ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.1603
Ședința publică din data de 5 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Cristina
– –
Grefier –
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de intimata – – SA cu sediul în municipiul B, str. -, nr. 5, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 295 din 26 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul contestator cu domiciliul în municipiul B, str. -, bloc P 19,. 2, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta intimată – – SA B, reprezentată de avocat din Baroul Buzău, conform contractului de asistență juridică nr. 7 și intimatul contestator G reprezentat de avocat din Baroul Buzău, conform contractului de asistență juridică încheiat la 5 septembrie 2008.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat pentru recurenta intimată – – SA depune la dosar concluzii scrise, după care, având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul asupra recursului.
La rândul său avocat pentru intimatul contestator depune la dosar un înscris intitulat contestație, la care atașează în copie Deciziile nr. 41 și 42 din 15 iulie 2008 emise de – – SA B, Contractul individual de muncă înregistrat de – – SA sub nr. 3207 din 15 iulie 2008 încheiat între – – SA și domnul G și de asemenea fișa postului înregistrată sub nr. 3208 din 15 iulie 2008 emisă pe numele domnului G, după care, având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul pentru dezbateri.
Curtea ia act că părțile nu mai au cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru recurenta intimată – – SA solicită admiterea recursului avându-se în vedere motivele formulate în scris, arătând în esență că intimatul a procedat contrar normelor interne, în sensul că s- abătut de la traseu, a oprit autobuzul și prin efracție a scos din rezervor motorină în sticle de plastic pe care le avea deja în autobuz, deși, înainte de plecarea în cursă, au fost convocați toți șoferii de către directorul executiv, care le-a adus la cunoștință despre consecințele furtului de motorină, semnând în acest sens un proces verbal.
Motivele invocate în contestație referitoare la scăderea auzului și împrejurarea că medicul i-a recomandat să poarte proteze auditive, precum și motive de ordin politic nu au nicio legătură cu decizia de desfacere a contractului de muncă.
Pentru primul motiv de recurs, era de datoria organelor de poliție să nu-i mai avizeze dreptul de conduce un mijloc de transport în comun.
În mod eronat instanța de fond fost influențată de vârsta intimatului, vechimea lui în muncă, de faptul că contribuit la menținerea autobuzului în stare de funcționare, motive în favoarea acestuia dar care nu justifică abaterea săvârșită.
Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului casarea sentinței pronunțată de instanța de fond și pe fond respingerea contestației.
La rândul său avocat având cuvântul pentru intimatul contestator G, arată că intimatul contestator a solicitat printr- notificare adresată – SA B prin intermediul executorului judecătoresc reîncadrarea în postul de conducător auto așa cum s- dispus prin sentința civilă nr. 295/26.03.2008 a Tribunalului Buzău, solicitând în același timp încadrarea sa pe un post care să nu implice relaționarea prin vorbire, respectiv auz, cu alte persoane, avându-se în vedere handicapul hipoacuzic acut de care suferă și de care avea cunoștință și conducerea societății.
Conducerea societății emis în mod formal, decizia nr. 41/15.07.2008, de reîncadrare în muncă, numai pentru a nu fi incidente dispozițiile cuprinse în art. 278 Codul muncii privind neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive privind reintegrarea în muncă a unui salariat, decizie prin care se prevedea reîncadrarea în funcția de casier încasator la Secția transporturi, însă din fișa postului întocmită în baza acestei decizii se prevăd atribuții de serviciu de muncitor necalificat, de îngrijitor. Se arată în continuare că în aceeași zi a fost emisă decizia nr. 42/15.07.2008 prin care, începând cu aceeași zi, i se suspendă contractul individual de muncă nou încheiat în baza dispozițiilor deciziei nr. 41 din 15 iulie 2008.
În concluzie se arată că modalitatea în care societatea a procedat în ceea ce-l privește pe contestator, este acțiune de reprimare, de îngrădire și a acestuia, pentru faptul că a reușit să-și câștige prin justiție dreptul la muncă respectiv prin sentința civilă nr. 295 din 26 martie 2008 Tribunalului Buzău – secția civilă.
În concluzie solicită respingerea recursului ca nefondat.
Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău reclamantul Gaf ormulat contestație împotriva deciziei de concediere nr. 119/4.12.2007 emisă de – “” SA B, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care: 1) în principal să se constate nulitatea absolută a deciziei de concediere emisă cu nerespectarea procedurii prev. de lege (art. 76 coroborat cu art. 263 -267 Codul muncii ); 2) în subsidiar, să dispună anularea concedierii pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, cu consecința repunerii părților în situația anterioară și plata despăgubirii legale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat.
În motivarea acțiunii reclamantul a relatat instanței faptul că în data de 29.11.2007 a scos din rezervorul autobuzului BZ -18 -, pe care era conducător auto, motorina în 2 sticle de plastic, însă nu cu intenția de a-și însuși combustibilul ci pentru a folosi la dezghețarea instalației de aer a mașinii. Situația descrisă a fost observată de directorul societății, care a solicitat intervenția organelor de poliție pentru cercetarea pretinsului furt.
După cum a mai arătat reclamantul, este angajatul societății de transport din anul 1979, și în cei 30 de ani de muncă nu a avut 60 de zile concediu medical și nu a fost sancționat disciplinar niciodată. pe care executa serviciul de transport a fost confecționat de reclamant împreună cu o echipă de mecanici din cadrul societății din asamblarea pieselor rezultate din casarea a 2 autobuze.
Nu în ultimul rând,a arătat că decizia respectivă este lovită de nulitate absolută pentru încălcări ale unor dispoziții imperative prev. de dispozițiile legale care privesc cercetarea prealabilă și aprecierea greșită a faptei.
În dovedirea acțiunii s-au depus la dosar: copia deciziei nr. 119/4.12.2007, copia carnetului de muncă.
Pârâta a depus la dosar în termen legal întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, din următoarele considerente: 1) în legătură cu primul capăt de cerere prin care se invocă nulitatea absolută a deciziei s-a arătat că decizia nr. 119/4.12.2007 respectă toate condițiile prev. de art. 263 și ultim Codul muncii.
Salariatul a săvârșit cu vinovăție o abatere disciplinară în legătură cu prin care a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă, iar angajatorul a aplicat sancțiunea ținând seama de gravitatea forței de împrejurările în care a fost comisă de gradul de vinovăție, de consecințele faptei.
Angajatorul a respectat condiția de a convoca salariatul în scris, precizând obiectul, data, ora și locul întrevederii, în vederea efectuării cercetării disciplinare, iar decizia a fost emisă în formă scrisă, în termen legal, fiind cuprinse prev. art. 268 Codul muncii.
În legătură cu susținerea potrivit căreia concedierea salariatului s-a făcut în mod discriminatoriu s-a arătat că reclamantul a sustras o cantitate importantă de motorină din rezervorul mașinii pe care o conducea pe o stradă ce nu făcea parte din traseul obținut.
S-au mai depus la dosar: decizia nr. 32/31.05.2007, referat, foaie de parcurs, dovadă, adresa nr. 5199/20.11.2007, nr. 121/8.01.2008, nr. 122/8.01.2008, decizia nr. 43/17.09.2001, adresa nr. 231/16/23.11.2007, Hotărârea nr. 45/14.12.2007, nr. 84/2.10.2007, referatul 5369/4.12.2007, proces verbal din 4.12.2007, fișa postului.
S-au luat interogatorii părților ale căror răspunsuri au fost consemnate și depuse la dosarul cauzei.
La solicitarea reclamantului a fost audiat martorul, iar din partea pârâtului martora .
Instanța a dispus ca pârâta să depună la doar întreaga documentație avută în vedere la desfacerea contractului de muncă al reclamantului.
Prin sentința civilă nr.295 din 26 martie 2008 Tribunalul Buzăua admis contestația promovată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâta – “”SA, a dispus anularea deciziei de cercetare nr.119/04.12.2007 emisă de pârâtă și a înlocuit sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului de muncă cu avertismentul.
Prin aceeași sentință s-a dispus repunerea reclamantului în situația anterioară și obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri legale sau salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele: Reclamantul este salariatul societății pârâte din anul 1979, iar prin decizia nr. 119/4.12.2007 i s-a desfăcut contractul de muncă în temeiul art. 264 lit. f, 61 lit. a Codul muncii, pe motiv că la data de 29.11.2007 a sustras cantitatea de 5 motorină din rezervorul autobuzului pe care executa serviciul în acea zi.
În legătură cu decizia mai sus menționată, se invocă în primul rând nulitatea ei pe motiv că nu au fost respectate prev. art. 76 coroborat cu 263 -267 Codul muncii și pentru pretinsa apreciere a faptei.
Conform prev. art. 76 Codul muncii “concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută”.
Motivul invocat de reclamant în susținerea nulității absolute a deciziei de concediere este acela că nu a fost respectată procedura cercetării disciplinare prealabile. Art. 267 al.1 Codul muncii “sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură cu excepția celei prevăzute la art. 264 al.1 lit. a nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condițiile prevăzute de alin. 2 fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile”.
Din analiza deciziei nr. 119/4.12.2007 rezultă că angajatorul a respectat prevederile art. 267 Codul muncii, respectiv l-a înștiințat pe reclamant despre efectuarea cercetării prealabile, însă acesta a refuzat primirea, motiv pentru care s-a luat măsura desfacerii contractului individual de muncă fără efectuarea procedurii cercetării disciplinare prealabile.
Pe fond, contestația a fost apreciată ca întemeiată din următoarele considerente:
Prin decizia nr. 119/4.12.2007 emisă de pârâtă, s-a desfăcut contractul individual de muncă al reclamantului în temeiul art. 61 lit. e Codul muncii pe motiv că la data de 29.11.2007 a sustras cantitatea de 5 motorina din rezervorul autobuzului pe care executa serviciul.
Poziția constantă exprimată de reclamant a fost aceea de a recunoaște faptul că a scos din rezervorul autobuzului BZ -18 -, pe care execută serviciul de conducător auto, motorină în 2 bidoane de plastic, dar nu cu intenția de a sustrage combustibilul ci pentru a-l folosi pentru dezghețarea instalației de aer a autobuzului. Evenimentul s-a produs în intervalul orelor 6 -7 în dreptul Spitalului Județean B, instalația fiind înghețată datorită condițiilor meteorologice din dimineața respectivă.
Evenimentul a fost sesizat de directorul executiv al societății, numitul,care a și sesizat organele de poliție pentru cercetarea reclamantului.
Conform prevederilor art. 263 al.2 Codul muncii, ” abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune, săvârșită cu vinovăție de către salariat, in care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici”.
În speță, reclamantul a săvârșit o abatere disciplinară, în sensul articolului mai sus menționat, prin scoaterea din rezervor a cantității de motorină, cu toate că acesta nu avea voie să dețină o cheie a rezervorului, ea aflându-se în grija gestionarului, de la depozitul de combustibil. Prin decizia nr. 32/31.05.2007 se interzisese cu desăvârșire deținerea în autobuze a bidoanelor din plastic, canistre sau alte recipiente, indiferent de locul de păstrare sau motivul invocat.
Procedând în acel mod reclamantul a încălcat cu bună știință dispoziția legală a conducătorului unității, respectiv directorul societății.
În legătură cu sancțiunea aplicată însă, aceea a desfacerii contractului de muncă,tribunalul a arătat că se impun următoarele precizări:
Angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, avându-se în vedere următoarele: a) împrejurările în care a fost săvârșită fapta; b) gradul de vinovăție a salariatului; c) consecințele abaterii disciplinare; d) comportarea generală în serviciu a salariatului; e) eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Astfel, sancțiunile se aplică gradat pornind de la avertismentul scris, măsura disciplinară a desfacerii contractului de muncă fiind cea mai gravă, pentru săvârșirea unor fapte de importanță deosebită asupra activității societății angajatoare.
În speță abaterea disciplinară constă în scoaterea din rezervorul autobuzului a unei cantități de motorină (două bidoane de plastic) iar măsura a constat în desfacerea contractului de muncă al reclamantului.
Tribunalul a apreciat că pârâta nu a făcut o corectă încadrare a gravității abaterii săvârșite cu sancțiunea aplicată, aceasta fiind mult prea aspră cu consecințe deosebite asupra reclamantului. Astfel, acesta a fost angajat ca șofer în unitate de 30 de ani, a avut o conduită corespunzătoare cu colegii și șefii ierarhici nu a creat probleme deosebite la locul de muncă.
Pentru considerentele expuse prima instanță a apreciat că, în situația dată, sancțiunea constând în avertismentul scris era suficientă pentru a dezaproba fapta conducătorului auto, de a-l face să înțeleagă consecințele faptei sale,inclusiv faptul că în cazul repetării ei sancțiunea va fi mult mai gravă, mergând până la desfacerea contractului de muncă.
S-a mai reținut că, deși reclamantul a invocat în conținutul cererii de chemare în judecată prev. art.59 Codul muncii, respectiv concedierea pe motive de opțiune politică, handicap, apartenență ori activitate sindicală, (acesta poartă aparat auditiv fiind hipoacuzic) nu s-a produs nici o dovadă în acest sens.
Reținând cele relatate mai sus, tribunalul a admis contestația și a dispus anularea deciziei de cercetare nr. 119/4.12.2007 emisă de pârâtă, înlocuind sancțiunea desfacerii contractului de muncă cu aceea a avertismentului și dispunând repunerea reclamantului în situația anterioară, cu obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri legale sau salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal intimata – SA B, apreciind-o ca netemeinică și nelegală și solicitând admiterea căii de atac și modificarea în tot a hotărârii instanței de fond și,urmare a rejudecării fondului cauzei,respingerea contestației formulate.
În motivarea recursului intimata a susținut că hotărârea recurată a fost dată cu depășirea atribuțiilor judecătorești,fiind incident motivul de casare prev. de art. 304 pct. 4. Astfel,în mod greșit prima instanță a dispus înlocuirea sancțiunii disciplinare a desfacerii contractului de muncă aplicat de angajator cu aceea a avertismentului în condițiile în care prerogativa disciplinară revine în exclusivitate angajatorului,instanța de judecată nefiind îndrituită de lege să aplice sancțiunea disciplinară în locul angajatorului și nici să dispună înlocuirea acesteia cu alta mai blândă.
Totodată, chiar dacă s-ar admite că instanța ar fi putut dispune înlocuirea sancțiunii disciplinare aplicată de intimată, procedând astfel a acordat mai mult decât s-a cerut deoarece contestatorul nu a solicitat înlocuirea sancțiunii disciplinare contestate cu aceea a avertismentului, fiind incident cazul de casare prev. de art. 304 pct.6 proc.civ.
În subsidiar, a solicitat a se constata că sancțiunea disciplinară aplicată contestatorului a fost corect individualizată de intimată în raport de criteriile prevăzute de Codul muncii,respectiv față de împrejurările în care fapta a fost săvârșită,de gradul de vinovăție al salariatului,de consecințele abaterii disciplinare,de comportarea generală în serviciu a salariatului și de eventualele sancțiuni disciplinare aplicate anterior.
Astfel,o dovadă în plus a gradului ridicat de pericol social al faptei săvârșite de contestator e și aceea că la data de 09.01.2008 în dosarul penal nr. 6257/P/2007 s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat,măsură justificată de existența unor probe temeinice ce caracterizează fapta săvârșită ca infracțiune.
În plus, Codul muncii nu impune aplicarea sancțiunilor gradual.
Curtea,examinând sentința recurată în raport de actele și lucrările dosarului,de criticile formulate,dar și sub toate aspectele,conform art. 3041proc. civ., onstată că recursul e nefondat din considerentele ce se vor arăta în continuare:
Raportat la disp.art.268(5) din Codul muncii ce dă în competența instanței de judecată soluționarea contestației formulate împotriva deciziei de sancționare, în mod corect prima instanță a procedat la verificarea deciziei contestate atât sub aspectul legalității cât și a temeiniciei acesteia,examinând dacă fapta pentru care a fost aplicată sancțiunea există,dacă aceasta constituie abatere disciplinară în sensul art. 263 (2) Codul muncii, adică se concretizează într- o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici,precum și respectarea criteriilor de individualizare a sancțiunii disciplinare prev. de art. 266 din același act normativ conform cărora angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, avându-se în vedere următoarele: a) împrejurările
în care fapta a fost săvârșită; b) gradul de vinovăție a salariatului; c) consecințele abaterii disciplinare; d ) comportarea generală în serviciu a salariatului; e) eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Întrucât instanța de fond a procedat la examinarea decizia contestate sub toate aspectele, cu luarea în considerare a dispozițiilor legale susmenționate și prin raportarea acestora la situația de fapt ce reiese din probele administrate rezultă că în cauză nu subzistă niciunul din motivele de casare prev. de art. 304 pct.4 și 6 proc. civ. aceasta exercitându-și competența în limitele prevăzute de lege și cu respectarea tuturor principiilor ce reglementează procesul civil.
Astfel,rima p. instanță a stabilit în mod just situația de fapt în baza materialului probator administrat din care reiese că reclamantul a săvârșit o abatere disciplinară, prin scoaterea din rezervor a cantității de 5 litri de motorină. În condițiile în care o instanță de judecată nu s-a pronunțat în mod irevocabil asupra existenței unei infracțiuni de furt,astfel cum susține recurenta,și câtă vreme legea nu instituie o prezumție de vinovăție în acest sens, raportat și la împrejurarea că apărarea contestatorului potrivit căreia cantitatea de combustibil luată din rezervor era destinată dezghețării instalației de aer a autobuzului e susținută de posibilitatea producerii acestui fenomen în timp de iarnă la un autovehicul a cărui uzură a impus casarea lui,astfel cum reiese din răspunsul intimatei la interogatoriu, din referatul întocmit la data de 04.12.2007, din procesul verbal nr. 5378/04.12.2007(filele 56-57 dosar fond),Curtea apreciază că prima instanță a făcut o justă apreciere în privința evaluării corectei aplicări a criteriilor de individualizare a sancțiunii disciplinare,constatând că aceasta este prea aspră,având în vedere că acesta a fost angajat ca șofer în unitate de 30 de ani, a avut o conduită corespunzătoare cu colegii și șefii ierarhici și nu a creat probleme deosebite la locul de muncă.
Din considerentele expuse, apreciind ca temeinică și legală sentința recurată, în baza art. 312 proc. civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de intimata – SA B împotriva sentinței nr. 295/26.03.2008 pronunțată de Tribunalul Buzău.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata – ” ” SA cu sediul în municipiul B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr.295 din 26 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul-contestator G domiciliat în B, str.-, -.19,.2, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.09.2008.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Cristina
— – – – –
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored.2ex./03.10.2008
/
.fond nr- Trib.
Jud.fond
G
