Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.16/CM
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2008
Complet specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman
Grefier – – –
Pe rol, judecarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă, domiciliată în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr. 1934/5.09.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE, cu sediul în–10, – C,. 2, sector 1 și în- A, sector 5 și intimatul reclamant, domiciliat în T,-, județul T, având ca obiect contestație decizie de concediere.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 13.01.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de le acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, în vederea depunerii de concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 15.01.2009 și la data de 19.01.2009, când a dat următoarea soluție:
CURTEA
Curtea cu privire la recursul civil de față;
a declarat recurs la 12 septembrie 2008 împotriva sentinței civile pronunțată de Tribunalul Tulcea pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr- a solicitat în contradictoriu cu SN B SA anularea deciziilor de concediere emise cu privire la ea și soțul său, reintegrarea lor în muncă și obligarea intimatei la plata sumei de 300.000 lei cu titlu de daune morale.
La data de 8 ianuarie 2008 contestatoarea, prin apărător, a depus la dosarul cauzei precizări scrise prin care a arătat că solicită anularea deciziei de concediere nr.10/22.08.2007, iar apoi, rectificând, a solicitat anularea deciziei de concediere nr.302/118/14.09.2007 emisă de SN de SA B, repunerea în situația anterioară și obligarea intimatei la plata tuturor drepturilor salariale.
În motivare, s-a invocat că s-au încălcat prevederile CCM aferente anului 2007 (art.70, 71, 75 b, 76 (2) lit.a și b, 80 (1) și (2), 86 (2) și (3) iar conducerea societății nu a respectat protocolul și procesele verbale privind restructurarea prin angajarea de personal la sediul central al societății.
S-a mai arătat că organigrama, pe -uri, nu corespunde realității întrucât în timp ce anumite persoane au fost concediate din motive subiective, alte persoane au fost menționate nejustificat, iar terțe persoane au fost încadrate în muncă. Imediat după concedierea din august 2007, au fost angajate persoane la stațiile și, concomitent cu angajarea la sediul central al societății.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a ridicat excepția inadmisibilității acțiunii, a lipsei de obiect și a solicitat respingerea contestației ca nefondată, iar după depunerea precizărilor contestatoarei, s-a depus o nouă întâmpinare prin care s-a ridicat și e3xcepția lipsei de interes (la care a renunțat ulterior) arătând că începând cu luna aprilie 2007 SA a parcurs un proces de analiză și consultare împreună cu Federația sindicatelor radiocomunicații cu privire la fiecare loc de muncă în parte, în vederea aplicării efective a intenției și politicii de rentabilizare și eficientizare a societății.
Față de situația concretă a societății s-a dispus: aplicarea principiului rentabilizării și optimizării, realizarea unor structuri identice la nivelul tuturor sucursalelor, uniformizarea politicii de structură organizatorică și personal la nivel național, renunțarea la posturile care nu se justifică și reorganizarea activității pe principiul comasării structurilor al redistribuirii și reconversiei personalului.
A mai invocat intimata că s-au respectat toate dispozițiile legale privitoare la concediere, s-au acordat contestatoarei un termen de preaviz, compensații salariale și a fost informată cu privire la faptul că societatea nu mai deține posturi vacante.
Prin sentința civilă nr.1934/05.09.2008 Tribunalul Tulceaa respins excepțiile lipsei de obiect, lipsei de interes și inadmisibilității, ca nefondate.
S-a respins contestația formulată de contestatoare în contradictoriu cu intimata SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE SA.
S-a respins cererea de acordare a daunelor morale, ca nefondată.
Pentru a dispune astfel instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Referitor la excepțiile invocate în cauză și la care contestatoarea nu a renunțat, instanța a reținut că acțiunea nu este lipsită de obiect întrucât pretenția concretă a reclamantei a fost suficient de bine arătată și precizată atât la promovarea cererii cât și ulterior, prin precizări scrise sau verbale.
Totodată, interesul reclamantei a fost bine conturat, prin acțiunea introductivă cât și ulterior și a constat în anularea măsurii concedierii și repunerea în situația anterioară, interesul fiind atât personal și direct cât și născut și actual.
Nici inadmisibilitatea cererii invocată de intimată nu a fost primită de instanță întrucât deși inițial contestatoarea a solicitat și anularea deciziei de concediere a lui (soțul său), ulterior prin precizările scrise a învederat că solicită analiza modalității de concediere doar în ceea ce o privește.
Prin decizia nr.302/118/14.09.2007 emisă de Societatea Națională de SA B ( B), contractul individual de muncă al contestatoarei, încadrată în funcția de muncitor necalificat la Biroul Control Tehnic de Calitate Taî ncetat conform art.65 al.1, art.55 și 68 din Codul Muncii.
Motivul concedierii, s-a arătat în decizia contestată este reprezentat de desființarea locului de muncă ocupat de salariată din motive economice, ca urmare a reorganizării activității societății, a dificultăților economice și a transformărilor tehnologice, având la bază menținerea competitivității, adaptarea organizării muncii la volumul de activitate impus de piață, asigurarea de condiții de muncă egală cu cele ale concurenței și limitarea cheltuielilor cu forța de muncă. Aceste măsuri, s-a precizat în continuare, s-au aplicat de societate în condițiile ce rezultă din planul privind concedierea colectivă a unor angajați din cadrul SN SA B, aprobat prin decizia nr.10/22.08.2007 a consiliului de administrație.
Societatea a invocat că desființarea locului de muncă este efectivă pentru că nu se mai regăsește în evidența societății și are o cauză reală și serioasă pentru că prezintă un caracter obiectiv, fiind impusă de reorganizarea societății, de dificultățile economice și de transformările tehnologice având la bază studii temeinice vizând îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Ca urmare a concedierii, contestatoarea a beneficiat, conform art.79 al.1 din CCM aplicabil de un număr de 7 salarii compensatorii pentru o vechime în sistem de 7 ani, de drepturile salariale și compensarea concediului de odihnă neefectuat, cuvenite până la data încetării contractului individual de muncă.
Din planul privind concedierea colectivă a unor angajați din cadrul SN SA B nr.301/7363/21.08.2007, rezultă că la inițierea și aplicarea politicii de restructurare și concediere colectivă în cadrul societății s-a pornit de la ideea reorganizării unor activități pentru obținerea un ei eficiențe optime, iar principiul de bază pe care s- constituit noua strategie de personal a fost eliminarea posturilor care nu se justificau și care nu aveau suport practic aplicabil, în condițiile de retehnologizare a echipamentelor din dotarea locațiilor societății.
Având în vedere că, în esență, nu se pot justifica diferențele majore de structură a personalului pentru entități care desfășoară activități și servicii comparabile sau similare, conducerea SN SA B, a decis prin același plan: aplicarea principiului eficientizării societății în mod unitar prin similitudini și comparații, realizarea unor structuri identice și/sau unitare la nivelul sucursalelor, privind strategia de personal, uniformizarea structurii organizatorice și de personal la nivel național, eliminarea posturilor care nu se justifică și reorganizarea activității pe principiul comasării structurilor, al redistribuirii și reconversiei profesionale a personalului.
Tot prin planul de concediere colectivă s-au stabilit categoriile de posturi ce se desființează, iar la compartimentele, la care era angajată și contestatoarea s-a învederat că, având în vedere că activitatea este mai mult de dispecerat, activitatea de monitorizare se va realiza pe centre de monitorizare conform tehnologiilor implementate.
Rezultă astfel că, urmare a tehnologiilor implementate la nivelul acestor compartimente, numărul persoanelor încadrate în muncă nu se mai justifică, această activitate putând fi realizată prin centralizare la nivelul unor servicii de monitorizare, ceea ce impunea concedierea salariaților angajați la sectoarele respective.
Planul de concediere colectivă a fost aprobat prin decizia nr.10/22.08.2007 a consiliului de administrație din cadrul SN SA B, decizie prin care s-a luat act și de opinia președintelui Federației Sindicatelor care a arătat că nu are obiecțiuni și propuneri față de plan.
Prin adresa nr.33320/23.08.2007 intimata a notificat Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă cu planul de concediere colectivă solicitând sprijinul acestei instituții în vederea găsirii unor noi locuri de muncă în funcție de pregătirea fiecărui salariat disponibilizat.
La aceeași dată a fost notificat cu aceeași solicitare și Inspectoratul Teritorial d e Muncă
Totodată, prin adresa nr.141/22.08.2007 Federația Sindicatelor a înștiințat atât ANOFM B cât și ITM B că nu are obiecțiuni față de planul de concediere colectivă și nu propune alte măsuri de combatere efectelor concedierii, arătând că analiza desfășurată pe parcursul întregului proces de restructurare a fost efectuată în comun, ajungându-se la un acord al celor două părți reprezentative implicate în acest proces.
S-a apreciat astfel că intimata a respectat prevederile legale, respectiv cele ale art.68 – 71 din Legea nr.53/2003 privind concedierile colective.
Potrivit art.65 din Legea nr.53/2003 concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, fiind necesar ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Prin urmare, condiția de legalitate impusă de lege este ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Desființarea este efectivă atunci când locul de muncă este suprimat din structura societății, când nu se mai regăsește în organigrama acesteia sau în statul de funcții.
Raportând aceste considerații teoretice la datele speței, s-a reținut că, potrivit pct.VI din planul de concediere colectivă nr.301/7363/21.08.2007 aprobat de Federația Sindicatelor, de consiliul de administrație și notificat instituțiilor anterior menționate, în cadrul Sucursalei B, s-a decis concedierea unui număr total de 159 angajați, din care 28 reprezintă personal necalificat, categorie din care făcea parte și contestatoarea.
din ștatele de funcții ale Sucursalei B din 31.03.2008 și 30.04.2008 precum și nomenclatorul de funcții din 4.04.2008 atestă existența unui singur post de muncitor necalificat la Stația, ceea ce înseamnă că această categorie de posturi a fost redusă la unul singur.
Potrivit adresei nr.8764/1.08.2008 emisă de AJOFM T coroborată cu adresa nr.302/5570/4.04.2008 emisă de SN SA B, rezultă că la data de 1.02.2008, la Stația de unde fusese concediată contestatoarea, a fost angajată pe postul de muncitor necalificat – femeie de serviciu, doamna, ca urmare a vacantării acestui post prin încetarea contractului individual de muncă al unei alte angajate.
Potrivit art.72 al.1 din Legea nr.53/2003, angajatorul care a dispus concedieri colective nu poate face noi încadrări pe locurile de muncă ale salariaților concediați timp de 9 luni de la data concedierii acestora, dispoziție legală reglementată și de art.78 al.1 din CCM încheiat la 29.03.2007.
Astfel, noua salariată nu a fost angajată pe fostul post al contestatoarei, ci, așa cum recunoaște și aceasta, pe postul unei angajate căreia îi încetase contractul individual de muncă.
Rezultă astfel că desființarea locului de muncă al contestatoarei a fost una efectivă și a avut și o cauză reală și serioasă concretizată în necesitățile de eficientizare și rentabilizare ale activității societății ca urmare a retehnologizării anumitor compartimente între care și compartimentul în care a fost încadrată contestatoarea.
S-a constatat astfel că intimata a respectat atât prevederile legale privitoare la concediere, cât și cele referitoare la acest aspect cuprinse în contractul colectiv de muncă.
Referitor la cererea de acordare a daunelor morale, aceasta a fost respinsă ca nefondată întrucât nu s-a făcut dovada unei concedieri nelegale și nici a faptului că disponibilizarea contestatoarei i-a adus acesteia prejudicii susceptibile de a fi evaluate patrimonial ca urmare a lezării unor valori umane deosebite ca: onoarea, demnitatea sau reputația.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:
Recurenta a criticat sentința din perspectiva dispozițiilor art. 304.pr.civ.în esență pentru următoarele motive:
1. Desființarea locului de muncă a contestatoarei nu a fost una efectivă, nu a avut o cauză reală și nici una serioasă, așa cum prevede art. 65 pct. 2 Codul Muncii.
2. Angajatorul a încălcat dispozițiile art.72 pct.1 Codul Muncii, în sensul că deși a dispus o concediere colectivă a făcut noi încadrări pe locurile de muncă ale salariaților concediați în perioada de 9 luni de la luarea măsurii fără a notifica printr-o comunicare scrisă pe foștii salariați concediați în vederea reangajării lor.
3. Intimata a făcut aceste noi angajări încălcând și dispozițiile art. 43 din contractul colectiv de muncă, în sensul că nu a trimis posturile vacante la Agenția de Ocupare a Forței de Muncă, nu au fost afișate la sediul societății condițiile de participare pentru fiecare post, nici data concursului, dar și art. 46 al.1 din contractul colectiv de muncă și art. 72(2) din Codul Muncii.
4. Tribunalul Tulcea nu a analizat în mod corect adresa 4312/16.06.2008 din care rezultă că perioada 1.04.2007 – 01.04.2008 au fost făcute 58 de noi angajări, iar la data de 01.02.2008 a fost angajată ca muncitor necalificat la stația numita, în mod greșit reținând instanța că de la același punct de lucru a fost concediată contestatoarea.
5. Nu se poate aprecia că intimata avea dificultăți financiare, în condițiile în care intimata a făcut sponsorizări și publicitate în sumă de 2,1 milioane euro, la sfârșitul anului 2007.
6. Intimata nu a respectat prevederile art. 69 din Codul Muncii, în sensul că nu a inițiat în timp util consultări cu sindicatul, nefurnizându-i informații relevante și necomunicându-i în scris numărul total și categoriile de salariați, numărul și categoriile de salariați care vor fi afectați de concediere, termenul în care sindicatul poate face propuneri pentru evitarea diminuării numărului salariaților concediați din adresa 79/29.03.2008 rezultând că CN SRL Frăția nu a participat la nominalizarea salariaților disponibilizați și a celorlalte mențiuni.
De asemenea în conformitate ci art. 70 Codul Muncii angajatorul avea obligația să comunice o copie a notificării prevăzută la alin.2 Inspectoratului Teritorial d e ocupare a forței de muncă la aceeași dată la care a comunicat-o și sindicatului.
Anterior deciziei nr.10/22.08.2007 nu s-a făcut nici o notificare de concediere colectivă, aceasta fiind datată la 23.08.2007 la. și
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.9 pr.civ.
Recursul nu este fondat.
Curtea analizând sentința atacată din perspectiv a criticilor formulate prin motivele de recurs, va respinge recursul pentru următoarele considerente de fapt și de drept.
Întrucât recurenta nu a structurat motivele de recurs Curtea a grupat criticile după cum argumentele trebuie să fie comune, dând un singur răspuns pentru fiecare dintre acestea.
1. Desființarea locului de muncă este efectivă, reală și serioasă.
În conformitate cu Planul de concediere colectivă aprobat prin Decizia 10/2007 s-a luat hotărârea desființării a sute de posturi. Postul ocupat de către recurentă a fost desființat potrivit Planului de concediere colectivă 301/7363/21.08.2007, aprobat de Consiliul de administrație prin Decizia 10/2007, cu acordul Federației Sindicatelor și notificat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă și la Agenția Națională de ocupare a Forței de muncă sub nr.28542/R/23.08.2007 și nr.33320/23.08.2007.
Desființarea locului de muncă a fost reală și serioasă și a avut la bază un plan de concediere colectivă întemeiat pe principiul rentabilizării și eficientizării societății.
Pentru a dovedi caracterul real și serios al concedierii intimata a depus la Tribunalul Tulcea acest Plan în integralitatea lui.(filele 144 – 155).
Tribunalul Tulceaa analizat în considerente caracterul real și serios al concedierii din perspectiva Planului de concediere colectivă mai sus arătat, în lumina dispozițiilor art. 65 Codul Muncii, alocând în acest scop o parte semnificativă a argumentelor, făcând referiri explicite în analiza temeiniciei pretenției dedusă judecății, la toate etapele parcurse de angajator până la finalizarea acestei proceduri.
Desființarea postului ocupat de recurentă a avut loc în mod efectiv, el fiind suprimat din structura societății.
2. Se critică hotărârea instanței de fond și sub aspectul încălcării dispozițiilor art. 72 pct.1 Codul Muncii, în sensul că deși s-a dispus o concediere colectivă intimata ar fi făcut noi încadrări pe locurile de muncă ale salariaților în perioada de 9 luni de la luarea măsurii, fără a notifica pe contestatoare în legătură cu posibilitatea reangajării.
Tribunalul Tulceaa reținut în mod corect în considerente, în urma analizei înscrisurilor depuse la dosar(adresa 8764/01.08.2008 emisă de T coroborată cu adresa 302/5570/04.04.2008) că angajarea la Stația a numitei a avut loc ca urmare a vacantării acestui post, prin încetarea contractului individual de muncă al unei alte salariate.
O singură eroare a săvârșit instanța de fond și anume aceea referitoare la împrejurarea că reclamanta ar fi fost concediată de la Stația, ceea ce nu este real, dar această eroare în stabilirea situației de fapt nu poate atrage reformarea hotărârii, întrucât în analiza interdicției instituită prin art. 72(1) din Legea 53/2003 a reținut că noua salariată nu a fost angajată pe fostul post al contestatoarei ci, așa cum recunoaște și aceasta, pe postul unei angajate căreia îi încetase contractul individual de muncă.
3. O altă nelegalitate a hotărârii este invocată din perspectiva dispozițiilor art. 43 din Contractul colectiv de muncă, art. 46(1) Contractul colectiv de muncă și 72(2) Codul Muncii.
Hotărârea nu este criticabilă sub acest aspect întrucât art. 72(2) din Codul Muncii are în vedere ipoteza reluării activității a cărei încetare a condus la concedierea colectivă, ceea ce nu este cazul în speță, iar articolele din contractul colectiv de muncă invocate prin motivele de recurs nu au fost temeiuri ale deciziei de concediere colectivă și nici ale deciziei de încetare a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului.
Pe de altă parte obligația comunicării în scris către salariat a listei tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate subzistă din perspectiva dispozițiilor art. 74 Codul Muncii, or în decizia de concediere a recurentei s-a arătat explicit la art. 3 alin.3 că societatea nu are locuri de muncă vacante și a notificat B și sector 1 prin adresele 33320/23.08.2007, respectiv 64/29.08.2007 solicitând sprijinul în vederea găsirii unui loc de muncă corespunzător pregătirii/calificării salariatului.
Nu incumbă nici o obligație pentru angajator de a comunica (notifica în scris și personal) salariatului afectat de măsura concedierii colective decât în legătură cu reluarea acelor activități a căror încetare a condus la concedieri colective.
În această ipoteză este instituită obligația pentru angajator de a comunica în scris salariaților posibilitatea ocupării locului de muncă anterior fără examen, concurs ori perioadă de probă, pentru toate celelalte posturi similare cu acela ocupat de recurentă, rămase vacante din alte motive angajatorului îl incumbă obligația de a le transmite Agenției de ocupare a Forței de muncă.
Nu constituie preocuparea instanței de recurs verificarea legalității sentinței din această perspectivă pentru simplul motiv că Tribunalul nu a fost investit cu o cerere având ca obiect verificarea legalității angajărilor noi pe posturile rămase vacante(după concedierea colectivă) similare cu acela ocupat de recurentă, dar altele decât cele prevăzute în planul de concediere colectivă.
Trebuie totuși arătat că în cuprinsul cercetării judecătorești Tribunalul s-a preocupat și a administrat probatoriile și sub aspectul respectării dispozițiilor art. 43 și 46(1) din contractul colectiv de muncă, temeiuri care instituie obligația angajatorului de a comunica vacantarea postului personal către foștii salariați ci la stațiile din teritoriu după publicarea anunțului la AJOFM/ITM.
Față de solicitările repetate ale Tribunalului Tulcea pe această chestiune, intimata, prin adresa 6570/01.09.2008 a învederat în esență că acestea exced obiectului pricinii întrucât instanța a fost investită cu cercetarea legalității unui anumit act juridic, iar precizările solicitate vizează acte fără relevanță juridică, în raport de petitul acțiunii fiind ulterioare acestuia, același aspect fiind învederat și prin concluziile scrise la judecata în fond.
Tribunalul Tulceaa analizat contextul în care a fost angajată numita, analizând această angajare din perspectiva obiectului cererii de chemare în judecată la care a fost cantonată prin precizările repetate efectuate de intimată.
Nu intră în căderea instanțelor judecătorești de a analiza modul efectiv în care o societate comercială înțelege să-și asigure managementul, să-și reorganizeze activitatea, să o restructureze în conformitate cu obiectivele pe care și le stabilește, în scopul rentabilizării, condiția de legalitate impusă de lege și care este supusă controlului judecătoresc este ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă, adică să prezinte caracter obiectiv, fiind independentă de buna sau reaua credință a angajatorului.
5. Se critică sentința și sub aspectul inexistenței dificultăților financiare, în condițiile în care intimata a făcut sponsorizări și publicitate în sumă de 2,1 milioane de euro.
Considerăm că am dat răspuns la această critică prin argumentația dată la motivul anterior de recurs, fiind atributul exclusiv organizatoric și de management al societății care este în măsură să aprecieze obiectivele și pârghiile pentru rentabilizarea maximă a activității.
7. În fine, se critică hotărârea din perspectiva dispozițiilor art. 69 din Codul Muncii, în sensul de a nu fi inițiat în timp util consultări cu sindicatul.
Și această critică este neîntemeiată, hotărârea nefiind supusă reformării din această perspectivă, Tribunalul Tulcea reținând în mod corect că potrivit punctului VI din Planul de concediere colectivă 301/7363/21.08.2007 aprobat de Federația Sindicatelor s-a decis concedierea unui număr total de 159 angajați, din care 28 reprezintă personal necalificat, categorie din care făcea parte și contestatoarea.
Începând din luna aprilie a anului 2007 intimata a parcurs un proces de analiză și consultare împreună cu Federația Sindicatelor cu privire la demararea procedurilor de concediere colectivă.
Pe cale de consecință Curtea găsind toate criticile neîntemeiate va respinge recursul ca nefundat în baza art. 312.pr.civ. hotărârea atacată fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul civil declarat de recurenta reclamantă, domiciliată în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr. 1934/5.09.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE, cu sediul în–10, – C,. 2, sector 1 și în- A, sector 5 și intimatul reclamant, domiciliat în T,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 ianuarie 2009.
Jud.fond:; Șt.
Red.dec.-jud./23.01.2009
– gref.-
2 ex./28.01.2009