Dosar nr- – contestație decizie concediere –
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 162
Ședința publică din data de 17 februarie 2009
PREȘEDINTE: Apetroaie Eufrosina
JUDECĂTOR 2: Sas Laura
JUDECĂTOR 3: Gheorghiu Neculai
Grefier – –
Pe rol judecarea recursului declarat de contestatorul, domiciliat în comuna, județul S, împotriva sentinței nr. 1978 din 18 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava – secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal s-a prezentat recurentul asistat de avocat, care substituie pe avocat, lipsă fiind reprezentantul intimatei Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA Regionala de Transport Feroviar de Călători
S-au verificat lucrările dosarului după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru recurent, reiterând motivele precizate în scris, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii contestației, anulării deciziei nr. 601/2/135 din 21.04.2008 emisă de CFR SA I – S, reintegrarea pe postul deținut anterior și obligarea unității la plata drepturilor salariale pentru perioada cuprinsă între data desfacerii contractului de muncă și data reintegrării, iar în subsidiar, admiterea recursului în sensul înlocuirii măsurii desfacerii contractului de muncă cu o altă sancțiune disciplinară prev. de art. 264 lit. a – din Codul muncii. Totodată a precizat că se solicită cheltuieli de judecată conform chitanței depusă la dosar.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 20.10.2008 contestatorul a solicitat în contradictoriu cu intimata Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători – Regionala de Transport Feroviar de Călători I, anularea deciziei nr. 601/2/135 din 21.04.2008, reintegrarea pe postul deținut anterior, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale pentru perioada cuprinsă între data desfacerii contractului de muncă și data reintegrării și a cheltuielilor de judecată.
În subsidiar, contestatorul a solicitat înlocuirea măsurii cu o altă sancțiune disciplinară prevăzută de art. 264 lit. a-e din Codul muncii.
În motivarea cererii arată contestatorul că măsura dispusă prin decizia contestată este nelegală întrucât sancțiunea a fost aplicată la data de 20.04.2008 cu depășirea termenului de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, respectiv 20.02.2008.
Mai arată contestatorul că nu se face vinovat de săvârșirea abaterii disciplinare, întrucât în timpul cursei -, la oprirea în stația G Putnei, mecanicul de locomotivă s-a deplasat la capătul trenului pentru verificarea stării robinetului de abur de la ultimul vagon, iar el s-a ocupat de procesul de alimentare cu apă a rezervorului, ceea ce a creat conjunctura favorabilă intervenției la locomotivă și sustragerii a 6 litri de motorină de către persoane străine.
Arată contestatorul că, deși din raportul de cercetare rezultă că pe partea opusă stației se aflau două persoane străine cu două canistre, în final se concluzionează că el ar fi sustras cantitatea de 6 litri motorină.
În subsidiar, contestatorul a solicitat înlocuirea sancțiunii având în vedere că la stabilirea acesteia nu s-a ținut cont de toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 266 din Codul muncii, fiind sancționat diferit față de mecanicul de locomotivă în sarcina căruia s-au reținut aceleași abateri disciplinare.
În susținerea cererii contestatorul a depus la dosar, în copie, decizia nr. 601/2/135 din 21.04.2008, raportul de cercetare nr. 606/2/232/2008 și a solicitat administrarea probei cu martori.
Prin întâmpinare, intimata CFR Călători SA B – Ias olicitat respingerea contestației, nefiind dată în cauză excepția tardivității aplicării sancțiunii având în vedere perioada cât contractul individual de muncă al contestatorului a fost suspendat.
Pe fondul cauzei a arătat intimata că decizia este legală și temeinică, contestatorul făcându-se vinovat de încălcarea prevederilor din Regulamentul Intern de Organizare și Funcționare a Călători I, a prevederilor Ordinului nr.53/2001 al, a actului 45/a/116/2002 al și a Statutului Disciplinar al salariaților din Transporturi.
Prin sentința civilă nr. 1978 din 18 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr-, a fost respinsă contestația ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
În conformitate cu art. 14 Cap. IV din Regulamentul Intern, contestatorul avea obligația de a veghea asupra integrității bunurilor și valorilor avute în păstrare.
La data de 15.02.2008 contestatorul deservea locomotiva de remorcare a trenului 5621 pe ruta S -.
În Stația G Putnei trenul 5621 avea prevăzută staționarea de 10 minute pentru alimentarea cu apă a agregatului pentru producerea aburului necesar încălzirii trenului.
În timpul alimentării cu apă, contestatorul a fost surprins de organele de control ale societății intimate urcat pe locomotivei în care se afla introdus un furtun. Lângă locomotivă se aflau două persoane cu două canistre.
La observarea organelor de control, mecanicul de locomotivă care se afla în urma trenului a strigat spre cei de lângă locomotivă, iar la atenționarea acestuia, mecanicul ajutor a demontat furtunul și l-a aruncat lângă canistre. Persoanele străine au reușit să fugă cu furtunul și canistrele pe care le-au abandonat apoi după cca 10 metri. Într-una din cele două canistre se aflau aprox. 6 litri de motorină sustrasă din rezervorul locomotivei conform procesului verbal nr. 6152 din 15.02.2008, procesul verbal de constatare tehnică nr. 224/159/15.02.2008 și buletinul de analiză nr. 7/15.02.2008 (fila 60 dosar fond).
În nota de relații dată la data de 20.02.2008 (fila 34 dosar fond), contestatorul recunoaște că a fost surprins de organele de control pe locomotivei însă susține că a încercat de fapt să împiedice furtul și că nu și-a dat concursul pentru sustragerea motorinei, apărări ce nu pot fi primite având în vedere modul de desfășurare al evenimentelor.
Astfel este greu de admis de către instanță că două persoane străine, cel mai probabil fără cunoștințe în ceea ce privește elementele de construcție a unei locomotive, într-un timp relativ scurt, de 10 minute cât avea staționare trenul în Stația G Putnei, au urcat pe locomotivă, au disigilat rezervorul auxiliar și au montat dispozitivul artizanal de sustragere a combustibilului, iar toate acestea în timpul zilei, în jurul orei 7,47 și în preajma personalului care deservea locomotiva și care nu a avut cunoștință despre cele întâmplate.
De asemenea, nu poate fi primită nici versiunea contestatorului în sensul că a urcat pe locomotivă pentru a împiedica furtul, având în vedere că din nota de relații și declarațiile de la filele 69, 71-76 dosar, rezultă că în momentul în care i-a observat pe cei care încercau să sustragă carburantul, contestatorul s-a deplasat spre rezervorul auxiliar și a smuls furtunul artizanal aruncându-l pe jos, după care cele două persoane au fugit. Ori, în mod firesc, dacă nu ar fi existat nici o legătură între mecanicul ajutor și cele două persoane care au sustras motorină, în momentul în care ar fi fost surprinse, acestea ar fi fugit și nu ar fi așteptat restituirea furtunului pentru a fugi împreună cu ustensilele folosite în momentul sustragerii.
Ca urmare, s-a apreciat că în mod corect s-a reținut în sarcina contestatorului săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 14 Cap. IV din Regulamentul intern.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie motivat de faptul că nu se face vinovat de săvârșirea abaterilor reținute de angajator.
A arătat recurentul că din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că el se afla pe partea cu Stația G Putnei fiind în imposibilitatea de a observa dacă cineva umbla sau nu la locomotivă.
De asemenea a arătat recurentul că angajatorul, la stabilirea sancțiunii nu a avut în vedere criteriile de individualizare a sancțiunii prevăzute de art. 266 din Codul muncii. A arătat că, deși în sarcina mecanicului s-a reținut încălcarea acelorași prevederi, modul de sancționare fost diferit, acesta fiind sancționat cu retrogradarea din funcția de mecanic de locomotivă pe o durată de 60 de zile.
Cererea de recurs nu a fost motivată în drept.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
A arătat intimata că recurentul săvârșit abaterea disciplinară reținută în sarcina sa.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, instanța reține următoarele:
Prin decizia nr. 601/2/135 din data de 21.04.2008 a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului, în temeiul art. 61 lit a coroborat cu art. 264 alin. 1 lit. f din Codul muncii.
S-a reținut în sarcina contestatorului că în data de 15.02.2008 a avut o comportare necorespunzătoare, neexercitându-și atribuțiile de serviciu, nu a vegheat asupra integrității bunurilor și valorilor pe care le avea în păstrare, sustrăgând 6 litri de motorină de la locomotiva pe care o deservea.
Susținerile recurentului, în sensul că din declarația martorilor audiați în cauză rezultă că nu avea cum să săvârșească abaterea disciplinară reținută în sarcina sa, sunt infirmate chiar de nota de relații pe care contestatorul a dat- cu ocazia cercetării disciplinare prealabile (71-75).
În acea notă parte recunoaște că a fost găsit de organele de control pe locomotivei lateral.
Acest fapt l-a recunoscut și în declarația pe care a dat-o în ziua incidentului, 15.02.2008 (40).
Declarația martorului nu poate fi reținut de instanță în condițiile în care nu se coroborează cu probatoriul administrat în cauză și nici măcar cu susținerile recurentului cu ocazia cercetării disciplinare prealabile.
Declarația martorului nu este concludentă întrucât nu aduce nici dezlegare împrejurărilor care au fost de natură să ducă la rezolvarea prezentei cauze.
Concedierea disciplinară poate interveni, conform art. 61 lit. a din Codul muncii, atunci când salariatul săvârșește o abatere gravă de la disciplina muncii, de la regulile stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern.
Desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă este sancțiunea disciplinară maximă, cea mai severă, care presupune îndepărtarea salariatului vinovat din societate, ca o consecință încetării contractului individual de muncă prin voința unilaterală angajatorului.
De aceea, la aplicarea acestei sancțiuni trebuie să se țină seama de dispozițiile art. 61 lit. a din Codul muncii.
În temeiul art. 258 lit. f din Codul muncii, este obligatoriu ca regulamentul intern să cuprindă “abaterile disciplinare și sancțiunile aplicabile”. O categorie de asemenea abateri, o constituie, se înțelege, abaterile grave.
În mod corect în sarcina contestatorului a fost reținută ca abatere disciplinară nerespectarea obligațiilor impuse de art. 14 Cap. IV din Regulamentul intern; i s-a aplicat sancțiunea desfacerii disciplinare contractului de muncă impusă și de art. 25 lit. f din același regulament, dată fiind gravitatea abaterii reținute.
Individualizarea sancțiunii ce urmează a fi aplicată se face în funcție de gravitatea abaterii disciplinare reținută, de împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție a salariatului și nu în funcție de sancțiunile aplicate altor salariați.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, urmează ca instanța să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul, împotriva sentinței nr. 1978 din 18 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava – secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 17 februarie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Judec. fond: Gh.
Dact.
25.02.2009, 2 ex.
