ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1640/
Ședința publică din 2 decembrie 2008
Completul compus din:
– Președinte
– Judecător
– Judecător
Grefier –
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta, cu domiciliul ales în Tg.M,-.7, împotriva sentinței civile nr.1406 din 14 august 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
În lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea din 18 noiembrie 2008 – încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie – pronunțarea fiind amânată pentru data de 25 noiembrie 2008 și apoi pentru astăzi, 2 decembrie 2008.
CURTEA,
Prin cererea înaintată la data de 13 iulie 2007 la Tribunalul Mureș, reclamanta a chemat în judecată pârâții Primarul comunei de, județul M, Consiliul local al comunei de, Comuna de, solicitând anularea dispozițiilor nr.601/16.05.2007 și nr.606/18.06.2007, emise de Primarul comunei de, prin care s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al reclamantei; reîncadrarea acesteia în postul avut anterior; obligarea Primarului comunei de la plata drepturilor salariale calculate de la data de 31.05.2007 și până la reintegrarea efectivă în muncă, în cuantum indexat, majorat și reactualizat precum și la plata indemnizației de concediu pe anul 2007 și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat.
Reclamanta solicitat cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.1406 din 14 august 2008, Tribunalul Mureșa admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Primarul comunei de, Consiliul local al comunei de și Comuna de, județul M; a anulat dispozițiile nr.601/16.05.2007 și nr.606/18.06.2007 emise de pârâtul Primarul comunei de, ca și acte de concediere în baza art.61 lit.d din Codul muncii; a respins restul pretențiilor reclamantei, ca neîntemeiate și a obligat pârâții la plata în favoarea reclamantei a sumei de 3.664 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a fost angajata Primăriei comunei de începând cu data de 16 aprilie 2007, în funcția de inspector de specialitate II – personal contractual, pe durată nedeterminată, cu o perioadă de probă de 30 de zile, conform dispoziției nr.577/16.04.2007 (fila 8) și contractul individual de muncă nr.602/16.04.2007 (filele 9-11).
Prin dispoziția nr.601 din 16.05.2007 emisă de Primarul comunei de (fila 6) s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei începând cu data de 31.05.2007, dată la care expira și preavizul de 15 zile calendaristice acordat, zile calculate de la data expirării perioadei de probă, respectiv 16 mai 2007, în temeiul prevederilor art.61 lit.d din Codul muncii. Această dispoziție a fost modificată și completată prin dispoziția nr.606 din 18 iunie 2007 emisă de Primarul comunei de (fila 7) prin care s-a menționat că la data de 31 mai 2007 încetează contractul individual de muncă al reclamantei ca urmare a expirării perioadei de probă și constatării ca fiind necorespunzătoare profesional locului de muncă. S-a mai arătat că s-a acordat un preaviz de 15 zile calendaristice din data de 16.05.2007 – 31.05.2007.
Analizând cele două dispoziții contestate instanța a apreciat ca fiind incidente în cauză prev.art.74 alin.1 lit.a din Codul muncii, în sensul în care dispozițiile de concediere nu cuprind motivele care determină concedierea.
formal constatat nu poate fi acoperit sau suplinit cu existența vreunei descrieri în referatul, procesul verbal ori în alte acte aflate în dosarul de concediere.
Instanța a mai apreciat că potrivit art.77 Codul muncii angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.
Instanța a dispus anularea celor două acte de concediere în temeiul disp.art.61 lit.d Codul muncii. Cu toate acestea, instanța a interpretat că una dintre decizii deși este lovită de nulitate ca decizie de concediere, este supusă principiului conversiunii actului juridic care presupune considerarea manifestării de voință în sensul în care aceasta valoarea unui act juridic valabil concluzionând că dispoziția emisă de pârât îndeplinește condițiile legale și produce efecte ca notificare scrisă la sfârșitul perioadei de probă, fiind astfel incidente prevederile art.31 alin.4 ind.1 Codul muncii.
Contrar susținerilor reclamantei, angajatorul a denunțat contractul, la finalul perioadei de probă, neputându-se aprecia că acesta a renunțat la clauza de dezicere din contractul individual de muncă.
Apreciind asupra celor de mai sus instanța de fond s-a pronunțat în sensul arătat.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal, a declarat recurs reclamanta.
Recurenta a invocat încălcarea de către prima instanță a principiului contradictorialității privit ca o componentă a garanțiilor unui proces echitabil în sensul art.6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens s-a arătat că instanța a făcut aplicarea principiului conversiunii actului juridic fără să pună în discuția părților aplicarea acestui principiu și a consecințelor ce decurg din aceasta.
În opinia recurentei instanța avea această obligație întrucât calificarea dispozițiilor atacate ca fiind notificări în sensul art.31 alin.4 ind.1 Codul muncii, atrăgea după sine discutarea în condiții de contradictorialitate a legalității acestei notificări. Neprocedând în acest fel instanța de fond a încălcat dreptul la apărare al reclamantei precum și dreptul la dezbateri contradictorii.
Cu referire la fondul litigiului criticile de netemeinicie și nelegalitate întemeiate în drept pe prev.art.304 ind.1 pr.civ. au avut în vedere aplicarea greșită a prevederilor art.978 coroborate cu art.295 Codul muncii. În acest sens se arată că dispozițiile legislației civile se aplică numai în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă. Încetarea contractului de muncă la sfârșitul perioadei de probă cât și încetarea contractului de muncă pentru necorespundere profesională sunt reglementate distinct de Codul muncii atât în ceea ce privește condițiile de fond cât și în ceea ce privește condițiile de formă.
În ceea ce privește disp.art.978 Cod civil, recurenta a arătat că acestea se referă la interpretarea unor clauze dintr-un contract sau convenție în sensul de acte juridice bilaterale care presupun acordul de voință a două sau mai multe părți. Denunțarea unilaterală a contractului de muncă este un act juridic unilateral astfel că fiind o manifestare de voință unilaterală nu este susceptibilă de a fi interpretată în două sensuri. Mai mult, din conținutul dispozițiilor atacate intenția angajatorului este cât se poate de clară nefiind susceptibilă de vreo altă interpretare.
În fine, recurenta a analizat aplicabilitatea dispozițiilor art.978 Cod civil, prin prisma considerațiilor teoretice, concluzionând asupra inaplicabilității principiului conversiunii actului juridic pentru neîndeplinirea celor patru condiții cumulative: să existe un element de diferențiere între actul juridic nul și actul juridic ce urmează a fi considerat valabil; actul juridic pentru care a fost emisă manifestarea de voință să fie anulat efectiv și total; actul juridic ce urmează să fie socotit valabil să îndeplinească toate condițiile de valabilitate, iar acestea să se găsească în chiar actul juridic desființat; manifestarea de voință a părții să fie favorabilă conversiunii, adică, din acea manifestare să nu rezulte inadmisibilitatea conversiunii.
S-a mai arătat în cuprinsul,memoriului de recurs împrejurarea că în mod evident din actele dosarului, mai exact din conținutul referatului cu nr.828/2007 precum și conținutul proceselor verbale din 7 mai 2007 și respectiv 14 mai 2007, rezultă cu prisosință intenția șicanatoare a angajatorului de aoî nlătura de pe post pe reclamantă.
Pârâții intimați, Primarul comunei de, Consiliul local al comunei de și Comuna de, au formulat întâmpinare solicitând respingerea ca neîntemeiat a recursului declarat.
În cuprinsul întâmpinării se arată că hotărârea pronunțată de tribunal este legală și temeinică, dispoziția emisă de primarul pârât îndeplinind condițiile legale și producând efecte ca notificare emisă în temeiul prev.art.31 alin.4 ind.1 Codul muncii.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate Curtea apreciază că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Cu referire la legalitatea dispozițiilor nr.601 din 16.05.2007 și 606 din 18.06.2007, emise de Primarul comunei de, instanța de fond a făcut o corectă analiză a valabilității acestora constatând că sub aspect formal acestea nu îndeplinesc cerințele prev. de art.74 alin.1 lit.a Codul muncii, ca atare, în mod temeinic acesta au fost considerate nule absolut.
Analizând modalitatea în care pârâții au înțeles să se apere față de pretențiile reclamantei precum și solicitările acestora cu ocazia dezbaterilor în fond a cauzei, solicitări încorporate în încheierea ședinței publice din 12 august 2008, Curtea apreciază că instanța a depășit limitele în care a fost sesizată și mai mult, a încălcat, așa cum recurenta susține, principiul contradictorialității și pe cale de consecință garanția conferită de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv, garanția unui proces echitabil.
În această ordine de idei Curtea reține că aplicarea disp.art.978 Cod civil, putea fi făcută de către instanța de fond numai la solicitarea uneia din păți, mai exact a părții interesate, respectiv a pârâților. Într-o atare situație raționamentul instanței și hotărârea acesteia ar fi respectat cerința înscrisă în.129 alin.6 pr.civ. și totodată, ar fi protejat și dreptul la apărare al reclamantei.
Deși nu este consacrat în doctrină ca o excepție, principiul conversiunii actului juridic nu poate fi tratat altfel și mai mult, nu poate fi reținut de instanță prin considerentele hotărârii fără a fi pus în prealabil în dezbaterea contradictorie a părților.
Dacă s-ar admite un alt punct de vedere dispoziția cuprinsă în art.129 alin.6 pr.civ. ar fi golită de conținut iar dreptul fundamental la un proces echitabil s-ar situa la nivelul unui principiu teoretic.
Așa cum am mai arătat, obiectul prezentei cauze l-a constituit anularea dispozițiilor nr.601 și 606/2007 emise de Primarul comunei de. Întreaga argumentație a reclamantei a avut în vedere viciile formale a acestor dispoziții și sancțiunea aplicabilă acestora, respectiv, cea a nulității absolute și pe cale de consecință, lipsirea lor de efecte juridice.
Pârâții nu au formulat pretenții proprii și mai mult au răspuns în fapt și în drept aspectelor invocate de reclamantă.
Astfel fiind stabilit cadrul procesual, instanța de fond avea obligația, potrivit disp.art.129 alin.4 pr.civ. să manifeste rol activ și să pună în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt sau de drept chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau întâmpinare.
Aplicarea principiului conversiunii actului juridic este nu numai nelegală, așa cum s-a arătat anterior, ci și neîntemeiată pentru considerentele ce urmează:
Încetarea contractului de muncă la sfârșitul perioadei de probă cât și încetarea contractului de muncă pentru necorespundere profesională, sunt reglementate sub aspectul cerințelor de legalitate de Codul muncii, atât sub aspectul fondului cât și sub aspectul formei, cerințe pe care aceste manifestări de voință trebuie să le îndeplinească.
Singurul argument reținut de instanța de fond, argument ce a dus la aplicarea principiului sus amintit, a avut în vedere momentul de timp în care deciziile au fost emise, moment apreciat ca fiind situat înlăuntrul perioadei de probă, cu acordarea termenului de preaviz. În opinia Curții acest argument nu este suficient fiind pliat pe o premisă greșită. Această premisă are în vedere, exclusiv, necesitatea producerii de efecte juridice în condițiile în care actul nul nu este în acest sens și în condițiile în care singura finalitate urmărită vizează încetarea raporturilor de muncă.
În mod corect a arătat recurenta, că atât încetarea contractului de muncă la sfârșitul perioadei de probă cât și încetarea contractului de muncă pentru necorespundere profesională sunt acte unilaterale ale angajatorului fiind rezultatul voinței unei singure părți, nefiind în speță, susceptibile de a fi interpretate în două sensuri. Manifestarea de voință a angajatorului a fost fermă și inechivocă în sensul în care prin argumentele inserate în referatul 828/2007 și procesele verbale din mai 2007 înțeles să denunțe unilateral contractul de muncă apreciind că reclamanta nu corespunde profesional postului pe care-l ocupă. Chiar dacă interpretarea deciziei de concediere ca reprezentând o notificare în temeiul art.31 alin.4 ind.1 Codul muncii ar fi relevat aceiași stare de fapt, respectiv, necorespunderea profesională, sub aspectul efectelor juridice urmărite de angajator acesta a ales în mod inechivoc să emită dispoziția de concediere.
Textul de lege invocat de instanța de fond îi era cunoscut angajatorului cum de altfel îi era cunoscut acestuia și contractul de muncă încheiat cu reclamanta precum și clauza de dezicere inserată în acesta. Nimic nu l-a împiedicat pe angajator să notifice reclamantei această intenție, întrucât așa cum arătam, astfel ar fi putut realiza, în limitele legii, încetarea raporturilor de muncă fără însă a realiza și celălalt scop vizat evident prin emiterea deciziei de concediere, respectiv efectuarea mențiunilor de necorespundere profesională în carnetul de muncă al reclamantei.
Față de cele de mai sus, instanța apreciază că principiul conversiunii actului juridic nu poate fi aplicat în cauză având în vedere manifestările de voință ale angajatorului, manifestări care sunt inechivoce fiind atât anterioare cât și posterioare emiterii dispozițiilor atacate precum și caracterului unilateral al actului vizat. Pe de altă parte acest principiu nu poate fi aplicat și prin prima disp.art.129 alin.6 pr.civ. coroborat cu disp.alin.4 a aceluiași articol.
Având în vedere cele de mai sus, instanța va admite recursul declarat de reclamantă și reținând argumentele instanței de fond, argumente la care au achiesat și pârâții, va modifica în parte hotărârea atacată în sensul că, anulând dispozițiile nr.601 și 606/2007 emise de Primarul comunei de, va dispune reintegrarea reclamantei în postul deținut anterior și obligarea pârâților la plata drepturilor salariale de la data încetării raporturilor de muncă și până la reintegrarea efectivă.
Dispozițiile privitoare la acordarea cheltuielilor de judecată vor fi menținute.
Instanța de recurs va face aplicarea dispozițiilor art.274 pr.civ. și va obliga intimații la plata cheltuielilor de judecată în recurs în cuantum de 3.000 lei, conform chitanței aflate la fila 23 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta, cu domiciliul ales în Tg-M,-,.7, împotriva sentinței civile nr.1406 din 14 august 2008 Tribunalului Mureș.
Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că:
Anulează dispozițiile nr.601/2007.05.16 și 606/2007.06.18 emisă de Primarul comunei de.
reclamanta pe postul deținut anterior cu obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantei începând din 31.05.2007 și până la reintegrarea efectivă.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Obligă intimații pârâți Primarul comunei de, Consiliul local al comunei de, Comuna de cu sediul în comuna de -, județul M, să plătească reclamantei 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 2 decembrie 2008.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
ptr., fiind
plecat din instanță, semnează
președintele instanței
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp.
16.02.2009.
Jud.fond:-
Asist.jud.- –
