ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA nr.1666
Ședința publică din data de 25 august 2009
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Violeta Dumitru Lucian
– –
Grefier –
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul domiciliat în comuna, sat de M, județul D împotriva sentinței civile nr.1273 din data de 9 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta SC SA cu sediul în Târgoviște,-, județul
Cerere de recurs scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant reprezentat de avocat din cadrul Baroului D, conform împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind intimata pârâtă SC SA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Avocat, pentru recurentul reclamant solicită proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosar. Depune la dosar adeverința emisă de SC SA (care și-a schimbat denumirea) din cuprinsul căreia rezultă că reclamantul a fost încadrat cu contract individual de muncă începând cu data de 08.05.1985.
Arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Instanța ia act că la dosarul cauzei s-a depus adeverința din cuprinsul căreia rezultă că recurentul reclamant a fost salariat al acesteia și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Avocat, pentru recurentul reclamant solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul obligării societății la plata diferențelor salariale.
Arată că recurentul reclamant a fost angajat al societății din anul 1985, așa cum rezultă din decizia de concediere și este îndreptățit la plata a șapte salarii compensatorii.
Solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr. – contestatorul a solicitat obligarea angajatorului să-i plătească șapte salarii compensatorii cu ocazia concedierii dispusă de acesta prin decizia de concediere nr. 22 din 24.02.2009.
Motivând contestația a arătat că în temeiul art. 65 din Codul munciis -a dispus desfacerea contractului său individual de muncă, ca urmare a desființării locului de muncă ocupat, că prin notificarea nr. 80/22.01.2009 s-au stabilit măsuri pentru atenuarea consecințelor concedierii și compensațiile ce urmează a fi acordate salariaților concediați, astfel că intimata este obligată să-i plătească șapte salarii compensatorii în conformitate cu art. 130 din Contractul colectiv de muncă.
Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea contestației ca prematur introdusă față de împrejurarea că măsura desfacerii contractului de muncă s-a luat cu caracter provizoriu pentru o perioadă de 90 de zile, că după expirarea acestui termen, dacă societatea reia fluxul de producție la parametrii anterior va angaja persoanele concediate, iar în eventualitatea în care nu se va dispune reangajarea contestatorul poate solicita salariile compensatorii.
Prin sentința civilă nr.1273/9.06.2009 Tribunalul Dâmbovițaa admis în parte contestația și a obligat intimata la acordarea a trei salarii compensatorii contestatorului în conformitate cu prevederile art. 130 din, precum și la plata sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că decizia de concediere nu cuprinde mențiunea acordării unor salarii compensatorii contestatorului, aspect care însă nu poate conduce la anularea acesteia, deoarece acordarea de salarii compensatorii se poate face și separat, în temeiul Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate care prevede acest drept.
Potrivit art. 130 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate în cazul falimentului societății aceasta va acorda compensații de concediere salariaților în funcție de vechime pornind de la un salariu compensatoriu pentru o vechime de 5 ani în unitate până la șapte salarii compensatorii pentru o vechime de 20 de ani în unitate. 2 al acestui articol stabilește că vor intra în vigoare prevedere alin.1, prin aplicarea salariilor compensatorii, în situația unor concedieri colective pe o perioadă mai mare de 90 de zile.
A mai reținut tribunalul că sunt îndeplinite condițiile art.130 din, astfel că trebuiau acordate plăți compensatorii.
În ce privește numărul de salarii compensatorii, tribunalul a apreciat că acestea sunt în număr de trei deoarece contractul individual de muncă al contestatorului a fost înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă D la data de 08.11.1998, situație în care vechimea sa în unitate este de 11 ani, acest aspect rezultând din cuprinsul deciziei de concediere unde se menționează numărul și data contractului individual de muncă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul, criticând-o ca netemeinică și nelegală sub aspectul numărului de salarii compensatorii la care avea dreptul.
Susține recurentul că are o vechime în muncă, în unitatea intimată de peste 20 de ani și nu de 11 ani, așa cum eronat a reținut instanța de fond, astfel că i se cuveneau 7 salarii compensatorii.
În recurs s-a depus copia integrală a carnetului de muncă al recurentului și adeverința 742/24.06.2009 emisă de societatea intimată.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată și motivele de recurs, curtea va constata că acesta este fondat.
Contestatorul a fost concediat în temeiul art.65 din Codul muncii prin decizia 22/24.02.2009.
Art.130 din stipulează, așa cum corect a reținut instanța de fond că în cazul falimentului societății aceasta va acorda compensații de concediere salariaților, în funcție de vechime, pornind de la un salariu compensatoriu pentru o vechime de 5 ani în unitate până la șapte salarii compensatorii pentru o vechime de 20 de ani în unitate. 2 al acestui articol stabilește că vor intra în vigoare prevedere alin.1, prin aplicarea salariilor compensatorii, în situația unor concedieri colective pe o perioadă mai mare de 90 de zile.
În situația recurentului se aplică dispozițiile acestui articol deoarece acesta a fost supus unei disponibilizări colective, pe o perioadă mai mare de 90 de zile.
În ce privește numărul de salarii compensatorii cuvenite recurentului, tribunalul a reținut eronat că acesta are doar o vechime de 11 ani în societatea intimată.
Așa cum rezultă din carnetul de muncă al recurentului, acesta a fost salariatul societății intimate începând cu 8.05.1985, situație confirmată și de angajator prin adeverința nr.742/24.06.2009.
Prin urmare, recurentul are o vechime de peste 20 de ani în societatea intimată, situație în care i se cuvin, potrivit disp. art.130 din, 7 salarii compensatorii.
Pentru aceste considerente, curtea, văzând disp. art.3041și 312 alin.1 pr.civ. va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată în sensul că va obliga pârâta la plata a 7 salarii compensatorii.
În baza disp. art.274 pr.civ. curtea va obliga intimata la plata către recurent a 1000 lei onorariu avocat în faza procesuală a recursului.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul domiciliat în comuna, sat de M, județul D împotriva sentinței civile nr.1273 din data de 9 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta SC SA cu sediul în Târgoviște,-, județul
Modifică în parte sentința atacată în sensul că obligă pârâta la plata a 7 salarii compensatorii.
Obligă intimata la plata către recurent a 1000 lei onorariu avocat în faza procesuală a recursului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 25 august 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Violeta Dumitru Lucian
– – – – – –
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
Red./IM
4 ex./31.08.2009
f-
