individual de muncă a contestatorului, angajat în funcția de director punct de lucru, conform art. 65 alin. 1 Codul muncii, ca o consecință a reorganizării activității și desființării locului de muncă ocupat de angajat, respectiv a postului de director punct lucru.
S-a mai reținut că potrivit art. 65 alin.2 Codul muncii, desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă si să aibă o cauză reală și serioasă, dintre cele prevăzute la alin.1 al art.65.
În speță, instanța a concluzionat că intimata, căreia îi revenea sarcina probei potrivit dispozițiilor Codului muncii, nu făcut dovada desființării efective a postului ocupat de contestator, considerente pentru care tribunalul a admis contestația în sensul celor sus-arătate.
Împotriva sentinței primei instanțe intimata – SRL a declarat în termen legal recurs criticând- ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art. 3041Cod civilă.
Printr-un prim motiv de recurs, se susține că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății schimbând natura și înțelesul vădit neîndoielnic al deciziei nr. 360/31.12.2007 fără să aibă în vedere că decizia respectivă reprezintă o comunicare a preavizului conform art. 74 din CCM 2007-2010, care nu modifică raportul de muncă al contestatorului, ce a fost concediat în baza deciziei nr. 22/29.02.2008, necontestată de acesta.
Așa fiind, se arată că este lipsită de fundament juridic dispoziția reintegrării ca efect al anulării deciziei nr. 360/31.12.2007, precum și plata drepturilor salariale de la data de 31.12.2007 și până la reintegrare în condițiile în care contestatorul a fost salariat până la data de 1.03.2008 fiindu-i plătite drepturile salariale inclusiv pe lunile ianuarie și februarie 2008, termenul de preaviz fiind suspendat pe o anumită perioadă ca urmare a unui certificat de concediu medical depus de contestator, ce a recunoscut la interogatoriu că decizia nr. 360/31.12.2007 constituie preavizul.
Într-un alt motiv de recurs se susține că în mod greșit a fost admisă contestația considerându-se că recurenta nu a făcut dovada desființării efective a postului ocupat de contestator, desființare care trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă, respingând apărările formulate la fond de societatea recurentă.
În acest sens, pentru dovedi susținerea că postul a fost efectiv desființat, iar cauza desființării a fost reală, fiind determinată de reorganizarea societății în vederea eficientizării activității, recurenta a depus la dosarul cauzei, în recurs, o serie de înscrisuri noi, în apărare, respectiv: organigrama societății înainte și după încetarea contractului de muncă al intimatului, o serie de ștate de plată, adresa nr. 116/4.11.2008 emisă de societate către ITM al municipiului B și certificatul eliberat de această instituție în urma solicitării recurentei, precum și adresa recurentei nr. 126/27.11.2008 către ITM
Intimatul-contestator nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat, depunând însă la dosarul cauzei, prin apărător ales, concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Printr-o cerere depusă la dosar înregistrată la această instanță la data de 16.01.2009, după închiderea dezbaterilor în cauză, recurenta-reclamantă a solicitat, în principal, repunerea cauzei pe rol în vederea administrării probei cu acte sub aspectul depunerii și a răspunsului formulat de ITM privind documentul și data în baza căruia intimatul- contestator și-a încetat contractul de muncă, cerere ce va fi respinsă de instanță având în vedere că recurenta a avut posibilitatea de a depune la dosarul cauzei, în recurs, toate înscrisurile noi de care a înțeles să se folosească, art. 305 Cod pr.civilă impunând ca acestea să fie depuse la dosar până la închiderea dezbaterilor, recursul fiind promovat încă din data de 22.10.2008.
Mai mult, din cuprinsul cererii de repunere pe rol adresate de recurentă, rezultă că nici până la momentul depunerii acestei cereri la instanță, recurentei nu i se comunicase de către ITM răspunsul pe care intenționa să-l depună la dosar.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei,Curtea constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce urmează:
În ceea ce privește primul motiv de recurs, este neîntemeiată critica recurentei prin care se susține că instanța de fond ar fi schimbat natura juridică a deciziei nr. 360/31.12.2007 emisă de recurentă, care ar constitui doar o comunicare a preavizului către intimatul – contestator și nu o decizie de concediere.
Aceasta, deoarece rezultă în mod evident din conținutul deciziei nr. 360/31.12.2007, că prin decizia respectivă s-a hotărât încetarea contractului individual de muncă al intimatului – contestator, în baza prevederilor art. 65 alin. 1 din Codul muncii.
Dacă ar fi fost vorba numai de comunicarea unui preaviz nu se justifica emiterea unei decizii de către recurentă, în mod curent comunicarea preavizului către cel vizat realizându-se pe baza unei adrese a angajatorului.
C de-al doilea motiv de recurs este însă întemeiat.
În conformitate cu disp.art. 65 alin. 1 din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, iar potrivit alin. 2 al art. 65 din același Cod, desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Prin decizia nr. 360/31.12.2007 emisă de societatea recurentă s-a decis încetarea contractului individual de muncă al intimatului contestator în temeiul prevederilor art. 65 alin. 1 din Codul muncii arătându-se în cuprinsul deciziei că încetarea contractului de muncă este o consecință a reorganizării activității societății și desființării locui de muncă ocupat de angajat, și anume, a postului de director punct de lucru.
Singurul argument pentru care prima instanță admis contestația a fost acela că recurenta – intimată, căreia îi revenea sarcina probei, nu a făcut dovada desființării efective a postului ocupat de contestator.
Cu înscrisurile noi depuse la dosar în recurs de către recurentă, respectiv organigrama societății înainte și după încetarea contractului de muncă al intimatului – contestator, aceasta a făcut dovada desființării efective a postului de director punct de lucru ocupat de intimat, după încetarea contractului de muncă al intimatului postul de director punct lucru nemaiapărând efectiv în organigrama societății.
De asemenea, din cuprinsul probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, rezultă că în urma desființării postului de director punct de lucru al intimatului- contestator, directorul comercial al societății a preluat, în baza unei decizii emisă de societate, și atribuțiile pe care le avusese intimatul contestator, decizia de concediere fiind emisă de societate pe considerente de natură organizatorică și economică, în vederea unei mai bune organizări și eficientizări a activității societății.
Deși intimatul – contestator a pretins prin contestația adresată la prima instanță că angajatorul a dispus încadrarea în muncă a unei alte persoane, care are atribuții ca și cele pe care le avusese intimatul în calitate de director punct lucru, după cum s-a arătat mai sus, atribuțiile intimatului – contestator au fost preluate de directorul comercial, numitul, ce fusese încadrat ca director comercial al societății încă din data de 3.01.2005, potrivit contractului individual de muncă al acestuia depus, în copie, la dosarul de fond.
De asemenea, recurenta a depus la dosarul cauzei în recurs, în copie și un certificat având numărul 55686/R/17.11.2008 eliberat de ITM din care rezultă că după data de 31.12.2007 și până la momentul eliberării certificatului, în cadrul societății nu a mai fost angajată vreo altă persoană care să fi avut atribuții ca cele deținute de intimat în calitate de director punct de lucru la Complexul din.
În consecință, recurenta a probat, în conformitate cu disp. art. 287 din Codul muncii, că desființarea locului de muncă al intimatului-contestator, determinată de motive fără legătură cu persoana acestuia, a fost efectivă, având o cauză reală și serioasă, așa cum impun disp.art. 65 din Codul muncii.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește recursul de față ca fondat, motiv pentru care în baza art. 312 alin.1 Cod pr.civilă îl va admite, iar conform art. 312 alin. 2 și 3 Cod pr.civilă va modifica în tot sentința în sensul că va respinge contestația ca neîntemeiată.
În baza art. 274 Cod pr.civilă, intimatul va fi obligat și la 1785 lei cheltuieli de judecată către recurentă, reprezentând onorariu avocat suportat de aceasta din urmă în recurs potrivit dovezii depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea recurentei – SRL de repunere pe rol a cauzei.
Admite recursul declarat de intimata – SRL, cu domiciliul procesual ales în B, dul -, nr.1, sector 4 – la Cabinet de avocatură, împotriva sentinței civile nr.2492 din 1 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în,-, județul P și în consecință:
Modifică în tot sentința în sensul că respinge contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata – SRL, ca neîntemeiată.
Obligă intimatul la 1785 lei cheltuieli de judecată către recurenta – SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Dan Andrei Enescu, Vera Andrea Popescu
— – — – –
Grefier
–
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
/SV
3 ex./2009-02-25
Trib. P nr-
