DECIZIA CIVILĂ NR. 1621/2009-
Ședința publică din data de 20 noiembrie 2009
Pe rol fiind pronunțarea recursului civil declarat de recurenta contestatoare, domiciliată în S M,-, județul S M, în contradictoriu cu intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, cu sediul în B,-, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 611/D din 2 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect: contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 18 noiembrie 2009, când părțile au pus concluzii în recurs, concluzii consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărârii și când în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 20 noiembrie 2009.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 611/D din 2 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, s-a respins contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA B, având ca obiect anularea deciziilor de concediere, reintegrarea în muncă și plata salariilor pe perioada cuprinsă între data concedierii și cea a reintegrării efective, plata de daune morale și cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Prin Decizia de concediere nr.199/2 martie 2009, comunicată petentei la 3 martie 2009, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al acesteia pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, ca urmare a concedierii colective. Decizia astfel comunicată, conținând beneficiul unui termen de preaviz de 30 zile lucrătoare, revocă practic decizia comunicată anterior în cursul aceleiași zile, prin care se acorda un termen de preaviz de doar 20 zile, în dezacord cu prevederile speciale ale Legii 448/2006.
În consecință, există o singură decizie care a produs efecte asupra raporturilor de muncă ale reclamantei.
Verificând condițiile de formă și de fond ale emiterii acestei decizii, instanța a constatat că angajatorul a respectat toate cerințele înscrise în art.65-72 și 73-75 Codul muncii, în contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul BCR și în procedura internă elaborată în scopul stabilirii ordinii de priorități pentru concedierea salariaților care ocupă posturi supuse desființării.
Reclamanta a lucrat în calitate de consilier client zona rapidă, post desființat conform hotărârii adoptate de conducerea băncii pârâte (fila 45-56), acte din al căror conținut rezultă cu prisosință caracterul efectiv al desființării locului de muncă, precum și existența unei cauze reale și serioase (fila 47).
S-a apreciat că angajatorul a procedat în acord cu dispozițiile art.68-70 Codul muncii, notificând intenția de concediere colectivă (fila 52) și răspunzând solicitărilor sindicatului conform art.71 Codul muncii. De asemenea, angajatorul a stabilit un set de norme privind desfășurarea procesului de stabilire a ordinii de prioritate pentru elaborarea listei salariaților afectați de reducerea posturilor și de ocupare a posturilor vacante, reguli aplicabile tuturor salariaților aflați în situația desființării postului.
Astfel, reclamanta, la fel ca toți ceilalți salariați, a fost evaluată de către SC &, furnizor de servicii în materia resurselor umane, interviul fiindu-i notificat prin e-mail (fila 87), atât cu privire la durată și obiective, cât și cu privire la scop.
În ceea ce privește implicarea companiei SRL, rezultă că evaluatorul extern a utilizat în procesul de evaluare testul de abilități elaborat de aceasta, din înscrisul de la fila 126 rezultând că s-au avut în vedere aceleași “competențe” în calculul notei finale.
În baza algoritmului decis, media finală era dată în proporție de 40% de evaluarea managerului direct.
În speță, managerul direct a acordat nota 1, calificativ comunicat de asemenea prin e-mail reclamantei, astfel că media finală s-a situat sub 3,5, punctaj în baza căruia reclamanta nu mai era eligibilă pentru ofertarea posturilor vacante.
Instanța nu a constatat nici un temei de nulitate al procedurii de evaluare directă, nici un scenariu menit să îngrădească accesul reclamantei la procedura de evaluare sau să urmărească dezavantajarea acesteia. Instanța nu se poate substitui managerului în acordarea unui alt calificativ reclamantei.
S-a reținut în acest context că însăși reclamanta a menționat, în scris, pe decizia comunicată inițial, că nu contestă procesul de selecție, însă solicită acordarea unui alt post în front office corespunzător pregătirii sale profesionale.
Obligația oferirii unui loc de muncă vacant corespunzător nu există în sarcina angajatorului în cazul concedierii colective, astfel cum rezultă fără echivoc din art.64 Codul muncii.
În consecință, instanța a respins în tot, ca nefondată, acțiunea civilă exercitată de reclamanta.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea – solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate, în sensul contestației, astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în fond și în recurs.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în primul rând că în mod cu totul eronat hotărârea instanței a fost intitulată ca fiind “decizie” deși conform ar.255 alin.1 Cod procedură civilă hotărârile prin care se rezolvă fondul cauzei se numesc “sentințe”.
Apoi în al doilea rând arată că în mod nelegal instanța de fond și-a însușit cele două decizii de conciliere (ambele cu nr.199/02 martie 2009 și 03 martie 2009).
Cu toate că instanța reține că cea de-a două decizie de concediere este cea care poate produce efecte, motivează respingerea contestației prin aprecierea ca probă în cauză a mențiunilor făcute de aceasta pe prima decizie de concediere, în sensul că nu ar fi contestat procesul – verbal de selecție.
Arată recurenta că a făcut această mențiune din dorința de a nu ataca pe alți colegi aflați în aceeași situație.
Subliniază totodată faptul că, dacă prima decizie e revocată, care este justificarea instanței să considere ca probă mențiunile făcute pe un act revocabil.
Consideră recurenta că prin deciziile de concediere se dispune încetarea contractului individual de pentru motive care nu țin de persoana acesteia, așa încât i-au fost încălcate drepturile ca angajat.
Arată apoi că cele două decizii de concediere nu sunt motivate în fapt și nu cuprins criteriile de selecție și apreciere.
Mai subliniază că pentru a lua astfel măsură BCR SA, avea nevoie de acordul Federației Sindicatelor Independente din BCR, după cum prevede contractul colectiv de muncă, acord care lipsește în cauză.
De asemenea arată că este de neînțeles motivul pentru care angajatorul a scos la concurs posturi identice, cu cele care urmau a fi reduse, făcându-se angajări de persoane pe posturi corespunzătoare pregătirii profesionale a contestatoarei.
Apoi învederează că obligația oferirii unui loc de muncă vacant corespunzător este dată de legiuitor în sarcina angajatorului numai în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute de art. 61 lit.c și d, precum și în cazul în care contractul individual de muncă a încetat în temeiul art.56 lit.
Ori, cum încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei a fost determinată de desființarea postului ocupat și, prin urmare, obligația angajatorului nu poate fi extinsă și cazurilor de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului, reglementate de dispozițiile art.65-66 din Codul Muncii.
Mai mult de atât, din analiza dispozițiilor 80 alin.1, din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010, reiese că legiuitorul nu stabilește în sarcina angajatorului obligația de a oferi un post de muncă vacant, este posibilă doar în acele situații în care acest post există în organizarea angajatorului.
De asemenea arată că instanța de fond a ignorat cu desăvârșire faptul că aceasta ar putea beneficia de drepturile subiective civile acordate și garantate prin Legea nr.449/2006.
Însă aceste drepturi nu au fost respectate de reprezentanții intimatei, ci dimpotrivă i-au fost îngrădite, în continuare recurenta expunând motivele invocate în acest sens.
Cât privește procesul de evaluare a fost efectuată de o firmă exterioară BCR-ului & SRL, fără însă a se face dovada comunicării acestei evaluări cu recurenta, subliniind totodată că evaluarea are o dată de ieșiere din firma autoare 23.02.2009, fără a se indica data evaluării, însă la data de 23.02.2009 se află în concediu medical.
Criteriile de evaluare nu sunt conforme cu criteriile prevăzute în art.15 din reguli.
Prin întâmpinare intimata BCR a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate.
Analizând recursul formulat prin prisma criticilor invocate instanța constată că acesta este nefondat urmare a considerentelor ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Prin decizia de concediere nr. 199 din 02.03.2009, contestatoarei, care deținea funcția de consilier client zona rapidă în cadrul agenției SM SJ 3 S – M i-a încetat contractul individual de muncă înregistrat cu nr.6/01 noiembrie 2005, ca urmare a concedierii colective demarate la nivelul BCR SA, determinate de reducerea posturilor de consilier client retail zona rapidă și operator ghișeu bancar din mai multe unități teritoriale.
Susținerea recurentei privitoare la încălcarea drepturilor ce decurg din Legea 448/2006, prin emiterea primei decizii de concediere în care s-a menționat termenul de preaviz de 20 de zile lucrătoare, este neîntemeiată din moment ce constatând eroarea intervenită a procedat la emiterea celei de-a doua decizii, care precizează termenul legal de preaviz de 30 de zile lucrătoare, cea de-a doua decizie fiind cea care își produce efecte, urmare a revocării implicite a celei dintâi decizii.
Prin urmare nu se poate reține o eventuală încălcare a drepturilor recurentei prevăzute de art.83 alin.1 lit.e din Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, fiind respectată perioada de preaviz reglementată de această lege.
Împrejurarea că unul din motivele pentru care prima instanță a respins contestația este aceea că s-a reținut poziția menționată în scris în cadrul obiecțiunilor formulate cu privire la prima decizie de concediere, în ceea ce privește necontestarea procesului de selecție nu este de natură a schimba datele problemei, de vreme ce acest proces nu a fost contestat nici ulterior, în cuprinsul contestației, contestatoarea neaducând nici o critică referitoare la respectivul proces, apărări fiind formulate în acest sens doar în cuprinsul motivelor de recurs, care constituind apărări noi nu pot fi invocate pentru prima oară în recurs.
Neîntemeiată este și susținerea recurentei cum că decizia de concediere nu este motivată în fapt, că nu cuprinde criteriile de selecție și apreciere și nu respectă condițiile specifice acesteia, fiind astfel dată cu respectarea dispozițiilor art. 74 Codul muncii.
Astfel, la art. 2 din decizie sunt menționate motivele care au determinat concedierea colectivă și anume decizia luată la nivelul BCR SA, de a se reduce posturile de consilier client retail zona rapidă și operator ghișeu bancare din mai multe unități teritoriale, inclusiv din unitatea în care activează în acest moment contestatoare.
La art.4 se face referire la criteriile avute în vedere pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, acestea fiind cuprinse în contractul colectiv de muncă al BCR art. 38/1991 și 38/10, la aliniatul 2 al articolului fiind precizat faptul că angajatorul nu poate oferi salariatului un loc de muncă potrivit cu pregătirea și experiența sa profesională, menționat fiind la art.5 termenul de preaviz de 30 de zile lucrătoare, termen ce începe să curgă de la data comunicării deciziei.
În ceea ce privește criteriile de selecție și apreciere, instanța apreciază ca fiind fondate susținerile intimatei din întâmpinare în sensul că acestea nu se confundă cu criteriile stabilirii ordinii de priorități la concediere ci intră în componența procedurii denumită “Reguli privind desfășurarea procesului de stabilire a ordinii de prioritate pentru stabilirea listei salariaților afectați de reducerea și ocuparea posturilor vacante”, iar parcurgerea acestei proceduri nu constituie o obligație impusă de lege ci o măsură suplimentară luată de bancă în acord cu prevederile contractului colectiv de muncă.
Prin urmare nu se poarte reține nici un motiv de nulitate al deciziei de concediere, fiind respectate mențiunile obligatorii prevăzute de art.74 alin.1 lit.a din Codul muncii, referitoare la mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă decizia de concediere.
Nefondate se constată a fi și susținerile recurentei legate de obligația intimatei de a-i oferi un loc vacant, temeinic apreciind prima instanță că o astfel de obligație nu există în sarcina angajatorului în cazul concedierilor colective. Astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art.64 fin Codul Muncii, obligația neputând fi extinsă și în cazul concedierilor pentru motive care nu țin de persoana salariatului, reglementate de dispozițiile art.65-66 Codul muncii.
În ceea ce privește procesul de selecție instanța constată că media finală obținută de contestatoare a fost de 2,42, aceasta situându-se pe ultimul loc în clasamentul final, iar conform regulilor aplicabile în derularea ofertării în cadrul procesului de concediere colectivă se prevede că nu sunt eligibile persoanele care au obținut un punctaj mai mic decât 3,5.
La nivelul județului S – M au fost identificate doar două posturi vacante de consilier client zona rapidă din care un post la Sucursala și un post la sucursala, conform statutului de funcțiuni din 01.11.2008, depus în probațiune la dosar.
În urma ofertării posturilor vacante făcute salariaților eligibili în ordinea descrescătoare a notelor finale, cele două posturi vacante au fost epuizate.
În ceea ce privește caracterul real și serios al motivelor invocate de intimată la concedierea recurentei, instanța constată că din probațiunea administrată în cauză rezultă faptul că măsura concedierii se justifică, făcându-se dovada că efectiv a avut loc o reorganizare și restrângere reală impuse de nevoile unității, fiind respectate cerințele art.74 alin.1 lit.c Codul muncii.
Astfel la nivelul BCR a început un proces de restructurare și reorganizare încă din anul 2007, fiind identificate două zone cu potențial de optimizare a activității bancare (zona rapidă și zona de casiere).
Noile structuri organizatorice au fost aplicate de către Comitetul executiv al BCR SA în ședința din 12 mai 2008, urmare a analizării notei prezentate de Direcția Managementului.
Potrivit acestei note noul concept de organizare a vizat funcția de consilieri client zonă rapidă, fiind afectate de reducere 497 posturi și operatori ghișeu bancar, urmând a fi desființate 636 posturi.
Desființarea locului de muncă este efectivă, locul de muncă fiind suprimate din structura băncii, nemairegăsindu-se în organigrama sau în statul de funcții al sucursalei S – Ma B CR, și reală și serioasă fiind determinată de măsurile de optimizare a activității băncii.
Cât privește critica recurentei legată de intitularea hotărârii recurate fiind decizie și nu sentință este de precizat că o astfel de greșeală nu este de natură a atrage nelegalitatea hotărârii, fiind vorba de o simplă eroare materială care poate fi îndreptată pe calea prevederilor art 281 Cod procedură civilă.
Față de cele ce preced, criticile recurentei fiind nefondate, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă va fi respins recursul ca nefondat, urmând a menține ca legală și temeinică hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurenta contestatoare, domiciliată în S M,-, județul S M, în contradictoriu cu intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, cu sediul în B,-, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 611/D din 2 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
– – – – – – – –
– judecători fond –
Melita
– redactat decizie – judecător -14.12.2009
– dactilografiat grefier – 14.12.2009 – 4 ex.
–comunicat 15.12.2009 – 2 ex.
-, domiciliată în S M,-, județul S
– BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, cu sediul în B,-, sector 3
