ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1598/
Ședința publică din 15 octombrie 2009
Completul compus din:
– Președinte
– Judecător
– Judecător
Grefier –
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta SA, cu sediul în Tg.M,-, împotriva sentinței civile nr.226 din 24 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reprezentanta pârâtei recurente SA, și reclamantul intimat, asistat de av..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat și motivat în termen, fiind scutit de taxă judiciară de timbru, iar reclamantul intimat a transmis prin fax întâmpinare.
Se comunică reprezentantei pârâtei recurente un exemplar din întâmpinare.
Reprezentanta pârâtei recurente declară că nu solicită termen pentru studierea întâmpinării și nu are alte cereri de formulat.
Reprezentantul reclamantului intimat depune împuternicire avocațială și chitanța privind plata onorariului avocațial, declarând, de asemenea, că nu are cereri de formulat.
Neformulându-se cereri, instanța acordă părților cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente susține recursul astfel cum a fost motivat în scris, solicitând admiterea lui, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, apreciind că motivele de recurs invocate de pârâtă nu privesc motive de nelegalitate a sentinței, ci se referă la o stare de fapt ce nu a făcut obiectul judecății în primă instanță. Solicită, totodată, obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 226 din 24.02.2009 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr- s-a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC SA, s-a dispus anularea deciziei nr. 194 din 24.10.2008 emisă de pârâtă și reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior aceea de conducător auto, cu obligarea la plata în favoarea acestuia a despăgubirilor constând în toate drepturile salariale de care a fost lipsit începând cu data de 27.10.2008 până la reintegrarea efectivă. De asemenea, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 268 alin. 2 lit. a și f din Codul muncii întrucât decizia de sancționare disciplinară nu cuprinde descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară și instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată, fiind lovită de nulitate absolută.
Împotriva acestei hotărâri pârâta SC SA, prin reprezentant legal, a formulat recurs, solicitând,în principal, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, iar în subsidiar, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că motivele de nulitate absolută reținute de instanță au fost acoperite prin descrierea faptei în procesul verbal și depunerea contestației la Tribunalul Mureș ca instanță competentă.
De asemenea, recurenta a mai arătat că prima instanță a soluționat litigiul fără ca motivele de nulitate absolută să fie puse în discuția părților și fără a se acorda un termen de pronunțare,iar sentința a fost comunicată după 71 de zile,punând unitatea în imposibilitatea de a corecta viciile de formă ale deciziei și a emite o altă decizie,întrucât trecuseră 6 luni de la data săvârșirii faptelor.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 din Codul d e procedură civilă.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâtă și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul,precizând că nelegalitatea deciziei de concediere constă în încălcarea dispozițiilor art. 266-268 din Codul muncii.
Totodată,intimatul reclamant a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând sentința atacată din perspectiva motivelor invocate, precum și a dispozițiilor art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursul promovat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:
Între părți au existat raporturi juridice de muncă, iar prin decizia nr. 194 din data de 24.10.2008 emisă de pârâtă (fila 3, în dosarul primei instanțe), s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului începând cu data de 27.10.2008 în temeiul dispozițiilor art. 61 lit. a din Codul muncii.
În cuprinsul deciziei de concediere s-a reținut că angajatul a săvârșit abaterea disciplinară menționată în procesul verbal nr. 3683 din data de 24.10.2008 și a încălcat dispozițiile art. 118 lit. b, 119 lit. a și art. 120 lit. f din Contractul colectiv de muncă. La art. 3 din decizie s-a menționat că poate fi contestată la instanța judecătorească competentă în termen de 30 de zile de la data luării la cunoștință.
Potrivit prevederilor art. 62 alin. 1 ind. 1 din Codul muncii, în situația în care concedierea intervine pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. a din Codul muncii, angajatorul poate emite decizia de concediere numai cu respectarea dispozițiilor art. 263-268 din Codul muncii. De asemenea, la alin. 2 al aceluiași articol se arată că decizia se emite în scris și, sub sancțiunea nulității absolute, trebuie să fie motivată în fapt și în drept și să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată și la instanța judecătorească la care se contestă.
Potrivit prevederilor art. 268 alin. 2 din Codul muncii decizia de sancționare trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității absolute, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului formulate în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele, pentru care nu a fost efectuată cercetarea, temeiul de drept în baza căruia se aplică sancțiunea, termenul în care poate fi contestată și instanța competentă la care poate fi contestată.
Analizând decizia nr. 194 din data de 24.10.2008, prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului în temeiul art. 61 lit. a din Codul muncii, din perspectiva prevederilor legale mai sus menționate, instanța constată că în decizie nu este menționată descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară, ci numai se face trimitere la procesul-verbal nr. 3683 din 24.10.2008, fără a fi descrisă vreo faptă în mod concret.
În lipsa unor asemenea mențiuni instanța nu poate verifica în concret dacă există sau nu vreo abatere în sarcina reclamantului.
Descrierea faptei presupune menționarea aspectelor care o individualizează, respectiv în ce constă, modalitatea în care s-a comis, în raport cu care să se poată verifica temeinicia celor reținute în sarcina angajatului.
Dispozițiile cu caracter imperativ ale art. 268 din Codul muncii referitoare la necesitatea respectării cerințelor obligatorii de conținut pe care trebuie să le îndeplinească decizia de sancționare urmăresc punerea la adăpost a angajatului de eventuale măsuri abuzive sau nejustificate ale angajatorului.
Astfel, necesitatea descrierii faptei care a condus la luarea măsurii de sancționare are în vedere descrierea amănunțită și detaliată a faptei, tocmai pentru a se aprecia în concret, circumstanțiat și riguros asupra legalității măsurii de sancționare. Că este așa rezultă și din faptul că textul legal face distincție între descrierea faptei, respectiv indicarea situației de fapt în materialitatea ei și motivarea în fapt, motivarea în drept, etc.
formal constatat în decizia în discuție, nu poate fi acoperit, suplinit cu existența vreunei descrieri în procesul-verbal nr. 3683 din 24.10.2008, cum s-a menționat în decizia ce face obiectul analizei, având în vedere faptul că textul legal impune ca decizia că cuprindă aceste aspecte în conținutul său, neputând fi completată cu acte extrinseci. Din acest punct de vedere, urmează a fi înlăturate argumentele recurentei pe acest aspect, nulitatea absolută constatată neputând fi acoperită.
În același context Curtea reține, de asemenea, că potrivit prevederilor art. 77 din Codul muncii, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere. Cu referire la acest text legal Curtea Constituțională a reținut (decizia nr. 378/2004) că aceste dispoziții constituie norme de procedură determinând limitele examinării legalității și temeiniciei deciziei de concediere, respectiv mijloacele procedurale pe care le pot folosi părțile în dovedirea susținerilor lor.
În consecință, prima instanță în mod legal a reținut nulitatea absolută a deciziei raportat la cele arătate mai sus, aspect care face inutilă verificarea abaterilor disciplinare menționate în procesul-verbal nr. 3683 din 24.10.2008 la care recurenta face referire.
Referitor la cererea de trimitere a cauzei pentru rejudecare, argumentată de recurentă pe considerentul că motivul de nulitate absolută nu a fost invocat de către reclamant, Curtea o va respinge, reținând că instanța este obligată să analizeze cauza sub toate aspectele. Astfel, prima instanță avea obligația de a analiza decizia de concediere contestată de reclamant atât din punct de vedere formal cât și în privința temeiniciei argumentelor invocate în susținerea contestației, iar motivele de nulitate absolută trebuie analizată din oficiu de instanță. Oricum, recurenta a avut ocazia să își prezinte argumentele în ceea ce privește viciul formal reținut de prima instanță, argumente analizate în prezenta decizie și care urmează a fi înlăturate pentru considerentele deja expuse.
Prin urmare nu există nici un temei legal pentru casarea sentinței și trimiterea cauzei pentru rejudecare primei instanțe.
Pe de altă parte, Curtea constată că nu prezintă relevanță din perspectiva legalității și temeiniciei hotărârii primei instanțe, care face obiectul prezentului recurs, împrejurarea că hotărârea a fost redactată și comunicată părților cu depășirea termenului prevăzut de art. 79 alin. 2 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă. Astfel, potrivit textului legal indicat otararile motivate ale instantei de fond se redacteaza si se comunica partilor in termen de cel mult 15 zile de la pronuntare, însă nerespectarea acestui termen nu constituie motiv de nelegalitate a hotărârii atacate.
În consecință, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 din Codul procedură civilă, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul promovat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 226 din 24.02.2009 pronunțată în dosarul nr. 5982/2008 al Tribunalului Mureș.
De asemenea, fiind în culpă procesuală, în temeiul dispozițiilor art. 274 din Codul d e procedură civilă, recurenta urmează a fi obligată la plata către intimatul a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței nr. – din 15.10.2009 (fila 14).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta SC SA TG-M, cu sediul în Tg-M,-, județul M, împotriva sentinței civile nr.226 din 24 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosar nr-.
Obligă pârâta la plata către reclamantul intimat la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 octombrie 2009.
Red.
Tehnored./4 ex.
20.10.2009
Jud.fond:
