ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 162/
Ședința publică din 24 februarie 2010
Completul compus din:
– Președinte
– Judecător
– Judecător
Grefier –
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în G, P-ța – nr.18, județul H, împotriva sentinței civile nr. 1845 din 15 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
În lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea din 17 februarie 2010 – încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie – pronunțarea fiind amânată pentru astăzi, 24 februarie 2010.
CURTEA,
Prin sentința civilă 1845 din 15 octombrie 2009 Tribunalului Harghitas -a dispus admiterea în parte a acțiunii civile formulate de reclamantul, împotriva pârâtei SC” Bradul”SA G; s-a dispus anularea deciziei de concediere nr.103/17.05.2009 emisă de pârâtă și repunerea reclamantului în situația anterioară; s-au respins celelalte capete de cerere formulate; a obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
În considerentele hotărârii atacate s-a reținut că prin decizia de concediere nr.103/17 mai 2009 reclamantul a fost concediat disciplinar.
S-a apreciat că unitatea pârâtă nu a depus la dosar documente din care să rezulte că s-a efectuat procedura cercetării disciplinare prealabile prevăzută de art.267 din Codul muncii.
S-a reținut că în accepțiunea pârâtei abaterile disciplinare ale reclamantului s-au concretizat în plângerea penală formulată împotriva acestuia, dar prev.art.268 alin.2 Codul muncii care prevede sub sancțiunea nulității absolute mențiunile ce se cuprins în mod obligatoriu s-a constatat că nu au fost prevăzute în decizia atacată.
Așa fiind, s-a procedat la anulare deciziei de concediere și la repunerea reclamantului în situația anterioară.
Referitor la solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la plata unor diverse sume de bani, instanța de fond a apreciat-o ca neîntemeiată aplicând prevederile art.154 Codul muncii și art.163 Codul muncii, considerând că prin depunerea statelor de plată semnate de reclamant unitatea pârâtă a dovedit că a achitat drepturile salariale solicitate.
În ce privește sumele de 35 lei și 15 lei solicitate de reclamant ca fiind efectuate cu ocazia reangajării nedepunându-se dovezi di care să rezulte efectuarea acestor cheltuieli, s-a procedat la respingerea petitului.
Referitor la suma de 29,70 lei stabilită prin sentința civilă 2925/17.12.2008 s-a apreciat că reclamantul poate solicita punerea în a acestei hotărâri astfel încât s-a procedat la respingerea acestui petit.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC” Bradul SA solicitând casarea în parte a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond sau reținerea cauzei spre soluționare invocând următoarele motive:
Se arată că instanța de fond nu a luat în considerare în totalitate probatoriul prezentat.
Se susține că măsura luată de conducerea societății este rezultatul unei grave și repetate abateri disciplinare comise de reclamant, așa cum rezultă din documentele de la dosar și din probatoriul prezentat în recurs și care nu putea fi prezentat primei instanțe datorită faptului că au fost redactate ulterior acestei dezbateri.
Aceste abateri se susține de către recurent, că ar fi următoarele:
-reclamantul a susținut în cererea formulată fără nicio dovadă, că la data reangajării nu i s-ar fi plătit drepturile bănești ce i se cuveneau în condițiile în care a semnat statele de plată.
-se arată că plata nu a fost făcută de conducerea societății cu care pretinde că se afla în conflict ci de casiera societății în baza unor acte legal întocmite.
-pe același fond al nesincerității se arată că ar fi fost acuzat recurenta de agresiune în condițiile în care poliția a fost prezentă în societate, l-a controlat pe intimat și a găsit asupra sa un briceag cu care l-a amenințat pe directorul societății, această agresiune făcând obiectul dosarului penal nr.239/II/2/2009 în care prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghitaa dispus continuarea cercetării penale prin rezoluția nr.21 din 21 august 2009.
-se arată de asemenea că, intimatul și-a luat un concediu medical pe durata a 2 luni pe care societatea recurentă l-a plătit cu toate că a lucrat intimatul în aceeași perioadă la SC””SRL G, dovedind duplicitatea și neseriozitatea de care dă dovadă.
Ca urmare se solicită admiterea recursului declarat așa cum a fost el formulat.
În întâmpinarea depusă se solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate.
În întâmpinare se arată că la 6 mai 2009 i s-a desfăcut contractul individual de muncă în baza art.61 lit.a Codul muncii ca urmare a comiterii unei fapte grave la locul de muncă dar presupusa faptă nu există.
Se susține că nu se poate renunța la preavizul de 20 de zile de comunicare și că nu i-au fost respectate prev.art.263-268 Codul muncii cu ocazia emiterii deciziei de concediere dar mai cu seamă a prev.art.267 pct.1,2 și 4 Codul muncii.
Se arată că nu a fost efectuată cercetarea disciplinară prealabilă prevăzută de Codul muncii, nu a fost convocat la o asemenea cercetare, nu și-a putut formula și susține apărările așa cum prevede Codul muncii.
În întâmpinarea depusă se mai solicită a se anula ca și cheltuieli de judecată onorariul avocatului întrucât depusă de avocat a fost minimală la dosarul de fond și nu a depus chitanța doveditoare a cheltuielilor, factura depusă precizând că nu este un act justificativ de încasare.
Referitor la punctajul efectuat la SC””SRL se arată că nu este real, a fost făcut din greșeală întrucât lucrează numai câte 4 ore /zi și la nevoie, aducându-i la cunoștința contabilei societății că este în concediu de boală.
De asemenea s-a solicitat cheltuielile de judecată.
Examinând recursul dedus judecății prin prisma motivelor invocate dar și a prevederilor art.304 pct.1 pr.civ. raportat la art.304 pct.9 pr.civ. se constată că este nefondat urmând a se respinge, avându-se în vedere următoarele considerente:
Prin decizia de concediere nr.103 din 17.05.2009 emisă de SC” Bradul”SA G s-a dispus, în baza art.61/a din Codul muncii, desfacerea contractului de muncă al intimatului fără acordarea termenului de preaviz.
Analizând condițiile de fond și formă ale deciziei de concediere nr.103 din 17.05.2009 se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de Codul muncii, respectiv prev.art.267 alin.1, care prevede că “sub sancțiunea nulității absolute nicio măsură, cu excepția cele prevăzute la art.264 alin.1 lit.a, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile”.
În speța dedusă judecății se constată că instanța de fond a apreciat în mod corect faptul că unitatea pârâtă nu a depus la dosar documente din care să rezultă că a respectat procedura cercetării disciplinare prealabile cu ocazia emiterii deciziei atacate.
Se constată că prev.art.268 alin.2 Codul muncii nu au fost îndeplinite de către recurentă întrucât în decizie nu au fost cuprinse mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de către Codul muncii.
Din analiza deciziei de concediere rezultă că s-a ținut seama de referatul directorului nr.95 din 6 martie 2009 și având în vedere îndeplinirea procedurii de concediere s-a dispus, în baza art.61 lit.a, desfacerea contractului de muncă, acest conținut nefiind în concordanță cu dispozițiile Codului muncii referitoare la mențiunile obligatoriu a fi cuprinse într-o dispoziție de concediere.
În mod justificat instanța de fond se apreciază că a procedat la aplicarea prevederilor art.76 Codul muncii care prevăd că este lovită de nulitate absolută concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege anulând decizia de concediere care nu îndeplinește condițiile art.267, 268 și 264 Codul muncii.
În ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata unor diverse sume de bani instanța de fond a procedat la respingerea ei considerând-o neîntemeiată și a procedat la repunerea în situația anterioară deciziei de concediere a reclamantului ca urmare a anulării deciziei de concediere nr.103 din 17 mai 2009.
Criticile aduse hotărârii atacate se apreciază a fi nefondate în sensul că existența unui dosar penal precum și susținerea că în perioada în care a beneficiat de concediu medical ar fi lucrat la o altă societate nu au consecințe juridice în speța dedusă judecății în condițiile în care instanța de fond a procedat la anularea deciziei de concediere a intimatului întrucât decizia atacată nu cuprindea mențiunile stabilite a fi obligatorii și sub sancțiunea nulității absolute de către legiuitor.
Aplicând prev.art.274 pr.civ. recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în recurs în suma de 204 lei conform bonurilor fiscale depuse la dosarul cauzei, 17 recurs, respectiv 3 bonuri fiscale, admițându-se în parte cheltuielile de judecată în cuantum de 264,47 lei solicitate de către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC” Bradul”SA cu sediul în G, P-ța – nr.18, județul H, împotriva sentinței civile nr.1845 din 15 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 204 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 februarie 2010.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
–
GREFIER
Red.
Tehnored.
29.03.2010
4 exp.
Jud.fondC.-
Asist.jud.-
