ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1621/
Ședința publică din 21 Octombrie 2009
Completul compus din:
– Președinte
– Judecător
– Judecător
Grefier –
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta SC SRL, cu sediul în comuna, sat de M nr. 256, județul M, împotriva sentinței civile nr.209 din 23 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
În lipsa părților.
Procedura completă.
dezbaterilor și susținerile pârâtei recurente au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 14 octombrie 2009, care face parte integrantă din prezenta când s-a amânat pronunțarea pe data de azi, iar în urma deliberării s-a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 209 din 23 februarie 2009, Tribunalul Mureșa respins excepția tardivității introducerii acțiunii, admis acțiunea civilă formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC SRL și în consecință a anulat decizia nr. 11/31.10.2007 emisă de pârâtă și a dispus reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior, a obligat pârâta la plata drepturilor salariale în favoarea reclamantului, începând cu data de 15.11.2007 și până la reintegrarea efectivă a reclamantului, cu mențiunea că drepturile salariale mai sus menționate vor fi reactualizate în funcție de rata inflației de la data scadenței lunare a fiecărei sume și până la plata efectivă a debitului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC SRL, prin reprezentant legal – directorul societății, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile recurate, în sensul admiterii excepției tardivității și respingerii contestației formulate de contestator, ca tardiv formulată, iar în subsidiar ca nefondată, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 274 și urm. Codul d e Procedură Civilă.
În motivarea recursului, a arătat că soluția instanței de fond, de respingere a excepției tardivității ridicată de către recurentă este nelegală și netemeinică, deoarece reclamantul a contestat semnătura de pe înscrisul ce i-a fost opus în cursul dezbaterilor judiciare, pentru dovedirea excepției tardivității, însă prin raportul de expertiză criminalistică s-a confirmat susținerea recurentei, potrivit căreia scrisul și semnătura executată de luare la cunoștință aparține reclamantului. Au făcut dovada relei credințe a reclamantului în ceea ce privește exercitarea drepturilor procedurale, încălcând astfel dispozițiile art. 723 Codul d e Procedură Civilă. Se impune constatarea că reclamantului i-a fost adusă la cunoștință decizia de concediere unilaterală la data de 31 octombrie 2007, în raport de care depunerea contestației împotriva acesteia este tardivă,
Pe fondul cauzei, soluția adoptată de către instanță este neîntemeiată, câtă vreme, din probatoriul administrat rezultă că la data emiterii deciziei concedierii erau îndeplinite condițiile pentru concedierea reclamantului, determinată de desființarea locului său de muncă, desființarea fiind efectivă, având o cauză reală și serioasă. Au făcut dovada faptului că la data încheierii contractului de muncă aveau ca obiect de activitate principală, activitatea de alimentație publică, prin barul din localitatea de M, reclamantul fiind angajat în funcția de administrator pentru gestionarea și administrarea acestei activități. La data concedierii reclamantului, societatea nu mai desfășura activitate de alimentație publică, datorită culpei reclamantului, care prin acte de concurență neloială desfășurată prin intermediul SRL, la care soția acestuia era asociat unic, societate care a dobândit în perioada în care reclamantul era angajatul societății recurente dreptul de proprietate asupra imobilului în care societatea recurentă desfășura activitatea de alimentație publică în acest spațiu.
Au făcut dovada faptului că reclamantul nu a mai prestat nici un fel de activitate în cadrul societății recurente din luna mai a anului 2007, precum și faptul că la momentul concedierii societatea se confrunta cu probleme financiare ca urmare a neplății obligațiilor fiscale, tot datorită culpei reclamantului, care în calitate de administrator statutar, nu s-a preocupat de plata la timp a acestor obligații, dovedind totodată că această măsură a fost decisă prin hotărârea Adunării Generale a Asociaților nr. 1 din 29.10.2007, iar spațiul în care își desfășura activitatea reclamantul și pentru care a fost angajat acesta, nu se mai află în administrarea societății subscrise, ci, dimpotrivă, în patrimoniul și administrarea societății concurente.
Consideră că lipsa programului de restructurare și reorganizare a societății, proiectul de concediere colectivă, tabelul nominal al personalului disponibilizat, organigramele și statele de funcții ale unității, anterioare și ulterioare concedierii, nu reprezintă încălcări ale prevederilor legale de natură a atrage nulitatea actului, în condițiile în care reclamantul nu a făcut dovada vreunei vătămări suferite, ca urmare a încălcării dispozițiilor legale reținute de către instanța de fond. Este lipsită de fundament juridic reîncadrarea reclamantului în postul de administrator, în condițiile în care în toată această perioadă reclamantul a prestat activitate specifică postului pe care era angajat, numai că nu în interesul societății recurente, ci în interesul societății concurente, administrată de soția acestuia.
În drept, a invocat prev. art. 299, 304 ind. 1 Codul d e Procedură Civilă.
Reclamantul-intimat a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat pe considerentul că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a probelor administrate și a aplicat corect legea, pe motiv că nu s-a făcut dovada caracterului efectiv, real și serios al desființării locului de muncă.
Cu privire la excepția tardivității, respinsă în mod corect de către prima instanță, recurenta face mai multe erori de logică. Pe fondul cauzei, în mod corect prima instanță a reținut faptul că nu s-a făcut dovada -sarcină ce incumbă angajatorului- a desființării reale, efective și serioase a locului de muncă. Potrivit copiei carnetului de muncă, încadrarea sa a fost pe post de “director executiv”. Implicit, decizia nr. 1/31.10.2007, înregistrată la ITM M, este nelegală. Schimbarea administratorului se poate face doar cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990, printr-un act adițional înregistrat la ORC. În mod corect s-a reținut că desființarea locului de muncă nu s-a făcut în condițiile imperative impuse de prevederile art. 65 din Codul Muncii, neexistând nici o dovadă a desființării efective a locului de muncă, neexistând cauza serioasă și reală a acestei desființări. Ulterior desfacerii contractului de muncă s-a procedat la încheierea unei noi colaborări.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu, conform prev. art. 304 ind. 1 Codul d e Procedură Civilă, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată la instanța de fond la data de 26.02.2008, reclamantul a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea deciziei de concediere individuală ce are forma și fondul ca și o adresă nu nr. 11 din 31 octombrie 2007, repunerea în situația anterioară, în sensul reintegrării pe postul deținut anterior încetării contractului individual de muncă prin concediere, obligarea intimatei la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, precum și cu celelalte drepturi bănești, de la data concedierii și până la integrarea efectivă, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, a arătat că solicită anularea deciziei, pentru semnătura în fals a conducătorului unității și ca urmare a lipsei efective, reale și serioase a reorganizării. A avut calitatea de asociat-administrator, ce nu poate fi desființată prin încetarea raporturilor de muncă, doar cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990, printr-un act adițional înregistrat la ORC. În calitatea sa de administrator nu are cunoștință de nici un plan de reorganizare și, față de această situație, nu sunt îndeplinite condițiile art. 65 alin. 2 din Codul Muncii. Anterior încetării contractului individual de muncă, angajatorul în faza reorganizării, trebuia să ofere angajatului un alt loc de muncă, potrivit pregătirii profesionale, sau să solicite AJOFM M lista locurilor de muncă declarate disponibile și repartizarea angajatului la un alt loc de muncă.
Instanța de fond a procedat la admiterea acțiunii reclamantului, pe considerentul că pârâta nu a dovedit că măsura concedierii s-a datorat problemelor financiare cu care se confruntă și care au determinat-o să treacă la reorganizarea și eficientizarea activității, nu a depus la dosarul cauzei programul de restructurare și reorganizare a societății, proiectul de concediere colectivă, tabelul nominal al personalului disponibilizat, organigramele și statele de funcție ale unității, anterioare și ulterioare concedierii, din care să rezulte caracterul efectiv real și scris al desființării locului de muncă ocupat de salariat. S-a apreciat că declarațiile martorilor audiați nu sunt pertinente iar depunerea procesului verbal nr. 1/29.10.2007 nu reprezintă o dovadă că efectiv a avut loc o reorganizare și o restrângere reală, impusă de nevoile unității. Depunerea situației financiare a societății pe luna decembrie 2007 nu are relevanță. Din cuprinsul adeverinței nr. 12/10-12-2007 rezultă că pârâta nu înregistrează debite la bugetul asigurărilor pentru șomaj.
Instanța de fond a pronunțat această soluție cu aplicarea greșită a legii, omițând a corobora toate actele administrate în cauză, probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. Astfel, prin actul constitutiv al ” ” s-a prevăzut, la pct. 6.6 că durata mandatului administratorului este de 4 ani. Pentru administratorul desemnat prin acel contract, termenul se socotește cu începere de la data înregistrării în Registrul Comerțului. S-a prevăzut că administratorii sunt reeligibili, indiferent de numărul de mandate îndeplinite. În Statutul societății s-a prevăzut că administratorul are puterile menționate prin contractul de societate sau prin hotărârea adunării generale care l-a ales. Dreptul de administrare se va putea transmite și altor persoane numai cu acordul adunării generale. Adunarea generală va hotărî periodic și asupra indemnizării administratorului pentru activitatea depusă de acesta. Administratorul societății se numește prin contractul de societate. Realegerea sau alegerea altor persoane în funcția de administratori se va face prin hotărârea adunării generale.
Societatea pârâtă a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului la data de 10.03.2003 (fila 30 dosar de fond), deci mandatul administratorului societății era valabil până la data de 10.03.2007, potrivit prevederilor actului constitutiv al societății.
Prin procesul-verbal nr. 1 din 29.10.2007, Adunarea generală extraordinară a societății, la care au fost prezenți 2 asociați din 3, hotărât reducerea personalului administrativ, prin trimiterea în șomaj a reclamantului, începând cu data de 15.11.2007, pentru redresarea situației economice.
De asemenea, la data de 5.03.2008 societatea pârâtă a emis un convocator al adunării asociaților societății, pentru desemnarea noului administrator al societății subscrise.
În atare situație, instanța de fond trebuia să constate că la data emiterii adresei nr. 11 din 31.10.2007, mandatul administratorului încetase iar această adresă era rămasă fără finalitate. Procedura desemnării noului administrator sau realegerea celui precedent era clar stabilită în statutul societății, statut în vigoare, care nu a fost atacat în instanță și nu a suferit modificări.
Pentru toate cele ce preced, Curtea, în baza art. 304 pct. 9, raportat la art. 312 alin. 1 Codul d e Procedură Civilă, va admite recursul declarat de pârâtă, va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii civile formulate de reclamant.
Instanța de recurs va menține dispoziția privind respingerea excepției tardivității introducerii acțiunii, apreciind corectă reținerea instanței de fond că nemenționarea datei la care reclamantul a luat la cunoștință de desfacerea contractului de muncă reprezintă un dubiu care profită acestuia. Mai mult, comunicarea deciziei atacate s-a efectuat la data de 4.02.2008, iar înregistrarea acțiunii la data de 26.02.2008, în interiorul termenului de 30 de zile, prev. de art. 283 alin. 1 lit. a din Codul Muncii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SRL, cu sediul în comuna, sat de M nr. 256, județul M, împotriva sentinței civile nr.209 din 23 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș.
Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâtei SC SRL.
Menține dispoziția privind respingerea excepției tardivității introducerii acțiunii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 Octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
Grefier
Red.
Tehnored. /4.ex.
Jud.fond:-
-2.12.2009-
