ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 1688/
Ședința publică din 05 noiembrie 2009
Completul compus din:
– Președinte
– Judecător
– Judecător
Grefier –
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta, domiciliată în Tg-M, B-dul 1 – 2. nr.43,.11, jud. M și pârâta RA- Administrația Protocolului de Stat – Sucursala de Reprezentare și Protocol C, cu sediul în C N,-, jud. C, împotriva sentinței civile nr.110 din 30 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
În lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 29 octombrie 2009 – care face parte integrantă din prezenta decizie – pronunțarea fiind amânată pentru data de astăzi, 5 noiembrie 2009.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.110 din 30.01.2009 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr- s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta S – Sucursala de Reprezentare și Protocol C, s-a dispus anularea deciziei nr. 625 din 24.10.2008, reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior emiterii deciziei, obligarea pârâtei la plata tuturor drepturilor salariale cuvenite începând cu data de 01.11.2007 până la data efectivei reintegrări în funcție, drepturi salariale reactualizate în funcție de rata inflației până la plata integrală a debitului, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de încadrare a reclamantei în procedura de concediere colectivă și plata în favoarea acesteia a sumei de 28.000 lei reprezentând salarii compensatorii.
De asemenea, instanța a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că întrucât prin sentința civilă nr. 1747/2007 a Tribunalului Mureșa fost anulată decizia de concediere a reclamantei și s-a dispus repunerea în situația anterioară prin reintegrarea pe postul deținut anterior și plata drepturilor de care a fost lipsită, anularea deciziei de concediere având efect retroactiv rezultă că la data concedierii colective a angajaților Complexului “Parc” Tg.-M reclamanta avea calitatea de angajată și trebuia inclusă în concedierea colectivă, astfel încât concedierea individuală dispusă prin decizia contestată este nelegală.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale, Tribunalul a reținut că actele medicale depuse de reclamantă sunt anterioare deciziei contestate, iar din probele administrate nu rezultă faptul că s-ar fi cauzat reclamantei prejudicii nepatrimoniale.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs ambele părți.
Astfel, reclamanta a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii și capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 lei, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că potrivit actelor medicale depuse suferă de anumite afecțiuni, care s-au agravat, pe fondul celor două concedieri ilegale și abuzive, cauzându-i o traumă psihică gravă, întrucât a fost pusă în imposibilitatea de a munci ori de a se pensiona în condiții civilizate.
Recurenta a arătat că prejudiciile nepatrimoniale care i-au fost cauzate de pârâtă constau în agravarea stării de sănătate și imposibilitatea urmării unor tratamente și intervenții corespunzătoare absolut necesare, datorită lipsurilor materiale generate de concedierea cu care a fost confruntată.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, art. 269 alin. 1 din Codul muncii.
Pârâta recurentă a solicitat prin recursul promovat modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii în integralitate a cererii de chemare în judecată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului pârâta a arătat că prima instanță a aplicat greșit prevederile art.78 alin.2 din Codul muncii, întrucât raporturile de muncă nu puteau continua ulterior datei de 31.10.2007, postul fiind desființat, situație prin care s-a creat o pozitivă față de tratamentul aplicat celorlalți salariați care au fost concediați colectiv la data menționată.
Cu privire la integrarea reclamantei în concedierea colectivă, recurenta a arătat că nu există temei legal care să permită o atare măsură, întrucât reclamanta nu a atacat procedura concedierii colective.
Recurenta a mai arătat că drepturile compensatorii ce i s-ar fi cuvenit reclamantei în situația includerii în concedierea colectivă sunt de 26.000 lei, iar nu 28.000 lei.
În drept, recurenta pârâta a invocat prevederile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă și art. 78 din Codul muncii.
De asemenea, pârâta a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamantă, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, întrucât sub aspectul respingerii petitului prind plata daunelor morale, sentința atacată este legală și temeinică. Astfel, pârâta a arătat că reclamanta nu a probat existența prejudiciului nepatrimonial invocat.
Examinând sentința atacată din perspectiva motivelor invocate, precum și a dispozițiilor art. 304 ind. 1.pr.civ. instanța de control judiciar constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș reclamanta a solicitat anularea deciziei de concediere individuală nr.625 din data de 24.10.2008, restabilirea situației anterioare, prin reîncadrarea pe postul de cameristă la Hotelul Parc din Tg.-M, plata integrală a drepturilor salariale actualizate cu rata inflației până la momentul plății efective, obligarea pârâtei la emiterea unei decizii privind includerea în concedierea colectivă și plata salariilor compensatorii corespunzătoare, în cuantum de 28.000 lei. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale și plata cheltuielilor de judecată.
Din dovezile administrate rezultă că prin sentința civilă nr.1747 din 27.11.2007 pronunțată de Tribunalul Mureș (filele 5-7) s-a dispus anularea deciziei nr.494 din 06.04.2007 emisă de – Sucursala de Reprezentare și Protocol “” C-N privind concedierea disciplinară a reclamantei, reintegrarea acesteia pe postul deținut, acela de cameristă la Hotelul Parc din Tg.-M și obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri bănești egale cu drepturile salariale de care a fost lipsită ca urmare a emiterii deciziei, actualizate cu rata inflației. Această hotărâre a rămas irevocabilă prin decizia nr.1426 din 07.10.2008 a Curții de Apel Tg.-M (fila 10).
La data de 24.10.2008 pârâta a emis decizia nr. 624 (fila 29) prin care a dispus reîncadrarea reclamantei în postul avut anterior, cu data de 23.04.2007.
În aceeași zi, 24.10.2008 pârâta a emis decizia nr. 625 (fila 28) prin care a desfăcut contractul individual de muncă al reclamantei începând cu data de 01.11.2007, a dispus acordarea drepturilor salariale pe perioada reintegrării, respectiv 23.04.2007 – 31.10.2007, actualizate, precum și 5 salarii de bază, reprezentând compensare individuală, conform art. 119 din Contractul colectiv de muncă.
La data de 17.09.2007 Consiliul de Administrație al RA-APPS a adoptat Hotărârea nr. 13, în care, la art. 8 s-a prevăzut încetarea activității și punerea în conservare începând cu 01.10.2007 a Complexului “Parc” din Tg.-M, fiind desființate efectiv cu începere de la 01.11.2007 locurile de muncă de la această unitate, iar salariații concediați colectiv.
Reținând faptul că prin sentința nr.1747 pronunțată la data de 27.11.2007 s-a anulat decizia de concediere a reclamantei și s-a dispus reintegrarea acesteia în postul deținut la unitatea pârâtă, în mod legal a constatat prima instanță că anularea deciziei de concediere produce efecte retroactive, astfel că la data concedierii colective a angajaților Complexului “Parc” din Tg.-M reclamanta avea calitatea de angajată și astfel, trebuia să beneficieze de concedierea colectivă, fiind îndeplinite condițiile art.68 din Codul muncii. Prin anularea deciziei reclamanta a fost pusă în situația în care ar fi fost dacă nu ar fi existat niciodată acea deciziei, astfel că la momentul concedierii colective a avut calitatea de salariat. În caz contrar ar fi lipsită de efecte instituția nulității actului juridic, întrucât repunerea în situația anterioară emiterii actului nul presupune nu doar acordarea drepturilor bănești de care reclamanta a fost lipsită ci și beneficiul tuturor drepturilor de care s-ar fi bucurat dacă nu s-ar fi emis actul nelegal.
În acest context, în mod legal prima instanță a constatat că reclamanta avea dreptul să fie inclusă în concedierea colectivă și să beneficieze de salariile compensatorii de 28.000 lei pentru o vechime în muncă de peste 15 ani, conform art. 121 alin. 1 din contractul colectiv de muncă (fila 27) și copiei carnetului de muncă (filele 142-155), Curtea urmând a înlătura argumentele pârâtei pe acest aspect.
În aceiași ordine de idei, în raport de situația reținută, instanța constată că nu era nici necesară, nici posibilă contestarea concedierii colective de către reclamantă.
Recursul pârâtei este însă întemeiat în privința criticilor formulate referitoare la obligarea acesteia la plata către reclamantă a drepturilor salariale cuvenite începând cu data de 01.11.2007 până la data efectivei reintegrări, actualizate cu rata inflației.
În acest sens, Curtea reține că solicitările reclamantei, astfel cum au fost formulate prin cererea de chemare în judecată, au fost în sensul constatării dreptului de a beneficia de concedierea colectivă și acordarea salariilor compensatorii cuvenite.
În contextul în care instanța a constatat că reclamanta, fiind repusă în situația anterioară emiterii deciziei nr.494 din 06.04.2007, putea și trebuia să beneficieze de concedierea colectivă, Curtea reține că prin recunoașterea acestui drept reclamanta trebuie pusă în aceeași situație cu ceilalți angajați ai pârâtei care au beneficiat de această concediere colectivă. Acest lucru presupune că începând cu data de 01.11.2007 postul reclamantei a fost desființat iar aceasta, fiind inclusă în concedierea colectivă beneficiază de salariile compensatorii. Acest aspect presupune imposibilitatea obiectivă de a continua raporturile de muncă după data de 01.11.2007, postul fiind desființat, iar reclamanta concediată odată cu ceilalți colegi ai săi. Neexistând raporturi de muncă după această dată, reclamanta nu poate beneficia de drepturi salariale aferente perioadei ulterioare datei de 01.11.2007, întrucât ar fi pusă într-o situația diferită și privilegiată față de ceilalți angajați care au beneficiat de aceeași concediere colectivă. Faptul că prin concedierea individuală dispusă abuziv, reclamanta a fost prejudiciată constituie un prejudiciu distinct care nu se cuantifică în raport de drepturi salariale aferente unei perioade în care nu mai poate avea calitatea de salariat, ci de beneficiar al unei concedieri colective, iar cele două calități nu se pot cumula, indiferent ce abuzuri s-ar fi făcut de către pârâtă.
Dispozițiile art.78 alin.1 și 2 din Codul muncii se referă la salarii și drepturi de care ar fi beneficiat salariatul dacă nu ar fi fost concediat abuziv și ar fi continuat raporturile de muncă. Acest text legal a fost corect aplicat și respectat de angajator în raport de decizia nr.494 din 06.04.2007 care a fost anulată prin sentința nr.1747/27.11.2007, reclamanta primind o despăgubire egală cu drepturile salariale de care ar fi beneficiat în perioada 23.04.2007 – 31.10.2007, în care ar fi lucrat, ar fi avut raporturi de muncă cu angajatorul, dacă nu ar fi fost concediată nelegal. Ulterior acestei date însă, singurele drepturi de care reclamanta ar fi beneficiat și de care a fost în mod nelegal lipsită sunt salariile compensatorii aferente concedierii colective în care ar fi trebuit să fie inclusă, iar nu alte drepturi salariale.
Astfel, ca urmare a deciziei de concediere individuală din data de 24.10.2008 drepturile bănești de care reclamanta a fost lipsită sunt cele aferente concedierii colective, iar nu cele aferente vreunui raport de muncă ulterior acestei date, care nu mai putea exista dacă a intervenit concedierea colectivă.
Pentru aceste considerente, constatând că sunt incidente prevederile art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, Curtea va înlătura din sentința ce face obiectul prezentei analize dispoziția privind obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantei a drepturilor salariale cuvenite începând cu data de 01.11.2007 până la data efectivei reintegrări în funcția deținută, actualizate cu rata inflației, urmând a fi admis sub acest aspect recursul pârâtei.
Referitor la recursul reclamantei, Curtea constată că aceasta a criticat sentința atacată sub aspectul respingerii cererii de obligare a pârâtei la plata daunelor morale.
În acest sens, instanța constată că reclamanta a depus la dosarul cauzei o serie de înscrisuri (filele 11-25) cu care a dovedit faptul că anterior emiterii deciziei contestate, în prezenta cauză, suferea de o serie de afecțiuni, care așa cum rezultă din conținutul scrisorilor medicale emise de medicul primar de medicină de familie, devin refractare la tratament în contextul în care pacienta se află sub impulsul unor stări tensionate psihice prelungite.
Este adevărat că reclamanta nu a fost în măsură să depună acte medicale din care să rezulte în mod concret care este la acest moment starea sănătății sale, pentru a dovedi susținerile potrivit cărora aceasta s-ar fi înrăutățit, ca urmare a stresului emoțional prin care susține că trece de 3 ani de zile de când a suferit două concedieri individuale succesive nelegale și negarea dreptului de a beneficia de concedierea colectivă și de salariile compensatorii corespunzătoare.
Cu toate acestea, Curtea constată că prin modalitatea în care pârâta a înțeles să execute hotărârea judecătorească irevocabilă pronunțată în litigiul pe care părțile l-au avut anterior, respectiv de aor eintegra pe reclamantă în postul deținut și de aoc oncedia din nou în aceeași zi, excluzând-o în mod nelegal și abuziv de la dreptul de a beneficia de concedierea colectivă și salariile compensatorii aferente, constituie împrejurări de natură a cauza prin ele însele suferințe morale reclamantei. Acesta cu atât mai mult cu cât a dovedit că toate aceste evenimente s-au desfășurat pe fondul unei stări precare a sănătății acesteia ușor influențabilă de stări tensionale psihice prelungite. În același context Curtea reține că prin emiterea deciziei de concediere din data de 24.10.2008 în mod nelegal, pe care reclamanta a fost nevoită să o atace în justiție, imediat după finalizarea unui alt litigiu cu obiect similar, aceasta a fost pusă în situația ca în perioada judecării contestației formulate împotriva deciziei nr. 625/24.10.2008 să se afle într-o situație incertă, nefiind nici angajată în muncă, nici pensionară, situație de natură a-i cauza suferințe psihice serioase. Astfel, Curtea constată că în mod nelegal prima instanță a constatat că reclamanta nu a suferit un prejudiciu nepatrimonial.
Prejudiciul moral nu poate fi evaluat în bani, însă pentru a atenua suferințele morale ale recurentei, instanța apreciază că i se cuvin compensații bănești.
La stabilirea cuantumului acestora trebuie avute în vedere anumite criterii, respectiv importanța și gravitatea prejudiciului moral suferit, precum și criteriul echității.
Prin urmare, Curtea apreciază că suma de 1000 lei este de natură să repare prejudiciul moral suferit de reclamantă, urmând a admite din această perspectivă recursul acesteia, cu consecința modificării în parte a sentinței atacate, în sensul obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei menționate cu titlu de compensații bănești pentru daune morale, reținând incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art.304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul dispozițiilor art. 274 din Codul d e procedură civilă, pârâta intimată va fi obligată la plata către reclamanta recurentă a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței nr. – din 28.10.2009 (fila 157 dosar recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanta, domiciliată în Tg-M, B-dul 1 – 2. nr.43,.11, județul M și pârâta Regia Autonomă a Administrației Protocolului de Stat – Sucursala de Reprezentare și Protocol C, cu sediul în C-N,-, județul C, și în consecință:
Modifică în parte sentința civilă nr.110/30.01.2009 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr- în sensul:
Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite, actualizate în funcție de rata inflației, indexate și majorate până la momentul plății efective.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1000 lei reprezentând daune morale.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 05 noiembrie 2009
Red.
Tehnored.
5 exp.
11.11.2009
Jud.fond:-
Asist.jud.-
